54 集

Devotionalele pentru Exploratori in forma audio. Devotionalele vor fi disponibile in fiecare dimineata. Nu uita sa le citesti pe devotionale.ro si pe myBible.ro

Devotionale pentru Exploratori Benamin Stan

    • 宗教與精神生活

Devotionalele pentru Exploratori in forma audio. Devotionalele vor fi disponibile in fiecare dimineata. Nu uita sa le citesti pe devotionale.ro si pe myBible.ro

    Cea mai mare dorință (12 Martie 2021)

    Cea mai mare dorință (12 Martie 2021)

    DEVOȚIONAL PENTRU  Vineri, 12 Martie 2021,

    SCRIS DE Lucian Mihăilă

    Cea mai mare dorință

    "Voi face după cuvântul tău. Îți voi da o inimă înțeleaptă și pricepută, așa cum n-a fost nimeni înaintea ta și nu se va scula nimeni niciodată ca tine." (1 Regi 3:12)

    Care este cel mai frumos vis pe care ai vrea să-l vezi împlinit? Dacă ți s-ar oferi șansa de a avea o dorință îndeplinită, ce ai alege? Să fii deodată om mare și să scapi de sub autoritatea părinților care îți dictează mereu cum trebuie să te comporți? Să faci în așa fel încât să obții note mari la școală fără a depune vreun efort? Să devii peste noapte expert cu renume mondial într-un anumit domeniu sau de ce nu, în orice domeniu și să te bucuri de toată aprecierea? Cu siguranță aceste câteva sugestii au declanșat în mintea ta o avalanșă de multe alte idei astfel încât să-ți petreci ore în șir gândindu-te la cum ar arăta viața ta dacă ți s-ar oferi posibilitatea ca măcar o năzuință să-ți poată fi dusă la îndeplinire. Totuși, să revenim la realitate. Așa ceva este imposibil, nu? Ei bine, nu-i chiar așa. Cred că nu mică ți-ar fi mirarea să afli că a existat cândva un om care a avut această șansă de a primi aproape instant, orice și-ar fi dorit. Bogăție, putere, renume mondial, apreciere sau o întreagă împărăție? Ce crezi că și-a ales? Ai fi surprins să afli că nici măcar un singur lucru din cele enumerate adineauri nu i-a atras atenția. În schimb, a vrut să fie înțelept. Pare banal nu, cine ar cere înțelepciune când există o varietate imensă de alternative mult mai bune? Aparent, singurul om căruia i s-a oferit vreodată această posibilitate. Dar oare de ce? Te las pe tine să afli răspunsul la această întrebare, cerându-i lui Dumnezeu ca în această zi să-ți ofere înțelepciune, acești frumoși ochelari prin care poți vedea lumea cu ochii lui Dumnezeu, Părintele înțelepciunii.

    • 2 分鐘
    Împlinirea făgăduințelor (11 Martie 2021)

    Împlinirea făgăduințelor (11 Martie 2021)

    DEVOȚIONAL PENTRU  Joi, 11 Martie 2021,

    SCRIS DE Avram Ana

    Împlinirea făgăduințelor

    "Voi face după cuvântul tău. Îți voi da o inimă înțeleaptă și pricepută, așa cum n-a fost nimeni înaintea ta și nu se va scula nimeni niciodată ca tine." (1 Regi 3:12)

    A fost odată un împărat care avea mai mulți moștenitori. Fiecare își dorea tronul și conducerea, bogății și renume. Dumnezeu alege pe unul dintre ei pentru a-I purta numele, pentru a învăța poporul despre El și a-l conduce pe calea dreaptă. Pe lângă toate acestea, într-un vis, i se arată însuși Dumnezeu și îi promite ceea ce își dorește; el trebuie doar să ceară. Wow…ce oportunitate! Putea să ceară orice, oricât, dar el alege o inimă înțeleaptă pentru a putea  fi de folos poporului pe care trebuia să îl conducă. El cere pentru a putea sluji altora!

    Ca urmare a cererii lui neegoiste, este binecuvântat cu bogății fără număr, dar și cu o mare înțelepciune. Atât de înțelept a devenit încât, până și astăzi e cunoscut ca fiind, nu doar cel mai înțelept împărat, ci cel mai înțelept om care a trăit vreodată. Dovadă stau cele trei mii de pilde și cele o mie cinci cântări, care îi aparțin.

    Acesta a fost Solomon. Același Dumnezeu te cheamă și pe tine. Te invită să fii copilul Lui și să îi ajuți pe cei din jurul tău să se apropie de El, să Îl cunoască și să Îl asculte. E dispus și acum să ofere. Tu ce Îi ceri azi? Domnul Isus te poate ajuta să ceri cu înțelepciune!

    • 2 分鐘
    Pur și simplu, cere... (10 Martie 2021)

    Pur și simplu, cere... (10 Martie 2021)

    DEVOȚIONAL PENTRU  Miercuri, 10 Martie 2021,

    SCRIS DE Kristóf Mária

    Pur și simplu, cere...

    "Voi face după cuvântul tău. Îți voi da o inimă înțeleaptă și pricepută, așa cum n-a fost nimeni înaintea ta și nu se va scula nimeni niciodată ca tine." (1 Regi 3:12)

    Tânărul împărat din Israel, Solomon, primește această promisiune de la Dumnezeu. El apreciează, că nu i-a cerut avere și faimă, doar înțelepciune. Istoria ne dovedește, Solomon a devenit cel mai înțelept om ai timpurilor în care a trăit. Înțelepciune și pricepere: înseamnă capacitatea de a lua decizii bune pe baza unei discernământ clar asupra binelui și răului, și aptitudinea de a acumula cunoștințe într-un mod eficient. Cele două calități nu umblă neapărat mână-n mână. Cineva poate fi isteț, dar nu și înțelept. Am văzut oameni mai puțin pricepuți dar care totuși au luat decizii foarte bune în ceea ce privește viața și relația cu Dumnezeu. El sigur își ține promisiunea. Iată o scurtă experiență: Mă aflam din nou în fața examenului de bacalaureat, la care nu am participat anul anterior, pentru că era sâmbătă. Între timp am început să lucrez, aveam foarte puțin timp ca să învăț. M-am rugat pentru călăuzirea lui Dumnezeu la examene. Dimineața, cu mama la devoțional am citit din Biblie versetele afișate pentru ziua respectivă, din Psalmi 119,98.99. „Poruncile Tale mă fac mai înţelept decât vrăjmaşii mei, căci totdeauna le am cu mine. Sunt mai învăţat decât toţi învăţătorii mei, căci mă gândesc la învăţăturile Tale.” Primul verset m-a încurajat, dar partea cu învățătorii mi s-a părut că nu prea era pentru mine. La examen, copiind subiectul de pe tablă, am observat, că era greșit. Am atras atenția profesorilor, și după un timp de așteptare am primit subiectele corectate. Se mirau, cum de nimeni nu a observat din comitet. Domnul m-a ascultat, am obținut rezultate foarte bune la examen și de-a lungul studiilor mai târziu. A trecut ceva timp să realizez ceea ce îmi spunea devoționalul din ziua respectivă. Dumnezeu își ține promisiunea, chiar dacă nouă ni se pare imposibil de realizat. Prin apostolul Iacov El ne îndeamnă: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.”

    • 3 分鐘
    Înțelepciunea care vine de Sus (9 Martie 2021)

    Înțelepciunea care vine de Sus (9 Martie 2021)

    DEVOȚIONAL PENTRU  Marți, 9 Martie 2021,

    SCRIS DE Dobrin Alexandru

    Înțelepciunea care vine de Sus

    "Voi face după cuvântul tău. Îți voi da o inimă înțeleaptă și pricepută, așa cum n-a fost nimeni înaintea ta și nu se va scula nimeni niciodată ca tine." (1 Regi 3:12)

    Când vine vorba de oameni pricepuți sau inteligenți probabil ne gândim la nume precum Goethe, Einstein, Da Vinci sau Newton. Într-adevăr, după estimările mai multor specialiști, aceștia ar fi campionii în ceea ce privește IQ-ul. Alte nume mai recente ar fi cele ale lui William James Sidis, Kim Ung-Yong sau Marilyn vos Savant (dacă nu ai auzit de vreuna dintre aceste persoane, nu uita să cauți un pic pe internet).

    Pe lângă inteligență și pricepere, Biblia mai adaugă un ingredient foarte important pentru oamenii cu capacități înalte: înțelepciunea. Sfânta Scriptură enumeră în această categorie pe Iosif, Bețaleel, Oholiab, Iosua, Hiram, Solomon, Daniel, Hanania, Mișael și Azaria. Aceștia ar fi oamenii cu „înțelepciune, pricepere și știință pentru tot felul de lucrări” (Exodul 31:3). Într-un anumit sens putem spune că aceștia au fost oamenii de știință înzestrați cu capacități speciale din vremea biblică.

    Dintre toate numele amintite, Solomon este cel care se evidențiază ca fiind cel mai înțelept și priceput om care a existat vreodată. Biblia amintește de asemenea că nu va mai exista niciodată cineva care să se ridice la înălțimea lui. Însă poate că nu aceste aspecte sunt cele care impresionează cel mai mult, ci faptul că el a cerut „o inimă pricepută” (1 Împărați 3:9) și a primit-o. Cui nu i-ar plăcea ca dintr-o dată să primească capacități speciale? Chiar așa de ușor se poate rezolva, doar să ceri și să primești? Biblia spune că experiența lui Solomon se poate repeta: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată” (Iacov 1:5).

    Poate că nu vom ajunge la nivelul lui Solomon, dar putem fi echipați și noi, astăzi, cu tot ce ne este de folos pentru mântuirea noastră și a celor din jur. Când vom cere aceasta, să avem același gând pe care l-a avut și Solomon. El n-a cerut pentru sine, ci pentru binele poporului pe care îl conducea.

    • 3 分鐘
    Tu alegi! (8 Martie 2021)

    Tu alegi! (8 Martie 2021)

    DEVOȚIONAL PENTRU  Luni, 8 Martie 2021,

    SCRIS DE Geanina Ganea

    Tu alegi!

    "Voi face după cuvântul tău. Îți voi da o inimă înțeleaptă și pricepută, așa cum n-a fost nimeni înaintea ta și nu se va scula nimeni niciodată ca tine." (1 Regi 3:12)

    „Am fost unul dintre acei copii pe lângă care treceți și pe care îi evitați pe stradă“, spune Liz Murray celor care vor să afle cum din copil al străzii a ajuns absolventă de Harvard.

    Părinții erau dependenți de droguri. Mama ei îi lua hainele și jucăriile primite ca ajutoare și le vindea pentru droguri. Zile întregi Liz suferea de foame împreună cu sora ei mai mică: „Mâncam cuburi de gheață pentru că ne dădeau senzația de sațietate. La cină, împărțeam un tub de pastă de dinți.“

    La 12 ani, a renunțat la școală din cauza colegilor care își băteau joc de hainele ei murdare. Noaptea o îngrijea pe mama ei, care se îmbolnăvise de SIDA, iar ziua căuta disperată mâncare. După moartea mamei însă, Liz, care avea 16 ani, a rămas pe străzi. Așa că singura soluție era să doarmă pe bănci și în stațiile de metrou din New York.

    Viața de copil al străzii a învățat-o cât de repede se pot schimba lucrurile. Că poate să aibă azi o casă și o familie, iar ziua următoare să doarmă în frig pe o bancă. S-a hotărât să provoace în viața ei schimbarea pe care părinții nu o reușiseră. Învățase de la tatăl ei că educația ar putea să o scape din mizerie. Nu i-a fost ușor să se întoarcă la școală. A reușit să termine liceul cu rezultate maxime la toate materiile, în doi ani în loc de patru. În tot acest timp, Liz învăța pe scările blocurilor. A fost admisă la Harvard și a ales să studieze psihologia. La doi ani de la începerea facultății, Liz și-a îngheţat cursurile ca să își ajute tatăl bolnav de SIDA. Și-a terminat studiile și a absolvit în anul 2009. Acum este mamă a doi copii, doctorand în psihologie clinică și vorbitor motivațional.

    Liz este o mărturie despre devotament, iertare și dorință de schimbare.

    Tu ce îți dorești cel mai mult? Dacă Dumnezeu ți-ar oferi posibilatea să alegi astăzi ceva pentru viitorul tău, ce ai alege?

    • 4 分鐘
    Fii smart! (7 Martie 2021)

    Fii smart! (7 Martie 2021)

    DEVOȚIONAL PENTRU  Sunday, 7 Martie 2021,

    SCRIS DE Moț Florian

    Fii smart!

    "Voi face după cuvântul tău. Îți voi da o inimă înțeleaptă și pricepută, așa cum n-a fost nimeni înaintea ta și nu se va scula nimeni niciodată ca tine." (1 Regi 3:12)

    În limbajul de argou pe care tinerii îl mai folosesc când vorbesc între ei se regăsesc cuvinte ca: „deștept”, ”smart”, ”cool”, făcând referire la faptul că un om sau un lucru merită toată aprecierea pentru cât de bine face lucrurile. Astfel, cele mai căutate în această vreme sunt „smartphone-urile” (cât mai capabile cu putință), cei mai apreciați sunt cei „deștepți” (nu  cu referire la cât de bine învață, ci la cât de bine le ies acțiunile – „băieți deștepți, le-a mers mintea”) și cele mai urmărite clipuri pe Youtube, Instagram sau Facebook sunt cele ”wow”, care îți arată chestii ”cool”.

    Interesant este că Solomon nu și-a dorit acest fel de minte. El era smerit și cerea lui Dumnezeu capacitatea de a conduce poporul peste care împărățea. El nu a căuta acel tip de deșteptăciune care să-l facă să câștige averi și să obțină favoruri pentru sine, ci o inimă înțeleaptă, sensibilă față de semeni, pentru a le face bine acestora. Cerând aceasta de la Dumnezeu, a primit-o cu îndestulare. Nu degeaba când se face referire la el, de multe ori se folosește sintagma „înțeleptul Solomon”. Biblia ne descoperă cât de bine i-au ieșit lucrurile, domnia lui fiind prosperă din toate punctele de vedere, datorită faptului că a primit înțelepciune de la Dumnezeu.

    Tu de unde îți iei înțelepciunea?  Cât de mult crezi că poți să te dezvolți personal împreună cu Dumnezeu? Te invit să experimentezi o astfel de modalitate de a fi mai capabil, cerând lui Dumnezeu să îți vină în ajutor. Un text al Sfintei Scripturi spune: „Cu Dumnezeu noi vom face isprăvi mari (vom dobândi puterea sau capacitatea de a îndeplini lucruri mari – o traducere mai exactă)” Psalm 60:12. Cu siguranță Domnul va răspunde rugăciunilor tale!

    • 2 分鐘

熱門宗教與精神生活 Podcast

神仙補習班
謝依霖、丹丹老師
說詭講鬼
Hans
靈魂相談室
Rita Weng
神明逼我開Podcast
Joshua
陪你讀聖經
愛的影響力/爱的影响力
晚安,深呼吸
晚安,深呼吸