Doza de Optimism

Antrenor de Performanță

Doza de optimism - emisiune radio, difuzată de luni până vineri la Radio Brașov Mi-am propus prin aceste doze zilnice, să ofer soluții rapide sau explicații simple unor probleme cotidiene sau mai mult, de natură psihologică. De multe ori nu înțelegem cu adevărat de ce simțim unele lucruri, sau de ce nu simțim, de ce vrem să facem un lucru într-un anumit fel, sau de ce simțim că mai bine este să nu îl facem. Doza de optimism este o doză ce lămurește, clarifică și te face să gândești! La ce? Ascultă doza în fiecare zi, și vei afla!

  1. 02/16/2021

    Părinte

    Să fii părinte e unul dintre cele mai dificile joburi pe care le-ar putea avea cineva, mai ales că, pentru asta, cei mai mulți suntem prost pregătiți. Ideea de a avea un copil este în același timp minunată și înspăimântătoare. Dar câți dintre cei ce reflectă la idea de a deveni părinți pentru prima data se gândesc că bebelușul va deveni în scurtă vreme preșcolar, puber, și adolescent? Decizia de a deveni părinte este în mare măsură una egoistă. O persoană poate decide să aibă copii dintr-o serie întreagă de motive legate de împlinirea personală. Unii oameni țin să aibă copii deoarece un copil este un obiect al iubirii sau pentru că vor să își vadă sămânța dusă mai departe ori fiindcă ceasul biologic le sună asurzitor pe dinăuntru. Alții vor să îi  ofere puiului viața pe care ei nu au avut-o niciodată și astfel să își potolească senzația că ceva le-a lipsit mereu. Iar unii ajung să fie părinți pentru copiii altora atunci când copii erau deja pe lume și au venit la pachet. Dacă vii dintr-o familie sănătoasă deții deja un model de creștere a copiilor pe care îl poți folosi pe măsură ce înaintezi. De asemenea e posibil să primești și din familia de origine ceva indicații prețioase. Dacă însă vii dintr-o familie disfuncțională foarte probabil, ceea ce ai învățat acolo este exact ce nu îți dorești pentru tine și noua ta familie. Și totuși dacă știi ce nu vrei nu înseamnă că știi ce vrei sau cum să obții ceea ce îți dorești. Obiectivele parentingului sunt ușor de pus în cuvinte. Menirea noastră supremă este aceea de a crește ființe umane sănătoase fizic și emoțional, care să fie stăpâne pe propriul destin și să dea un sens vieții lor. Să începem prin a admite faptul că toți copii au drepturi și că e responsabilitatea părinților să se asigure că acele drepturi sunt liber exprimate, așa cum au fost ele enunțate în cartea sa, „Mai bun decât părinții tăi„ scrisă de Dr Janet Woititz. Deși parentingul ar putea fi ceva nou pentru tine nu trebuie să reinventezi roata ca să ai succes. Când ai îndoieli amintește-ți că și alții s-au simțit nesiguri înaintea ta, iar asta nu i-a împiedicat să găsească niște căi de a își crește copii în mod adecvat. Întotdeauna să ții minte că supunerea copiilor nu reprezintă măsura unui bun parenting. Să știi ce e bine și ce e rău, precum și abilitatea de a face alegeri responsabile ilustrează o balanță mult mai echilibrată în parenting. Chiar și așa tot vei face greșeli. Și este important să greșești. Dacă cei mici văd că nu ești perfecțiunea întruchipată, dar că ceri iertare când o dai în bară și te corectezi, se vor simți mai liberi să își trăiască viața și vor învăța cum să ceară la rândul lor iertare și să își corecteze propriile greșeli. Deci, fruntea sus! Fii copil cu copilul tău. Distrează-te, murdărește-ți pantofii în noroi alături de el și cine știe s-ar putea să descoperi că a fi părinte poate fi chiar amuzant

    Părinte
  2. 02/16/2021

    Comparația

    În psihologia pozitivă, comparația este o otravă pentru starea de bine. Se spune adesea că există trei comparații pentru a îți strica fericirea: să compari ceea ce trăiești acum cu ceea ce ai trăit cel mai bine în viața ta în trecut, cu ceea ce trăiesc persoanele mai norocoase ca tine, cu ceea ce visezi să trăiești. După acest triplu travaliu, există toate șansele să te simți mai puțin fericit ca înainte. Studiile în domeniu arată că persoanele fericite își compară mai puțin soarta cu a celorlalți. Și de asemenea că se bucură de binele celorlalți. Budiștii numesc asta iubire altruistă. Descoperim în ziua de azi că a cultiva astfel de gânduri bune face mult bine celor care le nutresc. Uneori, comparația cu alții ne poate fi de ajutor, în sensul că putem găsi în ei modele de îmbunătățire a propriei vieți și inspirație pentru a face schimbările pe care ni le doream. Alteori, însă, a te compara cu alții poate fi un mijloc de a te supra analiza, de a-ți crea idei false și de a-ți forma impresia că o mulțime de lucruri sunt în neregulă cu tine. Dacă îți iei angajamentul față de tine să fii profund recunoscător pentru ceea ce este bun în viața ta și să îți reamintești zilnic de acest lucru, vei fi mult mai puțin vulnerabil la comparația cu alții și la invidie. Fiecare este liber să trăiască așa cum dorește și să își îmbunătățească situația cum consideră de cuviință, deci nu lăsa pe nimeni să-ți spună că nu e suficient ce ai tu sau ce ești ca persoană. Oamenii sunt diferiți, și, dacă unii se simt mulțumiți când aleargă după bani, alții se simt mulțumiți dacă au o familie iubitoare, o profesie pe care o practică responsabil și cu drag și bani cât să-și acopere nevoile și să-și permită unele momente de răsfăț. Să-ți dorești ce au alții este o pierdere de timp și de nervi, cu excepția faptului în care ți-ar plăcea să fii ca ei în lucrurile care contează. Dacă admiri la alții valori profunde, cum ar fi generozitatea sau loialitatea, în acest caz este benefic să te lași inspirat de ei și să te străduiești să fii și tu o persoană mai bună. Pentru a fi fericiți, una dintre metode este de a ne compara cu noi înșine, și nu cu ceilalți. De a ne dori mereu ca mâine să fim mai buni, mai iubitori, mai generoși decât suntem astăzi. Și, nu în ultimul rând, de a face acele lucruri care ne bucură și ne confera, realmente, sentimentul de împlinire. Fii cea mai bună versiune a ta!

    Comparația
  3. 02/16/2021

    Stresul

    Stresul este epidemia globală a timpului nostru. Și totuși, Hans Selye, cel care a formulat, în 1937, primul model teoretic și experimental al stresului, valabil și astăzi în liniile sale esențiale, considera că lipsa stresului înseamnă moarte, astfel că el a definit stresul ca sindrom general de adaptare. Din această perspectivă, stresul nu numai că este inevitabil, dar e indispensabil ca factor de succes adaptativ. Atunci când vorbim despre stres ca factor nociv ne referim la ceea ce Selye numea “‘disstress”, care apare în momentul când resursele de adaptare ale organismului sunt suprasolicitate. Stresul este o componenta inevitabilă a vieții. Daca înveți cum să-l gestionezi cu succes, îți poate îmbunătăți în mod semnificativ sănătatea mentală și fizică. Toți ne confruntăm cu situații de stres, însă folosim exemple diferite pentru a-l descrie. Tu poate definești stresul ca fiind traficul bară la bară, un termen strâns de execuție a unui proiect, o boala care îți provoacă griji sau o ceartă cu partenerul. Din punct de vedere psihologic, aceste exemple sunt interpretate ca factori de stres – adică diverse tipuri de evenimente și circumstanțe stresante. Iar a defini stresul într-un mod mai precis, acesta este un răspuns fizic automat în fața unor provocări sau a oricărei situații care îți impune adaptarea la o schimbare. Indiferent dacă factorul de stres specific cu care te confrunți este un accident de mașină, o ceartă puternică sau durerea provocată de artrită, fiecare amenințare potențială sau efectivă declanșează o cascadă de hormoni ai stresului care produc modificări fiziologice bine orchestrate. Cunoști cu siguranță aceste senzații. Inima îți bate mai repede. Mușchii se încordează. Respirația este accelerată, îți apar broboane de sudoare pe frunte sau îți transpiră mâinile. Însă modul și motivul pentru care aceste reacții au loc, precum și efectele declanșate atunci când aceste reacții se produc în mod repetat de-a lungul timpului - sunt întrebări la care cercetătorii încearcă de mulți ani să găsească răspunsuri. Folosirea regulată a tehnicilor de gestionare a stresului te poate ajuta să îți calmezi sistemul nervos și să restabilești echilibrul. Câteva metode de lucru pentru gestionarea situațiilor stresante sunt: · Dezvoltarea abilităților de comunicare; · Dezvoltarea relațiilor sociale; · Schimbarea perspectivei din care privim anumite situații; · Atunci când consideri că treci printr-o situație stresantă hobby-urile vă pot oferi momente de liniște, de relaxare. Sportul este de asemenea foarte important, pentru că ajută la îmbunătățirea stării de sănătate fizică și psihică. Este foarte important să găsești acel sport pe care îl poți face cu zâmbetul pe buze pentru ca efectul acestuia să fie maxim. Pe scurt dacă reușești să îmbini în mod corect viața personală cu cea profesională, atunci poți găsi acel echilibru care să te poată face să treci peste orice situație stresantă. Resursele de care ai nevoie sunt: · Somnul - trebuie să încerci să fie de calitate; · Viața personală - în care să încerci să găsești un partener pe care să te poți baza; · Sportul - te poate ajuta să te descarci de emoțiile negative; · Prietenii adevărați, cei care să îți fie aproape atunci când te afli într-o situație stresantă. · Psihologul. În concluzie, pentru a învăța cu adevărat să gestionezi situațiile stresante este bine să ai în vedere un plan extins la care să lucrezi alături de un specialist.

    Stresul
  4. 02/16/2021

    Frustrările

    Alături de stres și oboseală, sentimentul de frustrare apare adesea datorită multitudinii de sarcini cu care ne încărcam. Îl putem însă gestiona și remedia. De ce suntem frustrați? Ritmul alert în care se desfășoară evenimentele din viața noastră, presiunea generată de competiția din viața profesională sau multitudinea de sarcini din sfera familială sunt câteva elemente care pot favoriza apariția frustrării. Frustrarea este acea emoție care apare atunci când nu obții ceea ce îți dorești , simți că ceva te împiedică să faci ce ți-ai propus sau ești deprivat de ceea ce îți aparține. Frustrarea apare când drumul nostru către scopurile și dorințele noastre este blocat. Când avem de a face cu obstacole, cu dificultăți, instinctul ne spune fie să fugim, să ne îndepărtăm, fie să ocolim acel obstacol. E o emoție tare neplăcută care ne face irascibili, agresivi și neproductivi. Și dacă totuși greșim în percepția noastră despre frustrare? Dacă privim prin niște lentile opace care ne îngustează percepția? Frustrarea este o emoție benefică pentru că ne motivează să îndepărtăm obstacolul din calea noastră. Depunem mai mult efort și de multe ori, acest lucru ne ajută să fim cu un pas mai aproape de realizarea scopurilor noastre. Ca orice emoție, și frustrarea a evoluat pentru a ne asigura supraviețuirea și dezvoltarea. Doar pentru că nu ne dă un sentiment plăcut, de siguranță și ne scoate din zona de confort, opunem rezistență însă asta nu înseamnă că nu ne e utilă, ba dimpotrivă. Când simți că ești cuprins de frustrare, poți alege să faci ceva care să-ți distragă atenția: să ajuți pe cineva, să faci ceva ce-ți face plăcere, să te lași în voia unei pasiuni, cum ar fi: pictatul, cântatul, grădinăritul etc. După ce momentul de tensiune a trecut, vezi ce-i de făcut pe viitor pentru a nu mai ajunge în aceeași stare! Creșterea toleranței la frustrare reprezintă uneori o adevărată piatră de încercare, însă poți începe prin a practica un sport, prin a face ceva nou, fie ca este vorba despre dezlegarea unui rebus sau de lecții de pian. Atunci când conștientizezi că frustrarea a pus stăpânire pe tine, e momentul să faci un pas în spate, să te detensionezi și să privești apoi lucrurile cu mai multă seninătate. Haideți să facem cât mai puțin ce trebuie și cât mai des ce ne face plăcere!

    Frustrările
  5. 02/16/2021

    Corpul nostru

    Deși sintagma, ”corpul nostru este un templu” vine din scrierile biblice, aceasta reprezintă un adevăr pe care mulți dintre noi tindem să îl neglijăm. Osho ne spune în cărțile sale că ” Corpul este puntea care te leagă de realitate, este templul ființei tale. Ori de câte ori acționezi fără respect față de corpul fizic, pierzi contactul cu realitatea, căci acest contact se realizează prin corpul tău. Tantra vorbește despre reverența care trebuie arătată corpului fizic, despre iubirea și respectul față de trup, despre recunoștința față de acesta. Corpul este o minune a naturii. El este cel mai mare dintre mistere. Primul lucru cu care trebuie să începi este să înveți să îți respecți corpul, renunțând la toate prostiile care v-au fost băgate în cap cu privire la el. În caz contrar, nu vei reuși niciodată să îți trezești energia lăuntrică, nici să o reorientezi către interior, nici să ajungi în lumea de dincolo. Cel mai bine este să începi cu începutul, iar începutul este corpul fizic. Nu este deloc ușor să îți accepți corpul fizic. Multe persoane îl condamnă, îl găsește plin de greșeli, nu îl apreciază niciodată, nu îl iubește niciodată, dar pe de altă parte, așteaptă ca altcineva să vină și să le iubească trupul. Dacă nu vă puteți iubi trupul, cum ar putea altcineva să vi-l iubească? Dacă voi înșivă nu vă iubiți corpul fizic, nimeni altcineva nu îl va iubi, căci vibrația voastră de respingere îi va ține pe ceilalți la distanță. Renunță la idealul abstract. Iubește-ți corpul așa cum este, consideră-l un cadou de la Dumnezeu. Bucură-te de el și îngrijește-l așa cum merită. Fă exerciții fizice, mănâncă atât cât trebuie, dormi atât cât trebuie. Ia toate precauțiile necesare, căci acesta este instrumentul tău, la fel ca și mașina pe care o cureți, la ale cărei semnale ești atent tot timpul, ca să vezi dacă nu este ceva în neregulă. Ai grijă de corp, chiar dacă este afectat de o singură zgârietură. Ai grijă de corpul tău, și el va deveni frumos; chiar este! Este un mecanism atât de superb, atât de complex, dar care lucrează totuși cu atâta eficiență timp de 80 de ani sau mai bine. Indiferent dacă tu dormi sau ești treaz, dacă ești conștient sau nu de el, el continuă să funcționeze în tăcere. Chiar dacă nu ai grijă de el, el tot funcționează, având grijă de tine. Orice om ar trebui să fie recunoscător corpului său! Schimbă-ți atitudinea și vei constata că în șase luni corpul tău își va schimba forma. Iubește-ți corpul și vei vedea că el începe să se schimbe. Se simte iubit, îngrijit, util. Corpul este un instrument foarte delicat, iar oamenii se folosesc de el în mod evident, fără menajamente. Schimbă-ți atitudinea față de el și vei vedea ce se întâmplă!”

    Corpul nostru
  6. 02/16/2021

    Paranoia

    Auzim foarte des în jurul nostru că oamenii sunt paranoici. Dar ce înseamnă cu adevărat acest cuvânt și de ce îi considerăm pe cei din jur așa? Paranoia se manifestă ca o neîncredere față de cei din jur și poate ajunge până în punctul în care cineva poate crede că persoanele din jur vor voit să le facă rău. Paranoia implică sentimente și gânduri anxioase sau îngrozitoare și gânduri adesea legate de persecuție, amenințare sau conspirație. Paranoia apare în multe tulburări mintale, dar cel mai adesea este prezentă în tulburările psihotice. Paranoia poate deveni ca o iluzie, atunci când gândurile și credințele iraționale devin atât de fixe încât nimic, inclusiv dovezi contrare, nu pot convinge o persoană că ceea ce crede sau simte nu este adevărat. Unele convingeri și comportamente identificabile ale persoanelor cu simptome paranoice includ neîncrederea, hipervigilența, prezintă dificultate în a-i ierta pe cei din jur, atitudine defensivă ca răspuns la criticile imaginate, preocuparea cu motive ascunse, frica de a fi înșelați sau de a nu deveni victime, incapacitatea de relaxare sau argumentare. Simptomele care apar încă de la început sunt: iritabilitate crescută, prudență emoțională și ostilitate. Paranoia poate afecta oamenii în multe feluri si este important să știm că o persoană care are paranoia va găsi adesea dificilă menținerea unei relații sănătoase, în timp ce starea nu este tratată, deoarece paranoia netratată conduce adesea un individ la furie, violență și resentimente față de ceilalți. Paranoia conjugală conduce de obicei un individ să experimenteze sentimente de gelozie extremă într-o relație, în ciuda faptului că nu are nici o bază pentru aceste sentimente. Persoana fizică poate exercita o presiune semnificativă asupra relației urmărind un partener, acuzând partenerul de înșelăciune sau interpretând momente nesemnificative pentru a dovedi infidelitatea. O persoană care suferă de paranoia ipohondrială poate crede că a dezvoltat una sau mai multe afecțiuni medicale grave. Această credință este adesea însoțită de suspiciunea că un medic va refuza să recunoască sau să trateze boala, ceea ce poate conduce la dezvoltarea stresului si a simptomelor fizice ca rezultat al problemelor mentale. Tratamentul paranoiei este, de obicei, prin medicație și terapie comportamentală cognitivă. Cel mai important element în tratarea paranoiei și tulburărilor delirante este construirea unei relații de încredere și de colaborare pentru a reduce impactul gândurilor iraționale îngrozitoare și îmbunătățirea abilităților sociale. Indiferent de cât de lent este procesul, recuperarea și reconectarea sunt posibile, astfel că, dacă simți nevoia, cere ajutor specializat.

    Paranoia
  7. 02/16/2021

    Locul de muncă

    Cu siguranță fiecare persoană s-a aflat cel puțin o dată în postura de a își căuta un loc de muncă. Ideal cât și benefic pentru psihic și sănătate în general, este ca acel loc de muncă să nu fie unul aleatoriu, ci unul care se potrivește personalității noastre cât și țelurilor ce le avem. Pentru ca perioada căutării unui loc de muncă să nu fie lungă și stresantă, sunt câteva aspecte ce merită urmărite. În primul rând este important să știi ce anume îți place, care este domeniul vizat, care sunt ariile unde excelezi, dar și pentru ce îți cer oamenii sfatul. Descoperă atât punctele forte cât și punctele slabe, pune-le în balanță, apoi gândește-te la nevoile tale financiare reale, dar și la obiectivele tale profesionale. De cele mai multe ori, oamenii sunt blocați sau setați pe anumite poziții, însă identificarea și găsirea unor abilitați ce se pot mula de la o industrie la alta ne pot arăta calea către un job potrivit. Îți recomand să faci un pas înapoi și să te gândești ce anume te recomandă pentru jobul dorit și să descoperi care sunt abilitățile transferabile. De exemplu, o persoană care lucrează bine cu cifrele, înseamnă o atenție sporită asupra detaliilor, abilitate ce poate fi utilă și în alt domeniu nu doar în cel financiar. Căutarea unui job dorit implică multe vise și aspirații, însă acestea trebuie transpuse în realitatea curentă pentru a nu deveni prea expus riscului de a visa prea mult. De cele mai multe ori, situația este diferită de la caz la caz, însă trebuie să știi exact unde te găsești din punct de vedere financiar în momentul căutării  unui job. Acordă-ți o anumită perioadă de timp, de exemplu 3 luni și dacă nu găsești exact ceea ce cauți, este indicat să accepți o poziție conexă cu ceea ce îți dorești, dar și cu ce știi tu să faci. Astfel, dai o șansă visului tău. Pe cât de „la moda” pot fi joburile, pe atât de ușor putem să ne găsim în situația de a deveni irelevanți sau neangajabili din cauza neadaptării la nou, sau a deschiderii spre învățare. Ce putem face pentru a ne feri de aceste variante sumbre? Putem începe prin a ne concentra pe dezvoltarea noastră continuă. Acest lucru înseamnă ca este important, atât să ne orientam spre dezvoltarea competențelor tehnice cât și spre orientarea competențelor interpersonale: leadership, dezvoltare personală, comunicare, lucrul in echipă, șamd. Lumea evoluează din punct de vedere tehnologic, informațional și cultural în mod constant și din ce în ce mai repede. Așadar, pe lângă dezvoltarea competențelor existente, sau dobândirea unora noi, putem să fim atenți și la competențele transferabile dar și la pluridisciplinaritatea specifică sistemului educațional românesc. Aceste lucruri pot deveni atuuri, iar daca sunt folosite corespunzător ne pot menține relevanți pe piața locurilor de muncă.

    Locul de muncă
  8. 02/16/2021

    Copilăria

    Copilăria, etapa de început a vieții domină structura vieții de adult. Vârsta copilăriei fericite este una dintre cele mai frumoase etape ale vieții omului, motiv pentru care fiecare adult și-o rememorează cu plăcere. În primul rând, copilăria este perioada inocenței și a grijii pentru cei dragi, pentru natură, pentru micul univers în care copilul trăiește. La această vârstă, omul matur în devenire ia în serios orice lucru, cât de neînsemnat, îl cercetează cu multă curiozitate și emite păreri una mai originală decât cealaltă. Această primă parte a vieții este crucială prin fundamentul pe care îl pune la temelia viitoarei individualități (comportament, maniere, cunoștințe, exprimare). De aceea, nu este întâmplător faptul ca poporul român a cristalizat această etapă formativă în expresia ”cei șapte ani de-acasă” În al doilea rând, este important de menționat că adevărata conștientizare a vârstei copilăriei se petrece în a doua parte a vieții. Odată cu apariția copiilor, apoi a nepoților, omul matur își amintește cu nostalgie de vremea când era copilul inocent pe care îl întrezărește pe chipurile acestora. Grijile vieții îl aspresc și îl fac de multe ori să spună: ”ce n-aș da să fiu copil din nou”. În concluzie, copilăria și imaginea asociată a casei părintești sunt două rădăcini cărora omul le rămâne tributar întreaga viață. Când copiii sau adolescenții înfruntă traumatisme emoționale, necazuri și în special, stres neprevăzut, ei rămân cu cicatrici adânci și de durată. Persoanele care s-au confruntat cu o copilărie dificilă nu-și pot aminti mare parte din acea perioadă. Își pot aminti anumite fragmente, extrem de scurte, însă le va fi aproape imposibil să le integreze într-un context. Unul dintre cele mai frecvente feluri de a simți că ceva nu este în regulă, este sentimentul că le lipsește ceva, dar nu își pot da seama ce. Nu este neobișnuit ca persoanele traumatizate în copilărie, în special de un membru important al familiei, să fie înclinate către relații de prietenie, profesionale sau de cuplu, distructive. De ce? Pentru că vor căuta, inconștient, alți oameni care se potrivesc cu identitatea lor traumatizantă, repetându-și tiparul avut în trecut, chiar dacă, în mod conștient, se străduiesc să facă alegeri diferite, mai bune. În plus, aceste relații vor avea un impact emoțional puternic asupra persoanelor implicate și dezamăgite, pentru că nu vor înțelege de ce li se întâmplă toate tocmai lor. Alternativ relațiilor distructive, persoanele cu experiențe negative pot cădea în cealaltă extremă: izolarea și evitarea relațiilor de orice tip, pentru a-și oferi siguranța de care nu au avut parte în copilărie. Din păcate, această măsură de auto protecție conduce la izolare și depresie. Dacă unui copil i s-a implementat ideea că nu există iubire, atunci când se va îndrăgosti, nu va crede în ceea ce simte și își va respinge emoțiile. Terapia îi poate ajuta să conștientizeze lupta pe care o duc interior și să își recapete acele părți lipsă. De fapt, acele părți lipsă sunt asociate cu anumite stări și amintiri emoționale, iar regăsirea, acceptarea și vindecarea lor ajută la regăsirea acelui sentiment de întregire, de refacere a identității. A cere ajutor, e asul din mânecă pe care nu știai că îl ai! Folosește-l!

    Copilăria

About

Doza de optimism - emisiune radio, difuzată de luni până vineri la Radio Brașov Mi-am propus prin aceste doze zilnice, să ofer soluții rapide sau explicații simple unor probleme cotidiene sau mai mult, de natură psihologică. De multe ori nu înțelegem cu adevărat de ce simțim unele lucruri, sau de ce nu simțim, de ce vrem să facem un lucru într-un anumit fel, sau de ce simțim că mai bine este să nu îl facem. Doza de optimism este o doză ce lămurește, clarifică și te face să gândești! La ce? Ascultă doza în fiecare zi, și vei afla!