Ăștia Suntem

Astia Suntem

Podcast de viață mai bună. Despre echilibru și echilibristică între joburi, pasiuni, cuplu, copil și pisici. Noi ăștia suntem, de 15 ani.

  1. Tipul perfecționist - avantaje și dezavantaje (și ce am învățat după primul sezon de podcast)

    11/10/2022

    Tipul perfecționist - avantaje și dezavantaje (și ce am învățat după primul sezon de podcast)

    🎙️ În ultimul episod din sezonul #1 al podcastului nostru de familie, discutăm despre o trăsătură care ne poate măcina destul de mult nervii și care ne poate afecta capacitatea de a ne simți bine cu noi înșine, în diferite contexte de viață. 👉 Povestim despre *perfecționism* - cum ia naștere această trăsătură, cum se manifestă în termeni de gânduri, atitudini și comportamente, dar și care sunt principalele dezavantaje și cele câteva avantaje pe care studiile le-au evidențiat la persoanele perfecționiste. 👉 Nevoia ca toate lucrurile să fie perfecte, atât în rezultatele muncii, cât și pe plan personal (în relațiile de cuplu, de exemplu) produce un consum foarte mare de resurse și, nu de puține ori, perfecționiștii ajung să își saboteze succesul pe care îl caută cu disperare, în loc să îl atingă mai repede decât cei care nu își propun standarde atât de înalte. 👉 Consecințele unui perfecționism orientat către sine, cu un critic interior puternic, conform cercetărilor, pot fi semnificative - depresie, anxietate generalizată, un grad scăzut de satisfacție a vieții, dar și o încredere de sine scăzută, o stimă de sine fragilă. 👉🎧 Ascultă *ultimul episod* al acestui sezon pentru a afla care sunt palierele în care noi ne-am confruntat cu perfecționismul și dacă ne-am „vindecat” de el. 👉 Povestim la final despre experiența de a crea acest podcast de la zero, ce înseamnă pentru noi să ne pregătim pentru fiecare episod și ce am învățat din toate episoadele pe care le-am creat până acum. 🔔 Revenim cu un nou sezon în 2023!!! Până atunci, vă invităm să ne urmăriți pe instagram (@astia.suntem) pentru noutăți și să ascultați și episoadele din urmă! Foto: Jacqueline Day

    42 min
  2. 11/03/2022

    Despre frica de nou și cum o depășim

    Frica de nou, numită și neofobie, este o problemă care poate avea un impact major în dezvoltarea noastră personală și chiar în funcționarea de zi cu zi. Într-o măsură mai mică sau mai mare, cu toții avem frica de nou, este ceva înscris în genele noastre, pentru că omul primitiv avea toate motivele să se teamă de orice nu îi era familiar. Creierul nostru ancestral încă ne protejează de toate aceste pericole și asta nu e neapărat un lucru rău. Mai mult, dacă ne gândim la felul în care un bebeluș descoperă lumea, la un moment dat apare teama că lucrurile noi ar putea sa îi provoace un disconfort. Un miros nou în loc de cel obișnuit al mamei, un alt ambient la culcare sau schimbarea unor obiecte cu care intră zilnic în contact îi poate crea o stare de nesiguranță. Adulți fiind, descoperim în diferite situații că nu ne-am debarasat de aceste mecanisme și că teama de nou ia foarte multe forme și se poate sesiza în toate aspectele de viață - de la cel personal, la cel social, profesional sau în privința obiceiurilor alimentare, de sănătate și nu numai. Frica de nou, pe cât este de naturală, pe atât de tare ne frânează - ne poate opri sau întârzia evoluția firească și dezvoltarea noastră la cel mai înalt nivel. Dacă există și avantaje, vedem totuși că dezavantajele sunt mult mai mari. Discutăm în acest episod despre câteva dintre cauzele și mecanismele prin care acționează frica de noutate, în special despre teama de a începe lucruri noi (cu semnificație și impact pentru viitorul nostru). Venim cu exemple personale și felul în care am experimentat noi aceste temeri, dar și ce ne-a ajutat să le depășim. Află în acest episod despre modalitățile care te pot ajuta și pe tine să iei noutățile ca pe o parte firească din viață și să decizi dacă vrei să te expui mai mult la nou, în viitor. Foto: Drew Darby

    29 min
  3. „N-am timp, sunt ocupat!” - Despre mândria de a fi mereu prins cu treabă

    10/27/2022

    „N-am timp, sunt ocupat!” - Despre mândria de a fi mereu prins cu treabă

    Îți mulțumim că asculți „Ăștia Suntem”, un podcast independent, realizat de Ionuț Axinescu (jurnalist) și Victorița Axinescu (psiholog clinician și antreprenor). În episodul din această săptămână discutăm despre mândria de a fi ocupat permanent și ce presupune să fii „dependent” de acest status. Cultul persoanei mereu ocupate este promovat în toate industriile și domeniile de activitate și a devenit un fel de medalie de onoare, o modalitate de validare personală sau profesională. Teama că, dacă nu facem ceva în orice moment, putem fi considerați leneși sau chiar ne putem noi înșine judeca drept neproductivi, poate duce la un program complet dezechilibrat, în care momentele de socializare cu cei dragi sau de relaxare sunt înlăturate sau reduse la minimum. Dezbatem o parte din motivele pentru care poți ajunge să fii mereu ocupat și felul în care se construiește o personalitate hiperactivă, care nu se poate bucura de momente de relaxare, nici atunci când sunt activi, nici la momentul pensionării. Ascultă episodul dacă vrei să înțelegi de ce această stare îți poate provoca dependență și cum poți evita să cazi în patima „ocupării” constante, în speranța că astfel vei fi remarcat și apreciat de cei din jur. Surse: https://www.thejournal.ie/readme/people-who-brag-about-being-busy-will-always-be-average-they-will-never-accomplish-anything-3812725-Jan2018/ https://medium.com/be-unique/are-you-proud-of-being-busy-cca61024796e https://www.countryliving.com/uk/wellbeing/news/a3526/signs-addicted-being-busy/ https://academic.oup.com/jcr/article/44/1/118/2736404 Foto: mauro mora

    32 min
  4. Realitatea subiectivă - cum te poate dezvolta personal ideea că fiecare om are propria realitate?

    10/20/2022

    Realitatea subiectivă - cum te poate dezvolta personal ideea că fiecare om are propria realitate?

    Este un măr roșu „roșu” până când cineva îl observă astfel? Dacă un meteorit cade peste o mașină și aceasta arde fără ca cineva să observe, acel eveniment a avut loc? În episodul din această săptămână discutăm despre realitatea subiectivă, o paradigmă filozofică dezbătută de secole și care iese la suprafață după ce Premiul Nobel pentru fizică 2022 este împărțit de trei cercetători care au făcut pionierat în domeniul fizicii cuantice. Alain Aspect, John Clauser și Anton Zeilinger au adus, prin cercetările lor, dovezi că realitatea obiectivă, așa cum o înțelegem în prezent, este cel puțin contestabilă. Cercetările celor trei arată că universul nu este neapărat „real”, în sensul că anumite proprietăți depind de existența unui observator extern care să le măsoare. Dacă fiecare dintre noi are propria sa realitate și există miliarde de realități concomitent, care sunt lucrurile asupra cărora putem ajunge la un consens că fac parte „obiectiv” din realitate și cum se întâmplă asta? Ce beneficii găsim în acceptarea faptului că fiecare persoană are propria sa realitate? Ni s-a părut interesant să dezbatem pe marginea (subliniem marginea) acestui subiect,  să încercăm să îl traducem într-un limbaj accesibil nouă și să vedem dacă putem extrage anumite implicații pentru dezvoltarea noastră personală. Puteți asculta ce a ieșit în acest nou episod din podcastul Ăștia Suntem. Foto -  Georgios Kaleadis Surse: https://www.scientificamerican.com/article/the-universe-is-not-locally-real-and-the-physics-nobel-prize-winners-proved-it/ https://bigthink.com/starts-with-a-bang/quantum-entanglement-nobel-prize-physics/ Brown, A. (2015, April 13). Reality inferred: A subjective view of objectivity. Wake Review Literary Magazine & Club https://clubs.waketech.edu/wake-review/reality-inferred-abasi-n-brown/

    28 min
  5. 10/13/2022

    8 întrebări cheie cu care să-ți evaluezi cariera sau jobul actual

    Îți mulțumim că asculți „Ăștia Suntem”, un podcast independent, realizat de Ionuț Axinescu (jurnalist) și Victorița Axinescu (psiholog clinician și antreprenor). În episodul din această săptămână, ne punem unele dintre cele mai istețe întrebări referitoare la jobul nostru actual și vă invităm și pe voi să o faceți! Am selectat opt întrebări semnificative pentru a-ți evalua satisfacția, potrivirea și motivația pentru locul actual de muncă. Sunt întrebări care au legătură cu cariera, fie ea la început, fie în plină desfășurare, dar și întrebări care ne ajută să ne descoperim pasiunile, atuurile și cum putem obține o stare de bine în legătură cu munca noastră. Întrebările le ai mai jos, dar te invităm să asculți podcastul pentru a afla care sunt gândurile și percepțiile noastre cu privire la fiecare. 1. Cum va arăta industria in care lucrez peste 5 -10 ani? 2. Când m-am simțit ultima data fericit, motivat, împlinit sau mândru de/pentru ceea ce lucrez? (și cum mă simt duminica, înainte de săptămâna de lucru) 3. Sunt mulțumit cu cât timp liber am la dispoziție? 4. Cum arată o zi de muncă ideală pentru mine? Cum mă îmbrac, cu cine mă întâlnesc, unde sunt, ce program am, ce taskuri am? 5. Ce skill-uri am deja dezvoltate pentru munca mea și ce ar trebui să învăț nou pentru a rămâne relevant în domeniul meu? 6. Ce îmi cer mereu alții să fac pentru ei (cu ce îi ajut), ce cred alții că fac bine? 7. Opinia sau sugestiile mele contează în colectiv și pentru companie sau nu sunt luate în seama? 8. Dacă banii nu ar fi o problemă, ce aș lucra (față de ce fac acum)? Poți răspunde la aceste întrebări în orice ordine și poți sări peste orice nu ți se pare relevant. Scopul lor este să îți aducă o perspectivă clară, un pic mai obiectivă și mai detaliată aspura felului în care te potrivești cu locul tău actual de muncă. Dacă ai schimbări de făcut sau dacă ești fericit cu poziția ta din prezent, este important să îți conștientizezi foarte bine situația și să îți poți planifica următorii pași. Cover foto: Mario Gogh

    42 min
  6. Reîntoarcerea - Despre nevoia de control și ce facem când nu avem controlul

    10/06/2022

    Reîntoarcerea - Despre nevoia de control și ce facem când nu avem controlul

    Îți mulțumim că asculți „Ăștia Suntem”, un podcast independent, realizat de Ionuț Axinescu (jurnalist) și Victorița Axinescu (psiholog clinician și antreprenor). În episodul 13, discutăm pe larg despre nevoia de control și despre sentimentele pe care le încercăm, ca oameni, atunci când simțim că nu avem controlul, că nu avem posibilitatea de a alege.  Tema acestui episod se leagă strâns de situația ciudată pe care am trăit-o în luna septembrie, când am stat despărțiți timp de trei săptămâni din cauza faptului că o companie aeriană și-a anulat toate zborurile. Povestim detaliat ce s-a întâmplat, cum am acționat într-o situație stresantă și ce am învățat după toată această perioadă. Discutăm despre beneficiile psihice pe care le aduce sentimentul că ai control, dar și despre cum această nevoie se poate întoarce împotriva ta. Cum se manifestă nevoia de control, cum poate escalada și cum influențează depresia atitudinea în fața gradului de control personal. Analizăm metodele sănătoase de a reacționa atunci când nu avem control asupra unei situații sau când nu avem de ales. Vorbim, de asemenea, despre viața de tip Matrix și despre teorema responsabilității absolute, care ne învață că depinde mereu de noi cum percepem lucrurile care ni se întâmplă. Surse:  1. Thompson SC. Will it hurt less if I can control it? A complex answer to a simple question. Psychological Bulletin. 1981;90:89–101. 2. Leotti LA, Iyengar SS, Ochsner KN. Born to choose: the origins and value of the need for control. Trends Cogn Sci. 2010 Oct;14(10):457-63. doi: 10.1016/j.tics.2010.08.001. PMID: 20817592; PMCID: PMC2944661.  Foto: Sivani Bandaru

    35 min
  7. Cum te cerți în relație și ce spune asta despre tine

    08/25/2022

    Cum te cerți în relație și ce spune asta despre tine

    Îți mulțumim că asculți „Ăștia Suntem”, un podcast independent, realizat de Ionuț Axinescu (jurnalist) și Victorița Axinescu (psiholog clinician și antreprenor). În episodul 12 discutăm despre certurile în cuplu și modul în care acestea definesc relația pe termen lung. Toate cuplurile se ceartă, iar motivele pentru care o fac sunt extrem de variate, de la anumite obiceiuri deranjante ale partenerului până la chestiuni definitorii, precum dorința de a avea copii sau nu. Felul în care te cerți cu partenerul spune multe lucruri despre tine. Dacă știi să asculți și să analizezi, ai empatie și știi să-ți asumi responsabilitatea, ai toate șansele să ieși dintr-o ceartă un partener mai bun și o persoană mai echilibrată. Există însă și feluri nesănătoase de a te certa: când arunci întreaga vină în cârca partenerului, când îi adresezi cuvinte jignitoare sau îi reproșezi toate greșelile din trecut. Discutăm despre patru tipuri generale de a te certa, definite de John Gottman și preluate în studiile lor de alți autori și experți în relații. Acestea sunt: stilul evitant, stilul volatil, stilul validant și stilul ostil. Detaliem aceste stiluri și venim cu inputuri din relația noastră. Care este cel mai „sănătos” stil, ce trebuie evitat, ce spune despre tine felul în care reacționezi la disputele cu partenerul. Analizăm cum am crescut noi în cei 15 ani de relații și avem, în final, o listă cu concluziile episodului. Surse: https://www.johngottman.net/research/ Busby, D., & Holman, T. (2009). Perceived Match or Mismatch on the Gottman Conflict Styles: Associations with Relationship Outcome Variables. Family Process, 48(4), 531-545. doi: 10.1111/j.1545-5300.2009.01300.x Foto: GR Stocks

    35 min
  8. Obiectivele pe termen lung - cum le stabilești și cum le transformi în realitate

    08/18/2022

    Obiectivele pe termen lung - cum le stabilești și cum le transformi în realitate

    Îți mulțumim că asculți „Ăștia Suntem”, un podcast independent, realizat de Ionuț Axinescu (jurnalist) și Victorița Axinescu (psiholog clinician și antreprenor). În episodul 11, numit în premieră și ”ediția”, discutăm despre obiectivele pe termen lung - ce sunt ele, cum le putem stabili și alege din multitudinea de obiective pe care le putem avea la un moment dat, cum ne asigurăm că ne ținem de ele și că le vom duce la bun sfârșit. Punctăm două întrebări cheie care te pot ajuta să îți conturezi obiective autentice, în concordanță cu valorile tale personale: în ce fel vrei să arate viața ta peste 5-10-30 de ani și, mai important, unde te vezi peste acești ani dacă continui să faci exact ceea ce faci acum? Diferența între viziunea de viitor și rezultatele acțiunilor din prezent ne poate da multe răspunsuri despre ce putem schimba și ce suntem dispuși să urmărim cu perseverență. Discutăm diferite strategii pe care le poți aplica pentru a avea în permanență scopul pe termen lung în prim-plan, indiferent de dificultățile apărute în viața de zi cu zi. Mai multe cercetări evidențiază rolul recompenselor imediate și al feedback-ului primit pentru a reuși să îndeplinești obiective pe termen lung. Cu cât reușești să faci taskurile mici mai plăcute și mai satisfăcătoare, cu atât vei fi mai motivat să continui drumul de parcurs până la scopul final. Flexibilitatea și posibilitatea de a te reorienta în planurile tale, de a profita de oportunității sau de a te răzgândi, sunt lucruri importante pentru persoanele care reușesc să își îndeplinească aceste planuri. Grupurile de suport cu persoane care au aceleași obiective sau unele similare fac urmărirea unor scopuri pe termen lung mai ușoară. De asemenea, alinierea obiectivelor cu valori personale este esențială pentru reușită. Dar și lucruri mai mărunte, cum ar fi să îți propui mereu scopuri, mai mici sau mai mari, să înveți să le planifici și să te obișnuiești atât cu senzația de succes, cât și cu cea de eșec, sunt de ajutor pentru a deveni un om care poate să își propună obiective pe termen lung și să le ducă la capăt.  Discutăm despre planurile noastre pe termen lung, atât în cuplu cât și individual, felurile în care le-am abordat și ce obiective avem setate în acest moment. Ne evaluăm șansele de reușită și vedem în ce stadiu ne aflăm cu fiecare.  Dacă vrei să fii la curent cu toate episoadele noastre, abonează-te!  Foto: Venti Views on Unsplash

    40 min

About

Podcast de viață mai bună. Despre echilibru și echilibristică între joburi, pasiuni, cuplu, copil și pisici. Noi ăștia suntem, de 15 ani.