A trăi ca și cum ai ști

Ana-Maria Schweitzer
  • 0.0 (0)
  • Self-Improvement

Misiunea mea este să ajut oamenii aflați în a doua parte a vieții să-și cultive longevitatea psihologică.Pentru mine, „a trăi ca și cum ai ști” înseamnă să alegi luciditatea în locul fricii și să îmbătrânești fără să devii străin de tine însuți. Am creat acest podcast pentru că vorbim des despre cum să trăim mai mult, dar prea rar despre cum să rămânem vii din interior. Cred că deși pornim de la psihologie, atunci când căutăm sensul, inevitabil alunecăm către literatură, filosofie și chiar poezie. Sper să găsim împreună drumul către discuții despre subiecte normale despre viața după 50 de ani. Dacă vreți să îmi luați o cafea ca să nu spun prostii (și) data viitoare, aveți 2 căi: 1. PayPal paypal.me/anamariaschweitzer sau 2. Patreon patreon.com/c/Ana_Maria_Schweitzer Mulțumesc!

  1. Jul 12

    Ce ne învață psihologia despre destinul nostru și despre calea spre libertatea de a fi?

    Ești liber sau doar crezi că ești? Ce înseamnă, cu adevărat, să fii liber? Și ce este, de fapt, destinul — soarta care ți se întâmplă sau materialul din care îți construiești viața? În acest episod pornim de la psihologia existențială a lui Rollo May și de la cartea sa mai puțin cunoscută, Freedom and Destiny, ca să înțelegem paradoxul dintre libertate și destin — și cum se reflectă acesta în viețile noastre, mai ales în a doua jumătate a vieții. Pictorul Picasso, psihoterapeutul Rollo May și poeta Elizabeth Bishop sunt protagoniștii eseului video despre libertate și destin. Suntem liberi cu adevărat sau suntem prinși, ca într-un lagăr de concentrare, în limitele destinului ? Ce ne învață psihologia despre destinul nostru și despre calea spre libertatea de a fi? În acest episod vei afla: 🔹 Diferența dintre libertatea de a face și libertatea de a fi, așa cum o definește Rollo May 🔹 Cele patru straturi ale destinului — cosmic, genetic, cultural și circumstanțial 🔹 Cum a renunțat Pablo Picasso, la 25 de ani, la toată măiestria lui tehnică, pentru a picta Les Demoiselles d'Avignon și astfel a inițiat cubismul 🔹 Cum a transformat poeta americană Elizabeth Bishop un destin marcat de pierderi succesive într-una dintre cele mai tulburătoare poezii ale secolului XX, „One Art" 🔹 Ce ne învață psihologia despre confruntarea autentică cu destinul Despre mine Sunt Ana-Maria, psiholog cu peste 25 de ani de experiență clinică. Podcastul A trăi ca și cum ai ști pe canalul Psihologia Vieții după 50 pune alături psihologia de artă, literatură și poezie, pentru adulții aflați în a doua jumătate a vieții care vor să se înțeleagă mai bine — fără răspunsuri facile și fără pozitivitate toxică. Îți mulțumesc, Ana-Maria

    Ce ne învață psihologia despre destinul nostru și despre calea spre libertatea de a fi?

  2. Jun 28

    De ce ești mai fericit după 50 de ani (și ce are Elon Musk de-a face cu asta)

    Știai că nu întâmplător se spune că banii nu aduc fericirea? Psihologia a demonstrat-o sistematic, dar a mers mai departe și a răspuns la o întrebare mai dificilă: dacă nu banii, atunci ce anume produce acea stare pe care o recunoaștem cu toții — de a fi atinși de ceva din afara noastră, de a simți că viața are greutate și sens? Psihologul Dacher Keltner, de la Universitatea Berkeley, a colectat povești de la 2.600 de oameni din 26 de țări și a construit un top surprinzător al celor 8 surse ale acestei stări. Rezultatele l-au surprins chiar pe el — și probabil te vor surprinde și pe tine. Mai ales că toate cele 8 surse devin mai accesibile după 50 de ani. Cel mai recent episod al podcastului A trăi ca și cum ai ști explorează exact acest subiect pornind de la un schimb de replici viral dintre scriitoarea americană Joyce Carol Oates, de 88 de ani, una dintre cele mai prolifice autoare americane în viață — și Elon Musk. Această ceartă virtuală a pus în lumină, dintr-un unghi neașteptat, diferența dintre a consuma cultura și a fi schimbat de ea. Am pornit de la acest schimb de replici nu doar pentru că a adunat aproape 5 milioane de vizualizări, ci și pentru că, dincolo de notorietatea celor doi, ridică o întrebare serioasă: ce anume am cultivat înăuntrul nostru, de-a lungul deceniilor în care am fost ocupați cu altceva? Psihologul Keltner a identificat 8 surse ale acestei stări despre care scriitoarea spune că îi este străină lui Musk — iar ordinea în care apar în date este, ea însăși, o revelație. De ce bunătatea unui om necunoscut poate avea asupra noastră un efect mai puternic decât cel al unei opere de artă celebre? De ce un meci sau o înmormântare poate produce același tip de uimire profundă? De ce natura nu cere peisaje spectaculoase ca să ne schimbe starea — și ce legătură are o ușă deschisă dintr-o casă olandeză din secolul XVII cu felul în care vedem lumea? Ce se întâmplă în corpul nostru în momentele în care suntem față în față cu moartea sau când o idee ne răstoarnă brusc tot ce credeam că știm? Și de ce toate acestea ne devin mai accesibile după 50 de ani ? Acestea sunt întrebările pe care le explorează episodul, cu date din cercetare, cu conexiuni din filozofie și cu poemele lui Marin Sorescu, care a știut să surprindă aceste stări înainte ca psihologia să le poată măsura. Iar dacă vrei un singur motiv să asculți, iată ce am ales: un studiu publicat în Scientific Reports în 2023 arată că fericirea crește după 55 de ani și atinge un vârf în jurul vârstei de 75 de ani. Explicația nu este că viața devine mai ușoară, ci că devenim mai capabili să recunoaștem ce contează cu adevărat. Despre mine Sunt Ana-Maria, psiholog cu peste 25 de ani de experiență clinică. Podcastul A trăi ca și cum ai ști pe canalul Psihologia Vieții după 50 pune alături psihologia de artă, literatură și poezie, pentru adulții aflați în a doua jumătate a vieții care vor să se înțeleagă mai bine — fără răspunsuri facile și fără pozitivitate toxică. Îți mulțumesc, Ana-Maria Toate proiectele mele Consiliere și materiale

    De ce ești mai fericit după 50 de ani (și ce are Elon Musk de-a face cu asta)

  3. Jun 16

    La 50 de ani, mai ești fiul tatălui tău?

    Identitatea masculină se creează prin relația cu tatăl tău . Chiar dacă acum ești adult, psihologic, relația nu a rămas în trecut, ci funcționează și în prezent în felul în care iei decizii, în relațiile pe care le alegi și în ceea ce transmiți mai departe, fără să fi ales conștient. În acest episod analizez relația tată-fiu din perspectiva psihologiei și a 5 romane mari ale literaturii mondiale: Frankenstein de Mary Shelley, Inventarea singurătății de Paul Auster, Frații Karamazov de Dostoievski, Uimire de Richard Powers și Drumul de Cormac McCarthy. Cadrul psihologic provine de la Guy Corneau, autorul cărții „Tați absenți, fii pierduți” — una dintre cele mai importante cărți despre identitatea masculină și absența paternă. Îți propun o scală cu 9 tipuri de relații tată-fiu, de la tatăl care neagă că a creat ceva până la tatăl care se sacrifică complet pentru fiul său. Fiecare treaptă ilustrează un mecanism psihologic distinct: intelectualizarea (Ivan Karamazov), transferul spre o figură paternă substitut (Aleoșa), repetiția haotică (Dmitri), hipervigilența ca formă de iubire (Paul Auster tată), iubirea care nu poate salva (Sneghirev și Iliușa). Dacă ești bărbat și te întrebi ce ai moștenit din relația cu tatăl tău sau dacă ești femeie și vrei să înțelegi cum funcționează, psihologic, absența paternă – te invit să urmărești episodul. Poți urmări episodul și pe YouTube aici. Proiectele și serviciile mele le poți găsi pe LinkTree.

    La 50 de ani, mai ești fiul tatălui tău?

  4. Jun 4

    Dincolo de ego este „realitatea"

    Te simți prins în propria minte, în griji, în amintiri, în ce-a fost și ce-ar putea fi? Există un motiv pentru care lumea pare uneori îndepărtată, neclară, ca și cum ai privi-o printr-un văl. După ce asculți acest episod, vei înțelege de ce mintea ta fabrică în permanență un văl între tine și lume și vei ști cum arată procesul prin care îl dai la o parte. Virginia Woolf și Mary Shelley au trăit printre cele mai grele pierderi pe care le poate suporta un om. Psihobiografiile lor nu sunt povești de succes și nici lecții de reziliență. Le folosesc drept dovezi că vălul se poate subția tocmai în momentele în care te aștepți cel mai puțin, și tocmai în perioadele cele mai grele ale unei vieți. Ambele scriitoare au descoperit, pe trasee biografice complet diferite, același adevăr: că a privi cu adevărat ceva din afara ta , oricât de mic, oricât de banal, poate menține deschisă o legătură cu viața atunci când toate celelalte punți de legătură par distruse. Filozofa Iris Murdoch a studiat toată viața de ce această legătură se rupe și cum o reconstruiești deliberat, zi de zi. Ea a numit această practică unselfing ( golirea de ego) și a construit din ea o filozofie morală, pornind nu din liniștea unui birou academic, ci din ce a văzut cu ochii ei în taberele de refugiați din Austria, în 1945, experiență care i-a scos la lumină felul în care 700.000 de oameni deveniseră aproape invizibili pentru cei din jurul lor. Episodul include lectura integrală a eseului „Moartea unei molii" de Virginia Woolf, în traducerea mea. Sper ca acest episod să fie o bună argumentație pentru ideea că, dincolo de ego, există realitatea. Și uneori tot ce ne trebuie este să lăsăm lumea să existe.

    Dincolo de ego este „realitatea"

  5. May 27

    Vrem să ne schimbăm și tot nu reușim.

    Psihologia schimbăriiSănătatea fizică și sănătatea mentală merg mână în mână. Știi că ar trebui să dormi mai bine, să te miști mai mult și să mănânci altfel, dar tot nu o faci. Acest episod explică de ce și eu, împreună cu colega mea Mihaela Bogdan de la Fundația Baylor, ne străduim să sintetizăm ce spune psihologia sănătății despre asta. Episodul acesta e pentru tine dacă: — Ai peste 40 de ani și vrei să înțelegi mai bine cum funcționează schimbarea obiceiurilor — Te-ai apucat de ceva de mai multe ori și tot ai renunțat — fără să înțelegi de ce — Ești curios cum funcționează psihologia comportamentului uman în relație cu sănătatea și stilul de viață Eu și Mihaela deschidem discuția cu o descoperire pe care cercetarea o documentează de decenii, dar care rareori ajunge în conversațiile publice: legătura dintre rezistența la insulină și Alzheimer, dintre stilul de viață și sănătatea creierului. Diabetul de tip 3 și de tip 4 nu este un diagnostic de pe rețete, ci un semn despre cât de adânc ajunge felul în care trăim în corpul și în mintea noastră. De acolo intrăm în miezul episodului: de ce nu ne schimbăm, chiar și atunci când vrem și știm că ar trebui? Luăm, pe rând, trei ipoteze pe care le auzim cel mai des și le supunem cercetării. Informația medicală corectă — oricât de clară și oricât de repetată — nu produce singură schimbare comportamentală, și studiile o demonstrează fără echivoc. Motivația, oricât de sinceră, se comportă ca un mușchi care obosește: experimentul cu ridichile și biscuiții, unul dintre cele mai citate studii din psihologia comportamentală, arată cu precizie când și de ce cedăm. Și există o a treia componentă — abilitățile comportamentale concrete — pe care sistemul medical o ignoră aproape complet, deși cercetarea lui Gollwitzer arată că o singură schimbare în modul în care îți formulezi o intenție îți poate dubla șansele de reușită. Cele trei fire se întâlnesc în modelul IMB din psihologia sănătății — Information, Motivation, Behavioral Skills — un cadru care explică de ce schimbarea reală are nevoie de toate trei simultan. În a doua parte a episodului ne uităm la oamenii care reușesc să se schimbe. Ce îi diferențiază nu e voința sau disciplina — ci accesul la cinci piloni concreți: suport social structurat, o imagine clară a punctului de start, îngrijire integrată care vede omul întreg, construirea atomică a obiceiurilor și echilibrul emoțional ca fundament al oricărei schimbări durabile. Închidem episodul acolo unde am început — cu pacientul care știe, care vine, care vrea, și tot nu reușește. Și cu întrebarea care rămâne: ce ar trebui să existe în jurul lui ca lucrurile să se schimbe cu adevărat? Despre proiectele fundației aici.

    Vrem să ne schimbăm și tot nu reușim.

  6. May 15

    Cum trăiești viața pe care o ai, nu cea pe care o aștepți

    „Când trece criza asta, încep să trăiesc. Când se rezolvă problemele, am grijă de mine. Când împlinesc acest vis, voi fi bine.” Dacă îți sunt familiare aceste gânduri, episodul de azi e pentru tine. Psihologia existențialistă și trei voci artistice extraordinare — un pianist, un poet și un scriitor — ne arată că viața nu funcționează după un plan prestabilit. E o improvizație la un instrument pe care nu l-am ales. Și cel mai mare curaj nu e să aștepți condiții perfecte, ci să intri într-o relație cu ceea ce ai acum. Îți vorbesc despre: - Keith Jarrett și concertul care a schimbat istoria muzicii — susținut pe un pian de repetiții dezacordat și o pedală ruptă - Trei poeme ale lui David Wagoner, inspirate din înțelepciunea triburilor native americane, despre cum te orientezi când ești pierdut în lume și în viață - Jorge Luis Borges și întrebarea pe care literatura abia îndrăznește să o pună: are sens suferința care nu se vede niciodată? Psihologia vieții după 50 înseamnă, printre altele, să înveți să trăiești cu instrumentul imperfect pe care l-ai primit — nu să îl schimbi, ci să intri în relație cu el. 🎧 Ascultă concertul Keith Jarrett Köln 1975: aici Alte opere menționate: - Jorge Luis Borges, Inferno I, 32 din volumul Făuritorul (El Hacedor, 1960) - David Wagoner — Rătăcit — din volumul Riverbed (1972), Rămâi în viață — titlul volumului Staying Alive (1966) si Când ai ajuns — din volumul In Broken Country (1979).

    Cum trăiești viața pe care o ai, nu cea pe care o aștepți

  7. May 5

    Nu te-ai oprit din mers pentru că ai îmbătrânit. Ai îmbătrânit pentru că te-ai oprit din mers

    Îndrăgostește-te de mersul pe jos De ce am scris un episod întreg despre mersul pe jos? Pentru că de ani buni  recomand mersul pe jos tuturor pacienților mei și acum mi-am oferit posibilitatea de a aduce cât mai multe argumente pentru care această strategie se potrivește foarte bine cu procesul de autocunoaștere psihologică, mai ales în perioade tulburi. Ce mi-am propus? Sper că am reușit să construiesc un argument din două direcții, care să fie convingător și cuprinzător. Prima și cea mai importantă sursă este știința (neurologia, psihologia, studiile clinice), iar în principal folosesc surse recente și credibile. În principal, vorbesc despre Shane O’Mara și cartea lui In Praise of Walking, plină de cifre reale din studii serioase pe zeci de mii de participanți. A doua direcție este literatura și eseul cultural. Robert Walser, un scriitor elvețian din 1878 pe care Kafka îl adora, a descris în nuvela Der Spaziergang un fel de îndrăgostire de mersul pe jos. În această scurtă povestire, el se confesează că, fără mers, ar fi mort, că plimbarea e condiția gândirii, nu recompensa ei. Iar Rebecca Solnit, în Wanderlust, adaugă o dimensiune care completează știința: relația dintre mers și locul în care trăiești, dintre pași și libertatea de a fi în lume cu ochii deschiși. Ce sper să realizez Mi-ar plăcea să schimb modul în care te raportezi la mers și să nu mai fie o activitate pe care o bifezi când nu ai altceva de făcut, ci ceva ce îți lipsește când nu o faci. Găsești alăturat și ghidul gratuit „De la AR TREBUI SĂ MERG la EU MERG”, dacă ai nevoie de un plan concret. Sper să te bucuri de episod, pe care îl găsești și pe YouTube. Ana-Maria

    Nu te-ai oprit din mers pentru că ai îmbătrânit. Ai îmbătrânit pentru că te-ai oprit din mers

  8. Apr 22

    Singurătatea te doare pentru că altfel nu ai lua-o în serios

    Dacă privești acest tablou, numit „Automat”, pictat de Edward Hopper în 1927, simți cu intensitate cum, cel puțin o dată în viață, te-ai simțit și tu ca femeia din imagine. Pictorul prezintă o femeie singură la o masă dintr-o cafenea, dar nu orice cafenea, ci un „automat”, adică o cafenea fără personal, doar cu automate de cafea. Femeia stă cu privirea dusă, și-a scos o mănușă și a uitat de cealaltă. Privește în jos, spre ceașcă sau spre nimic anume. Nu așteaptă pe nimeni. De unde vine, ce i s-a întâmplat și de ce se simte atât de pierdută, ce va urma pentru ea și cum își va umple golul interior care se reflectă atât de clar în spațiul din jur. Am folosit această imagine, alături de alte două tablouri ale lui Hopper, pentru a vorbi despre singurătate, dar, pe lângă experiența artistică, am adăugat și explicații despre istoria culturală, precum și mecanismul psihologic și neurobiologic al singurătății. Fay Bound Alberti, istoric al emoțiilor la Universitatea din York, a demonstrat în „A Biography of Loneliness” (2019) că singurătatea ca experiență emoțională dureroasă nu a existat înainte de secolul al XIX-lea, ci că ea s-a născut odată cu industrializarea, declinul religios și ascensiunea individualismului modern. Psihologul John Cacioppo, fondatorul neuroștiinței sociale, a arătat că singurătatea cronică este un semnal biologic de alarmă asociat cu hipervigilență socială, perturbarea somnului și un risc crescut de mortalitate prematură. Iar pentru perspectiva artistică, pe lângă cele trei tablouri ale lui Edward Hopper, îți prezint și un poem de Wisława Szymborska și romanul „Eu, care nu am cunoscut niciodată un bărbat” al psihanalistei belgiene Jacqueline Harpman. Închei cu o întrebare despre singurătatea viitorului în era companionilor AI — una la care nu am răspuns și nu pretind că îl am. Ca material complementar pentru episod, vei găsi un scurt test de screening pentru singurătate, alături de câteva sugestii și sfaturi pentru cei care se simt foarte singuri. Sper să îl găsești interesant. Îți mulțumesc, Ana-Maria

    Singurătatea te doare pentru că altfel nu ai lua-o în serios
See All (26)

Trailer

About

Misiunea mea este să ajut oamenii aflați în a doua parte a vieții să-și cultive longevitatea psihologică.Pentru mine, „a trăi ca și cum ai ști” înseamnă să alegi luciditatea în locul fricii și să îmbătrânești fără să devii străin de tine însuți. Am creat acest podcast pentru că vorbim des despre cum să trăim mai mult, dar prea rar despre cum să rămânem vii din interior. Cred că deși pornim de la psihologie, atunci când căutăm sensul, inevitabil alunecăm către literatură, filosofie și chiar poezie. Sper să găsim împreună drumul către discuții despre subiecte normale despre viața după 50 de ani. Dacă vreți să îmi luați o cafea ca să nu spun prostii (și) data viitoare, aveți 2 căi: 1. PayPal paypal.me/anamariaschweitzer sau 2. Patreon patreon.com/c/Ana_Maria_Schweitzer Mulțumesc!

Information