#14 Cecilia Vidrighin, educatoare Capital Cultural

Pentru copii e Cecilia și atât. Sau Ceci. E sufletul Gradiniței de pe strada Avrigului, care-i poartă numele: Grădinița Montessori- Ed. Cecilia Vidrighin. Anul acesta a împlinit 50 de ani de activitate și încă îi numără. Dintotdeauna și-a dorit să lucreze cu copiii, iar bucuria aceasta s-a resimțit la generațiile care i-au trecut prin mână. A început să predea în 1971, astăzi încă mai e la gradinița pe care a deschis-o după ce s-a pensionat, și unde lucrează alături de fetele ei, Iulia și Casandra. 

Am povestit cu doamna Cecilia Vidrighin despre vocația de pedagog, despre amintiri din cariera ei, despre copii și părinți, despre cum s-au schimbat timpurile, oamenii și societatea. Ce e important în primii ani de educație ai copiilor, care e rolul educatorului dar și al părinților. 

Am povestit despre toți acești 50 de ani, cum i-a petrecut în mijlocul copiilor. 

„Pe mine întotdeauna m-a interesat copilul ca individ. Eu nu am luat niciodată o grupă în masă. Asta e grupa mea și așa lucrez cu ea. Nu. Pentru că fiecare copil e diferit. Unii mai timizi, alții mai îndrăzneți. Și eu, pe fiecare l-am luat ca atare și, bineînteles că erau și copii care aveau diferite probleme. Nu se știa atunci de autism,de exemplu. Desi, acum îmi dau seama că aveam copii cu probleme din spectrul autism încă de atunci și nu se vorbea deloc despre asta. Că așa am deschis gradinița asta. Am dorit să lucrez și cu copii speciali. Dintr-o colectivitate de 20 de copii, trei să fie cu probleme de orice fel. Atunci am devenit un autodidact, am citit am căutat tot felul de abateri de la un comportament normal pe care l-ar putea avea copiii, m-am interesat ce pot să fac eu ca educator, să-i ajut să se integreze. Apoi au luat amploare terapiile pentru probleme de tot felul, bineînțeles că am studiat și acolo și am obținut rezultate foarte bune. Pot să mă laud că din toți copiii cu care am lucrat, doar unul singur nu a mers la școală normală pentru ca avea și un handicap locomor, ceea ce îl împiedica. Mi-a plăcut foarte mult să lucrez cu acești copii pentru că sunt extraordinari, cunoști  altă lume lucrând cu ei. Tot timpul a fost o provocare pentru mine, tot timpul se ivea o sarcină, o ambiție de-a mea pe care trebuia să o duc la bun sfârșit..și așa am continuat până acum. Dar mie nu îmi vine să cred că am atâția ani, și nici nu mă privește(râde) și nu mi se pare greu absolut deloc.”