Ascultă ZdG

Ziarul de Gardă

„Ascultă ZdG” este canalul de podcasturi al Ziarului de Gardă - cel mai mare grup de presă dedicat jurnalismului de investigație din Republica Moldova. Aici publicăm toate produsele noastre audio: Podcast ZdCe, Tinerii de Gardă, Săptămâna de Gardă și Dincolo de Investigații. Ascultă ZdG și, dacă îți place ceea ce auzi în căști sau în boxe, recomandă și prietenilor tăi episodul preferat. Îți mulțumim că urmărești Ziarul de Gardă!

  1. 1 day ago

    De ce nu e expulzat ambasadorul rus? În UE-da, în NATO-nu. Relația cu vecinii, SUA, Israel și China

    „Ne așteaptă o iarnă complicată”, iar războiul din Ucraina „ia acum o întorsătură mai accelerată”, a declarat Mihai Popșoi, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Externe, invitat în cadrul Podcast ZdCe, în contextul în care tot mai multe drone rusești survolează sau chiar explodează pe teritoriul R. Moldova. „Escaladarea este în văzut tuturor și, așa cum spun toți experții, o spun și partenerii noștri de la Kiev, ne așteaptă o iarnă complicată și intensitatea acestor lupte, intensitatea atacurilor, inclusiv în regiunea frontierei noastre, duce la creșterea numărului de incidente, inclusiv pe teritoriul nostru”, a subliniat ministrul. Întrebat de ce nu este expulzat ambasadorul trimis de Rusia în R. Moldova, după ce au fost convocat de nenumărate ori la Ministerul Afacerilor Externe ca urmare a incidentelor cu risc de securitate ce au implicat drone rusești, Popșoi a răspuns: „Ce s-ar fi îmbunătățit în mod calitativ? Ce beneficii ar fi avut cetățeanul de rând din Republica Moldova?”.Potrivit lui, în acest caz ar apărea „riscul de a ne ciocni cu măsuri mult mai dure, pe care nu le putem prevedea. Atunci când avem de-a face cu un actor imprevizibil, un actor care a demonstrat că nu are limite morale în relație cu alți actori internaționali și vedem carnagiu care se întâmplă în Ucraina, trebuie să avem o abordare precaută”. Mihai Popșoi răspunde și la întrebări despre acordarea de pașapoarte rusești în regiunea transnistreană și deschidea celor 17 secții de vot acolo pentru alegerile Rusiei pentru Duma de Stat. Întrebat despre aderarea la NATO ca măsură de apărare pe care o poate lua R. Moldova, ministrul de Externe a subliniat că aceasta „ar fi o soluție, dar e o soluție ipotetică atât timp cât nu avem sprijin suficient pentru asemenea decizii în rândul populației”. Despre Siegfried Mureșan, desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru, Mihai Popșoi consideră că ar fi un șef de Guvern bun pentru România și un partener de încredere pentru R. Moldova. „Cu siguranță, da. Cum vă imaginați că aș putea da alt răspuns, domnia sa fiind ani la rând șeful delegației Parlamentului European în Comitetul de Asociere cu Parlamentul R. Moldova și un om care a făcut și continuă să facă enorm de mult pentru R. Moldova, și un om care ține foarte mult la R. Moldova”. Mihai Popșoi s-a referit la relațiile R. Moldova cu Ucraina, cu Statele Unite, cu Israel și China.

  2. 11 Sept

    „Vreau să merg în alegerile din 2029 cu o promisiune realizată”. Când va fi R. Moldova membră UE?

    Adrian Băluțel, deputat PAS și noul președinte al Comisiei parlamentare pentru integrare europeană, este invitatul Podcast ZdCe, după recenta sa numire în această funcție, în locului lui Marcel Spatari, care a preluat conducerea Comisiei pentru economie, buget și finanțe. Băluțel explică ce îl recomandă pentru această nouă funcție și care sunt prioritățile asumate în privința procesului de ajustare a legislației naționale la cea europeană. El a subliniat că, până la sfârșitul anului 2026, Parlamentul trebuie să adopte 250 de modificări în această privință. Deputatul s-a referit și la blocajul în privința deschiderii negocierilor pe celelalte grupuri de capitole, până în prezent fiind deschise numai două, după ce Ungaria s-a opus în privința deschiderii acestora pentru Ucraina. De asemenea, a răspuns la întrebarea dacă este sau nu necesară decuplarea R. Moldova de Ucraina, în procesul de negocieri cu UE. Întrebat despre termenul pe care și-l asumă PAS pentru integrarea europeană a R. Moldova, Băluțel a subliniat: „Noi am spus-o răspicat că noi ne asumăm să facem tot ce ne stăm puteri să terminăm negocierile până în 2028. Procesul de integrare nu este un proces care depinde doar de noi. Dar eu vreau să merg în alegerile din 2029 cu o promisiune realizată față de oameni, că Partidul Acțiune și Solidaritate, că Guvernul actual, Parlamentul actual, a făcut tot ce este în putere ca să fie gata să închidă negocierile. Și noi o să ne ținem de acest calendar mort-copt. Dar restul sunt elemente care nu țin obligatoriu din noi. 2028 rămâne o dată ambițioasă, dar realizabilă pe încheierea negocierilor”. Deputatul PAS s-a referit și la riscurile de securitate din cauza dronelor rusești care ajung tot mai des în spațiul aerian și pe teritoriul R. Moldova, precum și la instrumentele de apărare de care dispunem. „Odată cu intensificarea atacurilor asupra Ucrainei, vedem și riscuri care se revarsă și asupra R. Moldova. Mai vedem faptul că anumite provocări ale Federației Rusiei nu cred că sunt accidentale. (...) Astea sunt și tactici de intimidare pe care Federația Rusă încearcă să le folosească contra R. Moldova. Adevărul este că nici pentru o secundă acest pericol al războiului de la frontieră nu a devenit mai mic. (...) În cazuri de risc, eu sunt destul de convins că România va fi principalul partener care ne va ajuta în acest sens, inclusiv dacă este necesar, probabil, pe doborârea dronelor”, a declarat Adrian Băluțel. Referitor la drona ce a survolat zona Aeroportului Internațional Chișinău atunci când acolo se afla avionul cu care urma să zboare Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, deputatul a spus că „a fost un risc major de securitate, dar nu un pericol direct”.

  3. 6 Sept

    Care e problema cu regiunea transnistreană? Jurnalista Irina Tăbăranu, la Detectorul de Falsuri

    La „Detectorul de Falsuri” discutăm cu jurnalista Irina Tăbăranu, cofondatoarea platformei Zona de Securitate, despre narațiunile și falsurile promovate de administrația separatistă de la Tiraspol și de canalele proruse cu ocazia așa-zisei „zile a republicii moldovenești nistrene”. Pornim de la mesajele potrivit cărora regiunea transnistreană ar fi apărut ca reacție la „naționalismul” și discriminarea vorbitorilor de rusă de la Chișinău, R. Moldova ar fi fost agresorul în războiul de pe Nistru, iar Rusia ar fi „garantul păcii” și protectorul populației din regiune.În cadrul discuției, analizăm ce s-a întâmplat, de fapt, la începutul anilor ’90, cum a fost proclamată așa-numita „republică moldovenească nistreană” și cât adevăr există în afirmația că aceasta ar fi apărut prin „voința poporului”. Vorbim despre implicarea Armatei a 14-a ruse în războiul de pe Nistru, despre narațiunea unui „război civil” și despre felul în care rolul Federației Ruse în conflict este omis sau reinterpretat în discursul propagandistic de la Tiraspol.Totodată, discutăm despre pretinsa „blocadă economică” impusă de Chișinău, în condițiile în care cea mai mare parte a exporturilor regiunii ajunge pe piața Uniunii Europene, despre situația drepturilor omului și a școlilor cu predare în limba română, dar și despre încercarea de a construi o identitate separată a locuitorilor din stânga Nistrului. Explicăm și de ce Rusia continuă să fie prezentată drept singura forță capabilă să protejeze regiunea și cum frica unui nou război este folosită pentru a menține distanța dintre cele două maluri ale Nistrului.

  4. 22 Aug

    „Independența ne-a căzut în cap”? Istoricul Sergiu Musteață, la Detectorul de Falsuri

    La Detectorul de Falsuri discutăm cu istoricul Sergiu Musteață despre narațiunile și falsurile promovate în spațiul informațional în ajunul Zilei Independenței și despre felul în care istoria R. Moldova este folosită pentru a pune sub semnul întrebării legitimitatea și viitorul statului. Pornim de la reacțiile apărute pe mai multe canale de Telegram după ce Ministerul Educației și Cercetării a anunțat lecția tematică „Independența care ne unește”, inclusiv de la afirmațiile potrivit cărora independența „ne-a căzut în cap” odată cu destrămarea Uniunii Sovietice, iar cei 35 de ani care au urmat ar putea fi rezumați la industrie și agricultură distruse, exod, sărăcie, corupție și degradare.În cadrul discuției, analizăm ce a precedat, de fapt, proclamarea independenței la 27 august 1991 — de la mișcarea de emancipare națională și revendicările pentru limbă și revenirea la grafia latină până la Marile Adunări Naționale și Declarația de Suveranitate. Discutăm și despre presiunile Moscovei, destrămarea sistemului sovietic și dificultățile cu care s-a confruntat noul stat după 1991.Totodată, vorbim despre problemele reale ale R. Moldova — sărăcie, depopulare, corupție, instituții slabe și o justiție care nu a reușit să câștige încrederea cetățenilor — și explicăm unde se termină critica legitimă și unde începe manipularea.

About

„Ascultă ZdG” este canalul de podcasturi al Ziarului de Gardă - cel mai mare grup de presă dedicat jurnalismului de investigație din Republica Moldova. Aici publicăm toate produsele noastre audio: Podcast ZdCe, Tinerii de Gardă, Săptămâna de Gardă și Dincolo de Investigații. Ascultă ZdG și, dacă îți place ceea ce auzi în căști sau în boxe, recomandă și prietenilor tăi episodul preferat. Îți mulțumim că urmărești Ziarul de Gardă!

You Might Also Like