Dr. Ursula Sandner — Iubire, relații și viață — Psihologie

Dr. Ursula Sandner
  • 0.0 (0)
  • Mental Health
  • Weekly

Gânduri despre viață, relații și suflet, cu Dr. Ursula Sandner — psihoterapeut, life-coach și autor. Episoade scurte de 1-7 minute.

  1. 2d ago

    De ce este atât de greu să fii apropiat/ă de mama ta când ea este imatură emoțional și ce poți face pentru a te proteja?

    Dacă mama ta este imatură din punct de vedere emoțional, poți simți o dificultate mai mult sau mai puțin subtilă, dar mereu prezentă, de a fi cu adevărat apropiat sau apropiată de ea. De ce se întâmplă asta? Apropierea presupune vulnerabilitate, iar ei îi este greu să tolereze vulnerabilitatea ta sau pe a ei. Orice emoție mai intensă o copleșește, o sperie, o face să se retragă sau să atace. De exemplu, când îi spui ce simți, fie minimalizează – „Nu e chiar așa de rău”, fie se simte atacată – „Deci eu sunt o mamă rea?”. Ea nu te vede pe tine – te vede prin filtrul nevoilor ei. Conversațiile se întorc mereu la ea. Durerea ta devine despre cum o afectează pe ea. Reușitele tale sunt validate doar dacă îi aduc ei recunoaștere. Nu poate „ieși” din propria experiență suficient de mult ca să te vadă cu adevărat. Confundă controlul cu grija. Te critică sub pretextul că „îți vrea binele”. Îți dă sfaturi nesolicitate și se supără dacă nu le urmezi. Îți încalcă limitele și granițele și se simte respinsă când încerci să-i explici că te deranjează acest lucru. Pentru ea, a fi apropiată înseamnă să aibă acces total la tine – nu să te respecte ca persoană distinctă. Se victimizează – nu poate să privească în interior și să-și asume responsabilitatea pentru propriile greșeli. De exemplu, când încerci să vorbești despre cum te-ai simțit sau te simți, devine brusc victima din poveste – „Și eu am suferit”, „Nu a fost vina mea”, „Nu înțelegi prin ce am trecut eu”. Orice încerci să aduci în discuție devine, cumva, vina altcuiva – a circumstanțelor, a ta, a oricui, doar nu a ei. Nu are capacitatea de a spune: „Da, te-am rănit sau am greșit și îmi pare rău.” Rolurile sunt inversate – tu ești cel sau cea care îi gestionează emoțiile. De mic/ă, ai învățat să-i „citești” stările. Ai învățat ce subiecte să eviți, ce ton să folosești, cum să nu o superi. Ai devenit responsabil/ă de echilibrul ei emoțional și acum, ca adult, încă simți că ai această responsabilitate. Este greu să te simți apropiat/ă de cineva pe care trebuie mereu să-l protejezi de propriile sale emoții – pentru că adevărata apropiere cere să poți fi sincer, vulnerabil și tu însuți, fără să te temi de reacția lui sau a ei. Pentru ea, aparențele sunt mai importante decât ceea ce simți tu. Vrea să pară că aveți familia perfectă în fața celorlalți, chiar dacă acasă atmosfera este rece sau imprevizibilă. Te presează să „nu spui nimănui”, să zâmbești, să joci rolul de copil recunoscător. Ceea ce trăiești cu adevărat nu contează, contează doar imaginea pe care o proiectează în exterior. Tot ce nu e cum vrea ea devine motiv de conflict – alegerile tale, limitele tale, nevoile tale – toate devin motive de tensiune dacă nu se aliniază cu ce vrea ea. Nu e flexibilă, nu e deschisă, nu negociază. Ori e după cum vrea ea, ori dacă nu, se creează o adevărată dramă. Și tu ai învățat de mic/ă să cedezi, altfel „suporți consecințele”. Apropierea emoțională de o mamă care este imatură nu este dificilă din cauza lipsei tale de dorință, ci pentru că nu există o capacitate reală din partea ei să susțină o relație profundă, dincolo de „roluri”. Aici nu este despre a arăta cu degetul sau despre a învinovăți, ci despre a recunoaște anumite dinamici și a învăța să pui limite, adică a nu mai tolera comportamente care te rănesc. Și, poate, cel mai important, să accepți că nu o poți schimba tu și să nu te mai simți vinovat/ă pentru că alegi liniștea în locul sacrificiului de sine. Ursula Sandner

  2. 4d ago

    Suferința după o despărțire: dorul de fostul partener este, de fapt, refuzul de a renunța la varianta lui idealizată și la viitorul pe care ți l-ai imaginat

    Încetează să îți mai idealizezi fostul partener. Crezi că îți este dor de el sau de ea, dar dacă privești cu mai multă atenție, vei vedea că ceea ce simți este, de fapt, altceva. Îți este dor de acea versiune a lui pe care ți-a arătat-o la început, înainte să îl cunoști cu adevărat și înainte să vezi încotro se îndreptau, în realitate, lucrurile; de sentimentul că ai fost ales, că ai contat suficient de mult pentru cineva. Îți este greu să renunți la viitorul pe care îl construiseși deja în mintea ta cu el sau cu ea – viața împreună, planurile, lucrurile pe care îți imaginai că le veți face. De fapt, încă nu ești pregătit să renunți la povestea pe care ți-ai construit-o singur în jurul acelui om, iar de aici vine, de cele mai multe ori, suferința pe care o simți. Ursula Sandner

  3. 6d ago

    Iubirea de sine – ce înseamnă cu adevărat și cum o dobândești?

    Iubirea de sine nu este despre egoism sau narcisism. Este despre a-ți acorda aceeași grijă și compasiune pe care le oferi celor dragi. Dar cum înveți să te iubești când ai crescut crezând că nu meriți? Descoperă 10 pași practici spre o relație sănătoasă cu tine însuți. Aud frecvent de la oameni faptul că nu se iubesc pe ei înșiși, că nu le place de propria persoană sau că sunt în conflict cu vocile critice din mintea lor. Când iubirea de sine lipsește, toate domeniile vieții suferă: relațiile de cuplu și cele interpersonale, viața profesională, sănătatea și aspectul fizic etc. Nu putem să trăim o viață în care să fim împliniți și fericiți dacă nu avem o relație pozitivă cu noi înșine. Ce putem face ca să ne iubim mai mult pe noi înșine? În primul rând, conștientizează, te rog, că vocile critice din mintea ta sunt preluate, de-a lungul timpului, de la cei din jur. Devalorizările, criticile, nemulțumirile pe care și le-au exprimat alții la adresa ta, le-ai interiorizat și au devenit parte din dialogul tău interior. Nefiind ale tale, poți foarte ușor să renunți la ele. În al doilea rând, poate că ai făcut anumite „greșeli” în trecut și din cauza lor ți-a scăzut stima de sine și încrederea în tine. Poate că te simți vinovat și rușinat pentru ele și de aceea nu te poți ierta. Nu are niciun rost să continui să faci asta, ci cel mai bine este să accepți faptul că ai acționat atunci în funcție de ceea ce ai simțit și ai gândit în acel moment. Învață din greșeala respectivă, nu o mai repeta, repară ceea ce poți repara și mergi mai departe. Suntem oameni și greșim uneori – important este să învățăm din greșelile noastre și să evoluăm. În al treilea rând, nu-ți mai petrece timpul cu oameni care te fac să te simți rău cu tine însuți. Dacă ai în preajma ta persoane care te critică, te devalorizează, nu te acceptă așa cum ești, te manipulează sau te șantajează emoțional, îndepărtează-te pur și simplu de ele. Nu ai venit pe lume ca să corespunzi nevoilor și dorințelor egoiste ale altora. Dacă te plac așa cum ești, te susțin și te încurajează să fii tu însuți, merită să facă parte din viața ta, iar dacă nu... eliberează-te de influența lor toxică. În al patrulea rând, focalizează-ți atenția pe calitățile tale și trăiește în acord cu ele. Nu poți să fii bun la toate, orice om are anumite calități și îi lipsesc altele. Fiecare om este unic și are talentele sale. În loc să-ți tot reproșezi că îți lipsesc anumite calități, mai bine te-ai focaliza pe cele pe care le ai deja și le-ai dezvolta. Astfel, poți să îți găsești vocația și împlinirea și pe plan profesional. În al cincilea rând, oprește-te din a mai face lucruri pe care nu-ți dorești să le faci. Nu mai face compromisuri cu tine însuți sau cu viața ta. Dacă ai un job pe care-l detești, dă-ți demisia și caută-ți altul, în acord cu pasiunile, talentele și abilitățile tale. Este normal să nu-ți placă de tine dacă îți petreci o treime din viață făcând ceea ce nu-ți place. Dacă ai în jurul tău oameni de care nu-ți place, îndepărtează-te de ei, fără nicio explicație sau justificare. Dacă ești într-o relație de cuplu care te face să suferi, ieși din acea relație și dă-ți o nouă șansă. Cunosc atât de mulți oameni care, odată ce au avut curajul să închidă ușa compromisurilor și suferinței, au început să trăiască viața visurilor lor! În al șaselea rând, nu căuta aprobarea altora, ci trăiește în acord cu vocea ta interioară. Fiecare om pe care îl întâlnești și care își dă cu părerea în ceea ce te privește are o percepție profund subiectivă, o viziune care este limitată de propriile sale credințe și de experiența sa de viață. Ceea ce este adevărat sau valabil pentru un om, poate să fie total greșit pentru altcineva. Nu trebuie să dai socoteală nimănui pentru ceea ce ești sau pentru felul în care alegi să-ți trăiești viața. Ești fericit și mulțumit de tine? Asta este tot ce contează. În al șaptelea rând, caută să-ți faci mici bucurii în fiecare zi. Răsfață-te, poartă-te cu tine ca și cum ai fi cea mai importantă persoană din viața ta... pentru că așa și ești! Petrece timp de calitate cu tine însuți, cultivă-ți hobby-urile și pasiunile. În al optulea rând, fă schimbările pe care îți dorești să le faci. Fie că este vorba despre corpul tău fizic, schimbarea jobului, dezvoltare personală etc., fă-ți un plan cât mai concret și detaliat, pe termen scurt (până în 6 luni), pe termen mediu (6 luni – 2 ani) și termen lung (peste 2 ani) și începe să-l urmezi. Cu siguranță ai anumite priorități pe care alegi să-ți focalizezi atenția, așa că apucă-te de treabă. Trece-ți în agendă când vei face acele lucruri, în care zi a săptămânii, la ce oră și fă acele lucruri. Nu lăsa pe nimeni și nimic să te împiedice să-ți duci la îndeplinire planurile. Adu-ți aminte că încrederea de sine și stima de sine se pot dobândi doar prin acțiune, așa că nu mai amâna, ci acționează! În al nouălea rând, fii scenaristul, regizorul și actorul principal al vieții tale. Implică-te activ, creează-ți viața pe care ți-o dorești și nu mai accepta să trăiești după regulile sau scenariile altora. Tu deții puterea asupra existenței tale, însă este obligatoriu să ți-o și asumi. Dacă alegi să trăiești dependent de alții sau de ceea ce vor ei de la tine, nu vei găsi împlinirea, fericirea și bucuria de a trăi. În al zecelea rând, caută să te reinventezi mereu. Ieși din zona de confort, renunță la plictiseală, rutină și blazare. Viața este într-o continuă schimbare și la fel ești și tu. Caută provocări, evoluează constant și fii mereu din ce în ce mai îndrăgostit de tine însuți și de viața ta. Folosește-ți puterea interioară! Dr. Ursula Sandner Întrebări frecvente Ce înseamnă cu adevărat să te iubești pe tine? Să te iubești pe tine înseamnă să te tratezi cu respect și compasiune, să îți onorezi nevoile și valorile, să înveți să diminueazi vocea criticului tău interior, să te ierți pentru greșelile pe care consideri că le-ai făcut, să nu accepți în viața ta relații sau situații care îți fac rău, să trăiești autentic fără să cauți aprobarea altora și să acționezi zilnic pentru a-ți crea viața pe care ți-o dorești. De unde vin vocile critice din mintea ta? Vocile critice din mintea ta nu sunt ale tale, ele sunt interiorizate de la alții de-a lungul timpului. Devalorizările, criticile, nemulțumirile pe care și le-au exprimat părinții, profesorii, colegii sau alte persoane importante la adresa ta au fost introiectate și au devenit parte din dialogul tău interior. Dar pentru că nu îți aparțin cu adevărat, poți renunța la ele. Înlocuiește-le cu propria ta voce înțelegătoare, blândă și compasivă. Cum te ierți pentru greșelile din trecut? Acceptă că ai acționat atunci în funcție de ceea ce ai știut, ai simțit și ai gândit în acel moment. Dacă ai fi știut mai mult, ai fi procedat altfel. Învață din greșeala respectivă – „Ce lecție îmi oferă?”, nu o mai repeta, repară dacă mai e ceva de reparat și mergi mai departe. Suntem oameni și greșim, important e să evoluăm. A te pedepsi constant pentru greșelile din trecut nu schimbă nimic, doar te ține blocat în rușine și vinovăție. Cum renunți să mai cauți aprobarea altora? Înțelege că fiecare om are o percepție profund subiectivă, limitată de propriile credințe și experiențe. Ce e valabil pentru cineva poate fi total greșit pentru altcineva. Nu datorezi nimănui explicații pentru cine ești sau cum alegi să trăiești. Întreabă-te: „Sunt fericit și mulțumit de mine?” Asta este ce contează. Trăiește după cum simți tu, nu după opiniile altora. Care este diferența dintre iubirea de sine și egoism? Iubirea de sine înseamnă să îți recunoști valoarea și să ai grijă de nevoile tale fără să-i folosești pe ceilalți și fără să le încalci limitele – pui granițe, spui „nu”, rămâi integru și te tratezi cu respect. Egoismul înseamnă să îți pui interesul deasupra celorlalți, să iei constant fără să dai înapoi și să justifici comportamente care îi rănesc pe alții spunând că este „dreptul tău”. Pe scurt: iubirea de sine îți protejează demnitatea fără să calci în picioare demnitatea altora; egoismul îți urmărește interesele indiferent pe cine rănești pe parcurs. P.S. Astept cu drag gândurile și comentariile tale.

  4. Oct 28

    Înțelepciunea nu vine odată cu vârsta, ci cu disponibilitatea de a-ți privi alegerile, de a-ți asuma greșelile și de a renunța la așteptări care îți provoacă suferință

    „Înțelepciunea vine odată cu vârsta” nu este întotdeauna adevărat. Felul în care o persoană se dezvoltă și evoluează în viață depinde de capacitatea de a reflecta asupra propriilor alegeri, de a-și asuma responsabilitatea pentru greșeli și de a învăța din experiențe. Un om care se minte pe sine și fuge de responsabilitate nu devine mai înțelept pe măsură ce trece timpul, ci pur și simplu îmbătrânește. Astfel, creșterea personală are mai degrabă legătură cu dorința de a te cunoaște, de a-ți pune anumite întrebări incomode precum: „Care este rolul meu în ceea ce trăiesc?”, „Dacă sufăr sau sunt nemulțumit, ce parte din mine contribuie la această suferință?”, „Ce anume din mine permite ca această situație să continue?” și de a răspunde sincer la ele, deoarece până nu îți răspunzi sincer, tiparul se va repeta. Creșterea personală are legătură cu schimbarea acelor aspecte care te țin blocat, dar și cu recunoașterea și acceptarea lucrurilor pe care nu le poți schimba. Astfel, poate fi util să accepți anumite adevăruri care pot fi inconfortabile, precum faptul că oamenii nu îți pot oferi ceea ce ei înșiși nu au – acceptând acest lucru, renunți la anumite așteptări care nu fac altceva decât să îți cauzeze suferință atunci când nu se îndeplinesc. Nu mai aștepti ca cei care se trădează pe sine să-ți fie loiali ție, nu mai aștepti ca cei care se mint pe sine să fie sinceri cu tine, nu mai aștepți liniște și armonie de la cei care trăiesc într-un permanent conflict interior. Nu mai aștepți ca oamenii să se schimbe, deoarece înțelegi că unii dintre ei nu se vor schimba niciodată. Nu își vor asuma niciun fel de responsabilitate, nu vor recunoaște nimic, nu își vor cere iertare pentru greșelile lor, nu vor încerca să îndrepte nimic. Nu te mai agăți de speranța că vor deveni acele versiuni ideale pe care ți le dorești tu, ci te gândești dacă îi poți accepta așa cum sunt și dacă îți dorești să mai facă sau nu parte din viața ta. Înțelegi că liniștea interioară este mai valoroasă decât răzbunarea – chiar dacă cineva ți-a greșit ori te-a nedreptățit, de la un punct încolo nu mai simți nevoia să demonstrezi nimic nimănui. În loc de a te strădui să te faci înțeles de cei care nu au fost capabili să te vadă cu adevărat, în loc să-i faci pe ceilalți să vadă adevărul tău, să-ți dea dreptate ori „să le dai o lecție”, alegi să-ți trăiești viața în liniște, cu demnitate, conectat cu tine, cu valorile tale, cu ceea ce contează cu adevărat, fără să mai aștepți „momentul dreptății”. Ursula Sandner

  5. Oct 26

    Confuzi bunătatea cu tăcerea în fața abuzului? Respectul de sine crește când îți protejezi limitele cu fermitate

    Unor oameni li se pare „normal” să te rănească sau să te trateze cu lipsă de respect, iar tu să rămâi înțelegător, pasiv și să accepți orice din partea lor. Ei sunt cei agresivi, dar se așteaptă ca tu să le răspunzi cu blândețe. Te critică, sunt intruzivi, manipulatori sau egocentrici, dar se simt ofensați dacă le pui chiar și o singură limită. Se comportă de parcă ar avea drepturi asupra timpului, asupra energiei sau asupra alegerilor tale. Îți cer respect, fără să ofere respect. Iar tu ajungi la un moment dat să te întrebi dacă nu cumva tu ești problema – pentru că nu mai suporți să fii tratat incorect și tot cauți o soluție. Astfel de oameni nu caută o relație bazată pe respect și reciprocitate, ci caută să-și atingă propriile obiective prin intimidare, manipulare, victimizare sau control. Ei se simt confortabil doar atunci când tu ești cel care cedează, cel care explică, cel care se străduiește din greu „să îndrepte lucrurile”, să le facă pe plac. De fapt, își varsă asupra ta propriile frustrări, așteptând o rezolvare tot din partea ta. Iar dacă reacționezi în vreun fel, îți spun că exagerezi. Dacă taci, profită. Ajungi să lași de la tine atât de mult, încât simți că te pierzi pe tine, doar pentru a menține o iluzie a armoniei. Și pare că orice ai face, tot nu e suficient – pentru că mereu vor mai mult: mai multe explicații, mai multă disponibilitate, mai multă toleranță. Ajungi să trăiești într-o stare de tensiune constantă, mereu atent să nu „greșești”, să nu-i superi. Când te obișnuiești cu o astfel de dinamică dezechilibrată, începi să confunzi bunul-simț cu tăcerea în fața nedreptății, respectul cu frica de a nu deranja, iar „maturitatea” cu a avea răbdare și toleranță infinite în fața oricăror comportamente. Însă, în realitate, aceste atitudini nu schimbă un comportament abuziv – doar îl întrețin. Nimeni nu devine mai bun pentru că tu taci. Dimpotrivă, astfel de oameni prind curaj atunci când nu sunt confruntați. Ce poți face? Nu este necesar să răspunzi cu agresivitate sau cu „ură”, să ridici tonul, să te cerți, dar nici nu mai răspunde cu disponibilitate nelimitată. Spune clar: „Până aici. Asta nu mai tolerez”. Poți fi ferm, fără să fii agresiv, poți fi calm și, în același timp, prin atitudinea, cuvintele și comportamentele tale să le arăți celorlalți hotărârea ta de a nu mai accepta comportamente lipsite de respect. Nu trebuie să le „CERI” respect, acesta va veni de la sine. Arată-le cât de mult te respecți tu pe tine și nu vor mai avea altă cale decât să te respecte și ei. Iar dacă vor continua să îți încalce limitele, nu vei pierde, de fapt, niște oameni „buni”, ci te vei elibera de cei care nu ar fi avut, din start, ce să caute în viața ta. Când încetezi să le faci pe plac, când nu te mai străduiești să le demonstrezi cât de valoros ești, oamenii care profitau de bunătatea ta se vor simți ofensați. Este normal – nu te mai pot domina. Dar dincolo de revolta lor, de disconfortul lor și de tentativele de a te face să te simți vinovat pentru că te alegi și te respecți pe tine, se află începutul libertății tale. Alege-te pe tine în loc să te dai peste cap pentru aprobarea altora. Nu datorezi nimic nimănui, cu atât mai puțin unor oameni care nu te respectă, nu te apreciază și nici nu o vor face vreodată – pentru că, dacă ar fi fost capabili de asta, nu s-ar fi purtat așa cu tine. Protejează-ți limitele, pentru că asta îți va aduce liniștea pe care o dorești. Și nu te teme că îi vei pierde atunci când vei face asta, deoarece așa îi vei descoperi pe cei cărora le pasă de tine și țin la tine cu adevărat. Ursula Sandner

  6. Oct 24

    Cum îți poți lua mintea în stăpânire?

    A fi stăpânul gândurilor, emoțiilor și reacțiilor tale înseamnă a fi în controlul propriei vieți, a alege conștient ce gânduri și emoții dorești să experimentezi, a-ți alege răspunsurile și acțiunile vis-a-vis de factorii din exteriorul tău, în loc de a reacționa automat pierzând controlul asupra propriei persoane. În primul rând, emoțiile sunt răspunsuri electrice și chimice și au menirea să te ajute să faci față urgențelor și amenințărilor, declanșând reacții corporale predictibile. De exemplu, inima bate mai repede, pulsul crește, glucoza este eliberată în sânge pentru amplificarea energiei și a forței. Pupilele se dilată pentru a primi mai multă lumină, iar respirația își mărește ritmul pentru a primi mai mult oxigen. Toate aceste reacții se produc fie pentru a lupta, fie pentru a fugi atunci când ne confruntăm cu pericole reale, precum întâlnirea cu un animal sălbatic. Emoțiile au rolul de a ne ajuta să avem reacții de  tipul „luptă sau fugi”. Ne determină corpul să fie mai rapid și mai puternic temporar. Care sunt costurile? Pentru a crește energia în mușchi, alte funcții corporale sunt încetinite: stomacul poate să ne supere atunci când suntem stresați, de asemenea rațiunea este afectată - de aceea spunem și facem tot felul de lucruri neinspirate. Chiar dacă în aceste momente am fi capabili să ridicăm o greutate foarte mare de pe o persoană prinsă sub aceasta, nu reușim să spunem cele mai potrivite lucruri într-o situație tensionată. Odată ce reacția emoțională este activată, trebuie să își urmeze cursul. Dacă nu există un pericol real, aceasta durează patruzeci și cinci – șaizeci de secunde pentru cei mai mulți dintre oameni. Problema este că oamenii au animale sălbatice imaginare în minte. În vremurile moderne gândurile declanșează astfel de reacții emoționale. Situații care nu ne amenință integritatea fizică, precum a fi criticați, ne pot declanșa reacțiile descrise mai sus. În plus, pe lângă reacția de tipul „luptă sau fugi”, oamenii și-au însușit și reacția „îngheață”. Emoțiile te pot face să „paralizezi” și să rămâi fără cuvinte, în loc să te lupți (să răspunzi, să aduci argumente) ori să fugi (să încetezi discuția cu calm și să pleci). Trebuie să înveți să-ți stăpânești reacțiile pentru a putea rămâne calm în situații stresante. Un om care are dificultăți în a se lua pe sine în stăpânire... devine agitat și își pierde cumpătul sub presiune sau stres; poate izbucni și spune lucruri pe care nu ar trebui să le spună; se simte cu ușurință copleșit și devine emoțional, defensiv sau se retrage; se poate simți destabilizat când se confruntă cu surprize și poate avea reacții verbale necontrolate; față de ceilalți își poate pierde cumpătul și poate deveni agitat; poate lăsa cu ușurință să se vadă că este furios, frustrat sau anxios; poate avea în mod frecvent toane și poate fi foarte sensibil la critică; îi lipsește încrederea în sine; poate avea o nevoie pronunțată de control; are un slab control al impulsurilor. Un om cu o bună stăpânire de sine... este calm sub presiune; nu devine defensiv sau iritat în fața greutăților; este considerat matur; te poți baza pe el că își păstrează cumpătul în situații dificile; poate gestiona stresul; nu se destabilizează în situații neașteptate; nu arată frustrare când i se opune rezistență sau i se pun piedici; este o influență liniștitoare într-o situație de criză. Ce poți face pentru a reuși să te iei mai bine în stăpânire? Știi ce îți declanșează emoții neplăcute? Identifică acești stimuli. Scrie ultimele zece situații în care ți-ai pierdut cumpătul. Majoritatea oamenilor care au dificultăți în a se stăpâni pe sine au, de obicei, cinci – șapte stimuli repetitivi care le declanșează emoții puternice, fie că vorbim despre critică, o anumită persoană, a fi luat prin surprindere, partenerul de viață, copiii, banii sau o anumită formă de autoritate. Încearcă să grupezi evenimentele în trei – cinci categorii. Odată ce le-ai grupat, întreabă-te de ce reprezintă o problemă pentru tine. Este vorba despre orgoliu? Pierderea credibilității? A fi luat pe nepregătite? A fi descoperit? În funcție de fiecare categorie, gândește-te cum altfel ai putea răspunde într-o manieră matură. Repetă mental și fizic un răspuns mai potrivit. Încearcă să descrești cu zece la sută pe lună numărul dăților în care îți pierzi stăpânirea de sine. Oamenii spun și fac lucruri nepotrivite când își pierd stăpânirea de sine. Problema este că spun și fac primele lucruri care le trec prin minte. Însă, în astfel de situații, cel mai bun lucru pe care ai putea să-l spui sau să-l faci este al doilea sau al treilea care îți vine în gând. Învață să ții numai pentru tine primul răspuns care îți trece prin minte, suficient de mult până te gândești la o a doua variantă. Când ai găsit a doua variantă, așteaptă până o găsești pe a treia. Până atunci vei fi deja mai liniștit. Gândirea și judecățile noastre nu sunt cele mai bune atunci când răspundem emoțional. Creează și exersează tactici de amânare - pune o întrebare și ascultă, ia o gură de aer, fă ceva pentru a te calma. Ai nevoie de aproximativ un minut pentru a te lua în stăpânire odată ce răspunsul emoțional se declanșează. Nu face și nu spune nimic până nu trece un minut. Oamenii care au dificultăți cu stăpânirea de sine adesea nu pot accepta ca ceva ce își doresc să fie amânat, devin exigenți și încep să ceară cu insistență, considerând că merită să primească ce au nevoie, când au nevoie. Se supără când se amână planurile ori dacă trebuie să aștepte. Însă există situații în care nu poți face nimic, pentru că nu depind de tine. Notează ultimele zece situații în care lucrurile au fost amânate sau nu au ieșit așa cum ai vrut tu. Grupează-le în trei – cinci categorii. Repetă mental și fizic un răspuns mai matur. Relaxează-te dacă nu poți face nimic ori gândește-te la lucruri pozitive în timp ce aștepți. Învață să te aștepți și la lucruri imprevizibile. Ia în considerare și amânările. Notează care este cel mai rău lucru care se poate întâmpla și gândește-te la trei potențiale soluții. În majoritatea timpului vei fi surprins plăcut și nu te vei mai supăra așa de tare. Învață să faci față în mod constructiv criticilor. Pierderea autocontrolului este cauzată adesea de criticile intenționate sau neintenționate. Sunt foarte mulți perfecționiști care nu gestionează bine critica la adresa lor sau la adresa a ceva ce au făcut sau nu au făcut. Mulți dintre noi avem slăbiciuni pe care ceilalți le cunosc și de care ne amintesc din când în când. Câteodată suntem criticați pe nedrept. A învăța să faci față criticilor este o abilitate care se poate învăța. Învață să observi defensiva și furia din jurul tău. Oamenii care accesează des astfel de emoții au multe pretenții în ceea ce privește comportamentul altora. În interacțiunile cu cei din jur, dacă ai tendința de a trage concluzii pripite, de a acționa înainte să gândești, pentru că nu îți place nici ambiguitatea, nici incertitudinea, ia-ți timp pentru a defini cu exactitate problema. Lasă-i pe ceilalți să termine ce au de spus. Încearcă să nu-i întrerupi. Nu termina propozițiile în locul lor. Pune întrebări de clarificare. Reformulează problema cu propriile cuvinte. Întreabă-i ce gândesc despre asta. Propune mai multe soluții pentru a fi dezbătute. Apoi decide. Fă exerciții pentru a te elibera de stres. Găsește o metodă de eliberare a emoțiilor tale. Găsește-ți un hobby care presupune activitate fizică. Aleargă, plimbă-te, fă exerciții fizice. Emoțiile sunt energie conservată în corp. Trebuie să fie eliberată cumva această energie emoțională. Învață să îți eliberezi tensiunea legată de muncă, în afara programului de lucru. Monitorizează ceea ce simți de fiecare dată. Poate că aduni prea multe în tine. Aștepți și aștepți, lași presiunea să se acumuleze, îți păstrezi grijile numai pentru tine, iar apoi explodezi la un moment dat pentru că nu mai poți. Rezolvă problemele atunci când apar și, dacă te deranjează ceva, spune, chiar dacă ți se pare că nu e mare lucru și că poți să treci peste. De fapt, toate aceste situații aparent minore care te deranjează și pe care le treci cu vederea sunt cele care, pe măsură ce se tot acumulează, te transformă într-o „oală sub presiune”. În plus, cu cât permiți mai multe altora, cu atât vor avea tendința să ceară mai mult, să încalce din ce în ce mai mult limitele și granițele tale personale. Ție când ți se pare cel mai greu să îți păstrezi cumpătul și ce soluții ai găsit până acum atunci când te confrunți cu astfel de momente? Dr. Ursula Sandner

  7. Oct 21

    De ce bărbatul care „face totul pentru familie” nu reușește să fie prezent emoțional lângă partenera sa – și ce ascunde, de fapt, goana lui după realizări

    Un bărbat care a crescut lângă un tată critic, distant sau care îi acorda atenție doar atunci când obținea rezultate deosebite, învață, foarte devreme, o regulă ce îi va modela viața de adult: că trebuie să demonstreze mereu că este valoros. Iubirea, atenția și aprobarea ajung să fie percepute ca recompense care se câștigă prin efort, nu ca lucruri pe care orice copil este firesc să le primească. Convingerea aceasta rămâne în mintea lui și îi influențează, mai târziu, toate relațiile importante. În viața de adult pare un exemplu de disciplină și determinare, deoarece muncește mult și are obiective profesionale ambițioase pe care le și atinge. Dar nu este motivat de o dorință sau de un interes autentic pentru ce face, ci de teama că, dacă se oprește, „moare”. Este o moarte simbolică – este vorba de faptul că, dacă el se definește prin realizările sale, în lipsa acelor realizări nu mai este nimeni, nu mai reprezintă nimic. Redevine copilul invizibil care simțea mereu că nu este suficient de bun și că trebuie să demonstreze că merită. Dar succesul îl liniștește doar pe moment. Atinge un obiectiv și, în câteva săptămâni, are nevoie să demonstreze din nou ceva. Oricât de departe ar ajunge, sentimentul că este „suficient” sau că face suficient nu apare niciodată, pentru că nicio realizare, oricât de măreață, nu poate compensa absența iubirii necondiționate pe care nu a primit-o la momentul potrivit. Caută în exterior o vindecare care nu poate veni de acolo. În relațiile de cuplu, partenera poate percepe o absență emoțională pe care el nu o recunoaște ca atare, deoarece pentru el implicarea se demonstrează prin acțiune și prin asumarea concretă de responsabilități. Ceea ce nu reușește să ofere este prezență emoțională. Atunci, când partenera își exprimă o nemulțumire sau vorbește despre ce o doare, în loc să o asculte, dă sfaturi, minimalizează, devine defensiv sau se retrage. A fi prezent emoțional este partea cea mai grea. La muncă știe ce are de făcut: există obiective, există rezultate, există criterii clare de apreciere. În cuplu, partenera nu îi cere să rezolve ceva, ci doar să îi fie alături, să o asculte, să o vadă, să o înțeleagă. În mintea lui, „a fi acolo fără să faci nimic” nu este iubire, este un eșec. Dacă nu poate „rezolva” nimic concret, simte că nu este cu adevărat util. Iar dacă nu este util, conform credințelor sale, nu merită să fie iubit. Dacă te recunoști în această descriere, conștientizarea aceasta este deja un punct de plecare. Iar dacă, la un moment dat, vei vrea ca lucrurile să se schimbe efectiv, există două direcții care merită explorate: Prima direcție este relația cu tatăl tău. Chiar dacă el nu mai trăiește sau nu mai aveți nicio legătură, asta nu schimbă nimic. Pentru că tatăl care îți influențează viața de adult nu este el ca persoană, ci vocea lui din mintea ta, cea care încă îți spune, după atâția ani, că nu ești suficient de bun. Este nevoie să recunoști ce nu ai primit de la el și să accepți că aprobarea după care alergi de zeci de ani poate nu va mai veni niciodată. Este un doliu real, pentru că, până nu îl traversezi, vei continua să cauți inconștient același tată în șefi, în parteneri de afaceri sau în mentori. A doua direcție este relația cu tine însuți – să înveți, treptat, să te simți valoros chiar și atunci când nu ai realizat absolut nimic într-o zi. În practică, asta presupune să te poți opri fără să te simți vinovat și să nu-ți mai tratezi propriile emoții ca pe obstacole în calea performanței. Pentru cineva care a trăit ani de zile cu credința că valoarea personală se măsoară prin rezultate, această schimbare are nevoie de timp și, de obicei, de sprijin terapeutic. În timp, motivația se schimbă. Continui să muncești și să îți dorești rezultate, dar nu mai ești condus de teama că, altfel, nu valorezi suficient. Iar pentru cineva obișnuit să trăiască cu presiunea de a demonstra mereu ceva, acest lucru înseamnă deja libertate. Ursula Sandner

  8. Oct 19

    Când partenerul sau partenera îți răstălmăcește cuvintele și te învinovățește, renunțarea la justificări și retragerea calmă devin cea mai mare dovadă de maturitate

    Sunt conversații în care orice spui ajunge să fie folosit împotriva ta. Dacă explici, celălalt îți spune că te justifici. Dacă taci, îți spune că nu-ți pasă. Dacă încerci să clarifici situația, redirecționează discuția de la ce s-a întâmplat concret la cât de vinovat ar trebui să te simți. În astfel de momente, mulți oameni încearcă să se apere: dau explicații, se justifică, spun iar și iar că nu au vrut să-l rănească pe celălalt, încearcă să demonstreze că intențiile lor nu au fost rele. Dar atunci, când persoana cu care vorbești nu este cu adevărat dispusă să te asculte și să te înțeleagă, fiecare explicație pe care o dai se transformă într-un pretext pentru un nou atac. La fel de ușor poți aluneca în cealaltă extremă: devii rece, ironic sau arunci o replică tăioasă înainte să pleci, doar ca să-l faci și pe celălalt să sufere. Dar asta nu înseamnă că ai pus niște limite, deoarece o astfel de reacție este tot un mod de a continua conflictul, de a-l pedepsi pe celălalt, doar că într-o manieră pasiv-agresivă. Însă există și o cale sănătoasă, una matură. Rămâi deschis la dialog, atâta vreme cât nu se transformă în învinuiri și atacuri. Poți spune simplu: „Vreau să avem această discuție, dar fără atacuri și reproșuri. Propun să luăm o pauză și să continuăm când putem vorbi calm”. Nu te mai justifici, nu mai încerci să convingi pe nimeni, iar dacă celălalt continuă să te acuze, pur și simplu te retragi. Printr-o astfel de atitudine nu urmărești să-l rănești pe celălalt sau să-l faci să vină după tine. Te oprești pentru că vezi că o discuție constructivă nu mai este posibilă. Nu ești responsabil pentru emoțiile și reacțiile celuilalt, oricât ar încerca acesta să te facă să te simți vinovat. Când tot ce spui este răstălmăcit, iar celălalt nu își dorește să ajungeți la o înțelegere, faptul că te oprești nu înseamnă că fugi sau că ești laș; de fapt, alegi o cale matură de a opri un conflict care nu duce nicăieri. Ursula Sandner

See All (75)

About

Gânduri despre viață, relații și suflet, cu Dr. Ursula Sandner — psihoterapeut, life-coach și autor. Episoade scurte de 1-7 minute.

Information