18 min

Ep. 11 Provocări în realizarea dreptului la vot al persoanelor cu nevoi speciale Depășim Prejudecăți

    • Personal Journals

Toți cetățenii care au împlinit vîrsta de 18 ani, inclusiv cei cu nevoi speciale, în data de 11 iulie au dreptul de a vota la alegerile pentru Parlamentul RM. Acest drept este prevăzut în numeroase documente juridice cu caracter obligatoriu, printre care și Declarația universală a drepturilor omului, Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități, precum și Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Cu toate acestea, desfășurarea oricărui scrutin electoral, devine o adevărată provocare pentru întraga țară. Moldova rămâne în continuare restanțieră la capitolul spații publice inaccesibile, deoarece în majoritatea instituțiilor care găzduiesc secții de votare nu există rampe de acces, toaletă adaptată, ușile sunt înguste, iar coridoarele întunecoase. Un Studiu realizat de PNUD Moldova în 2019, arată că din totalul de 612 secții de votare evaluate doar 6 erau accesibile, 174 – parțial accesibile și 432 – inaccesibile.

Așadar, multe dintre cele peste 180.000 de persoane cu dizabilități înregistrate in RM, nu își pot exercita pe deplin drepturile de vot. Din experiențele altor țări, bunele practici arată totouși că există forme alternative de votare, cum ar fi votul prin corespondență, votul electronic sau votul cu o urnă mobilă. Cum a reușit Pavel Capmari utilizator de scaun rulant din orașul Sîngerei să-și dobîndească grație insistențelor sale, dreptul la vot, aflăm din relatările acestuia...