Metope: cultură și istorie
Theodor Paleologu
Mă cheamă Paleologu -Paleologos în grecește-, nu Neologu: mi-am luat numele în serios și rostul meu pe lumea asta e să vorbesc despre lucruri vechi, adică perene, fundamentale sau, cum spunea tatăl meu, “despre lucruri cu adevărat importante”, care nu se demodează mîine după ce au fost la modă astăzi. Am ales să-i spunem acestei emisiuni “Metope”, pentru că mă gîndeam că doar 1% va ști ce înseamnă. Asta-i și ideea: să afle lumea lucruri mai puțin știute. Este, dacă vreți, echivalentul frescelor dintr-o biserică creștină: basoreliefuri care descriu cîte un episod mitologic. În fiecare săptămînă mă voi strădui astfel să vă prezint cîte o metopă, adică o poveste cu tîlc, o filă de istorie, o carte, un om, o idee.
Acerca de
Mă cheamă Paleologu -Paleologos în grecește-, nu Neologu: mi-am luat numele în serios și rostul meu pe lumea asta e să vorbesc despre lucruri vechi, adică perene, fundamentale sau, cum spunea tatăl meu, “despre lucruri cu adevărat importante”, care nu se demodează mîine după ce au fost la modă astăzi.
Am ales să-i spunem acestei emisiuni “Metope”, pentru că mă gîndeam că doar 1% va ști ce înseamnă. Asta-i și ideea: să afle lumea lucruri mai puțin știute. Este, dacă vreți, echivalentul frescelor dintr-o biserică creștină: basoreliefuri care descriu cîte un episod mitologic. În fiecare săptămînă mă voi strădui astfel să vă prezint cîte o metopă, adică o poveste cu tîlc, o filă de istorie, o carte, un om, o idee.
Información
- CreadorTheodor Paleologu
- Años de actividad2020 - 2024
- Episodios174
- ClasificaciónApto
- Copyright© Fundația Paleologu
- Mostrar sitio web
También te podría interesar
- NoticiasCada semana
- FilosofíaCada semana
- Noticias diariasCada día
- TecnologíaCada semana
- Superación personalDos veces al mes
- Superación personalCada dos semanas
- Educación30 oct