Din Curtea Noastră, Spuse

IMPACT LEGO CNS

„Din Curtea Noastră, Spuse” este un podcast realizat de voluntarii Clubului LEGO IMPACT din cadrul Colegiului Național „Silvania”, Zalău. Scopul nostru este de a realiza un instrument inedit de promovare al liceului, diferit de cele existente până acum. Prin episoadele pe care le realizăm ne propunem să ne adresăm atât elevilor de gimnaziu sau de liceu care vor să afle mai multe despre ceea ce se întâmplă ”în curtea noastră”, cât și persoanelor nostalgice după atmosfera din anii pe care i-au petrecut la CNS. Mulțumiri: Daria Ghiurcuța - pentru imaginea liceului din logo

Episodes

  1. 07/01/2021

    Microbul voluntariatului, partea 2: în timpul liceului

    Da, a început vacanța. Singura problemă cu aceasta e că parcă trece mai repede decât ora aia de la 1 la 2 dintr-o vineri și, până să te odihnești suficient, deja o auzi pe mama ta că trebuie să îți pregătească uniforma. Evident, pentru că de fiecare dată îți faci un plan despre cum  va fi mult mai mișto decât anul trecut, vrem sa venim și noi cu o sugestie. De ce așa devreme? Pai, după cum înveți la Istorie, nici Roma nu a apărut într-o zi. În episodul de azi vom continua să discutam cu tineri despre cum voluntariatul le-a IMPACTat viața din școală, dar și parcursul anterior. Dacă data trecută am avut-o ca invitată doar pe Andreea Chiș, acum am căutat bine prin contactele din telefon și am adus laolaltă 7 foști CNS-iști. Ai auzit bine, va fi un adevărat tur de forță al voluntarilor, a ceea ce au învățat din experiențele lor și de ce ar trebui sa incluzi voluntariatul în planul pentru anul următor. De la Consiliul Elevilor, LMT până la primul hub pentru tineri din Zalău, episodul de azi e ca o vacanță la un resort în Bulgaria, all inclusive.  ,,Din Curtea Noastră, Spuse” este un podcast realizat de voluntarii Clubului LEGO IMPACT din cadrul Colegiului Național „Silvania”, Zalău. Scopul nostru este de a realiza un instrument inedit de promovare al liceului, diferit de cele existente până acum. Prin episoadele pe care le realizăm ne propunem să ne adresăm atât elevilor de gimnaziu sau de liceu care vor să afle mai multe despre ceea ce se întâmplă  ,,în curtea noastră”, cât și persoanelor nostalgice după atmosfera din anii pe care i-au petrecut la CNS.    Mulțumiri:   Andreea Chiș, Eduard Matyas, Iulia Nicorici, Denisa Matei, Matei Labo, Paul Iacob – pentru că au acceptat invitația noastră    CNS - pentru aparatura de înregistrare    Raul Mocuț, Paul Aciu - pentru că ne ajută la editarea episodului   Iulia Florian - pentru absolut tot    Vlad Bejinariu - pentru tot ajutorul oferit de fiecare dată

    Microbul voluntariatului, partea 2: în timpul liceului
  2. 06/17/2021

    Factorul WOW part. 2

    Astăzi vă vom prezenta povestea de viaţă a unor foşti elevi, Alexandru Vale şi Loredana Lădar care s-au aflat şi ei exact în situaţia în care eşti și tu: Ce facultate să aleg? Totuşi ce se întâmplă cu cei mai nonconformiști dintre noi? Cam greu să renunți la felul tău boem de a fi și la pasiunea pentru suprarealism ca să îmbraci un costum și să mergi la drept, după cum spune mama, tata și bunica să faci. Azi vom discuta cu oameni care au luat-o pe un drum să zicem mai diferit, găsindu-și proprile lor pasiuni, ei au decis să le transforme în cariere. Îţi propunem să iei o pauză de la aceste gânduri îngrijorătoare pe care le aduce bacul şi să asculţi alături de noi călătoria prin care au trecut aceşti oameni și experiențele de care au avut parte. Pe curând! “Din Curtea Noastra, Spuse” este un podcast realizat de voluntarii Clubului LEGO IMPACT din cadrul Colegiului Național “Silvania”, Zalău. Scopul nostru este de a realiza un instrument inedit de promovare al liceului, diferit de cele existente până acum. Prin episoadele pe care le realizăm ne propunem să ne adresăm atât elevilor de gimnaziu sau de liceu care vor sa afle mai multe despre ceea ce se intampla “in curtea noastra”, cât și persoanelor nostalgice după atmosfera din anii pe care i-au petrecut la CNS.     Multumiri:  CNS -pentru aparatura de înregistrare   Raul Mocut si Paul Aciu -pentru ajutorul acordat la editatul episodului  Iulia Florian -pentru absolut tot   Vlad Bejenariu -pentru toate părerile și ajutorul pe care ni le-a oferit

    Factorul WOW part. 2
  3. 06/11/2021

    CNS after hours, partea a 2-a

    Cu speranța că nu v-am lipsit prea mult, revenim cu un nou episod din seria noastră . Și de data aceasta ne propunem să trecem dincolo de cortina de mister care se lasă peste liceu odată cu terminarea orelor. Așa că, haide alături de noi în culisele activităților extrașcolare.  Revenim astfel cu al doilea episod din seria CNS After Hours, prin care dorim să prezentăm activitățile extra-școlare la care poți participa ca elev la CNS, tocmai pentru că viața de liceu nu e doar de la 8 la 2 (cu pauze). Am discutat cu cei care coordonează grupurile, precum și cu voluntarii care se implică activ în aceste inițiative. Cele 3 grupuri chemate la răspuns sunt Cercul de arte dramatice, Clubul de teatru în limba franceză și Trupa de teatru în limba engleză Ce a ieşit? Vă invităm să aflați și, de ce nu, să participați la acțiunile lor. “Din Curtea Noastra, Spuse” este un podcast realizat de voluntarii Clubului LEGO IMPACT din cadrul Colegiului Național “Silvania”, Zalău. Scopul nostru este de a realiza un instrument inedit de promovare al liceului, diferit de cele existente până acum. Prin episoadele pe care le realizăm ne propunem să ne adresăm atât elevilor de gimnaziu sau de liceu care vor sa afle mai multe despre ceea ce se intampla “in curtea noastra”, cât și persoanelor nostalgice după atmosfera din anii pe care i-au petrecut la CNS.    Multumiri:  CNS -pentru aparatura de înregistrare   Raul Mocut si Paul Aciu -pentru ajutorul acordat la editatul episodului   Iulia Florian -pentru absolut tot   Vlad Bejenariu -pentru toate părerile și ajutorul pe care ni le-a oferit

    CNS after hours, partea a 2-a
  4. 06/02/2021

    O plimbare prin trecut

    În episodul de astăzi vom povesti despre dragul nostru CNS, dar la timpul trecut. Am discutat înainte despre aspecte ale liceului pe care le observăm în ziua de azi, precum: profiluri, cercuri existente, dar și experiența CNS-istă în sine. Totuși, te-ai gândit vreodată cum arătau acestea în trecut, cum era organizate și cum se desfășura o zi din viața unui elev al liceului nostru la început de secol XX? Ei bine, noi ne-am întrebat, așa ca l-am invitat pe domnul profesor de istorie Domokos Laszlo Laszlo să ne prezinte povestea colegiului de la, încă de la începuturile existenței sale. Acesta ne-a introdus în aerul epocii…. parcă de mult uitat. Prin urmare, te invităm să călătorești cu noi în timp și să afli mai multe despre trecutul liceului nostru. “Din Curtea Noastra, Spuse” este un podcast realizat de voluntarii Clubului LEGO IMPACT din cadrul Colegiului Național “Silvania”, Zalău. Scopul nostru este de a realiza un instrument inedit de promovare al liceului, diferit de cele existente până acum. Prin episoadele pe care le realizăm ne propunem să ne adresăm atât elevilor de gimnaziu sau de liceu care vor sa afle mai multe despre ceea ce se intampla “in curtea noastra”, cât și persoanelor nostalgice după atmosfera din anii pe care i-au petrecut la CNS. Multumiri: CNS -pentru aparatura de înregistrare Raul Mocut si Paul Aciu -pentru ajutorul acordat la editatul episodului Iulia Florian -pentru absolut tot Vlad Bejenariu -pentru toate părerile și ajutorul pe care ni le-a oferit Domokos Laszlo Laszlo -pentru sursa noastră de inspirație, cartea scrisă de dansul “De la colegiul reformat, la CNS”, și pentru faptul ca a acceptat invitația de a povesti cu noi despre trecutul liceului

    O plimbare prin trecut
  5. 05/19/2021

    Factorul WOW part 1

    Astăzi vă vom prezenta povestea de viaţă a unor foşti elevi, Alexandra Ciurbe şi Alexandru Suciu, care s-au aflat şi ei exact în situaţia în care eşti și tu: Ce facultate să aleg? Nu ştiu dacă pot face ce mi-am propus... Dacă nu intru la facultatea mult dorită? Îţi propunem să iei o pauză de la aceste gânduri şi să asculţi alături de noi călătoria prin care au trecut aceşti oameni pentru a-și urma propriul vis, când decizia făcută iniţial nu mai reprezenta ceea ce își doreau. Și-au luat inima-n dinți şi de la un profil real au mers la facultăţi vocaționale. Pasiunea pentru dans a Alexandrei a învins-o pe cea pentru biologie. Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” reprezintă acum instituţia care a ajutat-o să-și dezvolte pasiunea și să lucreze în domeniul teatrului. Alexandru, pasionat de matematică-informatică a descoperit că emoţia prezentată pe scena de spectacole are un loc mai important în sufletul său decât C++ sau C sharp. Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică IL Caragiale, i-a prezentat o lume nouă, abia descoperită la un spectacol de teatru pe care l-a vizionat în timpul liceului, unde a ştiut concret că trebuie să îşi construiască o carieră în acest domeniu. Prin urmare îți propunem să călătoriţi alături de ei prin aceste momente esenţiale din viaţa lor. Pe curând! Din Curtea Noastră, Spuse” este un podcast realizat de voluntarii Clubului LEGO IMPACT din cadrul Colegiului Național „Silvania”, Zalău. Scopul nostru este de a realiza un instrument inedit de promovare al liceului, diferit de cele existente până acum. Prin episoadele pe care le realizăm ne propunem să ne adresăm atât elevilor de gimnaziu sau de liceu care vor să afle mai multe despre ceea ce se întâmplă ”în curtea noastră”, cât și persoanelor nostalgice după atmosfera din anii pe care i-au petrecut la CNS.   Mulțumiri:    CNS - pentru aparatura de înregistrare    Raul Mocuț și Paul Aciu - pentru că ne ajută la editarea episodului   Iulia Florin - pentru absolut tot    Vlad Bejinariu - pentru tot ajutorul oferit de fiecare dată

    Factorul WOW part 1
  6. 05/11/2021

    Microbul voluntariatului, partea 1: Andreea Chiș

    Dacă săptămâna trecută am discutat despre care sunt oportunitățile tale ca elev la CNS de a te implica în inițiative dincolo de orele de la clasă, astăzi ne-am propus să continuăm cu ceva asemănător. Astfel, trecem de la o descriere a cluburilor și ne mutăm atenția asupra persoanelor care s-au implicat activ (și poate se mai implică) în activități de voluntariat, mai ales asupra IMPACTului (pun intended) pe care acestea le-au avut în parcursul lor. Și, cum vremea s-a mai încălzit, avem alături de noi o prezență senină, capabilă să motiveze și să alunge norii care mai apar în orizontul personal. Fără alte adăugiri, ridicăm cortina și o lăsăm pe Andreea Chiș (voluntar în mai multe proiecte decât am putea număra) să vorbească!  Din Curtea Noastră, Spuse” este un podcast realizat de voluntarii Clubului LEGO IMPACT din cadrul Colegiului Național „Silvania”, Zalău. Scopul nostru este de a realiza un instrument inedit de promovare al liceului, diferit de cele existente până acum. Prin episoadele pe care le realizăm ne propunem să ne adresăm atât elevilor de gimnaziu sau de liceu care vor să afle mai multe despre ceea ce se întâmplă ”în curtea noastră”, cât și persoanelor nostalgice după atmosfera din anii pe care i-au petrecut la CNS.    Mulțumiri:   CNS - pentru aparatura de înregistrare    Raul Mocuț - pentru că ne ajută la editarea episodului   Iulia Florin - pentru absolut tot    Vlad Bejinariu - pentru tot ajutorul oferit de fiecare dată

    Microbul voluntariatului, partea 1: Andreea Chiș
  7. 04/27/2021

    Prin CNS, de la A la H

    Proaspăt scos din „cuptor” (precum cozonacul în această perioadă), apare primul episod al podcastului „Din Curtea Noastră, Spuse”. Având în vedere că au mai rămas doar 56 de zile (din momentul în care postăm episodul) până la examenele naționale, ne-am propus să realizăm un mic ghid al profilurilor din Colegiul Național „Silvania”, pentru a veni în ajutorul elevilor indeciși sau celor care s-au hotărât deja, dar vor să verifice dacă informațiile pe care le aveau sunt corecte. Prin discuții cu elevi din diverse clase am încercat să explorăm cum e pe bune viața la fiecare profil în parte, de ce au ales un profil anume, dar și cum reușesc să își organizeze timpul astfel încât să îmbine utilul cu plăcutul. Ne-am propus să trecem dincolo de legendele și zvonurile care circulă printre elevii din gimnaziu și să aducem în față o imagine cât de cât fidelă a realității liceene. Am reușit? Vă lăsăm pe voi, ascultătorii, să decideți! „Din Curtea Noastră, Spuse” este un podcast realizat de voluntarii Clubului LEGO IMPACT din cadrul Colegiului Național „Silvania”, Zalău. Scopul nostru este de a realiza un instrument inedit de promovare al liceului, diferit de cele existente până acum. Prin episoadele pe care le realizăm ne propunem să ne adresăm atât elevilor de gimnaziu sau de liceu care vor să afle mai multe despre ceea ce se întâmplă ”în curtea noastră”, cât și persoanelor nostalgice după atmosfera din anii pe care i-au petrecut la CNS. Mulțumiri: CNS - pt aparatura de înregistrare Raul Mocuț - editare Iulia Florian - în general  Vlad Bejinariu - pt finele "detalii" din fiecare episod :)

    Prin CNS, de la A la H

About

„Din Curtea Noastră, Spuse” este un podcast realizat de voluntarii Clubului LEGO IMPACT din cadrul Colegiului Național „Silvania”, Zalău. Scopul nostru este de a realiza un instrument inedit de promovare al liceului, diferit de cele existente până acum. Prin episoadele pe care le realizăm ne propunem să ne adresăm atât elevilor de gimnaziu sau de liceu care vor să afle mai multe despre ceea ce se întâmplă ”în curtea noastră”, cât și persoanelor nostalgice după atmosfera din anii pe care i-au petrecut la CNS. Mulțumiri: Daria Ghiurcuța - pentru imaginea liceului din logo