50 episodes

Ce definește cel mai bine Biserica Logos București este centralitatea Scripturii, a lui Hristos, a harului, a îndreptățirii prin credință și a slavei Dumnezeului celui viu în contextul întâlnirilor și părtășiilor noastre.
Dintre aspectele specifice putem spune că biserica Logos crede în suveranitatea absolută a lui Dumnezeu (implicit în mântuire) și interpretează Scripturile din perspectiva Teologiei Noului Legământ.
Credem că Vechiul Legământ împreună cu Legea Mozaică a fost abrogat, după ce Hristos a împlinit tot ceea ce legislația veche cerea. Prin viaţa, moartea și învierea Lui, El a împlinit cerința Legii. „Pe de o parte, porunca veche a fost dată la o parte, deoarece a fost slabă şi fără vreun beneficiu.” (Evrei 7:18) „El S-a arătat acum, o dată pentru totdeauna, la sfârșitul veacurilor, ca să îndepărteze păcatul prin jertfa Lui.” (Evrei 9:26)

Predici - Biserica Logos Bucureșt‪i‬ Biserica Logos București

    • Christianity
    • 5.0 • 2 Ratings

Ce definește cel mai bine Biserica Logos București este centralitatea Scripturii, a lui Hristos, a harului, a îndreptățirii prin credință și a slavei Dumnezeului celui viu în contextul întâlnirilor și părtășiilor noastre.
Dintre aspectele specifice putem spune că biserica Logos crede în suveranitatea absolută a lui Dumnezeu (implicit în mântuire) și interpretează Scripturile din perspectiva Teologiei Noului Legământ.
Credem că Vechiul Legământ împreună cu Legea Mozaică a fost abrogat, după ce Hristos a împlinit tot ceea ce legislația veche cerea. Prin viaţa, moartea și învierea Lui, El a împlinit cerința Legii. „Pe de o parte, porunca veche a fost dată la o parte, deoarece a fost slabă şi fără vreun beneficiu.” (Evrei 7:18) „El S-a arătat acum, o dată pentru totdeauna, la sfârșitul veacurilor, ca să îndepărteze păcatul prin jertfa Lui.” (Evrei 9:26)

    Ce înseamnă să te rogi în numele Regelui Isus?

    Ce înseamnă să te rogi în numele Regelui Isus?

    „Avem intrare liberă, fără atenții, fără a da din coate, fără reciprocități, fără titluri, fără nimic. Regele Isus ne-a făcut fiecăruia dintre noi care credem în El o favoare nemeritată și suntem peste măsură de binecuvântați.
    Să te rogi în numele lui Isus, dragilor, nu înseamnă rostirea unui cuvânt magic prin care poți obține ce-ți dorește inima. Să te rogi în numele lui Isus nu înseamnă o viață lipsită de suferință și încercare.”
    (Nicu Sotir)

    • 39 min
    Imitându-L pe Cristos în smerenie

    Imitându-L pe Cristos în smerenie

    „Pentru că Isus este singura Persoană care cu adevărat S-a smerit, este Singurul care a făcut lucrurile acestea, El este Singurul Căruia ar trebui să ne închinăm.”
    (Nicu Sotir)

    • 39 min
    O, Doamne, Tu ești singura noastră speranță!

    O, Doamne, Tu ești singura noastră speranță!

    „Noi vom trăi o zi în care vom vedea fața lui Isus și vom fi veșnic cu Sămânța, cu Isus, pentru că Cuvântul Lui este mai important decât neascultarea noastră. Și Pavel zice că asta nu ne încurajează la a păcătui, ci ne încurajează la închinare.”
    (Nicu Sotir)

    • 54 min
    O, Doamne, binecuvântează-ne cu prezența Ta! | Psalmul 84

    O, Doamne, binecuvântează-ne cu prezența Ta! | Psalmul 84

    „Răspunsul la strigătul plin de dor al fiilor lui Core își găsește împlinirea totală în ceea ce spune Ioan: „Și Cuvântul S‑a făcut trup și a locuit printre noi, iar noi am privit slava Lui, o slavă ca a Singurului născut din Tatăl.””
    (Nicu Sotir)

    • 42 min
    O, Doamne, luminează Tu peste noi! | Psalmul 80

    O, Doamne, luminează Tu peste noi! | Psalmul 80

    „Ceea ce Israel nu a putut să facă, ceea ce vița aceea din vechime nu a putut să facă, ceea ce vița a eșuat să facă, acea viță care trebuia să fie o mărturie și o lumină pentru toate neamurile, nu să se laude cu experiența lor și cu statutul lor ci ca să devină binecuvântare pentru toate națiunile, ca națiunile să-L cunoască pe Dumnezeu prin ei... Ceea ce ei au eșuat, Isus a realizat, Isus a împlinit.
    Și pentru că noi suntem plasați în Isus ca și copii ai Lui, noi trebuie să devenim această lumină care este dusă la toate neamurile. Și lumina aceasta poate să fie dusă la toate neamurile doar când vasul este spart. De aceea a trebuit să moară Isus. Pentru că lumina se vede mai puternic atunci când vasul în care este pusă este spart.”
    (Nicu Sotir)

    • 38 min
    Cine ești tu ca să te temi de om?

    Cine ești tu ca să te temi de om?

    „Trebuie să fugim de teamă pentru că este un păcat împotriva lui Dumnezeu. Dumnezeu vrea să ne temem de El în primul rând, El să fie obiectul temerii și bucuriei și laudei noastre.”
    (Ștefan Cornu)

    • 50 min

Customer Reviews

5.0 out of 5
2 Ratings

2 Ratings

Top Podcasts In Christianity

Listeners Also Subscribed To