Un lucru îți este clar: ai o relație mult prea apropiată cu smartphone-ul tău, fie el Galaxy S23 Ultra, Samsung Galaxy A53 sau Samsung S23.
Și când zici că e „mult prea apropiată”, te gândești aproape instant la „dependență” sau „ceva ce nu-ți face bine”. Procrastinezi de multe ori, depășești unele deadline-uri de la muncă sau te trezești că stai pe telefon în mijlocul unor conversații. Relația cu telefonul îți cam afectează alte arii ale vieții, așa că ai decis să faci o schimbare: în primul rând pentru tine, apoi pentru cei la care ții și ți-au semnalat că „stai prea mult timp pe telefon”.
Întâi și întâi, respiră adânc. Știm că relația cu propriul smartphone poate fi un subiect sensibil pentru unii dintre noi. Nu suntem aici nici să te certăm, nici să te tragem la răspundere, ci să te înțelegem și să-ți prezentăm 3 recomandări care s-ar putea să te ajute - în primul rând la nivel de mindset.
Conștientizează-ți obiceiurile actuale și vezi ce zic ele despre tine
Fii atent(ă) la momentele în care apare tentația să-ți iei în mână Galaxy S23 Ultra-ul. Care sunt contextele în care tinzi să scrollezi fără un scop anume? O faci când ești plictisit(ă), când ești furios sau furioasă, în timp ce te duci spre birou? Înainte de a-ți propune să schimbi ceva la obiceiurile actuale, e important să le conștientizezi și să descoperi ce anume spun ele despre nevoile tale. Poate folosești telefonul pentru a evita anumite emoții sau situații neplăcute, așa cum e un conflict sau comunicarea unei decizii importante. Fă diferența între timpul petrecut „cu rost” și celelalte momente
Nu ne înțelege greșit: telefonul tău, fie el iPhone sau poate Galaxy 23 Ultra, nu e bau-bau. Te poate ajuta în multe situații: când ai nevoie să te orientezi și apelezi la Google Maps, când îți iei niște notițe importante sau îți setezi alarma pentru a doua zi dimineața. Nu tot timpul petrecut pe smartphone e dăunător, evident. Nu tot timpul în care scrollezi sau te informezi e zadarnic. Contează să faci diferența între momentele în care chiar ai nevoie de telefon și cele în care procrastinezi, eviți anumite emoții sau situații sau „te rupi de realitate”. Nu-ți stabili limite drastice
Să faci un detox digital timp de o lună s-ar putea să fie cam mult, în această etapă. Plus că, la finalul lunii de detoxifiere digitală, s-ar putea să te întorci la vechile obiceiuri. Ideea nu e să-ți propui să renunți definitiv la smartphone (deși, pentru unii dintre noi, și asta poate fi o variantă), ci să faci pași mărunți, dar siguri în direcția schimbării dorite. Altfel spus, poți reduce timpul petrecut zilnic pe Galaxy S23 Ultra https://www.emag.ro/telefoane-mobile/brand/samsung/filter/model-f9396,galaxy-s23-ultra-v-12108684/c poți începe să ai plimbări în care lași telefonul acasă sau să lucrezi fără să ai smartphone-ul permanent alături. Sunt doar câteva exemple, vezi ce funcționează pentru tine și se integrează în contextul vieții tale.
Nu uita, însă, că transformările sustenabile încep cu baby steps. Limitele mult prea drastice pot fi respectate doar pentru perioade scurte - la fel cum se întâmplă, de exemplu, în cazul dietelor.
Așadar, devino conștient(ă) de obiceiurile tale actuale și de nevoile din spatele lor, fă diferența între timpul petrecut în mod constructiv pe telefon și restul momentelor și implementează noi obiceiuri care să te susțină în acest proces. Succes!
Information
- Show
- Published8 May 2023 at 08:09 UTC
- Length5 min
- RatingClean