Fata din FM Bianca Dumitru

Pentru fotbal e nevoie de îndrăgostiți incurabili. Marele fotbal nu a admis și nu admite diletantismul. Pentru că fotbalul, deși clasificat printre jocuri, are exigențe de ordin artistic.

Pentru tribunele de pe tot globul, fundașii sunt oamenii cu ciocanul pneumatic care sparg zidurile și stârnesc praful.

În fotbal s-au schimbat doar numerele de pe tricouri.

Din scântei ies idei.

În fotbal nu există meci mare și meci mic.

Fotbaliștii din trecut au lucrat mult cu mingea. Au știut foarte multă... meserie. Pe care au învățat-o – fapt deosebit de important – încă din copilărie.

Toți tipografii din lume care culeg literele fierbinți ale fotbalului pun o cerneală specială, care dezleagă toate limbile pământului.

Cine doarme în prima noapte de ajun, nu face două parale...

O telegramă [...] Dacă ai s-o pierzi vreodată, înseamnă că nu faci nici două parale...

Noaptea trecută, un polițist a prins un copil lângă tribuna dinspre gârlă... Lucra cu un mic ferăstrău. Încerca să facă o gaură cât capul lui în tăblia tribunei, ca să poată intra la meci.

Nimeni nu mai e Bindea. Nimeni nu mai e Dobay [...] Voi sunteți de vină, voi, cei care scrieți despre fotbal. [...] Ați uitat să ciopliți idoli. Iar fără idoli, fotbalul moare...

Fotbalul se învață cel mai bine în picioarele goale. Pentru că fotbalul cere unghii sparte și degete sângerânde.

Un gol oarecare este și va fi întotdeauna mai frumos decât cea mai măiestrită combinație terminată în bară.

El, asemenea altor câțiva îndrăgostiți fără vindecare, nu știe și nu poate să contemple lumina blândă a apusului.

Echipele mari au câmpuri magnetice. Când acestea pier, pier și echipele.

Fotbalului nostru de astăzi îi lipsesc cei șapte ani de-afară... [...] După cei șapte ani de-acasă, urmează cei șapte ani de-afară. Între opt și paisprezece. Adică anii când cei din casă te strigă să vii la masă, iar tu nici gând, pentru că liliacul a înflorit, și gârla s-a încălzit, și păianjenii simt mirosul de ceară, și mingea de cârpe sau bășica de porc sare mai bine decât spuna de mare...

Obișnuiții străzii Beethoven știau că acolo, în curte, se consumă o mare dragoste. Poate cea mai mare a vieții lui Iosif Petschovschi.