noi3.life Laura Ivăncioiu

Alex Gâlmeanu este unul dintre cei mai cunoscuți și mai bine cotați fotografi din România.

Îi place să fotografieze oameni, are multe portrete impresionante cu celebrități din România, a fost publicat în toate revistele glossy din România, dar și în Forbes NY, BBC UK, Reader’s Digest Holland & US, Esquire, Marie Claire, Harper’s Bazaar, GQ etc.

Pentru că Alex Gâlmeanu face parte din Boardul Creativ al Festivalului Diploma și, pe deasupra, anul acesta este și ambasadorul festivalului, ne-am întâlnit la o discuție despre fotografie și a ieșit un podcast.

Despre festival aveți detalii aici: https://diplomafestival.ro/, iar articolul de pe blog este aici: noi3.life/alex-galmeanu/.

Radu Dumitrescu avem în meniu azi. Vă doresc poftă bună!

Chef, jurat la Masterchef, bucătar, cookatar cum își mai spunea la un moment dat, owner de bistro (Voila se cheamă, dacă n-ați mers, mergeți, dar după ce citiți despre locul ăsta înainte – aflați din acest podcast de ce!), un tip cu mult umor, ironii care pișcă, principii de la care nu se abate nici dacă-i dai toate trufele din lume (îl suspectez că e mare iubitor de trufe), un băiat crescut la țară – și asta vine la pachet cu respectul pentru părinți și bunici, cu mândria de a munci, cu obiceiul de a găti ce e în grădină – Au ieșit urzicile? Facem urzici! E lobodă? Facem o ciorbă!

Am vorbit cu Radu despre bune practici în relația restaurant-client. Ce așteptări au de la noi, clienții, cei care lucrează în industria asta? Ce drepturi avem noi? Când putem să dăm o farfurie înapoi? Cât putem să stăm într-un restaurant? Cât mai e bacșișul în ziua de azi? Chestii de-astea.

Am râs cu poftă și când am stat de vorbă, și când am montat materialul. Sper să vă placă! Mă rog, sunt sigură că o să vă placă, de ce să vă mint?!

Articolul de pe blog este aici noi3.life/radu-dumitrescu/

Iulian Postelnicu este actor (Premiul Gopo în 2020 pentru Cel mai bun actor în rol principal), dramaturg și scenarist, aleargă 10-11 km pe zi de 815 zile neîntrerupte și a terminat pe 21 decembrie 143 de semimaratoane (21,1Km) în 143 de zile consecutive.

Seria aceasta de semimaratoane este, de altfel, motivul pentru care am vrut să îl cunosc. Am aflat de demersul ăsta nebun curajos într-o vreme în care eu îmi declaram motivația pierdută. Eram foarte curioasă ce îl mână-n luptă, cum îndepărtează gândurile, durerile, dorințele de a sta în casă sau de a face orice altceva în loc să alerge. Zilnic! 21 km!! 143 de zile la rând!!!

Nu știam de Iulian, dar m-am uitat apoi la Arest și la Un etaj mai jos, pe Netflix. Pentru rolul din Arest a primit Premiul Gopo. Aș zice să vă uitați, că merită! (Văd că Un etaj mai jos nu mai e pe platformă acum.)

Și v-aș recomanda să îl urmăriți pe Iulian și pe Facebook, are umor, scrie bine. 

Revin la podcast - are vreo 30 de minute, este o discuție despre motivul seriei de semimaratoane, despre cauza pe care el a susținut-o (școala primară Concordia), despre o relație pierdută, regrete și ambiții, despre actorie și scris.

Așezați-vă comod Puneți-vă pantofii de alergare și dați play la podcast!

Omid Ghannadi este un om bun. Și îmi place că prenumele lui conține „om”. Spun asta, pentru că în discuția cu el a revenit frecvent această nevoie a lui, ca lumea să fie mai degrabă curioasă despre el ca om și nu atât de mult despre el ca profesionist, ca designer de interior. Și nu doar din acest motiv are relevanță cuvântul „om” când vorbim de Omid. Ci și pentru că se implică în muuulte cauze umanitare (aleargă pentru tot felul de cauze, donează sânge, construiește case pentru oamenii fără adăpost, multe, multe cauze!), pentru că își dorește ca în școli, profesorii să le spună copiilor să devină oameni mai buni, pentru că se vede (se aude în cazul nostru) că iubește oamenii.

O să încep să vă povestesc despre acest podcast prin a vă spune că dacă sunteți părinți de adolescenți, un mare bine pe care îl puteți face – pentru ei în primul rând, dar și pentru voi – este să îi îndreptați către teatru. Sau dans. Sau orice tip de artă prin care ei să se exploreze, să își recunoască și să își accepte emoțiile. O să fiți surprinși de modificările care vor apărea în copiii voștri și în comunicarea lor cu voi.

Așa, abia acum pot să vă spun că am stat de vorbă cu Judith State despre fenomenul Ideo Ideis, că nu pot să-i zic „festival”, că e mai mult de atât.

Judith State este o artistă completă, așa mi se pare mie. Ea nu se identifică drept actriță, pentru că la bază este dansatoare și coregrafă, dar a jucat în Sieranevada, în Monștri, în 6.9 pe scara Richter, în Malmkrog. Pentru rolul din Monștri a câștigat anul trecut Premiul Gopo pentru Cea mai bună actriță în rol principal. Deci eu una nu aș zice că nu e actriță.

Foto: Liviu Stefan Photography.

Podcastul de astăzi este cu o actrită care e… cum să vă spun eu… e compusă din următoarele ingredinte: talent, bucurie, pasiune, balet, poezie, ploaie de vară cu tot cu curcubee, piruete în rochii diafane, iubire, cumințenie și îndrăzneală, toate în același timp.
Așa o văd eu pe Antoaneta Cojocaru și acestea sunt motivele pentru care are loc interviul următor.