115 episodes

Podcast by Vasile Racovitan & Alin Sutea

100% "U‪"‬ Vasile Racovitan & Alin Sutea

    • Esportes

Podcast by Vasile Racovitan & Alin Sutea

    100% "U" - Episodul 113 - Ne bucurăm de titlu și visăm la Europa!

    100% "U" - Episodul 113 - Ne bucurăm de titlu și visăm la Europa!

    U-BT Cluj-Napoca este noua, vechea și, am decretat noi, viitoarea campioană a României!

    Băieții lui Mihai Silvășan au defilat în competiția internă și, după cum bine se știe, s-au încununat, joi seara, în BTarena, campioni ai României, aducând cel de-al patrulea titlu consecutiv și al 9-lea pentru baschetul clujean.

    Sărbătoarea câștigării titlului va fi continuată de fanii lui "U" cu una a Europei, sperăm noi, asta dacă FC Universitatea Cluj va reuși să tranșeze meciul din această seară, cu Universitatea Craiova, și să ajungă în cupele europene după o pauză de trei decenii.

    Despre aceste două momente, dar și despre cele mai noi zvonuri din piața transferurilor am discutat în episodul de azi al podcastului nostru. Audiție plăcută!

    • 25 min
    100% "U" - Episodul 112 - Întrebare de baraj: Batem Oțelul?

    100% "U" - Episodul 112 - Întrebare de baraj: Batem Oțelul?

    Oțelul Galați și-a luat haina de "bestia nera" și se comportă ca atare de fiecare dată când întâlnește pe "U" Cluj. Moldovenii i-au devorat pe Dan Nistor și compania în trei dintre întâlnirile directe din acest sezon, barându-le acestora drumul spre finala Cupei României, dar și spre o poziție mai bună în play-out.

    Așadar, înaintea primului baraj de Conference League, de mâine, ora 14.30, de la Galați, întrebarea logică rămâne cea din titlul episodului: batem Oțelul? Nu de alta, dar dacă o facem ne ducem în finala pentru Europa, cel mai probabil la Craiova.

    Sub panouri lucrurile sunt mult mai simple. U-BT Cluj a tranșat primele două meciuri ale finalei cu CSM Oradea fără prea multe emoții, iar azi se joacă deja partida cu numărul trei din serie. Pronosticul nostru e că trofeul îl vom primi, totuși, după un meci 5. Vedem dacă ne iese.

    Despre toate acestea, dar și despre ceea ce am considerat noi drept șocul săptămânii în sportul clujean, în episodul de azi, pe care l-am înregistrat cu gândul la fostul nostru coleg de presă, fotoreporterul Mircea Roșca, plecat mult prea repede dintre noi.

    • 24 min
    100% "U" - Episodul 111 - Pregătiți pentru final(ă)!

    100% "U" - Episodul 111 - Pregătiți pentru final(ă)!

    Cortina se pregătește să acopere sezonul 2023-2024, însă, până la ultimul fluier, încă mai sunt bătălii de dat, dar și foarte multe aspecte de analizat într-un proaspăt episod de podcast. Așadar, după ceva vreme de pauză, am revenit cu entuziasm și optimism chiar înaintea finalei Ligii Naționale de Baschet Masculin, dintre U-BT Cluj-Napoca și CSM Oradea și a ultimului meci al play-out-ului pentru FC Universitatea Cluj, de pe terenul FC Voluntari.

    Dacă în cazul finalei lucrurile par așezate, cu echipa lui Mihai Silvășan în postura de mare favorită, evoluțiile din ultima perioadă nu pun Universitatea într-o poziție prea confortabilă înainte de confruntarea din Ilfov. Totuși, cu o victorie a revanșei, "studenții" vor avea ocazia să-și îndulcească finalul de sezon, luând-o pe drumul spre Europa.

    Așadar, pregătiți pentru final(ă)?

    • 31 min
    100% "U" - Episodul 110 - Sezonul marilor ratări

    100% "U" - Episodul 110 - Sezonul marilor ratări

    La fel ca și sloganul prăfuit din anii 2000 al unei televiziuni la fel de terne, Universitatea Cluj a fost mereu aproape de marea performanță, dar niciodată acolo. Mai întâi, “U” a jucat cu play-off-ul pe masă, în cel mai important meci al ultimilor ani, la Voluntari. 90 de minute de chin și ocazii aproape lipsă au echivalat cu un 0-0 care i-au dus pe clujeni în play-out și în bătălia pentru evitarea retrogradării. Nu-i problemă, ne-am zis. Ne rămâne Cupa!

    Joi seara, la Galați, cu un joc fel de tern și la fel de prăfuit ca sloganul de care aminteam, “U” și-a încununat sezonul marilor ratări cu cea mai mare dintre ele: înfrângere cu Oțelul și “adio” Cupa României, o competiție pe care, cel mai probabil, ar fi câștigat-o dacă ajungea în finala cu divizionara secundă, Corvinul Hunedoara.

    Cu ce rămânem din acest sezon? Cu speranța că va fi mai bine la anul. Să vedem cât ne va ține. Despre decepții multe, dar și speranțe, într-un nou episod de 100% "U". Audiție plăcută!

    P.S. Am sperat să înregistrăm episodul 110 după o victorie, de aceea și pauza lungă. Am renunțat între timp la planul nostru, să nu cumva să credeți că am dispărut.
    Poate vine și victoria aceea, totuși.

    • 31 min
    100% "U" - Episodul 109 - Regrupare pentru Europa

    100% "U" - Episodul 109 - Regrupare pentru Europa

    Ne-am regrupat și noi, dar și fotbaliștii Universității Cluj după ratarea play-off-ului și iată că am strâns suficiente idei pentru un nou episod al podcastului nostru. Și dacă tot s-a dus play-off-ul și a început deja lupta pentru o poziție cât mai bună în play-out, am analizat șansele echipei la ocuparea unui loc care să-i permită să joace barajul pentru un loc în Europa, dar și modul în care staff-ul tehnic va aborda meciurile din această primăvară în perspectiva campionatului următor, atunci când, cu siguranță, obiectivul va fi unul mai ambițios, adică play-off-ul!

    Bineînțeles, baschetul a fost un subiect important în discuția noastră, trecând de meciul cu London Lions, din sferturile EuroCup, și mergând spre planurile europene din sezonul viitor. Și spre un nou titlu, normal. Audiție plăcută!

    • 35 min
    100% "U" - Episodul 108 - Pentru "U", pentru istorie!

    100% "U" - Episodul 108 - Pentru "U", pentru istorie!

    Ne aflăm la câteva ore de un meci care, câștigat, duce Universitatea Cluj între primele 6 echipe ale Superligii la finalul sezonului și, automat, parafează cea mai bună clasare a clubului în ultimele patru decenii.
    Ne aflăm la câteva ore de un meci aproape istoric, de o performanță care, acum opt ani, când ne pregăteam de partidele cu Gilău sau Tritenii de Sus/Jos părea doar o nălucă venită să ne bântuie.
    Ne aflăm la câteva ore de cel mai important meci pe care-l joacă "U" în campionat de multă vreme încoace. Să nu-l ratăm, așadar!
    P.S. Încălzirea se poate face, bineînțeles, alături de noi și de episodul 108 din podcast.

    • 32 min

Top Podcasts In Esportes

Futebol no Mundo
ESPN Brasil, Alex Tseng, Gustavo Hofman, Leonardo Bertozzi, Ubiratan Leal
Posse de Bola
UOL
Linha de Passe
ESPN Brasil
Meiocampo
Central 3 Podcasts
Charla Podcast
Charla Podcast
O Bola nas Costas
Rede Atlântida