Vorbitorincii

Catalin Striblea&Radu Paraschivescu
Vorbitorincii

Un podcast despre lume și societate.

  1. 14 NOV.

    Forza viola! Cu Răzvan Popovici

    Invitatul acestei ediții, violistul Răzvan Popovici, este o poveste muzicală care se întâmplă pe scenele importante ale lumii. Și pe care l-am descusut de toate cele, de la apariția festivalului SoNoRo în peisajul nostru muzical, la ceremoniile șamanice și mâncărurile deosebite din Peru, la capricii de vedete, dar și ce înseamnă să cânți pe scenele Carnegie Hall din New York și Century Hall din Japonia. Altfel, avem în acest episod și îngrijorări sănătoase, explicăm și câteva expresii de demult, ne bucurăm de prezența Dianei Popescu și încheiem cu cărți minunate, fotbal și mult zahăr. Chiar prea mult. 00:00 Bancuri noi, o întâlnire la Piatra Neamț cu Dragoș Pătraru și câte ceva despre consumul de alcool, impresii după concertul lui Plácido Domingo. Și vă așteptăm sâmbătă, pe 16 noiembrie, la Timișoara, să stăm de vorbă despre ”Întuneric și lumină în muzica pop-rock”.  20:17 Colecții de cartonașe cu fotbaliști, impresii din vizita lui Cătălin în Statele Unite, ce înseamnă expresiile ”a da vrabia din mână pe cioara de pe gard” și ”a da cu oiștea în gard” 01:06:03 Forza viola! Cu Răzvan Popovici 02:22:36 Spuma filelor vă aduce Ben Rothenberg - Naomi Osaka, Hiromi Shinya - Enzima miraculoasă, Marin Malaicu Hondrari -Clandestin, Alexei Navalnîi- Memorii 02:48:56 Vinicius, Real Madrid și Manchester City și o ediție aniversară la Digi Sport la Fotbal și fotbalamuc 03:04:59 Vânătorile Dianei. Diana Popescu, desigur, și a sa carte recent lansată, ”Viața are abonament pe toate liniile”. Plus recomandări culturale pentru următoara perioadă. 03:23:56 Oale, ulcele și tigăi cu mult zahăr. Prea mult zahăr!

    3h 41m
  2. 7 NOV.

    Ioana Ciocan. De ce să investești în artă

    La fiecare ediție Leaders vrem să aflăm ce putem face mai mult și mai bine pentru societatea în care trăim. Aceeași provocare am lansat-o și invitatei acestei ediții, Ioana Ciocan, Managing partner Art Safari, doctor în artă și lector universitar. I se mai spune ”doamna mergem înainte”. Are una dintre cele mai mari contribuții la cultura din România și ne place să spunem că este cea care a ”inventat” coada la artă - lumea chiar stă la rând pentru a intra la muzeu. Urmează aproape două ore de interviu din care puteți afla de ce să investești în artă, ce înseamnă munca din spatele unei ediții Art Safari, cât de ușor sau de greu este să aduci lucrări de colecție pentru public, cât de dispuși la colaborări sunt azi directorii de muzee, care este cea mai valoroasă pictură din România. Vizionare plăcută! Fiecare apreciere și comentariu ne ajută să ajungem la un public mai numeros. Vă mulțumim. Pe 19 noiembrie suntem la Timișoara cu Întâlnirile Vorbitorincii. În cadrul Festivalului Musica Ricercata, Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea vor vorbi cu publicul timișorean despre „Întuneric și lumină în muzica pop-rock”, evidențiind rolul pe care l-a jucat acest gen de muzică de la momentul apariției sale și cum a evoluat în timp.    02:12 Cea mai mare coadă la muzeu 03:34 Istoria unei lucrări Jan van Eyck 9:40 România pe harta muzeelor lumii 13:08 Mari lucrări internaționale în România 17:00 Condiții de expunere 23:27 Pictorii români în atenția publicului 28:33 Valoare în bani a unei lucrări 34:00 E scump un tablou de Nicolae Tonitza? 38:26 Florile lui Ștefan Luchian 40:40 ”Ochii” lui Tonitza 46:08 Povestea tablourilor ”Car cu boi” 47:50 Nudurile lui Theodor Pallady 51:02 Sâni la Art Safari 1:00:25 Cursuri de artă pentru adulți la Art Safari (21 și 22 noiembrie) 1:03:05 Controversatele lucrări ale artistului Paul Baraka 1:14:50 Cel mai valoros artist tânăr român 1:19:43 ”Sculpturi din întâmplare”, editura Humanitas 1:23:48 Soclul lui Lenin din fosta Piață a Scânteii - povestea 1:30:43 Brățările dacice, călătorie în muzeele lumii 1:33:16 Corneliu Baba, un idol în China 1:36:41 Tușele lui Theodor Aman

    1h 58m
  3. 1 NOV.

    Pariul presei oneste. Cu Cătălin Tolontan

    Prieteni, întâlnirea cu jurnalistul Cătălin Tolontan am așteptat-o și noi la fel de mult ca și voi, pentru că mulți ne-ați scris că vi-l doriți în studioul nostru. Am vorbit multe, de la întâmplarea cu video-ul aniversar pt doamna Lipă, la despărțirea bruscă de ziarul Libertatea, la anchete, alegeri, rețele digitale și distrugerea presei. Vor fi aproape două ore în compania invitatului nostru, cu multe dezvăluiri. Avem și cărți deosebite, fotbal și borcane cu gemuri și dulcețuri. 00:00 Bancuri de început, cartea lui Radu, ”Brățară pe glezna ta”, e gata de lansare - la Târgul de carte Gaudeamus, 4-8 decembrie, gânduri de recunoștință pentru cei 50.000 de abonați ai canalului nostru de youtube  20:19 Am fost la Pitești, la conferință (o găsiți în secțiunea dedicată membrilor plătitori), iar pe 16 noiembrie vom fi la Timișoara, în cadrul Festivalului Musica Ricercata. Pe site-ul nostru, vorbitorincii.ro, avem câteva articole despre filmele și documentarele de la Astra Film Festival, nu le ratați și, mai ales, până pe 10 noiembrie 2024 festivalul continuă online cu o selecție de 39 de filme pe care le puteți vedea de pe canapeaua de acasă. Găsiți toate detaliile în articolele de pe site.  01:10:32 Pariul presei oneste - Cătălin Tolontan 03:01:02 Spuma filelor vă aduce Mathias Enard - Banchetul anual al confreriei groparilor, Cătălin Dorian Florescu - Turnul focului, Andrei Voiculescu - Records of my life, Diana Popescu - Viața are abonament pe toate liniile, Tudor Dinu - Băi, hamamuri desfătări, Christina Wallace - The Portfolio Life 03:43:14 Oale ulcele și tigăi cu gemuri și dulcețuri 03:57:38 Multe goluri la Fotbal și fotbalamuc

    4h 17m
  4. 17 OCT.

    Au venit americanii. În studio

    Kathleen Kavalec, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, urmărește podcastul Vorbitorincii și a venit și în studioul nostru. Suntem onorați și îi mulțumim. Pe 7 decembrie va fi lansarea celui mai nou roman semnat de Radu Paraschivescu. Evenimentul va avea loc la Târgul de carte Gaudeamus (4-8 decembrie). Vă așteptăm. Până atunci, suntem nerăbdători să ne întâlnim cu voi sâmbătă, pe 19 octombrie, la Pitești, la Întâlnirile Vorbitorincii (mai sunt bilete, vă lăsăm linkul în comentarii). Altfel, depănăm amintiri din anii 90, ne îngrijorăm sănătos, recomandăm cărți faine la Spuma filelor, avem câteva vorbe și despre fotbaliști talentați și care risipit pe drum. O avem în episod și pe Diana Popescu și nu ne sfiim să vorbim, la final, despre murături. 00:00 - Ștafetă versus ștachetă, sărituri cu prăjina și câteva bancuri de dat mai departe, câteva vorbe despre ultimul roman al lui Radu și vă spunem care este programul nostru la final de 2024 și început de 2025.  13:03 - Le mulțumim tuturor celor care ne-au scris în comentarii despre lucrările lor de diplomă și citim câteva dintre ele. Ne-am amintit de anii 1990-2000, câți bani câștigam atunci și la ce visam, dar și ce chefuri strașnice petreceam în căminul studențesc. Avem motive să ne îngrijorăm sănătos și spunem o vorbă despre Mircea Geoană. 1:05:00 - Kathleen Kavalec, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România 2:00:07 - Peter Demeny - Vârtej în reluare, Don deLillo - Tăcerea, Cătălin Mihuleac - Strania valiză a domnului Silberstein sunt recomandările de la Spuma filelor. 2:19:27 - Fotbal și fotbalamuc. Și fotbaliști care s-au pierdut pe drum. Vă mai amintiți de Nicky Mitea? 2:31:39 - Diana Popescu și recomandările culturale pentru următoarea perioadă 2:53:19 - Oale, ulcele și tigăi cu murături. Să fie de sezon.

    3h 6m
4,9
din 5
154 de evaluări

Detalii

Un podcast despre lume și societate.

S-ar putea să vă placă

Autentificați-vă pentru a asculta episoade cu conținut explicit

Fiți la curent cu această emisiune

Autentificați-vă sau înscrieți-vă ca să urmăriți emisiuni, să salvați episoade și să primiți cele mai recente noutăți.

Selectați o țară sau regiune

Africa, Orientul Mijlociu și India

Asia Pacific

Europa

America Latină și Caraibe

Statele Unite și Canada