Inner Voice

Roxana Mîțu

Acesta este un #allvoices podcast. Va fi despre a mea și a ta Inner Voice. Unele voci ne ajută, altele ne critică. Pe unele nu le auzim deloc. Pentru unii oameni vocea lor e prea soft, pentru alții are prea multi decibeli. Uneori ne îndragostim de o voce. Iar alte voci ne displac de la prima notă. Sunt Roxana. Sunt consultant, coach și facilitator într-o super echipă. Mă specializez în psihologie la Universitatea Titu Maiorescu. Sunt human pentru două pisici gri și am o pasiune nebună de a descoperi oameni. Hai să dăm airtime Inner Voice-urilor noastre!

  1. 11/22/2025

    S5E9: Vocea cântărită în kilograme, Partea 2

    Dacă în Partea 1 am vorbit despre identitate și despre părțile din mine care a trebuit să se așeze una lângă alta ca să pot lua o decizie mare, Partea 2 e despre lumea din jurul nostru: despre oameni, limite, relații, fricțiuni, dinamici, mediu și felul în care toate astea ne influențează corpul mai mult decât credem. Aici povestesc despre etapa aia din viața mea în care a trebuit: –            să caut „frații și surorile” potrivite, să scot oameni și să adaug oameni noi –            să cer și să fiu refuzată –            să rămân în relație și după ce mă durea –            să pun limite și să cobor ziduri și să mă uit la sistem, nu doar la mine. –            să aleg conștient ce îmi aduce bucurie, plăcere, sens Episodul ăsta vine cu ceva foarte personal la final: o înregistrare de 20 de minute din februarie, cu puțin timp înainte de operație, în perioada în care decizia era deja așezată în mine, și în care începeam să înțeleg  (măcar intuitiv) ce părți ale mele aveau nevoie să facă pace ca să pot intra într-un nou capitol al poveștii mele. Acum sunt încă oameni care îmi repetă „Ai grijă… să nu te îngrași la loc. Știu cazuri care s-au îngrășat după operație.” Sunt mai puțini cei care nu o fac. Zâmbesc de fiecare dată.  Zâmbesc pentru că știu, stiu riscurile. Știu statisticile. Știu poveștile altora. Și știu și ceva mai profund în mine: că nu a fost vorba niciodată despre greutate, cel puțin nu a kilogramelor. Că indiferent ce va aduce viitorul, nu va fi despre kilograme.  Este despre încrederea mea în mine și despre forța cu care aleg (over and over again) ceea ce e bine pentru mine.

    55 min
  2. 10/10/2025

    S05E03: Voci care inspiră și croiesc drumuri cu Kiki Constantinescu

    Nu vă gândiți că e un episod în care Kiki ține un speech motivațional despre cum poți ajunge pe culmile succesului în sport și nici să nu vă așteptați să o vedeți în tricou Les Mills.  Nu e genul de episod cu “You can do it! Try harder”. Kiki, aici în podcast ca și în sala de antrenamente și în cea în care e trainer pentru alți instructori este cinstită cu noi.  Vorbește deschis despre un drum pe care a ales să meargă pentru a atinge cele mai mari performanțe ..drum pe care nu a mers mereu perfect conștientă în legătură cu ce o să însemne viitorul.  A vorbit deschis despre pierderi și sacrificii care i-au deschis ochii și sufletul. A spus cum lumea oamenilor care arată “beton” nu e lipsită nici ea de nesiguranțe și invidii și așteptări legate de "cum arăți".  Ce o să auziți printre toaate astea de la Kiki e o voce puternică care a vrut să înțeleagă, să observe, să schimbe, să evolueze, să redefinească succes și să caute mai degrabă fericire și rezultate decât reușită și validare.  Vocea aia (pe care unii o și știți de la clase) e vocea înțeleaptă a unui om care nu le știe pe toate dar care ne inspiră și ne ajută și pe alții să găsim împlinire în disciplina de a avea grijă de corpul nostru.  Dacă vă veți duce pe Youtube veți vedea la cine mă refer când zic "Carlos, dă-te jos!" E motanul meu complet neimpresionat de noi dar foarte pasionat de o floare.

    45 min

Trailers

About

Acesta este un #allvoices podcast. Va fi despre a mea și a ta Inner Voice. Unele voci ne ajută, altele ne critică. Pe unele nu le auzim deloc. Pentru unii oameni vocea lor e prea soft, pentru alții are prea multi decibeli. Uneori ne îndragostim de o voce. Iar alte voci ne displac de la prima notă. Sunt Roxana. Sunt consultant, coach și facilitator într-o super echipă. Mă specializez în psihologie la Universitatea Titu Maiorescu. Sunt human pentru două pisici gri și am o pasiune nebună de a descoperi oameni. Hai să dăm airtime Inner Voice-urilor noastre!