Revista presei internaționale

Descoperiți in fiecare dimineață cele mai importante subiecte din presa internațională în revista presei internaționale realizată de Ovidiu Nahoi. 

  1. 12 hr ago

    Atacul cu dronă de la Galați – ce ar trebui să înțeleagă America

    Presa internațională continuă să analizeze consecințele lovirii de către o dronă rusească a unui bloc de locuințe din municipiul Galați. Comentatorii vorbesc despre războiul hibrid la care Rusia supune statele de pe flancul estic al NATO. Sunt și voci care critică răspunsul prea slab al Statelor Unite. Potrivit Le Figaro, atacul rusesc din România a scos în evidență vulnerabilitatea Europei în fața dronelor: ”Protejarea flancului estic al Europei este o dilemă logistică și doctrinară. Propunerea Comisiei Europene privind un zid anti-drone a fost considerată puțin credibilă, în special de Franța, care a văzut renașterea unei Linii Maginot costisitoare și ineficiente (...) Însă Statele Unite, prin Inițiativa lor de Apărare a Flancului Estic, încurajează achiziționarea de senzori și capabilități anti-drone” Citeste siIncidentul de la Galați, la ONU: Rusia acuză România de incoerență. Ucraina zice că e un test pentru NATO. SUA promit că vor apăra fiecare centimetru din Alianță (SpotMedia) La Stampa consideră lovitura drept un semn al slăbiciunii Rusiei: „De fiecare dată când președintele rus Vladimir Putin se află într-o situație dificilă în războiul din Ucraina, încearcă cu disperare să ridice miza. Acest lucru s-a întâmplat la sfârșitul anului 2022, când forțele ucrainene au eliberat Harkov și Herson, iar Putin a jonglat cu amenințarea nucleară pentru a intimida SUA și Europa, determinând administrația Biden de atunci să-și reducă sprijinul pentru Kiev. Citeste siNicușor Dan a publicat fotografii cu resturi ale dronei de la Galați: Este Geran-2, de provenienţǎ ruseascǎ| Raportul tehnic va fi transmis NATO şi UE Acum face același lucru amenințând statele baltice și România cu atacuri cu drone. Acest lucru se întâmplă deoarece, în ciuda trădării Ucrainei și Europei de către Donald Trump, Kievul nu numai că rezistă în continuare, dar îngreunează și foarte mult lucrurile pentru Moscova.” (Sursa: Eurotopics). Le Monde vorbește despre lecția de reziliență a Ucrainei. Și este de părere că doborârea în România a unei drone identificate ca fiind rusești, vineri, 29 mai, la fel ca atacurile mortale care au lovit Kievul pe 23 și 24 mai, reamintesc că războiul de agresiune lansat de Vladimir Putin împotriva Ucrainei nu slăbește. ”Contrar convingerilor lui Donald Trump, consolidarea Ucrainei, nu slăbirea sa, îl va obliga pe Vladimir Putin să pună capăt războiului. Același lucru este valabil și pentru NATO, într-un moment în care Washingtonul ia în considerare retragerea trupelor de pe continentul european”. O analiză a revistei americane Newsweek scoate în evidență gradul mare de pericol al acțiunilor ambigue ale Rusiei. Citeste siOana Ţoiu: Prezența unui stat agresor în Adunarea Generală a ONU este un paradox ”NATO afirmă că acțiunile ostile ale Rusiei față de aliați și parteneri sunt din ce în ce mai frecvente – un război hibrid care include încălcări ale spațiului aerian, atacuri cibernetice și sabotaj”. (...). Însă ”răspunsul NATO la  incidente de acest gen a fost calibrat de mult timp la Washington. De obicei, este măsurat și escaladează lent. Această calibrare a făcut ca strategia zonei gri a lui Vladimir Putin să funcționeze, pe măsură ce conducerea americană a NATO se clatină în era Trump iar aliații europeni din prima linie își pierd răbdarea,  Desigur, nu fiecare incident obscur poartă semnătura lui Vladimir Putin. Dar pericolul este ca ambiguitatea să devină o armă rusească atunci când cel mai lent și mai precaut actor al NATO frânează răspunsul alianței”.

    3 min
  2. 5 days ago

    Cuba, un ”premiu de consolare” pentru Trump, după Iran

    Confruntată de luni de zile cu o blocadă petrolieră americană, Cuba trece printr-o „catastrofă umanitară”.  Sunt cuvintele ministrul său de externe, Bruno Rodríguez Parrilla, în fața Consiliului de Securitate al ONU. Președintele Trump a amenințat că va „lua” Cuba. Iar comentatorii se întreabă cum se poate ieși din această criză. Ziarul spaniol El Mundo  consideră că „Viitorul Cubei se află în mod clar în mâinile a trei actori, mai interesați de negocieri decât de o escaladare necontrolată: unul este Gaesa, un conglomerat de afaceri controlat de elita militară, al doilea forțele armate și în sfârșit, administrația Trump. (...) Prăbușirea economică a țării este o amenințare la adresa Gaesa, motiv pentru care conglomeratul caută un nou echilibru politic care să-i asigure supraviețuirea. Armata nu are niciun gând să opună o rezistență extremă.   Și nici Trump nu pare să aibă vreun interes pentru un vid politic care ar putea genera o altă criză haotică a migrației. Prin urmare, și el caută parteneri de dialog în cadrul establishment-ului cubanez.” (Sursa. Eurotopics) ”Cuba este prinsă între presiunea SUA și apatia Chinei”, notează The Hill: ”Dictatura de la Havana este în pragul colapsului, iar China nu se ocupă de salvarea statelor eșuate. Între timp, Rusia este implicată în propriul război de agresiune împotriva Ucrainei, iar Venezuela nu mai oferă petrol gratuit”. Politico citează o persoană familiarizată cu discuțiile administrației Trump despre Cuba potrivit căreia există contacte cu lideri de afaceri cu privire la potențiale investiții viitoare pe insulă. Există deja companii americane, în principal în agricultură și motociclete, care exportă pe insulă. Companiile de turism au arătat imediat interes pentru investiții în timpul unei intensificări temporare a legăturilor economice în timpul fostului președinte Barack Obama”. De partea sa, Le Monde vede cum ”eșecul lui Donald Trump în Iran transformă Cuba într-un substitut, un premiu de consolare”. Cu toate acestea, ”regimul se prăbușește și sub greutatea istoricului său, lucru pe care embargoul american nu îl poate explica pe deplin”. Problemele economice interne ”nu pot decât să alimenteze respingerea unui sistem comunist prădător”. The Atlantic vede un președinte Trump perdant în Iran. ”Președintele nu a reușit să își respecte fanfaronada cu Iranul și, în cele din urmă, s-a păcălit doar pe sine. Primul lucru surprinzător legat de înfrângerea iminentă a președintelui Trump în războiul din Iran din 2026 este că acesta a câștigat deja un război împotriva Iranului anul trecut. În iunie 2025, atacurile aeriene americane și israeliene au afectat grav programul nuclear iranian. Cât de grav, rămâne o întrebare. Dar dacă Trump ar fi renunțat cât timp era în avantaj, ar fi putut să consemneze o victorie solidă, chiar dacă imperfectă. Al doilea lucru surprinzător este că nu pare să-i fi păsat deloc de singurul motiv evident pentru a relua luptele în 2026: rebeliunea poporului iranian împotriva opresorilor săi brutali. În timpul operațiunilor militare, Trump a căutat o înțelegere cu regimul existent. Nu a depus niciun efort pentru a sprijini sau coopera cu disidenții iranieni”.

    4 min
  3. 6 days ago

    Moscova amenință diplomații din Ucraina. Escaladare sau presiune psihologică?

    Presa internațională comentează avertismentul Ministerului rus al Afacerilor Externe privind atacuri asupra „centrelor decizionale” din Ucraina. Moscova le-a cerut cetățenilor străini să plece cât mai curând posibil. UE a respins cererile și l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri rus după amenințarea Moscovei la adresa diplomaților. Potrivit BBC, ”mulți interpretează avertismentul Rusiei ca o formă de presiune psihologică. Rusia efectuează deja atacuri la scară largă asupra capitalei și a făcut acest lucru de când a lansat invazia la scară largă a Ucrainei în 2022. Dar Ucraina a învățat să dezvolte și să extindă un sistem sofisticat și stratificat de apărare aeriană. Acum interceptează o proporție vastă de drone și rachete - deși Rusia le trage adesea în număr atât de mare încât copleșește apărarea aeriană și destule reușesc să treacă”. Expertul consultat de Le Figaro consideră că atacurile din weekend au avut un impact „extrem de limitat” asupra continuării conflictului și evidențiază în primul rând „impasul militar” în care se află Rusia. „Contrar a ceea ce s-ar putea crede, din februarie anul trecut, rușii au câștigat mai puțin teren decât ucrainenii”. ”Vladimir Putin este mai slab decât pare”, este și concluzia unei analize din Foreign Policy. ”Astăzi, spațiul său de manevră s-ar putea să se fi micșorat. O ofensivă rusească planificată pentru această primăvară a fost dejucată chiar înainte de a fi lansată. Ucrainenii, pe de altă parte, dau impresia că nu rămân niciodată fără idei noi. În fiecare zi, aflăm despre tehnologii uimitoare sau descoperim că au reutilizat cu măiestrie echipamente existente. Descentralizarea producției militare ucrainene – răspândită în nenumărate întreprinderi mici, amplasate în locații discrete – face extrem de dificilă pentru ruși găsirea unor ținte reale. Așadar, aceștia continuă să atace instalațiile nucleare și civilii, o tactică crudă care, de fapt, probabil contribuie la întărirea hotărârii ucrainenilor. Citeste siAutorităţile de la Paris nu vor evacua cetăţenii francezi din Ucraina Războiul din Iran a oferit Kievului noi oportunități diplomatice. Ucrainenii își exploatează expertiza în combaterea războiului cu drone pentru a-și găsi noi prieteni în monarhiile din Golf. Iar recenta înfrângere electorală a premierului ungar Viktor Orban l-a privat pe Putin de unul dintre cei mai de încredere prieteni ai săi din Uniunea Europeană”. Ziarul german Tageszeitung cere însă mai multă implicare din partea Europei:  „Vara europeană a anului 2026 nu numai că amenință să fie una caniculară; căldura este deja prezentă. Devine din ce în ce mai evident că modul în care Europa gestionează războiul din Ucraina este deficitar pe toate fronturile: prea ezitantă în a vedea ce este necesar din punct de vedere militar, prea lentă în îndeplinirea angajamentelor financiare, prea legată de SUA în chestiuni diplomatice. (...) Războiul va fi decis cu arme, nu pe panta alunecoasă pe care Trump o folosește drept masă de negocieri. Ucraina cunoaște situația. Europenii vor observa doar când va fi prea târziu și războiul îi va lovi direct.” (Sursa: Eurotopics)

    3 min
  4. 26 May

    ”Papa IA” – Leon al XIV-lea descrie o amenințare fundamentală pentru omenire

    În prima sa enciclică de la preluarea Pontificatului, Papa Leon al XIV-lea avertizează că inteligența artificială alimentează războiul. Conținutul documentului este deja pe larg dezbătut în presa internațională. Papa Leon al XIV-lea, lansează un avertisment împotriva tehnofascismului: „Oricine controlează IA își va impune viziunea morală” – citim în El Pais. ”Pontiful alertează publicul în ce privește pericolele noilor tehnologii și controlul exercitat de o elită care riscă să ne conducă spre noi atrocități”. „Să dezarmăm inteligența artificială și să rămânem umani”. „Prea multă putere pentru puțini” – titrează ziarul italian La Repubblica, preluând din afirmațiile suveranului pontif. Potrivit ziarului catolic francez La Croix, Magnifica Humanitas („Magnifica Umanitate”) este o enciclică lungă - și nu este o coincidență. Asemenea lui Francisc cu ”ecologia integrală”, Leon al XIV-lea pronunță o enciclică socială majoră. În plus, ar fi o greșeală să considerăm Magnifica Humanitas doar ca un document despre tehnologia digitală. Subtitlul său afirmă clar că este „despre protejarea persoanei umane în era inteligenței artificiale”. Citeste siPapa Leon, Turnul Babel şi Inteligenţa Artificială care trebuie dezarmată Intenția centrală a textului poate fi rezumată astfel: să supună actuala revoluție digitală examinării doctrinei sociale a Bisericii. Fiecare principiu devine un criteriu de evaluare: binele comun versus concentrarea platformelor, subsidiaritatea versus guvernanța algoritmică, solidaritatea versus munca invizibilă a minerilor de pământuri rare sau a moderatorilor de conținut”. CNN transmite că, potrivit Papei Leon al XIV-lea ”controlul inteligenței artificiale nu trebuie să rămână în câteva mâini, avertizând în același timp că tehnologia alimentează conflictele mondiale”. Poziția sa vine ”în urma remarcilor vicepreședintelui american J. D. Vance, conform cărora Papa „să fie atent când vorbește despre chestiuni de teologie”, după ce liderul spiritual catolic a criticat vehement atacurile comune americano-israeliene asupra Iranului și i-a mustrat pe liderii mondiali pentru că au invocat limbaj religios pentru a justifica războiul”. Citeste siJD Vance și cauzele sale pierdute: este ”demn de milă” Politico vorbește despre  ”Papa IA”, amintind că ”până și imaginea publică a lui Leon a oferit sclipiri de modernitate. În timp ce își ridica brațele pentru a celebra prima sa Liturghie după alegere, mâneca sutanei sale a alunecat, dezvăluind un Apple Watch la încheietura mâinii. Se așteaptă ca papei să i se alăture Christopher Olah, cofondator al Anthropic, compania americană de inteligență artificială care a pus siguranța în centrul identității sale publice. Anthropic s-a confruntat cu Departamentul Apărării al SUA din cauza refuzului de a permite ca tehnologia sa să fie utilizată pentru a supraveghea cetățenii americani sau pentru a alimenta arme autonome. Compania a cultivat legături cu Vaticanul în ceea ce privește etica inteligenței artificiale”.

    4 min
  5. 25 May

    Rusia confirmă folosirea rachetei cu capacitate nucleară în Ucraina

    Rusia a confirmat oficial, duminică, lansarea rachetei balistice hipersonice Oreșnik, cu capacitate nucleară, în timpul unui atac masiv asupra Ucrainei. Anunțul a amplificat îngrijorările în Europa cu privire la utilizarea tot mai mare a armelor strategice avansate în acest război. Presa internațională analizează situația. După cum transmite Euronews, racheta rusească Oreșnik a revenit în atenția publicului după ce Moscova a confirmat utilizarea armei cu capacitate nucleară în atacuri peste noapte asupra Ucrainei. Oreșnik este o rachetă balistică cu capacitate nucleară și rază intermediară de acțiune, despre care Moscova susține că poate evita apărarea aeriană și poate ataca ținte din Europa la viteze hipersonice. CNBC informează, în acest context că președintele Zelenski avertizase de sâmbătă că Rusia pregătește un atac folosind racheta Oreșnik, invocând informații din Ucraina, SUA și Europa. Președintele rus Vladimir Putin a declarat în trecut că racheta este imposibil de interceptat din cauza vitezei sale raportate de peste 10 ori mai mare decât viteza sunetului. Citeste si"Rusia terorizează Ucraina": Comunitatea internaţională condamnă ultimele bombardamente din Ucraina National Public Radio amintește că negocierile pace de au stagnat, deoarece SUA sunt ocupate cu propriul război purtat împotriva Iranului. Administrația Trump a relaxat, de asemenea, unele sancțiuni asupra exporturilor de petrol rusesc pentru a compensa deficitul de energie pe fondul războiului cu Iranul. Petrolul, un pilon al economiei rusești, contribuie la alimentarea războiului împotriva Ucrainei. ”Represalii” Potrivit BBC, ”atacul asupra Kievului a avut loc după ce președintele rus Vladimir Putin a acuzat Ucraina de comiterea unui atac asupra unui cămin studențesc din Luhansk, în estul Ucrainei ocupate, în care au murit 18 persoane. Putin a ordonat armatei ruse să pregătească „propuneri” privind modalitățile de represalii. Armata ucraineană a negat responsabilitatea pentru aceste morți, spunând că a atacat un centru de comandă militară”. Le Figaro notează că Moscova a folosit deja racheta Oreșnik de două ori de la începutul invaziei sale în Ucraina: în noiembrie 2024 împotriva unei fabrici militare și în ianuarie 2026 împotriva unei fabrici de avioane din vestul Ucrainei, în apropierea granițelor NATO. În ambele cazuri, rachetele nu erau înarmate cu focoase nucleare. Racheta a fost amplasată anul trecut în Belarus. Această țară, aliată a Moscovei, se învecinează cu trei state membre NATO și ale Uniunii Europene - Polonia, Lituania și Letonia - precum și cu Ucraina. De ce Ucraina este vulnerabilă față de astfel de atacuri? După cum explică revista Time, ”Ucraina se confruntă în prezent cu o lipsă de rachete de apărare aeriană pe care le-ar folosi în mod normal pentru a doborî rachetele rusești. Rachetele de apărare aeriană Patriot, fabricate în SUA, s-au dovedit a fi deosebit de eficiente împotriva atacurilor cu rachete rusești, însă Kievul a ajuns la un nivel scăzut, deoarece SUA și aliații săi din Golf au epuizat stocurile pentru a se apăra împotriva atacurilor cu rachete și drone din partea Iranului”.

    3 min
  6. 22 May

    Trupe americane în Europa: cât mai valorează garanția de securitate a SUA?

    Presa europeană se îngrijorează în legătură cu securitatea flancului estic, odată cu anunțul Statelor Unite privind renunțarea la planurile de desfășurare a 4.000 de soldați americani în Polonia. Potrivit Pentagonului, numărul brigăzilor de luptă americane din Europa va fi redus de la patru la trei. În acest timp, Rusia crește presiunea la adresa statelor baltice. Publicația poloneză Polityka, citată de Eurotopics, observă că „La Varșovia a început un joc al acuzațiilor politice. (...) La urma urmei, ambele tabere aflate la putere au subliniat statutul special al Poloniei în relațiile cu SUA. Iar președintele Karol Nawrocki a subliniat excelenta sa relație personală cu Trump. Cu toate acestea, zile întregi, nimeni nu a reușit să obțină o explicație sau un răspuns de la Washington. A devenit din ce în ce mai clar că statutul unui aliat model contează puțin și că niciun politician polonez nu are o legătură directă cu Trump sau Hegseth.” Citeste siEuropenii testează cum este să te aperi fără ajutorul SUA Editorialistul postului de radio France Inter crede că „următorul summit NATO va provoca probabil discuții tensionate: cât mai valorează garanția de securitate a SUA pentru statele membre NATO? ... Și mai presus de toate: ce înseamnă când trupele sunt retrase din zonele în care există tensiuni pentru a le consolida pe cele dintr-un teritoriu pe care Washingtonul îl revendică? Ambițiile imperiale ale lui Trump subminează din ce în ce mai mult alianța atlantică.” Citeste siMark Rutte spune că Europa nu se poate apăra fără ajutorul SUA, ”ultimul garant al libertăţii” europene Pentru revista britanică The Spectator: „Mult mai îngrijorătoare pentru statele membre europene ale NATO este perspectiva pierderii unor capabilități pentru care Statele Unite sunt singurul sau predominantul furnizor. Multe dintre acestea se încadrează în ceea ce jargonul militar numește «facilitatori strategici»: funcții și echipamente care sprijină forțele de luptă și le permit să opereze eficient. Cum ar fi sateliții.” În acest context, presa comentează în continuare acuzațiile Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), potrivit căruia Ucraina plănuiește atacuri cu drone pe teritoriul rus din Letonia vecină, acuzații pe care oficialii letoni le-au respins imediat. Colegii de la postul tv France24 consideră că ”pentru Moscova, era logic să înceapă cu statele baltice, și mai precis cu Letonia. „Printre statele baltice, Letonia are cea mai mare populație vorbitoare de limbă rusă. Există, de asemenea, o neîncredere mai mare față de NATO. Citeste siDe ce intră tocmai acum Letonia în vizorul spionajului rusesc SVR a ales, de asemenea, un moment de instabilitate politică în Letonia pentru a lansa aceste acuzații. Prim-ministrul și-a anunțat demisia joi, 14 mai, guvernul de coaliție fiind slăbit după ce o serie de drone ucrainene s-au prăbușit pe teritoriul leton la începutul lunii mai”. The Independent vorbește despre ”riscul pentru Europa din cauza dronelor ucrainene rătăcite, în contextul în care Rusia folosește tehnologie de bruiaj. În ultimele luni, dronele s-au prăbușit în coșul unei centrale electrice din Estonia, au lovit rezervoare de combustibil goale din Letonia și au fost interceptate de avioane de vânătoare românești deasupra Lituaniei. Totul a culminat cu recenta alarmă din Vilnius,. Deși nu au fost raportate victime, aceste incursiuni în creștere au atras critici din partea unor miniștri baltici la adresa Kievului și chiar au contribuit la prăbușirea guvernului leton.

    4 min
  7. 21 May

    Trump a venit la Beijing pentru bani, Putin, pentru strategie

    La câteva zile de la primirea președintelui american Donald Trump, liderul chinez Donald Trump l-a găzduit, tot la Beijing pe conducătorul statului rus, Vladimir Putin. Presa internațională remarcă diferențele dintre cele două vizite. Ziarul german Handelsblatt observă că „ambii lideri vor să se opună unei lumi dominate de SUA timp de decenii. Și amândoi au de câștigat atunci când Washingtonul răspândește haos. Politica externă impulsivă a lui Trump, mesajele sale contradictorii în Orientul Mijlociu și alianțele sale imprevizibile oferă Beijingului și Moscovei exact scenariul de care au nevoie”. (Sursa. Eurotopics) Pentru La Stampa,   ”Xi este realist și mulțumit, deocamdată, să poziționeze China ca putere majoră stabilă și responsabilă între celelalte două, implicate în războaie care provoacă crize energetice și tensiuni comerciale în restul lumii. Încetinirea economică a Chinei este mai mult decât compensată de greșelile Rusiei și SUA. Aceste greșeli au nume specifice: Ucraina și Iran.” (Sursa: Eurotopics) Analistul citat de publicația americană Time rezumă în felul următor: „Trump a mers pentru bani. A mers ca negustor, ca să vândă avioane și să încheie niște tranzacții agricole. Dar Putin vizează mai mult cooperarea strategică.” Potrivit expertului, ”deși Financial Times a relatat că Xi i-ar fi spus lui Trump că Putin ar putea ajunge să regrete războiul, orice speranță că Beijingul ar putea interveni pentru a rezolva această mlaștină rămâne slabă”. Pentru Xi, găzduirea în decurs de câteva zile a liderilor SUA și Rusiei - două națiuni implicate în conflicte - este un avantaj, deoarece își propune să consolideze reputația Chinei ca un lider global. Nuanțe diplomatice Însă, deși ambii lideri au fost primiți cu covor roșu, vizita lui Putin a fost marcată de o demonstrație mai clară a prieteniei dintre cei doi lideri și țările lor. Putin și Xi au semnat, de asemenea, o declarație comună - un gest diplomatic care a devenit standard în timpul vizitelor de stat ale liderului rus în China, dar care nu a avut loc în timpul celei a lui Trump”. Critica comună la adresa dominației SUA a inclus denunțarea de către Xi și Putin a planului lui Trump de a construi un sistem de apărare antirachetă Golden Dome, în valoare de miliarde de dolari”. Citeste siDeclaraţia comună emisă după întâlnirea dintre Xi Jinping şi Vladimir Putin avertizează asupra pericolului ca lumea să revină la „legea junglei” Le Monde notează că  ”tensiunile care s-au intensificat de când SUA și Israelul au lansat războiul împotriva Iranului și impactul acestora asupra transportului de hidrocarburi s-au numărat printre problemele stringente de pe agenda celor doi lideri. China este afectată direct. În schimb, criza din Orientul Mijlociu îi oferă lui Putin oportunitatea unor noi piețe pentru țara sa”. Potrivit Al Jazeera, ”Xi și Putin semnalează un front unit împotriva SUA în discuțiile de la Beijing. Declarațiile lor au arătat clar că „Beijingul și Moscova împărtășesc o încredere consolidată care pur și simplu nu există între China și SUA”, spune un expert citat de postul de televiziune.

    4 min
  8. 20 May

    Rusia: exerciții militare nucleare și presiune crescândă asupra Letoniei

    Forțele armate ruse au început trei zile de exerciții nucleare în Belarus, pe fondul temerilor crescânde că Vladimir Putin ar putea plănui un atac asupra statelor baltice. Îngrijorările sunt cu atât mai mari cu cât Rusia a acuzat Ucraina că atacă Rusia de pe teritoriul Letoniei. Presa internațională analizează situația. Potrivit The Guardian, Ucraina și Letonia au respins ceea ce au numit „minciunile” Rusiei despre presupusele atacuri ucrainene de pe teritoriul leton. Ziarul britanic Mirror vede ”un test major pentru NATO, în contextul unor exerciții nucleare uriașe”. Exercițiile, care vor continua până joi, implică peste 64.000 de militari și peste 7.800 de unități de echipament. Belarus a început exerciții nucleare împreună cu Rusia „pentru a îmbunătăți pregătirea forțelor armate de a utiliza mijloace moderne de distrugere, inclusiv muniții speciale”, a anunțat luni Ministerul Apărării din Belarus. Publicația austriacă 7News amintește că Letonia a experimentat deja efectele presiunii ruse cu doar două zile înainte de începerea exercițiului numit Săgeata de Cristal. Două drone explozive lansate din Ucraina au fost preluate de Rusia înainte de a lovi o instalație de depozitare a petrolului din Letonia. Citeste siUn avion F-16 românesc a doborât o drona în spațiul aerian al Estoniei. Precizările MApN Atacul a forțat demisia ministrului Apărării din Letonia, și ulterior a prim-ministrului Evika Silina. Dar amenințarea externă asupra NATO este concurată acum de presiunea care vine din diviziunile interne. Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat retragerea a 5000 de soldați din Germania, fără niciun plan de redistribuire a acestora pe continent. O schimbare a dinamicii războiului RTL notează că  ”anul trecut, armata rusă a desfășurat Orechnik, cea mai recentă rachetă hipersonică cu capacitate nucleară, pe teritoriul Belarusului, o țară care se învecinează cu trei state membre NATO: Polonia, Lituania și Letonia precum și Ucraina”. Aceste exerciții au loc după expirarea în februarie a NEW START, ultimul tratat care limitează arsenalele nucleare rusești și americane, observă Le Figaro. Rusia a suferit sâmbătă unul dintre cele mai masive atacuri cu drone din partea Ucrainei de la începutul conflictului, ca răspuns la bombardamentele rusești asupra Kievului cu trei zile înainte. Site-ul France Inter constată că evoluțiile au loc pe fondul unei schimbări a dinamicii războiului din Ucraina. „Ucraina a devenit o mare putere producătoare de drone, producând câteva milioane de unități pe an, de diferite tipuri. ... Kievul va începe, fără îndoială, să le exporte în curând, ceea ce marchează o schimbare incredibilă pentru o țară care a cerut constant mai multe arme de la aliații săi. Incapacitatea apărării aeriene rusești de a opri atacurile ucrainene din weekend-ul trecut a adus acum războiul în viața locuitorilor din Moscova, așa cum acel război a definit viața oamenilor care locuiesc la Kiev de ani de zile. Pentru Putin, aceasta este o altă umilință după parada din 9 mai, la care nu au fost tancuri, de teama dronelor ucrainene.”

    3 min

About

Descoperiți in fiecare dimineață cele mai importante subiecte din presa internațională în revista presei internaționale realizată de Ovidiu Nahoi. 

More From RFI România

You Might Also Like