46 min

Gabriela Alexandrescu - S-o luăm personal, cu Doamna Amalia S-o luăm personal

    • Personal Journals

   Salvati Copiii Romania, cea mai mare si cea mai activa organizatie non profit din Romania, ce a creat de-a lungul anilor unele cele mai importante proiecte sociale in sanatate, educatie, protectie sociala, drepturile copiilor. Printe ele se numara scaderea mortalitatii infantile, pevenirea abandonului scolar, combaterea traficului de copii, protectia copiilor refugiati si multe altele. Evident, odata cu inceperea situatiei din Ucraina, Salavati Copiii Romania a fost printre primele organizatii prezente in punctele cheie de la granitele romanesti pentru a oferi suport si ajutor copiilor refugiati si familiilor acestora.     

   Astfel, am invitat-o pe Gabriela Alexandrescu, Presedinte Executiv Salvati Copii Romania pentru a ne povesti din prima linie situatia de la granita, sa ne spuna cum ne putem implica activ si cum putem ajuta eficient pe cei care se afla in nevoie. Gabriela Alexandrescu este doctor în sociologie, are studii în management, economie și drept umanitar internațional. A urmat cursul de specializare în drepturile copiilor la Universitatea din Ghent, Belgia.     

   Pentru a sustine Salvatii Copiii Romania si a oferi ajutor refugiatilor din Ucraina, puteti dona 2 euro la numarul 8827 cu textul SALVEZ sau puteti accesa https://www.salvaticopiii.ro/ce-facem/protectie/protectia-copiilor-refugiati/sprijin-pentru-ucraina