Mântuirea în Vechiul Testament și cazuri de apostazie în Biblie Dar cum rămâne cu cazurile care sunt consemnate în Scriptură ca și apostazie reală în credință? Printre astfel de exemple se numără Lot, împaratul Saul, Solomon, Iuda Iscarioteanul — ucenicul lui Isus — Anania, Imeneu și Filet, Dima, etc. În primul rând, să ne ocupăm de persoanele din Vechiul Testament care au trăit înainte de moartea și învierea lui Isus. Despre unii dintre cei mai proeminenți oameni ai Vechiului Testament, cum ar fi Adam, Abel, Enoh, Noe, Avraam, Isaac, Iacov, Moise, Iosua, David, Daniel, Isaia, Ieremia și toți ceilalți profeți, știm cu siguranță că după moartea lui Isus pe cruce, ei au fost mântuiți. Însă, pe ce bază? Mai mult decât atât, cum rămâne cu toți ceilalți oameni mai puțin cunoscuți, ale căror nume nu au fost menționate în Biblie, dar care totuși au făcut parte din poporul lui Dumnezeu? Au fost mântuiți după cruce? Dacă da, cum? Pe ce bază? Dacă nu, de ce? Cum a atins răscumpărarea viețile lui Rut și Rahav? Acestea sunt întrebări esențiale. Mântuirea personală prin har, prin credință în lucrarea ispășitoare a lui Cristos pe cruce, s-ar putea să nu fi fost atât de clară pe vremea lui Noe, așa cum este pentru noi astăzi. Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii a venit la naţiunea Israel la aproximativ patru sute de ani după ce canonul Vechiului Testament a fost închis. Cum, atunci, ar putea exista un obiect clar al credinței? O concepție greșită des întâlnită despre calea de mântuire în Vechiul Testament este că evreii au fost mântuiți prin respectarea Legii. Dar știm din Scriptură că aceasta nu este adevărat. Galateni 3:11 spune: Galateni 3:11 (NTR)11 Este clar că nimeni nu este îndreptățit înaintea lui Dumnezeu prin Lege, pentru că „cel drept prin credință va trăi“.Unii ar putea spune că acest verset este valabil doar pentru Noul Testament, dar Pavel citează din Habacuc 2:4, unde spune: Habacuc 2:4 (NTR)4 Iată, s-a mândrit! Nu-i este drept sufletul în el. Însă cel drept prin credința lui va trăi.Mântuirea prin credință, fără Lege, era un principiu al Vechiului Testament. Pavel a învățat că scopul Legii era de a sluji ca un „tutore pentru a ne aduce la Cristos, ca să fim îndreptățiți prin credință” (Galateni 3:24). De asemenea, în Romani 3:20, Pavel a subliniat că respectarea Legii nu i-a salvat pe evreii din Vechiul sau Noul Testament, deoarece nimeni nu poate fi declarat drept înaintea Lui prin respectarea Legii. Legea nu a fost niciodată menită să salveze pe cineva; scopul Legii a fost să ne facă conștienți de păcat. Dacă mântuirea oamenilor în Vechiul Testament nu a fost prin respectarea Legii, atunci prin ce a fost? Răspunsul la această întrebare se găsește în Scriptură, așa încât să nu existe nicio îndoială cu privire la acest subiect. În Romani 4, apostolul Pavel precizează că mântuirea în Vechiul Testament a fost aceeași ca și în Noul Testament, adică doar prin har, doar prin credință, numai în Cristos. Pentru a dovedi acest lucru, Pavel ne îndreaptă atenția către Avraam, strămoșul poporului evreu, care a fost mântuit prin credință și nu prin fapte: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire” (Romani 4:3). Avraam nu ar fi putut fi mântuit respectând Legea, deoarece a trăit cu peste patru sute de ani înainte ca ea să fie dată! De asemenea, circumcizia nu a fost prezentată lui Avraam și descendenților săi până în Geneza 17, adică mai mult de zece ani mai târziu. Romani 4:13-16 spune aceasta: Romani 4:13-16 (NTR)13 Căci nu prin Lege i-a fost făcută lui Avraam sau urmașilor lui promisiunea că va fi moștenitor al lumii, ci prin dreptatea care vine prin credință.14 Căci, dacă moștenitori sunt cei ce sunt sub Lege, atunci credința este fără folos, iar promisiunea este desființată.15 Fiindcă Legea aduce mânie, dar, unde nu este Lege, nu este nici încălcare a Legii.16 De aceea promisiunea este prin credință: ca să fie potrivit harului, așa încât aceasta să fie sigură pentru toți urmașii, nu doar pentru cei ce sunt sub Lege, ci și pentru cei ce au credința lui Avraam, care este tatăl nostru, al tuturor.Aici vedem că promisiunea de a deveni moștenitori ai lumii sau promisiunea mântuirii nu a fost făcută numai lui Avraam, ci și descendenților săi care au venit prin Isaac. Iar aceasta nu a venit prin Lege, ci prin credința lui Avraam. Toți urmașii lui, de la Isaac la Cristos, au primit mântuirea după cruce la nivel federal datorită credinței lui Avraam și a legământului cu Dumnezeu, chiar dacă unii dintre ei nu au umblat pe deplin cu El. Avraam a fost capul federal al mântuirii lor prin credință. Pentru a dovedi că Dumnezeu Își împlinește promisiunile făcute unui lider federal în viața descendenților săi, chiar dacă ei nu sunt plăcuți întotdeauna lui Dumnezeu, voi oferi câteva exemple. În primul rând, Noe a fost salvat de la distrugerea potopului împreună cu toată familia sa (soție, fii și nurori), deși Biblia nu spune nimic despre relația sau devotamentul lor față de Dumnezeu. Au fost salvați datorită lui Noe. În al doilea rând, în 2 Împărați 10:30-31, Dumnezeu face o promisiune puternică împăratului Iehu, că fiii săi vor sta pe tronul lui Israel până la a patra generație, fără a adăuga nici o condiție sau calificativ la aceasta: 2 Împărați 10:30-31 (VDC)30 Domnul a zis lui Iehu: „Pentru că ai adus bine la îndeplinire ce este plăcut înaintea Mea și ai făcut casei lui Ahab tot ce era după voia Mea, fiii tăi până la al patrulea neam vor ședea pe scaunul de domnie al lui Israel.”31 Totuși Iehu n-a luat seama să umble din toată inima lui în legea Domnului Dumnezeului lui Israel și nu s-a abătut de la păcatele în care târâse Ieroboam pe Israel.După ce Dumnezeu a făcut acea făgăduință, chiar și împăratul Iehu, căruia i s-a făcut promisiunea, nu a umblat din toată inima lui după legea Domnului Dumnezeului lui Israel. Și-a revocat Dumnezeu promisiunea față de el sau de fiii săi din cauza păcatelor sale? Desigur că nu! Ioahaz, fiul lui Iehu, a domnit șaptesprezece ani peste Israel în Samaria, deși a făcut ce este rău înaintea Domnului (2 Împărați 13:1-2). Apoi, Ioas, fiul lui Ioahaz și descendentul lui Iehu din a doua generație, a domnit șaisprezece ani peste Israel în Samaria, deși și el a făcut ce este rău în ochii lui Dumnezeu (2 Împărați 13:10-11). Mergând mai departe, în 2 Împărați 14:23-24, vedem a treia generație a lui Iehu, Ieroboam, fiul lui Ioas, care începe să domnească în Samaria și o face timp de patruzeci și unu de ani, deși și el a făcut rău în ochii lui Dumnezeu și a a făcut pe Israel să păcătuiască. În sfârșit, în 2 Împărați 15:8-9, Biblia spune că Zaharia, fiul lui Ieroboam (a patra generație a lui Iehu) a domnit peste Israel în Samaria timp de șase luni. 2 Împărați 15:12 spune următoarele: 2 Împărați 15:12 (VDC)12 Astfel s-a împlinit ce spusese lui Iehu Domnul, când zisese: „Fiii tăi până în al patrulea neam vor ședea pe scaunul de domnie al lui Israel.”Nu pot decât să mă minunez de bunătatea și credincioșia extravagantă a lui Dumnezeu față de oameni! Așadar, descendenții lui Avraam au fost mântuiți prin credința sa, după învierea lui Isus. Ai putea spune că Dumnezeu nu este corect să aleagă doa...
