Dr. Ursula Sandner — Iubire, relații și viață — Psihologie

Dr. Ursula Sandner
  • 0.0 (0)
  • Mental Health
  • Updated Weekly

Gânduri despre viață, relații și suflet, cu Dr. Ursula Sandner — psihoterapeut, life-coach și autor. Episoade scurte de 1-7 minute.

  1. 2d ago

    Când bunătatea ta întâlnește lipsa de scrupule – nu toți au busola ta morală. Alege să vezi adevărul și să te protejezi conștient

    De cele mai multe ori, dacă tu ești un om bun, empatic, înțelegător și onest, ai impresia că și ceilalți sunt la fel. Când cineva te minte sau te rănește, începi să-i cauți justificări și scuze. Când cineva îți arată clar cine este, te autoamăgești că „are potențial”, doar că nu a fost ajutat până acum să-l fructifice. Proiectezi asupra celorlalți propriul mod de a fi. Dacă rănești pe cineva, nu poți dormi liniștit și crezi că nici celălalt nu poate. Dacă minți, te simți vinovat și crezi că și celălalt se simte la fel. Dacă îi greșești cuiva, îți pare rău și încerci să îndrepți lucrurile, presupunând automat că toată lumea face la fel. Dar nu toată lumea funcționează ca tine. Unii oameni știu exact ce fac – știu când mint, când manipulează, când iau mai mult decât dau. Și nu au o problemă cu asta. Nu e vorba că nu își dau seama ce fac, nu e vorba de neînțelegeri sau de o comunicare defectuoasă, e vorba că așa ALEG ei să se comporte. Iar tu, în loc să accepți realitatea așa cum este, te întrebi ce ai putea face diferit sau ce ai putea spune altfel, pentru ca celălalt să nu se mai comporte așa. Devii și mai înțelegător, și mai răbdător. Îi mai dai încă o șansă și încă una. Treci peste limitele tale și speri că bunătatea ta va fi răsplătită cu bunătate. Dar nu toată lumea are busola ta morală. A accepta că există și oameni fără scrupule este un semn că ești o persoană realistă, nu un semn de răutate sau suspiciune față de toți. Vezi exact cum stau lucrurile, vezi adevărul și alegi să te protejezi. Și, în acest fel, alegi conștient ce oameni merită să facă parte din viața ta, fără să le mai cauți scuze și fără să te mai amăgești că se vor schimba. Ursula Sandner

  2. 4d ago

    Când pui limite și ești numit egoist, aceasta e manipulare. Limitele sănătoase nu distrug relațiile – le consolidează

    Dacă simți vinovăție atunci când stabilești anumite limite clare în interacțiunile tale cu ceilalți, acest lucru nu înseamnă că faci ceva greșit. Te simți vinovat pentru că ai crescut învățând că trebuie să renunți la tine pentru ca alții să fie mulțumiți. Îți este teamă de reacția celor din jur pentru că ai învățat că a spune „nu” înseamnă conflict, tensiune, „pedeapsă”, șantaj emoțional. Poate că nu ți s-a permis să-ți exprimi cu adevărat emoțiile și nevoile, poate că ceilalți te-au făcut să te simți egoist, s-au victimizat ori s-au supărat când făceai asta, așa că, acum, când te alegi pe tine, simți că faci ceva greșit. Simți că trădezi pe cineva – dar singura persoană pe care ai trădat-o vreme îndelungată ești chiar tu. Adevărul este că oamenii care au beneficiat de pe urma lipsei tale de limite vor numi întotdeauna aceste limite „egoism”. Iar atunci, când în sfârșit decizi că nu mai accepți vorbe sau comportamente care te rănesc, o să ți se spună că „exagerezi". Iar acest lucru nu este decât un alt mod de a ți se reproșa că nu le mai permiți să te folosească. Nu limitele tale sunt problema. Problema este că cei din jurul tău s-au obișnuit să nu existe aceste limite. Iar acum încearcă să te facă să crezi că tu ești prea pretențios, prea rigid, prea dificil. Dar nu tu ești dificil, doar că nu mai accepți să fii manipulat. Ceea ce simt alții când sunt puși față în față cu limitele tale nu reprezintă responsabilitatea ta. Datoria ta este să te protejezi pe tine, nu să îi „menajezi” pe alții cu prețul renunțării la sine. Nu datorezi nimănui acces nelimitat la viața, la energia sau la timpul tău. Dacă cineva te respectă și ține la tine cu adevărat, limitele pe care tu le stabilești nu sunt motiv de „crize”, certuri, îmbufnare și învinovățire. Ele sunt pur și simplu acceptate și respectate. Limitele nu ar trebui să destrame relații, ci să le consolideze. Pentru că îți arată cui îi pasă de tine și cine doar te folosește. Nu mai ai nevoie de aprobarea nimănui și nu trebuie să ceri permisiunea nimănui pentru a alege ceea ce îți dorești. Ai dreptul să te alegi pe tine fără să te mai scuzi și să te mai justifici la nesfârșit pentru asta. Ursula Sandner

  3. 6d ago

    Ai obosit să suferi în tăcere? Când îți înăbuși vocea pentru partener/ă, îți pierzi liniștea interioară și respectul, dar meriți să te alegi pe tine și să ceri mai mult

    Ai tăcut de atâtea ori… Pentru că nu ai vrut certuri, pentru că ai sperat că lucrurile se vor schimba de la sine, pentru că ți-a fost frică să nu deranjezi, să nu superi, să nu-l pierzi pe celălalt. Îți reprimi suferința și speri că, poate, într-o zi celălalt va înțelege cât de mult te doare. Dar tăcerea ta nu schimbă nimic. Ba dimpotrivă, îl face pe celălalt să creadă că totul este în regulă. Și, treptat, ajunge să îți încalce și mai mult limitele și granițele, să te ignore, să creadă că poate face orice. În realitate, nu ești bine. Ești obosit – obosit să nu te simți văzut, să lupți singur, să taci, să aștepți, să tot speri. Poate că a venit timpul să începi să schimbi ceva, să nu te mai minți că „merge și așa”, să recunoști că ai nevoie de altceva. Pentru că ai dreptul să spui ce simți. Ai dreptul să spui: „Ajunge!”. Ai dreptul să ceri mai mult, să fii ascultat și respectat. Nu e niciodată prea târziu să începi să te alegi pe tine, să te pui pe primul loc. Pentru că meriți relații în care să nu-ți fie frică să fii tu. Și meriți oameni care să te iubească chiar și atunci când spui „nu”. Ursula Sandner

  4. Aug 2

    Te simți vinovat pentru suferința altora? Înțelege ce e cu adevărat responsabilitatea ta și cum îți recapeți puterea în relații

    Comportamentele și alegerile tale, felul în care reacționezi, felul în care te simți, felul în care îți trăiești viața – toate sunt responsabilitatea ta. Dar știi ce nu este responsabilitatea ta? Felul în care alți oameni se comportă, deciziile lor, felul în care ei aleg să trăiască. Mulți dintre noi am crescut cu impresia că este responsabilitatea noastră să îi facem pe ceilalți fericiți, să rezolvăm, să îndreptăm lucrurile mereu, să ne asigurăm că totul e bine pentru toată lumea. Poate că am ajuns să preluăm acest rol nu pentru că cineva ni l-ar fi cerut explicit, ci pentru că, de-a lungul timpului, am fost obișnuiți să punem nevoile altora pe primul loc, înainte de a ne întreba de ce avem noi nevoie. Și acum ne simțim vinovați când cineva din jurul nostru suferă, când cineva e nemulțumit, când nu reușim să rezolvăm o situație sau alta. Dar nu este treaba ta să îi schimbi pe ceilalți. Nu este treaba ta să îi faci fericiți. Nu este treaba ta să îți consumi energia încercând să salvezi oameni care nu ți-au cerut ajutorul sau care nu vor să se schimbe. Ce ține, însă, de tine? Felul în care te comporți, alegerile pe care le faci, modul în care reacționezi în situațiile dificile. Cum te prezinți în relațiile tale – ca prieten, ca partener, ca părinte; dacă ești empatic sau nu, dacă ești înțelegător sau nu. Nevoile tale și felul în care le exprimi, limitele tale și felul în care le comunici, dorințele tale și curajul de a le urma. Eforturile pe care le depui pentru a-ți construi viața pe care ți-o dorești. Toate acestea țin de tine. Începe să îți asumi responsabilitatea pentru ce e cu adevărat al tău. Pentru că viața ta – felul în care o trăiești, cum te simți în ea și ce vrei să construiești – depinde doar de tine. Ursula Sandner

  5. Aug 1

    Când copilul rănit îți conduce viața de adult – cum te influențează acest lucru și ce poți face?

    Mulți oameni trăiesc ca și cum ar fi copii captivi în corpuri de adulți, purtând în interior răni vechi care continuă să le influențeze alegerile, relațiile și felul în care se raportează la viață. Acea parte rănită încă așteaptă iubire, sprijin și validare. De multe ori, nu realizăm că viața noastră ne aparține, că avem libertatea de a alege diferit, de a ne elibera de tipare moștenite, de relații care ne limitează și de credințe care nu ne mai reprezintă, dar rămânem blocați din frică sau din obișnuință. Pentru a schimba acest lucru, este necesar ca adultul să preia conducerea. Să nu mai aștepți o salvare din afară, ci să-ți asumi responsabilitatea pentru propria viață. Să ai curajul de a privi sincer în interior și să recunoști ce îți dorești cu adevărat, dincolo de așteptările altora. Să te reconectezi cu acea parte din tine care are nevoie de iubire și de sprijin, cu acea instanță de copil care, de multe ori, preia frâiele într-o manieră care nu îți mai este de folos, însă doar pentru că nu știe cum altfel să se facă văzut și auzit. Și să-i oferi tu, Adultul, ce i-a lipsit cel mai mult. Pe acest drum, renunțarea la ceea ce te ține pe loc devine inevitabilă – vor fi oameni de care te vei îndepărta firesc, cumva, pentru că vei simți că nu mai rezonezi cu ei, vor fi obiceiuri pe care le vei schimba și vor fi atașamente despre care vei realiza că nu ți-au oferit decât o ILUZIE a siguranței. A deveni adult din punct de vedere emoțional înseamnă să încetezi să mai aștepți ca altcineva să te salveze sau să îți rezolve problemele. Înseamnă să îți asumi responsabilitatea pentru alegerile tale, să acționezi conștient, nu din frică, nu din inerție și să devii creatorul propriei tale povești, cel care ia deciziile – în loc de a fi victima acesteia sau un simplu spectator. Ursula Sandner

  6. Jul 31

    Când te temi să fii fericit: de ce mintea ta vede pericolul în lucrurile bune?

    Dacă îți este teamă să te bucuri de lucrurile bune din viața ta, este posibil ca mintea ta să fi învățat, cândva pe parcurs, că bucuria nu durează. Că de fiecare dată când îți dai voie să simți că totul e bine, urmează inevitabil o pierdere. Și, atunci, fără să îți dai seama, începi să te „protejezi”. Să nu te bucuri prea tare, să nu te atașezi prea mult, să nu crezi că ceva frumos poate dura în viața ta. Pentru că dacă nu te bucuri cu adevărat, atunci când pierzi acel „ceva”, nu vei mai suferi atât de mult. Sau cel puțin așa îți spune mintea ta. Aceasta este o formă de hipervigilență emoțională – creierul tău asociază starea de bine cu riscul de a o pierde și încearcă să te „pregătească” pentru ce ar putea merge prost. Dacă anticipezi pericolul, poate că nu te va lovi atât de tare. Poate că vei fi mai pregătit. Dar, în realitate, această reacție te împiedică să trăiești cu adevărat. Pentru că nu poți să te bucuri pe deplin de nimic dacă în fundalul minții tale aștepți mereu ca totul să se „destrame”. Bucuria nu aduce automat suferință, doar activează o teamă veche, neprocesată, care a rămas în tine de mult timp. Când te simți fericit și mintea începe să-ți spună: „Ai grijă, s-ar putea să pierzi tot”, nu e vocea intuiției, ci este o suferință mai veche care îți spune că e periculos să te relaxezi, să te lași să simți din plin momentul prezent. Învață să observi această teamă fără să o lași să te conducă. Când simți că apare, spune-ți în sinea ta: „Da, îmi este teamă. Dar acum sunt în siguranță. Pot să mă bucur de acest moment fără să mai aștept ca ceva rău să se întâmple.” Viața are și suferință, și frumusețe, și bucurie. Cu cât îți dai voie mai des să trăiești bucuria fără să devii suspicios sau temător, cu atât înțelegi mai clar că aceasta nu „trebuie” să fie ceva periculos sau… rar, ci o stare firească, naturală, pe care ai dreptul să o simți – fără să trebuiască să plătești pentru ea mai târziu. Ursula Sandner

  7. Jul 30

    De ce rămâi blocat într-o relație în care suferi? Nu din iubire, ci pentru că ai învățat că dragostea trebuie câștigată prin suferință, răbdare și efort constant

    Dacă în copilărie ai sperat și ai așteptat ca părinții tăi să devină mai atenți, mai iubitori sau mai blânzi cu tine, este posibil ca și astăzi să repeți același tipar cu partenerul tău/partenera ta. Nu este doar că ai atras pe cineva indisponibil emoțional, ci ai recunoscut un model familiar. Ai rămas loial unui tipar în care iubirea trebuia câștigată prin suferință, răbdare și efort constant. Dacă relația cu părinții tăi, prin care ai cunoscut ce înseamnă „iubirea”, a fost dominată de lipsă de siguranță, de imprevizibilitate sau de abuz, ai ajuns să crezi că suferința înseamnă putere. Cu cât îndurai mai mult, cu atât dovedeai că ești mai puternic. Și cu cât așteptai mai mult să primești iubire, cu atât credeai că trebuie să te străduiești mai tare pentru a o primi. Și poate că așa faci și astăzi. Poate că ai văzut semnalele de alarmă din relația ta, însă ai rămas acolo pentru că ele îți sunt familiare și par „normale”. Sistemul tău nervos a fost „programat” să creadă că iubirea se obține doar dacă reziști suficient de mult, oricât de mult doare, că siguranța vine doar după ce înduri destul. De aceea, te agăți de speranță și de potențialul acelei persoane. Dar adevărul este că a aștepta nu este întotdeauna despre speranță. Este și despre un sistem nervos care se simte în siguranță doar în ritmul familiar al unei iubiri oferite pe bucățele, al unei „pseudo-iubiri”. Începi să te vindeci cu adevărat când nu mai aștepți ca altcineva să îți ofere siguranță, ci înveți să îți oferi tu această siguranță. Nu mai aștepți ca celălalt să se schimbe, ci te focalizezi pe propria ta schimbare. Ursula Sandner

  8. Jul 29

    Compromisul: renunțarea mascată în „înțelepciune” care te îndepărtează de tine și de viața pe care ai fi putut-o trăi cu adevărat

    Contrar anumitor credințe, compromisul nu este un semn de înțelepciune, ci este apanajul oamenilor care renunță la visurile și idealurile lor pentru a se mulțumi cu mai puțin decât își doresc. Atunci, când faci compromisuri, îți sacrifici verticalitatea, integritatea și autenticitatea, iar, în schimb, primești, în cel mai bun caz, confortul mediocrității. În cel mai rău caz, te trezești într-o zi și conștientizezi că, prin compromisurile pe care le-ai făcut de-a lungul vieții, te-ai îndepărtat atât de mult de tine însuți, încât ești un simplu actor care joacă un rol într-o existență care nu-ți aparține. Niciun compromis nu merită să te pierzi pe tine, să renunți la visurile și la idealurile pe care simți și știi că le poți atinge. Ai venit pe lume ca să te bucuri de viață, să trăiești din plin și să devii tot ceea ce poți să fii. La sfârșitul vieții nu te vei mândri cu compromisurile pe care le-ai făcut, ci cu determinarea și curajul de a-ți urma visurile! Ursula Sandner

See All (44)

About

Gânduri despre viață, relații și suflet, cu Dr. Ursula Sandner — psihoterapeut, life-coach și autor. Episoade scurte de 1-7 minute.

Information