Metope: cultură și istorie
Theodor Paleologu
Mă cheamă Paleologu -Paleologos în grecește-, nu Neologu: mi-am luat numele în serios și rostul meu pe lumea asta e să vorbesc despre lucruri vechi, adică perene, fundamentale sau, cum spunea tatăl meu, “despre lucruri cu adevărat importante”, care nu se demodează mîine după ce au fost la modă astăzi. Am ales să-i spunem acestei emisiuni “Metope”, pentru că mă gîndeam că doar 1% va ști ce înseamnă. Asta-i și ideea: să afle lumea lucruri mai puțin știute. Este, dacă vreți, echivalentul frescelor dintr-o biserică creștină: basoreliefuri care descriu cîte un episod mitologic. În fiecare săptămînă mă voi strădui astfel să vă prezint cîte o metopă, adică o poveste cu tîlc, o filă de istorie, o carte, un om, o idee.
حول
Mă cheamă Paleologu -Paleologos în grecește-, nu Neologu: mi-am luat numele în serios și rostul meu pe lumea asta e să vorbesc despre lucruri vechi, adică perene, fundamentale sau, cum spunea tatăl meu, “despre lucruri cu adevărat importante”, care nu se demodează mîine după ce au fost la modă astăzi.
Am ales să-i spunem acestei emisiuni “Metope”, pentru că mă gîndeam că doar 1% va ști ce înseamnă. Asta-i și ideea: să afle lumea lucruri mai puțin știute. Este, dacă vreți, echivalentul frescelor dintr-o biserică creștină: basoreliefuri care descriu cîte un episod mitologic. În fiecare săptămînă mă voi strădui astfel să vă prezint cîte o metopă, adică o poveste cu tîlc, o filă de istorie, o carte, un om, o idee.
المعلومات
- صناع العملTheodor Paleologu
- سنوات النشاط١٤٤٢ هـ - ١٤٤٦ هـ
- الحلقات١٧٤
- التقييمملائم
- حقوق النشر© Fundația Paleologu
- موقع البرنامج على الويب
قد يعجبك أيضًا
- الأخباريتم التحديث أسبوعيًا
- فلسفةيتم التحديث أسبوعيًا
- الأخبار اليوميةيتم التحديث يوميًا
- التكنولوجيايتم التحديث أسبوعيًا
- تطوير الذاتمرتان في الشهر
- تطوير الذاتيتم التحديث كل أسبوعين
- تعليم٢٧ ربيع الآخر