Judecata de Acum

Ovidiu Vanghele&Vlad Stoicescu

Doi jurnaliști. O săptămână de întâmplări. Un ceas pentru a le descifra. Încercăm să înțelegem. Nu reușim întotdeauna. Dar exersăm mereu gândirea liberă. ------------------- "Judecata de Acum" este un podcast video săptămânal transmis LIVE pe Youtube, în fiecare joi seara, de la 8, si produs în parteneriat de două organizații din presa alternativă, Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM). Pentru dezvoltarea acestui produs putem fi sprijiniți pe Patreon - www.patreon.com/judecatadeacum

  1. 16 MAY

    Judecata de Acum - ediția 237

    Un linșaj de presă e, din păcate, ceva devenit clasic în peisajul media românesc. Aproape la fel de normal e ca victimele lui să încerce să-și caute dreptatea în justiție împotriva calomniatorilor. O sentință într-un astfel de proces ne-a izbit însă pe toți acum ceva timp: fondatoarele Dăruiește Viață (și organizația caritabilă) au câștigat niște sume neobinșnuit de mari într-un proces intentat unor oameni și entități de presă care le-au calomniat. Deși anunțată, decizia nu a fost deocamdată motivată. Cu toate astea, am încercat să înțelegem ce s-a întâmplat în acel proces, cine și cum și-a susținut cauza și ce înseamnă hotărârea asta în contextul mai degrabă molcom - din perspectiva daunelor plătite - în acest gen de hotărâri. Din mai multe motive am considerat important să discutăm despre acest caz. Dintre toate cele importante, cel mai important rămâne, credem noi, faptul că acordarea unor astfel de despăgubiri are capacitatea de a reconfigura modul în care ar putea ajunge să arate presa în niște ani. Va fi o schimbare în bine sau una în rău? Nu știm, dar am încercat să judecăm. Ascultați și judecați și voi! ----------- Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

    1hr 41min
  2. 9 MAY

    Judecata de Acum - episodul 235

    Ce rămâne după dărâmarea Cabinetului Bolojan, cine câștigă și cine pierde? Asta am încercat să judecăm la ediția de săptămâna asta. Și a fost greu, căci este greu și să descrii, cu atât mai mult să înțelegi ceva ce pare, mai degrabă, o mișcare browniană. Totuși, am încercat să facem apel la calmul deja proverbial al președintelui Nicușor și, folosindu-ne judecata, l-am constatat cu spatele la perete. Pentru că realitatea politică a zilei, mai cu seamă după acordul semnat între PNL și USR, care exclud vreo alianță cu PSD, nu poate conține varianta sa de soluție ideală în fața crizei politice: să avem un guvern stabil, deci nu minoritar, și pro-occidental, deci excluzând formațiunile extremiste. Puneți lângă asta și anunțul că refuză alegerile parlamentare anticipate și vedeți cum președintele și-a închis cam toate ușile. Soluția pare să rămână la PNL, am mai constatat noi. Dacă „puciștii” din partid nu reușesc să-l înlăture pe Ilie Bolojan de la comanda formațiunii, pentru a se alinia din nou cu PSD în deja tradițională soluție contra naturii USL, blocajul pare perfect. Și, în acest joc nebun, a devenit esențial cine cade primul. Iar presiunile din toate părțile sunt în creștere. Ilie Bolojan rămâne la cârma unui guvern interimar, cu prerogative amputate, la orizont se vede linia de finish a PNRR, crucial pentru situația macroeconomică a României. Mandatul lui poate fi curmat doar de o decizie a președintelui, care trebuie să propună un nou premier, iar președintele este cunoscut pentru dificultatea cu care ia decizii. Ce urmează? Nu știm, dar vom fi aici să vedem și să judecăm. Mulțumim tuturor pentru că ne urmăriți și pentru sprijinul vostru! Pe joi! ----------- Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

    1hr 40min

About

Doi jurnaliști. O săptămână de întâmplări. Un ceas pentru a le descifra. Încercăm să înțelegem. Nu reușim întotdeauna. Dar exersăm mereu gândirea liberă. ------------------- "Judecata de Acum" este un podcast video săptămânal transmis LIVE pe Youtube, în fiecare joi seara, de la 8, si produs în parteneriat de două organizații din presa alternativă, Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM). Pentru dezvoltarea acestui produs putem fi sprijiniți pe Patreon - www.patreon.com/judecatadeacum

You Might Also Like