Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce amintiri păstrează poeta Ana Blandiana din perioada copilăriei și din primii ani de școală? În ce împrejurări s-a ivit numele sub care avea să debuteze în revista 𝑇𝑟𝑖𝑏𝑢𝑛𝑎, în 1959? Când l-a cunoscut pe Romulus Rusan și de ce a fost atât de important faptul că au intrat împreună, ca pereche, în lumea literară? Ce rol joacă pisicile – dintre care unele foarte faimoase – în viața și în opera sa? Cum scrie, de fapt, literatură? Care este mecanismul creației și în ce atmosferă prielnică se declanșează acesta? S-ar putea imagina vreodată sub semnul unui destin diferit, în afara literaturii? În ce fel au coincis istoria sa personală și cea a României de după 22 Decembrie 1989? Se poate spune că poezia este și acum, în democrație, o formă de rezistență? Pe firul unor întrebări esențiale, remarcabilul dialog dintre distinsa poetă și eseistă Ana Blandiana și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o emoționantă incursiune în miezul celor mai semnificative momente din viața marii scriitoare, creionând un portret interior de o rară profunzime umană, în care spiritul civic, năzuința rostirii adevărului istoric și forța edificării unor redutabile instituții ale memoriei se întrepătrund cu un destin literar de excepție, în care poezia a constituit mereu un punct de sprijin, dar și un mister ascuns dincolo de aparențele lumii noastre. 0:00 Intro 00:14 Introducere 00:15:05 „Nu știu dacă e chiar prima zi de școală, dar îmi amintesc... Eu sunt născută în martie și probabil că urma să mă duc după ce împlineam șapte ani. Doar că eu știam de mult să citesc și să scriu și îi pisălogeam mereu pe tata și pe mama să merg la școală și ei îmi explicau că nu-i nicio grabă.” 00:30:29 „Noi locuiam acolo pentru că aparținea Bisericii Ortodoxe și tata era preot. Dar copilăria, propriu-zis, era mama, ca să zic așa, pentru că tata era toată ziua la biserică, unde a construit una, a refăcut alta. Tocmai pentru că nu stătea cuminte, din când în când ajungea la închisoare [în detenție politică], mai ales pentru că, atunci când predica, se strângea foarte multă lume.” 00:44:30 „Ea a fost, paradoxal, pisica lui [a lui Romulus Rusan], pentru că eu eram doar slujitoarea, la care cerea mâncare. Dar cum apărea el, seara, și termina treaba, se instala în brațele lui…” 01:00:33 „Am avut întotdeauna sentimentul că nu mi se poate întâmpla nimic rău. Deci eu făceam ce-mi venea pentru că știam că tot o să scap până la urmă. Nu am crezut niciodată că voi fi arestată, pentru că mi se părea logic că, dacă lui Ceaușescu îi place să se plimbe cu regina Angliei în caleașcă, atunci n-o să aibă interesul să bage la închisoare un scriitor cunoscut.” 01:16:30 „Da, singurătate și ieșire din viața obișnuită. Ani de zile, înainte de ’89, după ce am revenit și am început să public, lucrând într-o redacție, la 𝐴𝑚𝑓𝑖𝑡𝑒𝑎𝑡𝑟𝑢, strângeam bani o perioadă – iar această perioadă era și un fel de pregătire –, după care ceream un concediu fără plată și cu banii respectivi plecam la Sinaia, unde existau niște vile ale Ministerului Culturii…” 01:29:41 „M-a căutat un om de serviciu de la Uniunea Scriitorilor – nu existau telefoane –, să-mi spună că după-masa este o ședință. Și ne-am dus. A venit Romi cu mine și ne-am dus pe Buzești spre Piața Victoriei. Se trăgea și nu era prea clar dacă e mai bine să stai lângă zid sau mai departe de zid.” 01:46:46 „În orice caz, [Corneliu Coposu] a acceptat. S-a creat partidul și n-aveam candidat. Odată, eram plecată în străinătate pentru câteva zile și, când m-am întors, am aflat că domnul Coposu îmi transmisese în diverse locuri ca, atunci când vin, să merg la el, că are să-mi spună ceva foarte important.” 01:59:05 „Crezusem că prin politică, sprijinind partidele politice, se schimbă ceva. După ce Emil Constantinescu a spus că l-a înfrânt Securitatea și după tot ce se întâmpla în țară și în jurul nostru, ne-am dat seama că nu-i adevărat, că nu numai asta era calea, că trebuia ceva mult mai profund, că trebuia schimbată mentalitatea oamenilor…” 02:14:45 „Poezia a putut fi o formă de rezistență în închisorile comuniste din România, din deceniile cinci și șase ale secolului trecut. La Sighet există ‒ și le povestesc occidentalilor care vin acolo, căci Sighetul există în toate marile ghiduri turistice ale lumii și se vine la Sighet ca să se vadă și să se înțeleagă ce a fost comunismul –, ei bine, există o sală cu pereții în întregime acoperiți de versuri făcute în închisoare.”
