15 episodes

Asociația Obștească„Media Grup MERIDIAN” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul „Educație și constientizare pentru comunități active”.
Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeanăși implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Planeta Copiilor EcoFM

    • Kids & Family

    Planeta copiilor

    Planeta copiilor

    Lectură și autoare: Mariana Lucinschi

    Poveștile reprezintă un produs al proiectului „Educație și constientizare pentru comunități active”.

    Asociația Obștească „Media Grup MERIDIAN” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul „Educație și constientizare pentru comunități active”.

    Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin al UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeanăși implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).

    • 3 min
    Aventurile lui Tim și Norocel 2 - Fuga în pădure

    • 4 min
    Albinuțele

    Olimpia - mașina verde

    Prieteni de pe două continente

    Sania lui Victoraș

Top Podcasts In Kids & Family

Lingokids: Stories for Kids —Learn life lessons and laugh!
Lingokids
Happy Mum Happy Baby
Giovanna Fletcher
Сперва роди
libo/libo
Disney Stories For Kids | Fairy Tales | Classic Tales for Kids
Kids Candle
Short Stories for Kids: Bedtime ~ Car Time ~ Downtime
Short Stories for Kids
Disney Frozen: Forces of Nature
Disney Publishing, ABC Audio