#17 Oana Petrescu, Psiholog și Psihoterapeut - Când devine anxietatea o problemă și cum o depășim pentru a vedea din nou oportunitățile și bucuriile vieții

Legal Tale Podcast

Astăzi am discutat cu Oana Petrescu despre sentimentul de anxietate, atât în general, cât și în rândul profesiei de avocat, de unde vine acesta și diferența dintre gestionarea și vindecarea lui. Am atins, deopotrivă, subiectul sindromului impostorului și metodele pe care le putem aplica pentru a depăși astfel de comportamente ori gânduri. Cum iubește cărțile, Oana ne-a facut și o recomandare de o carte minunată, numai bună de citit în aceste zile de distanțare sociala pentru a ne autodescoperi cu adevărat.

Oana este psiholog și psihoterapeut de orientare psihanalitică cu practică privată. Deși și-a început viața profesională ca jurist, fiind absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, a dorit să aprofundeze zona de dezvoltare personală, și astfel s-a înscris la Facultatea de Psihologie, concomitent cu începerea un proces de terapie personală. A urmat cursurile programului Lideri pentru Justiție, unde a găsit două elemente care i-au definitivat viața profesională de până acum: dreptul și dezvoltarea personală. Așa a devenit Oana Petrescu, astfel cum o să o ascultați astăzi, vorbindu-ne despre viața noastră interioară.

무삭제판 에피소드를 청취하려면 로그인하십시오.

이 프로그램의 최신 정보 받기

프로그램을 팔로우하고, 에피소드를 저장하고, 최신 소식을 받아보려면 로그인하거나 가입하십시오.

국가 또는 지역 선택

아프리카, 중동 및 인도

아시아 태평양

유럽

라틴 아메리카 및 카리브해

미국 및 캐나다