ADN Vocațional

ADN Vocational

Visăm la o mișcare în care cât mai mulți oameni muncesc cu plăcere și sens și mai puțin din nevoie și pentru supraviețuire. Așa că am creat ADN Vocațional, un proiect care te susține să-ți descoperi vocația, să construiești o carieră în jurul ei și să găsești inspirație în episoade de podcast, de la oameni care își trăiesc deja ADN-ul Vocațional. Acest proiect este sustinut de Banca Transilvania si Clubul Intreprinzatorului Roman, prin programul FIT - Finanțe pe Înțelesul Tuturor, dedicat educației și dezvoltării personale și profesionale.

  1. 3 days ago

    Vlad Caluș: cum pot micile economii să ne aducă libertate financiară #WIP03

    Independența financiară nu înseamnă să renunți la vocația ta. Vlad Caluș, Minimalistu, ne explică cele trei numere care ne arată cât suntem de siguri și de independenți financiar. Vlad Caluș este fondatorul platformei Minimalistu.eu, autor al cărții „Independență financiară în șapte pași" și cofondator al Planable, un start-up ajuns la 7.000+ clienți și achiziționat de SE Ranking. A intrat la 22 de ani în topul Forbes 30 Under 30 și a reușit să devină independent financiar înainte de 30 de ani. L-am invitat pentru că vorbește despre bani din experiență directă, nu din teorie, și pentru că recunoaște deschis care parte din drumul lui e replicabilă și care nu. În acest episod am discutat despre: Experiența personală a lui Vlad cu banii, motivațiile lui și lecțiile învățateCe este replicabil și ce nu din drumul lui spre independență financiarăDiferența dintre siguranță financiară și independență financiarăCele trei numere pe care le poți controla: venituri, cheltuieli, economiiCum arată un sistem automatizat de economisire, pentru salariați și pentru freelanceriÎn ce poți investi realist din România și de ce ordinea lor conteazăCoast FIRE: ce faci dacă vocația ta nu e un job bine plătit Resurse menționate în conversație: Cartea Independență financiară în șapte pași de Vlad CalușCartea The Art of Spending Money de Morgan HouselCartea Die With Zero de Bill PerkinsCartea The Millionaire Next Door de Thomas J. Stanley și William D. DankoCartea I Will Teach You to Be Rich de Ramit SethiInstrumente: calculatoarele de dobândă compusă, fond de urgență și independență financiară via Minimalistu Exemple de indici și ETF-uri via Minimalistu Acesta este al treilea episod din seria Work in Progress, o serie ADN Vocațional despre cum putem să muncim cu sens și satisfacție. Alătură-te Comunității Membrilor ADN Vocațional. Episodul este susținut de Banca Transilvania și Clubul Întreprinzătorului Român, prin programul FIT - Finanțe pe Înțelesul Tuturor, dedicat educației și dezvoltării personale ți profesionale. "(00:00) Intro - cine este Vlad Caluș (Minimalistu) și despre ce este episodul" "(02:27) De ce nu trebuie să alegi între vocație și siguranță financiară" "(04:49) De unde a venit interesul lui Vlad Caluș pentru economisit banii cu cap" "(06:43) De la 800 de lei pe lună la primul salariu în Londra" "(09:27) Ce l-a inspirat și de unde numele de Minimalistu: Matt D'Avella și Ramit Sethi" "(16:42) Ce este siguranța financiară și cum poți calcula dacă ai atins-o" "(18:38) Ce este independența financiară și de unde regula celor 25 de ani" "(22:28) Rolul minimalismului și schimbările în ecuația lui de cheltuieli vs. economii" "(25:47) Cele trei numere cheie pentru siguranță și independență financiară" "(29:11) Inflația stilului de viață și capcana veniturilor care cresc" "(34:21) Minimalismul și cum să eviți presiunea socială de a cheltui bani" "(42:12) De ce creșterea veniturilor e cea mai puternică pârghie financiară" "(48:15) Simulări: ce înseamnă 100 € economisiți pe lună de la 20 de ani" "(53:47) Sistemul lui Vlad Caluș: cum își împarte salariul automat și economiile" "(01:00:30) Freelanceri, PFA și SRL: ce schimbă asta la automatizările descrise" "(01:09:23) Ordinea corectă: mai întâi fondul de urgență, apoi investițiile" "(01:15:14) De ce ajută să ai o rezervă de 'cash tactic' de 5%" "(01:18:51) În ce poți investi: depozite, titluri de stat și obligațiuni" "(01:22:46) Investițiile în acțiuni la companii individuale și în indici tip ETF" "(01:28:46) Investițiile în imobiliare și limitările lor" "(01:31:00) Esența independenței financiare: cei 3 pași cheie și pensia care nu va mai veni" "(01:33:15) Cum te pregătești financiar pentru o reconversie profesională" "(01:35:56) Cum să ajungi gradual la independență financiară: Coast FIRE" "(01:40:50) De ce probabil n-o să avem pensii în România și modelele din alte țări" "(01:44:18) Ce principii ar urma dacă ar avea 20 de ani în anul 2026"

    Vlad Caluș: cum pot micile economii să ne aducă libertate financiară #WIP03
  2. 27 Aug

    Cum a ajuns CEO Avon la nivel global și ce urmează după | Angela Crețu #AC07

    Angela Crețu a ajuns CEO global al Avon fără să își fi propus vreodată asta, iar în acest episod ne arată cum a fost drumul ei spre vârful ierarhiei corporate și ce a urmat după aceea. Angela Crețu a petrecut 25 de ani în Avon și a schimbat 11 roluri, de la vânzări în Constanța până la conducerea acestei companii globale de miliarde de dolari, trecând prin Orientul Mijlociu, Rusia, SUA și Europa Centrală. Astăzi este membru de board, angel investor în startup-uri FemTech, consultant în transformare și AI și mentor pentru femei din poziții C-level care își doresc rolul de CEO. În acest episod discutăm despre: 25 de ani în industria de beauty - 11 roluri în țări de pe 3 continenteDe ce un rol de lider nu mai înseamnă să știi tu tot, ci să fii conectorul oamenilor care știuDe ce ceea ce numim rezistență la schimbare este de fapt rezistență la pierdereCe se întâmplă cu încrederea de sine a femeilor la ultimul pas până la CEODe ce eticheta de „impostor syndrome" face mai mult rău decât bine, mai ales femeilorCele două criterii după care Angela alege oamenii și startup-urileCum schimbă AI-ul rolurile de conducere și ce întrebăre sistemică evitămCele 3 provocări reale pentru un CEO care implementează AI în organizație Atlasul Carierelor este o serie ADN Vocațional în care explorăm industrii și profesii direct de la oamenii care le cunosc cel mai bine, moderată de Mădălina Uceanu, Executive Search Expert și fondatoare Career Advisor și PortalHR. Dacă ești în căutarea drumului tău profesional, înscrie-te la cursul ADN Vocațional care te ajută pas cu pas să îți descoperi mixul unic de talente, pasiuni și valori. Iar dacă ai deja experiență și cauți o repoziționare sau un salt la nivelul următor, te așteptăm pe Career Advisor. Acest episod este susținut de Banca Transilvania și Clubul Întreprinzătorului Român, prin programul FIT - Finanțe pe Înțelesul Tuturor, dedicat educației și dezvoltării personale ți profesionale. "(00:00) Cine este Angela Crețu" "(01:29) 25 de ani în beauty: frumusețea arată diferit în fiecare cultură" "(04:06) Cariera fără plan și identitatea care nu stă pe cartea de vizită" "(07:44) 11 roluri până la CEO și mitul liderului care știe tot" "(11:08) De ce s-a încheiat era liderului care dictează din vârful dealului" "(14:08) Ce fac liderii buni într-o lume instabilă și în schimbare accelerată" "(16:14) Rezistența la schimbare e de fapt rezistență la pierdere" "(18:05) Ce face ca ex-CEO global: angel investor in Female Tech" "(20:05) Lipsa încrederii în sine ca obstacol pentru femeile care vor să fie CEO" "(23:18) De ce eticheta de 'sindrom al impostorului' le face rău femeilor" "(26:42) Ce caută la tineri și la un startup: curiozitatea și energia" "(33:53) Revoluția AI: liderii slabi nu vor face față și vor dispărea rapid" "(37:59) Trei provocări reale pentru un CEO care implementează AI în organizație" "(41:20) Ce i-ar spune Angelei de la început de drum"

    Cum a ajuns CEO Avon la nivel global și ce urmează după | Angela Crețu #AC07
  3. 18 Aug

    Pierderile profesionale: ce jelim de fapt și cum să ne reconstruim | Oana Calnegru #WIP02

    Ce se întâmplă cu identitatea ta profesională când rolul care te definea dispare? Discutăm cu Oana Calnegru despre pierdere, doliu și reconstrucție în context profesional. Jobul e un contract, pe când rolul e ceea ce crezi tu că ești. Atunci când cele două se despart pentru că vine AI-ul, pentru că vine un copil sau pentru că vine pensionarea, durerea nu e despre bani, ci despre cine rămâi când nu mai ești ceea ce faci. Oana Calnegru este psihoterapeut, supervizor și formator în psihoterapia familiei,cu o practică centrată pe terapia relațională. Coordonează de 10 ani proiecte psihoeducaționale la Pagina de Psihologie inclusiv programul de formare Parenting Masterclass. În acest episod am discutat despre: Diferențele dintre job, rol și statut și importanța lorTipurile de roluri pe care le putem avea și ierarhia lor în identitatea noastrăAIul și frica de pierderea relevanței profesionale - cum o resimt experții și juniorii Matrescența, maternitatea și punerea pe pauză a rolului profesional Pensionarea, pierderea rolului-ancoră și identitatea rezidualăNevoile psihologice pe care ni le poate acoperi muncaSinele posibil și doliul după viețile pe care nu le-am trăit Resurse menționate în conversație: Studiul „Your Brain on ChatGPT: Accumulation of Cognitive Debt when Using an AI Assistant for Essay Writing Task" — MIT Media Lab (Kosmyna et al.)Articol: „The Turing Trap" — Erik Brynjolfsson, Stanford Digital Economy LabCursul AI Awakening — Erik Brynjolfsson, Stanford Digital Economy LabCartea Matrescence — Lucy Jones (concept propus inițial de antropologa Dana Raphael)Cartea Becoming an Ex: The Process of Role Exit — Helen Rose Fuchs Ebaugh Acesta este al doilea episod din seria Work in Progress, o serie ADN Vocațional despre cum putem să muncim cu sens și satisfacție. Alătură-te Comunității Membrilor ADN Vocațional pe https://www.adnvocational.ro/ Episodul este susținut de Banca Transilvania și Clubul Întreprinzătorului Român, prin programul FIT - Finanțe pe Înțelesul Tuturor, dedicat educației și dezvoltării personale ți profesionale. "(00:00) Intro" "(04:23) Pierdere, transformare și identitate profesională: temele din episod" "(06:14) Identitatea ca mix ierarhizat de roluri" "(09:14) Ierarhia rolurilor noastre: care stau în vârf și de ce contează asta" "(12:51) Job, rol și statut - distincțiile care ne pot schimba perspectiva" "(16:35) De ce pierderea unui ROL doare mai tare decât pierderea unui JOB" "(19:23) De la pierderi la doliu: munca dublă de a jeli și a reconstrui în paralel" "(21:54) Ce să nu-i spui cuiva care și-a pierdut un rol" "(25:00) Impactul sistemic al pierderilor profesionale asupra familiei" "(26:33) Cum să te pregătești pentru o pierdere de job sau de rol" "(29:00) Relația cu AI și noua pierdere a relevanței profesionale" "(31:09) Sfârșitul dezvoltării liniare: cum o resimt experții și juniorii" "(35:26) Studiul MIT despre folosirea AI și conceptul de datorie cognitivă" "(40:00) Cum învață creierul: atenție, angajare activă, restructurare, feedback din greșeli" "(42:45) 'The Turing Trap': automatizare versus augmentare" "(51:24) Cum poți sprijini pe cineva afectat de folosirea AI" "(54:13) Prezența, conectarea și co-reglarea: ce rămâne specific uman" "(56:53) Cum trăim cu incertitudinea într-o perioadă de tranziție accelerată" "(01:04:43) Matrescența: maternitatea ca etapă de metamorfoză" "(01:07:55) Concediul de creșterea copilului și rolul profesional pus pe pauză" "(01:11:39) Reconversiile și tranzițiile profesionale care vin odată cu maternitatea" "(01:14:47) Cum putem gestiona mai bine tranzițiile aduse de maternitate" "(01:21:25) Pensionarea, pierderea rolului-ancoră și identitatea reziduală" "(01:28:22) Nevoile psihologice pe care ni le îndeplinește munca noastră" "(01:32:47) Sinele posibil: doliul pentru viețile pe care nu le vom trăi" "(01:38:10) Retragerea din sport: Rafael Nadal vs Horia Tecău" "(01:42:45) Gând de final de la Oana despre transformări și cum se simt ele"

    Pierderile profesionale: ce jelim de fapt și cum să ne reconstruim | Oana Calnegru #WIP02
  4. 3 Aug

    Povestea lui Cătălin Striblea: copilul cuminte care a ajuns la TV în prime-time #ADN07

    Cătălin Striblea a intrat în televiziune la 16 ani și a ajuns la 33 de ani de carieră în media. În prima parte a conversației cu Paul Olteanu, ne povestește despre cum a luat-o către TV și radio, alt drum profesional decât cel planificat și pregătit de părinții lui. Cătălin Striblea este realizator radio și creatorul podcastului Vorbitorincii. A absolvit Facultatea de Drept, a lucrat la Televiziunea Vaslui, Unison Radio, Radio Iași, Realitatea TV, BBC (București și Londra), B1 TV și a construit Realitatea FM de la zero. În acest episod discutăm despre: Firul roșu din spatele rolurilor lui Cătălin de-a lungul timpuluiCe se întâmplă când ajungi pe un drum școlar care nu ți se potriveșteCum pătrunzi într-o industrie fără să ai relațiiÎnceputurile și creșterea pasiunii pentru radio și mediaPunctele forte și atitudinile care l-au ajutat în construirea carierei în TVExperiența din BBC România și BBC LondraDe ce o carieră se construiește ca o cursă lungă, nu un sprintCe i-a dat și ce i-a luat o carieră ajunsă la vârf în televiziuneCe le recomandă și ce nu celor care vor să intre azi în televiziuneAceasta este prima din două părți. În episodul doi, pe 7 septembrie, vor urma perioada petrecută în Radio, Vorbitorincii, modelul de business și echipa. Intră live alături de noi în înregistrarea episoadelor și primește răspunsuri la ce te interesează cel mai mult. Alătură-te Comunității Membrilor ADN Vocațional! Acest episod este sustinut de Banca Transilvania și Clubul Întreprinzătorului Român, prin programul FIT - Finanțe pe Înțelesul Tuturor, dedicat educației și dezvoltării personale și profesionale. "(00:00) Intro" "(02:03) Cine este Cătălin Striblea și ce acoperă primul episod" "(03:44) 'Nu sunt jurnalist, sunt realizator radio'" "(07:20) Copilăria la Vaslui în România comunistă și drumul decis de familie" "(12:00) Costul alegerii greșite la liceu: matematică-fizică în loc de filologie" "(17:05) Cum a memorat tot manualul, pentru că nu înțelegea materia" "(20:07) Importanța statutului: 'copiii buni merg la mate-fizică'" "(24:15) Chimia organică, profesorul abuziv și părinții care l-au apărat" "(28:53) Primele interese și modele vocaționale: sport, radio și Europa Liberă" "(32:25) Radio România Tineret și emisiunile lui Florian Pittiș ca model" "(35:25) La 16 ani în televiziune: concursul de la Televiziunea Vaslui" "(39:41) Primii bani: nunți filmate, camera stricată și acumulatorul dispărut" "(46:47) Experiența Unison Radio Vaslui: doi ani intenși, care l-au format" "(52:37) Emisiunile de sâmbătă noapte și petrecerea care a golit radioul" "(58:55) Intrarea la Drept și concursul de la Radio Iași" "(01:01:41) Punctele forte vizibile devreme: perseverență, calitatea muncii și verticalitate" "(01:06:55) Fără contract de muncă: pile, nedreptăți și colaboratorii din radio" "(01:13:31) Bucureștiul de la zero: Universitatea Media și bursa de 1000 $" "(01:20:35) Concursul cu sute de candidați câștigat la Realitatea TV" "(01:24:26) Silviu Prigoană cu nebuniile și viziunea inspirată de televiziunea americană" "(01:28:25) Momentul hotărâtor: oferta de la Pro FM și de ce a ales Realitatea TV" "(01:34:10) Tăierea bursei de la Universitatea Media și primii ani de televiziune" "(01:35:45) 'Gunoierii la costum', conferința PSD și impactul asupra motivației lui Cătălin" "(01:40:17) Ce l-a ajutat să crească în redacție: expunere, învățare și curajul de a întreba" "(01:43:19) BBC ca școală de jurnalism și confruntarea cu 'ideologia' din BBC România" "(01:50:45) Plecarea la BBC Londra și continuarea procesului de învățare" "(01:53:36) Regrete, costuri și beneficii ale anilor petrecuți în televiziune" "(01:57:31) Cui (nu) i-ar recomanda o carieră în televiziune" "(02:02:03) Atacul vascular cerebral și impactul asupra sănătății" "(02:05:21) Scrisoarea lui către Cătălin de la 16 ani" "(02:07:25) Ce urmează în partea a 2a, lansată pe 7 septembrie 2026"

    Povestea lui Cătălin Striblea: copilul cuminte care a ajuns la TV în prime-time #ADN07
  5. 21 Jul

    Pasiune sau dependență? Relația noastră cu munca | Diana Safta #WIP1

    Dependența de muncă e singura care e aplaudată. Diana Safta ne explică de ce munca poate deveni o adicție ca oricare alta — și cum îți dai seama dacă ești acolo. Diana Safta este psiholog clinician și psihoterapeut, practician, facilitator și mentor în Compassionate Inquiry — abordarea dezvoltată de Gabor Maté pentru lucrul cu trauma și adicțiile. Are master în psihologie clinică, formare în psihoterapie cognitiv-comportamentală și terapie sistemică, și competențe în schema therapy. Definiția e simplă și se aplică la orice: ceva îți aduce ușurare pe termen scurt, îți face rău pe termen lung și nu te poți opri. Diferența e că, spre deosebire de alcool sau păcănele, munca îți aduce apreciere pentru exact comportamentul care te consumă. În acest episod discutăm despre: Cum distingi pasiunea de compulsie — și de ce cantitatea de ore nu e criteriulDe unde vine convingerea că nu ești niciodată suficient de bunCe se pierde când toată identitatea ta stă pe rolul profesionalDe ce „muncești prea mult" e cea mai proastă intervenție posibilăCe faci concret de mâine dimineață, dacă te-ai recunoscut Acesta este primul episod din seria Work in Progress, o serie ADN Vocațional despre cum putem să muncim cu sens și satisfacție. Alătură-te Comunității Membrilor ADN Vocațional. Resurse menționate în conversație: Episodul Mind Architect cu Gabor Mate, despre dependența lui de muncă Episodul Mind Architect cu Diana și Cristina Bâra despre Adicții - Cărțile lui Gabor Maté: Mitul normalității și Pe tărâmul fantomelor înfometate - Cartea Somawise de Luke Sniewski și episodul Mind Architect cu Luke - Compassionate Inquiry ca abordare a adicțiilor și traumei Documentarul Rafa (despre cariera lui Rafael Nadal) Acest episod este sustinut de Banca Transilvania și Clubul Întreprinzătorului Român, prin programul FIT - Finanțe pe Înțelesul Tuturor, dedicat educației și dezvoltării personale și profesionale. "(00:00) Introducere" "(01:50) Ce înseamnă o relație sănătoasă cu munca" "(04:01) De ce a ales Diana Safta să lucreze cu adicțiile" "(08:38) Definiția adicției și de ce se aplică și la muncă" "(11:15) Pasiune sau adicție - cum îți dai seama unde te situezi" "(14:44) Cele trei criterii, aplicate la viața lui Paul Olteanu" "(18:19) Capcana identității construite doar pe munca noastră" "(19:57) De ce intervenția tip 'muncești cam mult' nu ajută" "(23:31) Rădăcinile din copilărie: afecțiune și siguranță condiționate" "(27:45) Cum 'tratăm' adicția: întărirea identității dincolo de muncă" "(31:39) Studiul de caz Rafael Nadal: când nimic nu e niciodată suficient" "(38:31) De ce adicția de muncă e recompensată sau chiar solicitată social" "(40:35) Substituția iubire-apreciere și începutul conștientizării adicției de muncă" "(46:52) Gabor Maté: 'dacă nu m-am simțit iubit, o să fac să fiu necesar'" "(49:13) Exemplu cu tatăl lui Paul, statutul prin muncă și învățarea prin osmoză" "(56:11) Capcana lui 'work until you no longer have to introduce yourself'" "(59:35) Conexiunea cu sine și alții ca antidot la amorțirea prin muncă" "(01:05:11) Pot să îmi adresez adicția fără să îmi pierd drive-ul?" "(01:08:49) Trauma e necesară pentru performanță?" "(01:14:09) Alegere vs. Compulsie - costul performanței e conștientizat sau nu?" "(01:17:01) Horia Tecău ca exemplu pozitiv de reinventare după cariera în tenis" "(01:19:01) Primul pas concret și primul an în slăbirea dependenței de muncă" "(01:26:11) Resurse și recomandări"

    Pasiune sau dependență? Relația noastră cu munca | Diana Safta #WIP1
  6. 25 Jun

    Cariera în spirală: de la inginerie la Foreign Investors Council | Ruxandra Băndilă #AC06

    Cum construiești o carieră "în spirală", care traversează industrii complet diferite — de la cercetare în inginerie la roluri de conducere în Big Four, în industria cimentului și în consultanță? În acest episod din Atlasul Carierelor, Mădălina Uceanu stă de vorbă cu Ruxandra Băndilă despre o carieră "în spirală": ce rămâne constant atunci când schimbi domeniul, cum depășești sindromul impostorului ca femeie într-o industrie dominată de bărbați și care sunt abilitățile umane ce rezistă în fața inteligenței artificiale. Ruxandra Băndilă este director executiv al Consiliului Investitorilor Străini (FIC), rol pe care l-a mai deținut în trecut. Cu peste 25 de ani de experiență în strategie, dezvoltare de afaceri și operațiuni, are un doctorat în inginerie obținut în Franța și a trecut prin Banca Mondială, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, PwC, Lafarge/CRH și Deloitte, unde a coordonat marketingul la nivel regional. În acest episod discutăm despre: Cariera în spirală virtuoasă: traseul profesional al Ruxandrei, pe scurtParalela între primul rol de director în 1997 și startul în antreprenoriatÎnvățarea prin citit și prin discuțiile cu ceilalțiLumea business a anilor '90 și industria cimentului ca "lume a bărbaților"Ce caută la juniori: abilitățile transferabile care ajută în orice industrieSindromul impostorului și cum se depășește prin curiozitate și pregătireCum ne schimbă AI-ul joburile și ce rămâne profund umanRelațiile, perfecționismul și lecția „90% e suficient"Atlasul Carierelor este o serie ADN Vocațional în care explorăm industrii și profesii direct de la oamenii care le cunosc cel mai bine, moderată de Mădălina Uceanu, Executive Search Expert și fondatoare Career Advisor și PortalHR. Acest episod este sustinut de Banca Transilvania și Clubul Întreprinzătorului Român, prin programul FIT - Finanțe pe Înțelesul Tuturor, dedicat educației și dezvoltării personale și profesionale. Dacă ești în căutarea drumului tău profesional, înscrie-te la cursul ADN Vocațional care te ajută pas cu pas să îți descoperi mixul unic de talente, pasiuni și valori. Iar dacă ai deja experiență și cauți o repoziționare sau un salt la nivelul următor, te așteptăm pe Career Advisor. "(00:00) Cine este Ruxandra Băndilă și rolul ei la Consiliul Investitorilor Străini" "(01:26) De la doctoratul în inginerie în Franța la revenirea în România" "(02:45) Big Four, industria cimentului și consultanță: o carieră în spirală" "(05:51) Revenirea la Consiliul Investitorilor Străini după aproape 19 ani" "(07:20) Primul rol de leadership: 'aveam titlul, dar nu aveam nimic'" "(08:19) Începuturile: primul sediu, primele calculatoare, primii angajați" "(10:27) Construirea și reconstruirea echipei și potrivirea dintre om și rol" "(11:07) Învățarea prin citit, potrivirea om-rol și deciziile dificile" "(14:46) Sindromul impostorului ca femeie într-o lume a bărbaților" "(18:11) Liderii azi sunt 'interpreți ai schimbării' și puterea poveștilor" "(19:49) Trecerea în sistemul educațional vestic și formarea în inginerie" "(22:05) Ce caută Ruxandra la un junior: curiozitatea intelectuală și capacitatea de muncă" "(25:30) Abilitățile transferabile care au ajutat-o în toate industriile" "(27:55) Cum obții susținerea altora pentru ideile tale: lecția din rolul de board" "(29:30) Cum schimbă AI-ul joburile din organizații și ce roluri afectează" "(34:08) 'Experiența și somnul': ce nu poate înlocui AI-ul" "(36:38) Relațiile cu ceilalți, reducerea perfecționismului și crezul ei personal"

    Cariera în spirală: de la inginerie la Foreign Investors Council | Ruxandra Băndilă #AC06
  7. 15 Jun

    Povestea lui Dragoș Pătraru: de la copilul timid la Starea Nației #ADN06

    Dragoș Pătraru a pornit dintr-o copilărie marcată de foame și de la vânzarea de ziare pe stradă la 16 ani și a ajuns să construiască Starea Nației, Teatrul Nației și un întreg ecosistem media independent. În acest episod ADN Vocațional refacem drumul lui și descifrăm tiparele care i-au modelat cariera. Dragoș Pătraru este jurnalist, prezentator și creator de conținut și are peste 25 de ani de experiență în presă. A absolvit Jurnalismul și Literele la București, a făcut un master în Psihologie Sportivă și conduce proiectele Starea Nației, Starea Sănătății, podcastul Vocea Nației și hub-ul cultural Teatrul Nației din Ploiești. În această conversație spontană și sinceră despre construirea vocației, reziliență și curajul de a face lucrurile în felul său, am discutat despre: Copilăria și influența mediului: frică, alcoolism, lipsuri și creativitate de nevoieAdolescența și primele indicii ale vocației de azi: teatru, implicare civică și pasiunea pentru cuvinteInspirația pentru ceea ce a ajuns să facă astăziParcursul în presă: de la vândut ziare la radio și TV în Prahova și la nivel naționalRelația lui cu banii, evoluția veniturilor în timp și motivația venită din nevoieStarea Nației ca proiect care a reunit toate talentele și competențele luiRolul vital al hazardului în trecerile de la TVR la Digi la Prima TV Construirea echipei și a comunității și tranziția spre onlineConstruirea de comunități și spații sociale: Teatrul și Starea Nației Acest episod este sustinut de Banca Transilvania și Clubul Întreprinzătorului Român, prin programul FIT - Finanțe pe Înțelesul Tuturor, dedicat educației și dezvoltării personale și profesionale. "(00:00) Dragoș la Starea Nației, în spatele cortinei" "(05:42) Cine e Dragoș: utilitatea ca direcție și jurnalismul ca identitate" "(11:34) Nevoia de a scrie prin propria prismă, fără șef și ordine de sus" "(14:20) Copilăria: refuzul de a vorbi și fuga de la grădiniță" "(19:44) Cea mai veche amintire: tatăl și mirosul de strung, țigară și trăscău" "(20:50) Influența mediului: frica, alcoolismul, lipsurile financiare și creativitatea" "(30:10) Cursa de porumbei, foamea, frigul și cozile din comunism" "(37:21) Primele indicii: scenete în familie și corul vs. anxietatea și timiditatea" "(45:56) Admiterea la liceu: limba română vs. chinul cu matematica" "(49:21) Tatăl său și protestele spontane anti-sistem în comunism" "(51:37) Ruperea relației cu matematica și pasiunea pentru limba română" "(01:06:35) Ce l-a inspirat să aleagă jurnalismul și pasiunea pentru fotbal" "(01:13:25) Modelele de infotainment și primele momente de activism" "(01:17:27) Începuturile în actorie și greva organizată în liceu" "(01:30:10) Relația lui Dragoș Pătraru cu banii și contra-exemplul tatălui său" "(01:44:57) Facultatea și de ce 'urmează-ți pasiunea' e un sfat imbecil" "(01:48:46) Pasiunea pentru sport și psihologie" "(01:53:35) De ce mai întâi ajungi foarte bun la ceva și pasiunea vine după" "(01:55:44) Parcursul în presă și televiziune la nivel local" "(02:06:55) Starea Nației: apariția, găsirea titlului și potrivirea vocației" "(02:14:40) Înapoi la 16 ani: viața de vânzător de ziare și visul de a lucra în chioșc" "(02:20:55) Evoluția veniturilor și banii ca grijă permanentă: de la vândut ziare la presă, radio și antreprenoriat" "(02:28:01) Tranzițiile între televiziuni și subiectele interzise" "(02:30:00) Rolul hazardului în trecerile între România TV, Digi, TVR și Prima TV" "(02:36:35) Ruptura de Prima TV și trecerea în online" "(02:40:05) Structura și evoluția echipei Starea Nației" "(02:46:00) Cheltuieli și surse de venituri" "(02:48:45) Două greșeli majore: ieșirea de pe YouTube și dependența excesivă" "(02:50:49) Teatrul Nației ca hub cultural și Starea Nației ca platformă socială" "(02:55:44) Elemente necesare pentru a face Jurnalism în 2026" "(03:01:29) Testul sticlei, claritatea și disciplina de fier: cum ar reporni de la zero"

    Povestea lui Dragoș Pătraru: de la copilul timid la Starea Nației #ADN06
  8. 28 May

    Lecțiile din 20+ ani de crize și evoluții în tehnologie | Andreea Stănescu #AC05

    Cum construiești o carieră în leadership care rezistă schimbării — de la primul job până la rolul de Director General? Andreea Stănescu împărtășește lecții dintr-un parcurs de peste 20 de ani în telecom, antreprenoriat, IT și industria financiară. Cum construiești o carieră de leadership senior care te duce de la primii ani de Telecom până la conducerea unei echipe de peste 1200 de oameni? În acest episod din Atlasul Carierelor, Andreea Stănescu împărtășește 20 de ani de lecții despre leadership, tranziții între industrii, curaj și relația dintre tehnologie și factorul uman. Andreea Stănescu este Director General al centrului de tehnologie din România al London Stock Exchange Group — un centru pe care l-a construit de la 6 colegi în prima zi la peste 1200 de oameni astăzi. Cu o experiență de două decenii în roluri de leadership senior în diverse organizații și industrii, Andreea demonstrează ce înseamnă să crești pas cu pas și cum să rămâi relevant într-o lume în schimbare. În acest episod din seria Atlasul Carierelor discutăm despre: Skill-urile de care ai nevoie pentru un rol de senior leadershipCum treci într-un domeniu foarte diferit fără să o iei de la zeroAI-ul și viitorul carierei: ce dispare, ce rămâne și cum ne adaptămCând e momentul potrivit să pleci dintr-un jobCe caută un lider la juniori și la inginerii cu experiențăSindromul impostorului și curajul în deciziile de carierăDe ce respectul față de timp și oameni face diferența realăAtlasul Carierelor este o serie ADN Vocațional în care explorăm industrii și profesii direct de la oamenii care le cunosc cel mai bine, moderată de Mădălina Uceanu, Executive Search Expert și fondatoare Career Advisor și PortalHR. Acest episod este sustinut de Banca Transilvania și Clubul Întreprinzătorului Român, prin programul FIT - Finanțe pe Înțelesul Tuturor, dedicat educației și dezvoltării personale și profesionale. Dacă ești în căutarea drumului tău profesional, înscrie-te la cursul ADN Vocațional care te ajută pas cu pas să îți descoperi mixul unic de talente, pasiuni și valori. "(00:00) Intro" "(00:54) Primul job și șocul de a fi un manager teribil la început" "(03:28) 14 ani în Telecom: startup-ul din interiorul corporației" "(05:03) Experiența de antreprenoriat și firul roșu al orientării către client" "(07:28) Trecerea în companie IT: curajul de a schimba domeniul" "(09:05) De la 6 la 1200 de oameni la London Stock Exchange Group" "(10:10) Industria financiară și tehnologia: de ce se măsoară de zece ori" "(13:40) Mituri și realități despre lucrul cu ITiști" "(16:42) Rolul de Director General: așteptări versus realitate" "(18:55) Talentul din România e subevaluat — inclusiv de noi" "(21:40) (R)Evoluțiile tehnologice și importanța factorului uman" "(23:14) Era Dotcom, amenințarea Y2K și ce ne învață revoluțiile tehnologice" "(25:57) AI-ul și viitorul carierei: ce dispare, ce rămâne" "(29:31) Ce caută Andreea Stănescu la un junior: abilități tehnice și atitudini" "(32:38) Abilități specifice necesare în roluri de tehnologie" "(36:12) Abilități utile și dacă schimbi industria sau jobul" "(38:12) Ce să dezvolți la tine ca să ajungi în senior leadership" "(39:47) Importanța conștientizării priorităților și rolul de mamă" "(42:48) Curajul, Tetris și momentul potrivit să pleci dintr-un job" "(44:14) Ce și-ar fi spus la început de carieră și mesajul pentru tineri"

    Lecțiile din 20+ ani de crize și evoluții în tehnologie | Andreea Stănescu #AC05

Ratings & Reviews

5
out of 5
3 Ratings

About

Visăm la o mișcare în care cât mai mulți oameni muncesc cu plăcere și sens și mai puțin din nevoie și pentru supraviețuire. Așa că am creat ADN Vocațional, un proiect care te susține să-ți descoperi vocația, să construiești o carieră în jurul ei și să găsești inspirație în episoade de podcast, de la oameni care își trăiesc deja ADN-ul Vocațional. Acest proiect este sustinut de Banca Transilvania si Clubul Intreprinzatorului Roman, prin programul FIT - Finanțe pe Înțelesul Tuturor, dedicat educației și dezvoltării personale și profesionale.

You Might Also Like