27 min

#3 Ecosistemul consolid8

    • Entrepreneurship

Salut! Îi vei cunoaște pe Andrei Munteanu, antreprenor și ecosystem builder la Co-work Timișoara și pe Daniel Brindescu, de la Universitatea de Vest din Timișoara, explicând cum arată ecosistemul antreprenorial din Timișoara și regiunea Vest în general.
În acest episod vei afla:
          De ce e puțin probabil să avem start-upuri de succes, dacă nu avem o rețea de sprijin în jurul lor          Exemple de ecosisteme antreprenoriale dinamice, finanțate de actori publici           De ce e nevoie de colaborare și cum pot fi sprijiniți cei care construiesc astfel de ecosisteme          De ce cei care accesează fonduri europene pentru afaceri la început de drum trebuie să construiască companii care să se situeze în primele 5% ca performanță economică la nivel național           La ce să se uite prima dată un antreprenor care vrea să înceapă o afacere cu bani nerambursabili și ce criterii de evaluare sunt folosite de administratorii de grant          Cum să alegi programul de accelerare cu fonduri europene la care să aplici Podcastul consolid8 este o inițiativă a fonduri-structurale.ro, scris de Raluca Prelucă și editat împreună cu Dragoș Jaliu. Documentarea a fost realizată împreună cu Ana-Maria Apetrei. Sunet: Marin Grigore. Grafică: Ștefan Hobjilă. Proiectul StartUPT este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020.