36 episodes

Pătratul Roșu înseamnă două voci, două fronturi de dezbatere și un singur invitat. Acesta e primul podcast pe educație sexuală din România.

Pătratul Roșu - Podcast pe educație sexuală Pătratul Roșu

    • Society & Culture
    • 5.0 • 1 Rating

Pătratul Roșu înseamnă două voci, două fronturi de dezbatere și un singur invitat. Acesta e primul podcast pe educație sexuală din România.

    Viața mea ca persoană asexuală în România | Pătratul Roșu x Alex

    Viața mea ca persoană asexuală în România | Pătratul Roșu x Alex

    Conform unei estimări care pare că n-a mai fost actualizată din 1994, 1% din populația planetei este asexuală. Cum trăiesc acești oameni? Cum întrețin relații? Acestea sunt curiozități, mai mult sau mai puțin întemeiate, despre una dintre minoritățile sexuale care se regăsește în acel plus din „LGBT+”.

    Așa am întâlnit-o pe Alex Zorilă, care are 23 de ani și se descrie drept homoromantică, adică iubește femeile, și asexuală, adică nu o atrage sexual nicio persoană. Și da, a avut relații, ba chiar este într-una chiar acum. Da, a făcut și sex, dar nu i-a fost ușor.

    Așa cum ne știi, i-am pus în față și curiozitățile tale. Așadar, te invităm să afli un pic mai mult despre viața ei în România printre prejudecăți și sentimente.

    Dă-i play, informează-te și ține-ne aproape de sufletul și urechile tale aici, pe Facebook, Instagram, YouTube, Spotify și orice altă platformă de podcasting preferi. Mai sunt zile în 2020 și mai sunt curiozități.

    • 49 min
    Cât de ușor poți să intri într-o relație toxică | Pătratul Roșu x Ana

    Cât de ușor poți să intri într-o relație toxică | Pătratul Roșu x Ana

    Ai trecut vreodată printr-o relație toxică? Dacă da, dar și dacă nu, crezi că ai putea identifica elementele care o fac toxică?

    Cei mai mulți oameni, nici cei care suferă, nici cei care provoacă suferința, nu-și dau seama. Sau o fac mult prea târziu. Desigur, sunt și cei care asta vizează, să-l reducă pe celălalt la nimic. Ca să facem un pic de lumină asupra subiectului, mai important ca niciodată în 2020, am vorbit cu Ana Cosmoiu.

    Ea este doctorand în psihologie și împreună am căutat sursa toxicității din relațiile noastre, cum poți identifica semnele și ce poți face ca să te recuperezi după așa ceva și să revii la speranțe și gânduri ceva mai optimiste cu privire la relațiile viitoare. Ana e, în prezent, în curs de formare ca specialistă în terapie experiențială focalizată pe emoție.

    Alături de ea am răspuns și la multe dintre curiozitățile tale, mai ales că acest episod a fost foarte cerut de ascultătorii Pătratul Roșu.

    Te invităm să dai play și să afli un pic mai mult decât știai până acum. Spune-le și altora ori de câte ori crezi că îi ajută. Noi îți suntem alături aici, pe Instagram, Facebook, YouTube și toate platformele preferate de podcasting.

    • 1 hr 4 min
    Cât de gravă e situația hărțuirii stradale în România | Pătratul Roșu x Hey, pisi!

    Cât de gravă e situația hărțuirii stradale în România | Pătratul Roșu x Hey, pisi!

    E marți, întâmplarea face că e și 13 octombrie, așa că avem toate motivele să fim bucuroși, pentru că tocmai am publicat noul episod Pătratul Roșu, iar Simona Chirciu și Ilinca Prisăcariu ne-au făcut plăcerea de-a povesti pe larg despre hărțuirea stradală.

    Ce facem cu ea? Sănătos ar fi s-o scoatem din societate, dar așa ceva nu se întâmplă peste noapte. Iată, de doi ani și un pic avem o lege care o pedepsește, dar plângerile sfârșesc fără soluționare. Totuși, Simona și Ilinca recomandă tuturor celor care au fost, sunt și vor trece prin așa ceva să reclame hărțuirea.

    Ca răspuns la nepăsarea din societatea, Ilinca a inițiat proiectul „Hey, pisi!”, iar Simona a adus subiectul în mediul academic cu o lucrare de doctorat.

    Noi am pornit discuția de la o idee: de ce există hărțuire? Așa am aflat, cum ai și tu ocazia, că nimeni nu-i infailibil în fața hărțuirii stradale, că agresorii își aleg victimele, de multe ori, nu pe baza hainelor și că schimbarea nu poate veni de undeva de sus, ci începe de la fiecare. Am putea spune că începe, la propriu, de la nivelul străzii.

    Hărțuirea, atât sexuală, cât și de altă natură, n-are nicio scuză. Și, din fericire, există soluții de-a lupta cu ea. Așa am ajuns să distrugem din mituri și să facem acest episod ca o lecție despre un mâine mai bun.

    Noi mai avem idei de invitați și subiecte, însă ne place și să aflăm ce te interesează pe tine. Nu ezita să ții legătura cu noi pe Instagram și Facebook și să ne ții aproape prin aplicațiile de podcasting preferate.

    • 1 hr 10 min
    Viața și situația femeilor din comunitatea romă în România | Pătratul Roșu x Georgiana

    Viața și situația femeilor din comunitatea romă în România | Pătratul Roșu x Georgiana

    Ne-a mers la suflet discuția cu Georgiana Lincan. Am pornit de la dărâmarea unor mituri și ne-am trezit zeci de minute mai târziu că am aflat o groază de lucruri despre viață, egalitate de șanse, educație și cât de greșite sunt unele prejudecăți. Ea e membră a Asociației E-Romnja, un ONG din București care se ocupă de promovarea drepturilor femeilor rome, și expertă în egalitate de șanse.

    Vei regăsi în acest episod informații despre cum se raportează femeile din comunitatea romă la tot universul educației sexuale, de la contracepție până la vizitele la ginecolog. Pe măsură ce asculți vei observa un fenomen ciudat: prejudecăți vechi care cad pe măsură ce sunt contextualizate și explicate de cineva care înțelege, la prima mână, ce se întâmplă cu adevărat.

    Nu ne mai rămâne decât să-ți urăm audiție plăcută și să ne dai un semn, cu sugestii, critici și alte gânduri, pe Facebook sau Instagram.

    • 37 min
    Povestea mea ca lesbiană în România | Pătratul Roșu x Alexandra

    Povestea mea ca lesbiană în România | Pătratul Roșu x Alexandra

    Alexandra are 20 de ani, studiază în Marea Britanie și e lesbiană. De la ea am primit unele dintre cele mai bune răspunsuri despre ce înseamnă să fii o tipă gay în România, de ce tip de prejudecăți te lovești, dar și cum se raportează oamenii la orientarea ei sexuală atât în comunitatea LGBTQ+, cât și-n afara ei.

    Sunt încă multe lucruri de aflat, însă sperăm că prin această discuție să mai găsești răspunsuri la dilemele tale. Sexualitatea poate fi un subiect complicat, de aceea e important să îi înțelegem pe ceilalți și de ce pentru ei chiar și începerea unei relații și afișarea acesteia sunt un proces dificil.

    Nu uita că ne găsești pe platformele preferate de podcasting, dar și pe Instagram și Youtube. De asemenea, oricând ai curiozități sau sugestii despre ce subiecte ai vrea să tratăm nu ezita să ne spui. Suntem împreună pe acest drum.

    • 41 min
    Cum e să fii persoană trans în România. Povestea mea | Pătratul Roșu x Damon

    Cum e să fii persoană trans în România. Povestea mea | Pătratul Roșu x Damon

    Damon a avut nevoie de 10 ani între momentul în care și-a dat seama că ceva nu e în regulă și vârsta la care chiar putea să facă ceva în acest sens. Acum, la trei ani de la începerea tranziției medicale, se declară fericit. Și e o fericire care a început cu prima injecție de hormoni, când viața lui s-a schimbat la 180 de grade.

    Să fii persoană trans în România nu e ușor. Pe de o parte, tratamentele necesare nu se găsesc mereu la farmacii sau în spitale. Pe de altă parte, societatea încă nu e suficient de deschisă ca să înțeleagă că ce-a simțit Damon la șase ani, și alții ca el la alte vârste, nu-i un moft sau o fază trecătoare. Nu mai devreme de iunie 2020 doi senatori PMP au trecut prin Parlament o lege care să interzică orice referire la identitatea de gen în școli și universități. Un așa demers nu e singular și nu va fi ultimul.

    Ne regăsim în punctul acesta. Și pornind de la curiozitățile noastre, dar și ale ascultătorilor podcastului, am vorbit cu Damon despre tot procesul prin care a trecut. Ne-a explicat cu răbdare, așa cum sperăm că vei asculta și tu. Așa că dă play și spune-ne ce-ai aflat nou.

    Ne găsești pe Instagram, YouTube și orice platformă de podcasting preferi.

    • 32 min

Customer Reviews

5.0 out of 5
1 Rating

1 Rating

Top Podcasts In Society & Culture

Listeners Also Subscribed To