Vitamina C cu Ionuț COSTIN

Vitamine pentru conștiință, ca să creștem în ființă, cu "C", de la "Costin". Emisiune radio (Radio Brașov, miercurea, 19.00), blog (https://holistica.ro/vitamina-c/) și podcast. Descoperă un gând care te scoate din rând. Te-ai abonat?!?

  1. 🎙️037 prof Dan CRĂCIUN | Legile universale esențiale – care sunt și cum te ajută cunoașterea lor #VitaminaCcuIonutCOSTIN

    08/11/2025

    🎙️037 prof Dan CRĂCIUN | Legile universale esențiale – care sunt și cum te ajută cunoașterea lor #VitaminaCcuIonutCOSTIN

    Auzi des în jurul tău de rezonanță, destin, Univers și alte cele? Sunt doar mituri interesante sau realități impactante?!? Cum îți influențează, de fapt, viața?   Ai o emisiune care, la prima vedere poate să pară teoretică, generală. Din fericire nu e deloc așa pentru că, în ediția de astăzi, am invitat un specialist în domeniul” Legilor Manifestării”, în care, împreună cu exemple practice, vom desluşi taina aplicării lor cu succes în viaţa de zi cu zi şi modul înţelept în care putem să le folosim în avantajul nostru, pentru a ne transforma atât fiinţă cât şi calitatea propriei vieţi.   🔔Aboneaza-te la canal. Afli imediat ce apare ceva nou!   Acest episod de podcast îți oferă o viziune panoramică asupra legilor fundamentale ale Creației, cu impact direct asupra fiinșei și vieții tale, urmand ca, în episoadele care vor urma, să analizăm în mod detaliat, teoretic și practic, cele mai importante 3 Legi – Legea rezonantei, Legea acțiunii și a reacțiunii (karmei) si Legea numărului 7.     🔎 Descoperă câțiva nutrienți de folos:   ✅ care este diferența dintre schimbare și transformare; ✅ care sunt 3 dintre Legile Fundamentale ale Universului; ✅ ce este Rezonanța, cum iți influențează ființa și viața; ✅ de ce este atât de importantă Conștientizarea; ✅ care sunt semnele care arată un salt calitativ la niveul Sufletului;   ℹ️ Dan Crăciun a absolvit Liceul de Informatică din Brașov în 1987 și Facultatea de Fizică la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj în 1993. Din 1993 este profesor de fizică în Brașov la Liceul de Informatică, Grupul Școlar Industrial Astra, 20 de ani la Liceul Andrei Mureșanu și din 2022 revine la Colegiul Național de Informatică Grigore Moisil. A publicat în 2022 cartea Frontierele Fizicii iar, pentru elevii de liceu care studiază cursul său opţional, a publicat Manualul Frontierele Fizicii. În 2023 publică un Manual de rezolvare a problemelor și culegere de probleme rezolvate, cu titlul „Rezolvarea problemelor de fizică pentru Liceu – MECANICA” în care explică în detaliu metoda originală de rezolvare a problemelor în 7 etape. Culegerea este volumul de deschidere a colecției „7 ETAPE”.   Dacă ai pierdut, din diferite motive, ediţiile live ale Vitaminei C, prin intermediul podcastului ai acum posibilitatea să le asculţi pe toate.   🔔Aboneaza-te la canal. Afli imediat ce apare ceva nou!   Să ne-auzim cu excepțional de bine💙     CONTACT DAN CRĂCIUN   🎤 VITAMINA C CU IONUŢ COSTIN | EMISIUNE RADIO | PODCAST | ⁠⁠⁠⁠⁠BLOG⁠⁠⁠⁠⁠ __________________________________________________________________ 🎙 ⁠⁠⁠⁠⁠RADIO BRASOV LIVE⁠⁠⁠⁠⁠: Miercurea | 19.00 | 87,8 FM   🎧 PODCASTURI ⁠⁠⁠⁠⁠YOUTUBE⁠⁠⁠⁠⁠ | ⁠⁠⁠⁠⁠SPOTIFY⁠⁠⁠⁠⁠ | ⁠⁠⁠⁠⁠APPLE PODCASTS⁠⁠⁠⁠⁠ | ⁠⁠⁠SOUNDCLOUD⁠⁠⁠⁠⁠   🎻 ASCULTĂ PLAYLIST-UL CU MUZICA DIN EMISIUNE  ⁠⁠⁠⁠⁠YOUTUBE⁠⁠⁠⁠⁠ | ⁠⁠⁠⁠⁠SPOTIFY⁠⁠⁠⁠⁠   ✏️ CITEȘTE ARTICOLELE DE PE BLOG ⁠⁠⁠⁠aici! ⁠⁠   🛎 SOCIAL. Ne-mprietenim?!? ⁠⁠⁠⁠⁠FACEBOOK⁠⁠⁠⁠⁠ | ⁠⁠⁠⁠⁠INSTAGRAM⁠⁠⁠⁠⁠ | ⁠⁠⁠⁠⁠TIKTOK⁠⁠⁠⁠⁠   🌐 TOATE CONTACTELE ⁠⁠⁠⁠⁠aici!⁠⁠⁠⁠⁠   💌 MAIL: vitaminac [at] holistica.ro   #VitaminaCpodcast #VitaminaCemisiune #VitaminaCblog #RadioBrasov #radio #brasov #VitaminaCcuIonutCostin #VitaminePentruConstiinta #SaCrestemInFiinta #VitaminaC #IonutCostin #EmisiuneNene #EmisiuneCuMiez #emisiuneradio #blog #podcast #HolisticaRo #Holistica#DanCraciun #fizica #legiuniversale

    1h 51m
  2. 🎙️036 Teodora MEȚIU | FEMEIA SI BARBATUL – dialogul si mesajele din spatele cuvintelor #VitaminaCcuIonutCOSTIN

    07/26/2025

    🎙️036 Teodora MEȚIU | FEMEIA SI BARBATUL – dialogul si mesajele din spatele cuvintelor #VitaminaCcuIonutCOSTIN

    Teodora MEȚIU a venit la Vitamina C cu Ionuţ Costin să discutăm despre “Femei şi Bărbaţi – dialogul şi mesajul din spatele cuvintelor”.   Ce-a ieşit? O splendoare de emisiune, cu puţine informaţii tehnice şi multe idei profunde şi, aşa cum îmi plac mie, pline demiez.   🔔Aboneaza-te la canal. Garantat afli imediat cum apare un clip nou!   Am vorbit despre dicţie, voce şi comunicare dar şi despre suflet, relaţia de cuplu şi iubire, iubire şi iarăşi iubire,pentru că, iubirea este unul dintre subiectele care ne pasionează atât de mult pe amândoi, încât ne-am promis că vom face o nouă emisiune dedicată Ei.   VEGASMO | restaurant vegan & vegetarian [Hirscher 7, Brașov  |  0755544555] HOLISTICA | site cu informații documentate temeinic, puse într-o formă ușor de asimilat   ℹ️ Teodora Mețiu, este sibianca, mamă a 2 fetite, a fost jurnalist de profesie, prezentator TV, are peste 7.200 de ore de transmisii live, 72.000 de știri prezentate și 300 de orede reportaje de la evenimente precum alegeri prezidențiale, alegeri locale și schimbări economice, a fost director de imagine,purtator de cuvant, este trainer si expert in public speaking, comunicare mediasi dictie. In ultimii 15 ani a desfășurat sesiuni individuale si cursuri de public speaking si media training, cu peste 4000 de oameni. Este fondatoarea Laboratorului de Dicție din România și a Metodei de Public Speaking în 5 Stări de Antrenament®. Teodora a pregătit președinți, vicepreședinți și membri ai board-urilor de conducere din marile corporații din România, CEO ai organizațiilor mondiale pentru educație prezente și la noi în țară, echipe de vânzări locale ale celor mai mari corporații de software, candidați în funcții publice, membri ai Parlamentului European dar și vorbitori pentru diferite lansări de produse și servicii din România.     Dacă ai pierdut, din diferite motive, ediţiile live ale Vitaminei C, prin intermediul podcastului ai acum posibilitatea să le asculţi pe toate.   🔔Aboneaza-te la canal. Afli primul când apare un episod nou   Să ne-auzim cu excepțional de bine💙   CONTACT TEODORA MEȚIU    🎤 VITAMINA C CU IONUŢ COSTIN | EMISIUNE RADIO | PODCAST | ⁠⁠⁠⁠⁠BLOG⁠⁠⁠⁠⁠ __________________________________________________________________ 🎙 ⁠⁠⁠⁠⁠RADIO BRASOV LIVE⁠⁠⁠⁠⁠: Miercurea | 19.00 | 87,8 FM   🎧 PODCASTURI ⁠⁠⁠⁠⁠YOUTUBE⁠⁠⁠⁠⁠ | ⁠⁠⁠⁠⁠SPOTIFY⁠⁠⁠⁠⁠ | ⁠⁠⁠⁠⁠APPLE PODCASTS⁠⁠⁠⁠⁠ | ⁠⁠⁠SOUNDCLOUD⁠⁠⁠⁠⁠   🎻 ASCULTĂ PLAYLIST-UL CU MUZICA DIN EMISIUNE  ⁠⁠⁠⁠⁠YOUTUBE⁠⁠⁠⁠⁠ | ⁠⁠⁠⁠⁠SPOTIFY⁠⁠⁠⁠⁠   ✏️ CITEȘTE ARTICOLELE DE PE BLOG ⁠⁠⁠⁠aici! ⁠⁠   🛎 SOCIAL. Ne-mprietenim?!?⁠⁠⁠⁠⁠FACEBOOK⁠⁠⁠⁠⁠ | ⁠⁠⁠⁠⁠INSTAGRAM⁠⁠⁠⁠⁠ | ⁠⁠⁠⁠⁠TIKTOK⁠⁠⁠⁠⁠   🌐 TOATE CONTACTELE ⁠⁠⁠⁠⁠aici!⁠⁠⁠⁠⁠   💌 MAIL: vitaminac [at] holistica.ro   #VitaminaCpodcast #VitaminaCemisiune #VitaminaCblog #RadioBrasov #radio #brasov #VitaminaCcuIonutCostin #VitaminePentruConstiinta #SaCrestemInFiinta #VitaminaC #IonutCostin #EmisiuneNene #EmisiuneCuMiez #emisiuneradio #blog #podcast #HolisticaRo #Holistica#TeodoraMetiu #TeodoraMețiu#publicspeaking #vorbitinpublic

    1h 50m
  3. 🎙️035 dr. Gabriela MARIN | Dincolo de fluturi – cum să creezi, menții și retrezești atracția și pasiunea în relația ta #VitaminaCcuIonutCOSTIN

    07/20/2025

    🎙️035 dr. Gabriela MARIN | Dincolo de fluturi – cum să creezi, menții și retrezești atracția și pasiunea în relația ta #VitaminaCcuIonutCOSTIN

    O ştii pe aia, despre relaţii, cum că „dacănu e Chimie, e fizică”?   Fix despre asta vorbim astăzi, despre chimiadin relaţia de cuplu, despre cum să o menţii şi amplifici dacă ai parte de ea şi cum să o retrezești dacă a plecat de ceva vreme. Pe scurt, cum ne descurcăm „în doi” după ce fluturii din stomac au trecut.   🔔Aboneaza-te gratuit la canal. Afli imediat cum apare ceva nou. Ca să desluşim cu succes treburile astea complexe, am invitat astăzi un specialist de calibru în domeniu, pe psiholog dr. Gabriela MARIN, care a venit special din Bucureşti pentru o nouă ediţie de excepţie la” O nouă și miraculoasă Vitamina C de care cu toții aven nevoie”. Gabriela are apariţii dese în emisiuni TV şi colaborează cu reviste de prestigiu naţional.   Având în vedere complexitatea subiectului dar şi experienţa vastă a invitatei, ar fi minunat să îţi oferi un timp dedicat, săpoţi asculta cu atenţie şi cu foaia şi creionul lângă tine.     🔎 Descoperă câțiva nutrienți de folos:  ✅ ce erodează cel mai mult relația de cuplu; ✅ cum menții vie chimia din cuplu; ✅ care sunt câțiva dintre factorii neprielnici unei relații reușite de cuplu; ✅ cum reaprinzi flacăra;   ℹ️ Gabriela MARIN este medic, psihoterapeut şi coach, a absolvit Facultatea de Medicină Generală, Univ. Carol Davila, Bucureşti şi în 2004 a început formarea ca psihoterapeut,licenţiată în masterul de Psihoterapii cognitiv- comportamentale, univ Titu Maiorescu, Bucureşti. În prezent este psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentala, treapta de specializare Autonom, conform normelor în vigoare ale Colegiului Psihologilor din România. Are competenţe în Sexologie, Psihoterapie de cuplu, Psihoterapie de grup şi specializări în Psihoterapii scurteorientate pe resurse şi soluţii, Hipnoză clinică şi psihoterapie eriksoniana, Sexologie şi Coaching cognitiv- comportamental A iniţiat în anul 2009 seria de workshopuri” Cum să ai Relaţii Fericite”, primele seminarii de acest gen din ţară. A fost invitată în numeroase emisiuni TV, colaborează cu diverse reviste - Unică, Click pentru femei, Cancan, Adevărul şi cu numeroase site-uri: damaideparte.ro, unică.ro,empower.ro, armonianaturii.ro, sfatulmedicului.ro, etc.   Dacă ai pierdut, din diferite motive, ediţiile live ale Vitaminei C, prin intermediul podcastului ai acum posibilitatea să le asculţi pe toate.   🔔 Aboneaza-te la canal. Afli imediat cand apare ceva nou.   Să ne-auzim cu excepțional de bine💙   CONTACT GABRIELA MARIN   🎤 VITAMINA C CU IONUŢ COSTIN | EMISIUNE RADIO | PODCAST | BLOG __________________________________________________________________ 🎙 RADIO BRASOV LIVE Miercurea | 19.00 | 87,8 FM   🎧 PODCASTURI YOUTUBE | SPOTIFY | APPLE PODCASTS   ✏️ BLOG   🎻 MUZICA DIN EMISIUNE (upgrade saptamanal) PLAYLIST YOUTUBE | SPOTIFY   🛎 SOCIAL FACEBOOK | INSTAGRAM | TIKTOK   🌐 TOATE CONTACTELE   💌 MAIL: vitaminac [at] holistica.ro    🔔 Aboneaza-te la canal. Afli imediat cum apare ceva nou.  #VitaminaCpodcast #VitaminaCemisiune #VitaminaCblog #RadioBrasov #radio #brasov #VitaminaCcuIonutCostin #VitaminePentruConstiinta #SaCrestemInFiinta#VitaminaC #IonutCostin #EmisiuneNene #EmisiuneCuMiez #emisiuneradio #blog #podcast #HolisticaRo #Holistica #GabrielaMarin #psiholog #medic #relatiedecuplu#atractie #pasiune

    1h 49m
  4. 🎙️034 Aida CĂLIN | Gentlewoman – Feminitatea strălucește din interior #VitaminaCcuIonutCOSTIN

    06/26/2025

    🎙️034 Aida CĂLIN | Gentlewoman – Feminitatea strălucește din interior #VitaminaCcuIonutCOSTIN

    Este oare femeia sexul slab? Ce înseamnă să fii o “Gentlewoman”?   A fi o "gentlewoman" sau “o lady”, înseamnă să fii o femeie de sau cu clasă, este mai mult decât simpla purtare a unor haine elegante sau comportarea cu bună-cuviință. Este un mod de a fi, care implică un amestec de grație, bun-simț, respect față de ceilalți și față de sine dar și o conectare reală, profundă la propriul suflet și o puternică ancorare în valorile spirituale.   🔔Aboneaza-te la canal. Garantat afli imediat cum apare un clip nou! https://bit.ly/VitCYouTube   Am ajuns la ediția care încheie prima „Luna Roz” la Vitamina C și asta pentru că, întreaga lună Martie i-am dedicat-o Femeii. Asta nu înseamnă că nu vom mai avea subiecte care O rivesc și în celelalte emisiuni.   VEGASMO | restaurant vegan & vegetarian [https://vegasmo.ro/, 0755544555] HOLISTICA | site cu informații documentate temeinic, puse într-o formă ușor de asimilat [https://holistica.ro/]   🔎 Savurează o ediție plină ochi de nutrienţi pentru conştiinţa, ca să creştem în fiinţă:   ✅ce diferențiază o femeie slabă de una puternică, ✅cum recunoști o Gentlewoman, ✅care sunt valorile principale pentru o Gentlewoman, ✅efectele frumusetii naturale vs augmentate, ✅de ce este necesar să ai un sistem de valori spirituale la care să fii conectat/ă mereu.   ℹ️ Aida CĂLIN este Coach spiritual, autoare, terapeut psiho-spiritual, public speaker. Este fondatoare și director atat al asociației Venus - Asociația pentru elevarea femeii cat si a Centrului Ananda de terapii integrative Bucuresti. Ca si psihoterapeut, a studiat problematica feminină și toate domeniile conexe (dezvoltare personală, inteligență emoțională și spirituală, relații). Susține conferințe, cursuri, reatreat-uri și ateliere de lucru pentru femei și pentru cupluri, atat in Romania cat si international. În ultimii 20 de ani a lucrat cu mii de femei, am creat numeroase cursuri, programe și conferințe pentru femeile ce își doresc să descopere căi neobișnuite și eficiente prin care să devină mai fericite, autentice, fascinante și spirituale. A dezvoltat câteva programe pentru echilibrare și fericire sufletească, integrarea intimității în armonia personală și pentru accesarea și trezirea senzualității. A scris si publicat pana acum cateva carti, dintre care amintesc "Reîncarnarea - un mister dezvăluit", publicată în anul 2000 și "Yoga pentru femeile care vor să fie sănătoase, armonioase, inteligente șifericite", publicată în 2014.    Dacă ai pierdut, din diferite motive, ediţiile live ale Vitaminei C, prin intermediul podcastului ai acum posibilitatea să le asculţi pe toate.   🔔 Aboneaza-te la canal. Afli primul când apare un episod nou.   CONTACT AIDA CĂLIN   🎤 VITAMINA C CU IONUŢ COSTIN | EMISIUNE RADIO | PODCAST | BLOG __________________________________________________________________ 🎙 RADIO BRASOV LIVE Miercurea | 19.00 | 87,8 FM   🎧 PODCASTURI YOUTUBE: https://bit.ly/429ixOZ SPOTIFY: https://spoti.fi/3ZM4iyp APPLE PODCASTS: https://apple.co/42bEfC6 SOUNDCLOUD: https://bit.ly/SNDCLDvitc   ✏️ BLOG: https://bit.ly/VCICBLOG   🎻 MUZICA DIN EMISIUNE (upgrade saptamanal) PLAYLIST YOUTUBE | PLAYLIST SPOTIFY   🛎 SOCIAL FACEBOOK | INSTAGRAM | TIKTOK   🌐 TOATE CONTACTELE AICI   💌 MAIL: vitaminac[at] holistica.ro   #VitaminaCpodcast #VitaminaCemisiune #VitaminaCblog #RadioBrasov #radio #brasov #VitaminaCcuIonutCostin #VitaminePentruConstiinta #SaCrestemInFiinta #VitaminaC #IonutCostin #EmisiuneNene #EmisiuneCuMiez #emisiuneradio #blog #podcast #HolisticaRo #Holistica#AidaCalin #LunaRoz #LunaRozLaVitaminaC #venus #gentlewoman #feminitate

    2h 5m
  5. 🎙️033 Irina BALDAZAR | Super Femeia – secrete esențiale pentru o condiție superioară a Femeii #VitaminaCcuIonutCOSTIN

    06/22/2025

    🎙️033 Irina BALDAZAR | Super Femeia – secrete esențiale pentru o condiție superioară a Femeii #VitaminaCcuIonutCOSTIN

    Ce zici de 1 lună-ntreagă dedicată Femeii?!? O lună de subiecte doar din “Universul Ei”?   Cuepisodul ăsta, dăm startuloficial al “Lunii Roz” la Vitamina C cu Ionuţ Costin.   Ne aşteaptă o lună întreagă în care vom urmări săpunem cât mai bine în valoare misteriosul, fascinantul şi splendidul Univers alFemeii.   Invitaţi vor fi atât femei cât şi bărbaţi, subiectuleste însă acelaşi – Femeia.   🔔Aboneaza-te la canal. Garantat afli imediat cum apare un clip nou!https://bit.ly/VitCYouTube   Adoua “ediţie roz”, Irina BALDAZAR, trainer de feminitate, dezvoltă un subiectesențail, pentru o condiție superioară, elevată a Femeii – “Super Femeia”.   VEGASMO | restaurantvegan & vegetarian [https://vegasmo.ro/, 0755544555] HOLISTICA | site cu informații documentate temeinic, puse într-o formăușor de asimilat [https://holistica.ro/]   🔎 Și-n ediția asta descoperi măcar ungând, care te scoate din rând:   ✅cum recunoști o Femeie superioară, ✅caresunt calitățile pe care le manifestă o Femeie elevată, ✅elementeesențiale despre Conștiință, ✅de ce merită din plin să abandonezi confortul limitator și să alegi evoluțiaspirituală, ✅ce realizare excepționalăa reuşit Irina sădobândească, cum şi cu ce efecte asupra propriei ei fiinţe.     Înemisiune am făcut referiri și la: -         The powers of ten (Puterile lui 10) https://www.youtube.com/watch?v=0fKBhvDjuy0   ℹ️ Irina Baldazar este autoare, traducătoare, practicantă și trainer de spiritualitatecu o experiență de peste 20 de ani în transformarea spirituală a ființelorumane dar și în cea personală, lăuntrică. Din savoareaexperiențelor sale profunde, își extrage elanul continuu de „îmbunătățire apropriei ființe” și bucuria contaminantă de a împărtăși cunoașterea spirituală. Pentru ea, viața esteo aventură continuă a bucuriei de a fi, a cunoașterii, a transformării care sederulează deseori cu o precizie matematică, dar și un sublim joc spontan, plinde farmec. Echilibrul lăuntricla care aspiră neîncetat, modalitațile prin care a învățat să se apropie de ostare de pace și de preaplin interior au devenit sursă de inspirație pentruworkshopurile de feminitate, de trezire spirituală, sesiunile de armonizarepsiho-somatică prin care facilitează și celorlați transformarea lăuntrică, darși pentru cărțile pe care le-a scris. .   Dacă ai pierdut, dindiferite motive, ediţiile live ale Vitaminei C, prin intermediul podcastului aiacum posibilitatea să le asculţi pe toate.   🔔Aboneaza-te la canal. Afli primul când apare un episod nouhttps://bit.ly/VitCYouTube   Să ne-auzim cu excepțional de bine💙   CONTACTIRINA BALDAZAR: https://www.instagram.com/irinasublimen/   🎤 VITAMINA C CU IONUŢ COSTIN | EMISIUNERADIO | PODCAST | BLOG __________________________________________________________________ 🎙 RADIO BRASOV LIVE: https://www.radiobrasov.ro/live.php Miercurea | 19.00 | 87,8 FM   🎧 PODCASTURI YOUTUBE: https://bit.ly/429ixOZ SPOTIFY: https://spoti.fi/3ZM4iyp APPLE PODCASTS: https://apple.co/42bEfC6 SOUNDCLOUD: https://bit.ly/SNDCLDvitc   ✏️ BLOG: https://bit.ly/VCICBLOG   🎻 MUZICA DIN EMISIUNE (upgrade saptamanal) PLAYLIST YOUTUBE: https://bit.ly/VCICPlaylist PLAYLIST SPOTIFY: https://spoti.fi/3tOr64W   🛎 SOCIAL FACEBOOK: https://www.facebook.com/VitaminaC.IonutCostin/ INSTAGRAM: https://www.instagram.com/vitaminac.ionutcostin/ TIKTOK: https://www.tiktok.com/@vitaminacionutcostin   🌐 TOATE CONTACTELE: https://bit.ly/VCIC   💌 MAIL: vitaminac[at] holistica.ro

    2h 5m
  6. 🎙️018 Ana A. NEGRU | Pâine cu Maia-Felii sănătoase din Universul tradițiilor #VitaminaCcuIonutCOSTIN

    05/18/2025

    🎙️018 Ana A. NEGRU | Pâine cu Maia-Felii sănătoase din Universul tradițiilor #VitaminaCcuIonutCOSTIN

    🌾 Ce face ca pâinea cu maia să fie atât de specială? Care sunt secretele unei pâini cu adevărat sănătoase? Cum poți începe să faci pâine acasă, pas cu pas?   🔔 Abonează-te la canal. Garantat afli imediat cum apare un clip nou!https://bit.ly/VitCYouTube   La “o nouă și miraculoasă Vitamina C de care cu toţii avem nevoie”, descoperim împreună răspunsurile, alături de Ana A. Negru, fondatoarea proiectului "Pâine cu Poveste". Ana ne vorbește despre călătoria ei în lumea maielei naturale, unde fiecare pâine are o istorie și o magie proprie.    VEGASMO | restaurant vegan & vegetarian [⁠site aici⁠,0755544555] HOLISTICA | site cu informații documentate temeinic, puse într-o formă ușor de asimilat [⁠aici⁠] 🔎 Ce vei învăța în emisiune: 🌾De ce e importantă maiaua – cum funcționează ca agent natural de dospire și ce beneficii aduce în alimentație. 🌾Pașii esențiali pentru o pâine reușită – de la hrănirea maielei și frământare, până la coacerea perfectă. 🌾Trucuri pentru o pâine delicioasă, cu maia – Ana îți va împărtăși câteva tehnici pe care le folosește în propria brutărie. 🌾Beneficiile unei pâini autentice – de ce pâinea cu maia este mai ușor de digerat și cum îți poate îmbunătăți sănătatea. 🌾Cum să transformi o pasiune într-o poveste – inspirație pentru oricine își dorește să aducă arta brutăritului în viața de zi cu zi.   Descoperă cum, cu doar apă, făină și răbdare, poți crea o pâine care hrănește nu doar trupul, ci și sufletul. ✨   ℹAna A NEGRU –este brutar artizan și toate proiectele ei, din ultimii 15 ani, au legătură cu satul. A crescut și trăiește, în continuare, într-un sat sasesc din Ardeal, lângă Brașov. A absolvit Facultatea de Drept, însă nu am profesat, fiind atrasă mai mult de proiecte editoriale. ⁠„SATUL”⁠ revistă bilingvă, în română și engleză, reprezintă primul ei proiect de suflet, lansat în iunie 2009. Timp de opt ani a apărut și în variantă printată. Odată cu apariția revistei, încet, dar sigur, i s-a schimbat, din nou, traiectoria profesională, deoarece, în călătoriile ei, a întâlnit adesea femei care încăfăceau pâinea în casă, așa că a documentat fiecare etapă în parte. A început în 2009, inițial cu drojdie, însă a devenit cu adevărat o pasiune, în februarie 2013, atunci când a făcut prima ei pâine cu maia sălbatică.A pornit pe acest drum ca autodidactă, citind cărți de profil, urmând cursuri offline și online sau fiind învățăcel pe lângă brutari din Anglia, Slovenia, Spania, Franța, Belgia etc. Obișnuiește să viziteze și târguri internaționale de profil, de exemplu ⁠Europain⁠, în Franța, iar la Kruste & Krume Brotfestival din Viena, am fost invitată în 2019 să țină un workshop de brutărit cu maia. Proiectul „Pâine cu maia și poveste” a apărut în februarie 2018 și, de atunci încoace, pâinea a devenit pentru Ana mai mult. Este si un mod de exprimare, de transmitere a unor povești trăite la sat si a unor valori in care crede.   🔔 Abonează-te la canal. Afli primul toate noutățile https://bit.ly/VitCYouTube   Să ne-auzim cu excepțional de bine 💙   CONTACT ANA A NEGRU ⁠aici.⁠   🎤 VITAMINA C CU IONUŢ COSTIN | EMISIUNE RADIO | PODCAST | ⁠⁠⁠⁠⁠BLOG⁠⁠⁠⁠⁠ __________________________________________________________________ 🎙 ⁠⁠⁠⁠⁠RADIO BRASOV LIVE⁠⁠⁠⁠⁠: Miercurea | 19.00 | 87,8 FM   🎧 PODCASTURI ⁠⁠⁠⁠⁠YOUTUBE⁠⁠⁠⁠⁠ | ⁠⁠⁠⁠⁠SPOTIFY⁠⁠⁠⁠⁠ | ⁠⁠⁠⁠⁠APPLE PODCASTS⁠⁠⁠⁠⁠ | ⁠⁠⁠SOUNDCLOUD⁠⁠⁠⁠⁠   🎻 ASCULTĂ PLAYLIST-UL CU MUZICA DIN EMISIUNE ⁠⁠⁠⁠⁠YOUTUBE⁠⁠⁠⁠⁠ | ⁠⁠⁠⁠⁠SPOTIFY⁠⁠⁠⁠⁠ ✏️ CITEȘTE ARTICOLELE DE PE BLOG ⁠⁠⁠⁠⁠aici! ⁠⁠⁠⁠⁠   🛎 SOCIAL. Ne-mprietenim?!? ⁠⁠⁠⁠⁠FACEBOOK⁠⁠⁠⁠⁠ | ⁠⁠⁠⁠⁠INSTAGRAM⁠⁠⁠⁠⁠ | ⁠⁠⁠⁠⁠TIKTOK⁠⁠⁠⁠⁠   🌐 TOATE CONTACTELE ⁠⁠⁠⁠⁠aici!⁠⁠⁠⁠⁠   💌 MAIL: vitaminac [at] holistica.ro   #VitaminaCpodcast #VitaminaCemisiune #VitaminaCblog #RadioBrasov #radio #brasov #VitaminaCcuIonutCostin #VitaminePentruConstiinta #SaCrestemInFiinta #VitaminaC #IonutCostin #EmisiuneNene #EmisiuneCuMiez #emisiuneradio #blog #podcast #HolisticaRo #Holistica #AnaANegru #AnaNegru #painecumaia #painesanatoasa #painecupoveste #gluten

    1h 22m
  7. 🎙️032 Adrian MOCANU | Femeia, văzută prin ochii Bărbatului #VitaminaCcuIonutCOSTIN

    05/18/2025

    🎙️032 Adrian MOCANU | Femeia, văzută prin ochii Bărbatului #VitaminaCcuIonutCOSTIN

    Oare cum se vede Femeia prin ochii unui Bărbat?!? Sunt diferențe față de percepțiile ei?!? Dacă da, care?   🔔 Aboneaza-te la canal. Garantat afli imediat cum apare un clip nou! Am ajuns la al doilea episod din cadrul “Lunii Roz” la Vitamina C cu Ionuţ Costin. Savureaza pe-ndelete o discuție cu miez, cu actorul Adrian MOCANU, despre Femeie și fascinantul ei Univers.   VEGASMO | restaurant vegan & vegetarian [https://vegasmo.ro/, 0755544555] HOLISTICA | site cu informații documentatetemeinic, puse într-o formă ușor de asimilat [https://holistica.ro/]   Vorbim despre acest subiect, din 3 direcții diferite: prin prisma actorului/a teatrului, prin cea personală și cea generală.   ℹ️ Adrian MOCANU este actor la teatrul brașovean SublimArt”, cu o bogată experiență de scenă.   Dacă ai pierdut, din diferite motive, ediţiile live ale Vitaminei C, prin intermediul podcastului ai acum posibilitatea să le asculţi pe toate.   🔔Aboneaza-te la canal. Afli primul când apare un episod nou!  Să ne-auzim cu excepțional de bine💙   CONTACT ADRIAN MOCANU: aici   🎤 VITAMINA C CU IONUŢ COSTIN | EMISIUNE RADIO | PODCAST | BLOG __________________________________________________________________ 🎙 RADIO BRASOV LIVE Miercurea | 19.00 | 87,8 FM   🎧 PODCASTURI YOUTUBE, SPOTIFY, APPLE PODCASTS   ✏️ BLOG: click aici   🎻 PLAYLIST CU MUZICA DIN EMISIUNE (upgrade saptamanal): YOUTUBE, SPOTIFY   🛎 SOCIAL FACEBOOK, INSTAGRAM, TIKTOK   🌐 TOATE CONTACTELE: aici   💌 MAIL: vitaminac[at] holistica.ro   #VitaminaCpodcast #VitaminaCemisiune #VitaminaCblog#RadioBrasov #radio #brasov #VitaminaCcuIonutCostin #VitaminePentruConstiinta #SaCrestemInFiinta #VitaminaC #IonutCostin #EmisiuneNene #EmisiuneCuMiez #emisiuneradio #blog #podcast #HolisticaRo #Holistica#LunaRoz #LunaRozLaVitaminaC #AndiMocanu#SublimArt #MartieLunaRoz

    2h 35m
  8. 🎙️031 Ștefania COSTIN | Arhetipurile feminine repere esențiale în evoluția fiecărei femei #LunaRoz #VitaminaCcuIonutCOSTIN

    04/07/2025

    🎙️031 Ștefania COSTIN | Arhetipurile feminine repere esențiale în evoluția fiecărei femei #LunaRoz #VitaminaCcuIonutCOSTIN

    Ce zici de 1 lună-ntreagă dedicată Femeii?!? O lună de subiecte doar din “Universul Ei”?   Cu episodul ăsta, dăm startul oficial al “Lunii Roz” la Vitamina C cu Ionuţ Costin.   Ne aşteaptă o lună întreagă în care vom urmări să punem cât mai bine în valoare misteriosul, fascinantul şi splendidul Univers al Femeii.   Invitaţi vor fi atât femei cât şi bărbaţi, subiectul este însă acelaşi – Femeia.   🔔 Aboneaza-te la canal. Garantat afli imediat cum apare un clip nou! https://bit.ly/VitCYouTube   În prima “ediţie roz”, revine în studio Ştefania COSTIN, cu un subiect esenţial – “Arhetipurile Feminine”. Este un subiect pe care Ştefania l-a studiat o perioadă mai lungă şi l-a pregătit şi pentru Vitamina C.    VEGASMO | restaurant vegan & vegetarian [site aici, 0755544555] HOLISTICA | site cu informații documentate temeinic, puse într-o formă ușor de asimilat [aici] 🔎 Savurează o ediție plină ochi de nutrienţi pentru conştiinţa, ca să creştem în fiinţă:   ✅care sunt arhetipurile feminine ayurvedice (Dosha), ✅înţelegi ce sunt Arhetipurile, în general, cele feminine în special, ✅cum poate o femeie să identifice arhetipul ei principal, ✅la ce ne foloseşte cunoaşterea lor, ✅cum ne putem raporta la ele şi aşa mai departe.   În emisiune am făcut referiri și la: -         Carl Gustav Jung   ℹ️ Ştefania este Chef şi tehnician nutriţionist (acreditate ANC), antreprenor, asociată la restaurantul vegan şi vegetarian “VEGASMO” din Brașov, lector de Ayurveda, public speaker, ţine tabere de detox şi nutriţie ayurvedică şi gătit şi este şi o minunată soţie.   Dacă ai pierdut, din diferite motive, ediţiile live ale Vitaminei C, prin intermediul podcastului ai acum posibilitatea să le asculţi pe toate.   🔔 Aboneaza-te la canal. Afli tot ce mișcă pe aici https://bit.ly/VitCYouTube   Să ne-auzim cu excepțional de bine💙   CONTACT ȘTEFANIA COSTIN: https://www.facebook.com/stefania.cost1n   🎤 VITAMINA C CU IONUŢ COSTIN | EMISIUNE RADIO | PODCAST | ⁠⁠⁠⁠⁠BLOG⁠⁠⁠⁠⁠ __________________________________________________________________ 🎙 ⁠⁠⁠⁠⁠RADIO BRASOV LIVE⁠⁠⁠⁠⁠: Miercurea | 19.00 | 87,8 FM   🎧 PODCASTURI ⁠⁠⁠⁠⁠YOUTUBE⁠⁠⁠⁠⁠ | ⁠⁠⁠⁠⁠SPOTIFY⁠⁠⁠⁠⁠ | ⁠⁠⁠⁠⁠APPLE PODCASTS⁠⁠⁠⁠⁠ | ⁠⁠⁠SOUNDCLOUD⁠⁠⁠⁠⁠   🎻 ASCULTĂ PLAYLIST-UL CU MUZICA DIN EMISIUNE  ⁠⁠⁠⁠⁠YOUTUBE⁠⁠⁠⁠⁠ | ⁠⁠⁠⁠⁠SPOTIFY⁠⁠⁠⁠⁠   ✏️ CITEȘTE ARTICOLELE DE PE BLOG ⁠⁠⁠⁠aici! ⁠⁠   🛎 SOCIAL. Ne-mprietenim?!?⁠⁠⁠⁠⁠FACEBOOK⁠⁠⁠⁠⁠ | ⁠⁠⁠⁠⁠INSTAGRAM⁠⁠⁠⁠⁠ | ⁠⁠⁠⁠⁠TIKTOK⁠⁠⁠⁠⁠   🌐 TOATE CONTACTELE ⁠⁠⁠⁠⁠aici!⁠⁠⁠⁠⁠   💌 MAIL: vitaminac [at] holistica.ro   #VitaminaCpodcast #VitaminaCemisiune #VitaminaCblog #RadioBrasov #radio #brasov #VitaminaCcuIonutCostin #VitaminePentruConstiinta #SaCrestemInFiinta #VitaminaC #IonutCostin #EmisiuneNene #EmisiuneCuMiez #emisiuneradio #blog #podcast #HolisticaRo #Holistica#StefaniaCostin #LunaRoz #LunaRozLaVitaminaC #dosha #arhetipurifeminine #arhetipuri #ayurveda

    2h 12m

About

Vitamine pentru conștiință, ca să creștem în ființă, cu "C", de la "Costin". Emisiune radio (Radio Brașov, miercurea, 19.00), blog (https://holistica.ro/vitamina-c/) și podcast. Descoperă un gând care te scoate din rând. Te-ai abonat?!?

More From VitaminaC cu Ionuț COSTIN