Women Got Power

Bianca Zen

Women Got Power este o serie de interviuri cu femei cu viziune și o voce ce se face auzită în lume. Sunt femei care-și croiesc propriul drum în antreprenoriat, cu o gândire de business aparte și un stil diferit de ceea ce suntem obișnuiți să vedem. Vom vorbi despre subiecte care mă pasionează: leadership și antreprenoriat la feminin, creativitate și profitabilitate, idei vii și responsabilitatea de a oferi un exemplu de gândire sănătoasă într-o lume din ce în ce mai gălăgioasă. Sunt discuții deștepte din care o să rămânem cu toții cu ceva - o idee, o schimbare de perspectivă, o recomandare.

  1. 07/08/2025

    Vorbitul în Public: De la panică și trac la un discurs inspirațional și de impact cu Valentina Pufulescu

    Ți s-a întâmplat vreodată ca înainte de o prezentare în fața unui public, să treci printr-un adevărat montagne russe emoțional, să simți cum îți transpiră palmele, cum ți se înmoaie picioarele, cum inima începe să-ți bată cu putere, parcă și obrajii devin roșii și nodul din gât nu-ți dă pace? Ți s-a întâmplat să te pierzi în mijlocul unei propoziții, să uiți ce voiai să spui, să-ți găsești cu greu cuvintele sau să speri că nu vei primi întrebări încuietoare de la publicul care te ascultă? Dacă ai recunoscut și trăit măcar unul dintre scenarii, atunci episodul de azi este pentru tine! Am invitat-o pe Valentina Pufulescu, o profesionistă desăvârșită, cu peste 25 de ani de experiență în jurnalism și zece mii de transmisiuni live, televizate, să ne ajute să alchimizăm frica de a vorbi în public, tăvălugul de emoții și să le transformăm în materie primă pentru un discurs eficient, coerent, memorabil și de impact. Invitata mea este Fondatoarea și Trainer-ul cursurilor SHIFT de Public Speaking, Dicție, Media Training și Business Storytelling, deci te asigur că suntem pe cele mai pricepute mâini. Am întrebat-o pe Valentina tot ce am simțit că-ți va fi de real folos de azi înainte: ⦿ Cum te pregătești, concret, pentru un discurs sau o prezentare cu miză în fața unui public? ⦿ Cum îți gestionezi emoțiile, tracul de dinainte de eveniment și din timpul prezentării: cum eviți momentele stânjenitoare de lapsus și de pierdere a ideilor? ⦿ Ce faci cu mâinile? Cum eviți cu "ăăă"-urile? ⦿ Cum faci față unui public ostil și cum răspunzi elegant unei întrebări incomode? ⦿ Cum captezi atenția și cum îți apropii audiența dacă prezentarea ta este ultima din program după o zi lungă și intensă? ⦿ Cât de important este să ai o poveste-semnătură și ce înseamnă asta mai exact? Aș vrea să primești acest episod ca pe o sesiune personală cu Valentina; îți promit că vei afla despre o grămadă de tehnici și trucuri știute de marii oratori (storytellers & speakers) pe care îi admiri și îi apreciezi. Toate căile de comunicare înspre invitata mea sunt deschise: poți citi mai multe despre cursurile Valentinei și retreat-ul de Public Speaking pe care îl menționează în discuția noastră pe www.valentinapufulescu.ro, o poți saluta pe LinkedIn și te poți conecta cu ea și pe instagram, iar podcastul ei îți este la dispoziție. Abia aștept să aflu ce vei pune în aplicare din toate resursele și ideile primite în acest episod! De asemenea, vreau să sărbătoresc alături de tine și eu și Valentina, toate discursurile memorabile și de impact pe care le vei susține de acum încolo. Ne reauzim din toamnă pentru un nou sezon din 🎙️Women Got Power! Până atunci îți doresc o vară plină de vești bune, bucurii și amintiri de neuitat! Rămân pe recepție, umăr lângă umăr, alături de tine, pe instagram și pe contact[at]biancazen[.]com. Bianca #yourbusinessgodmother

  2. 07/01/2025

    Cum să-ți transformi relația cu banii: de la „nu merit” la încredere și libertate financiară cu Georgiana Chetrone

    Mâna sus dacă ai simțit vreodată: rușine, vinovăție, disconfort, frustrare, invidie sau orice soi de neliniște, atunci când vine vorba despre bani. O ridic și eu cu tine! Tocmai din acest motiv în episodul de azi am invitat-o pe Georgiana Chetrone, Money Mindset Trainer, să ne ajute să ne îmbunătățim și să ne transformăm relația cu banii. De la valoarea pe care le-o acordăm în viața noastră la relația directă dintre bani, stimă de sine, încredere, apreciere de sine, de la cum îi înmulțim, cum îi păstrăm, cum îi facem să lucreze în favoarea noastră la toate acele credințe limitative și obiceiuri nesănătoase adoptate din familia noastră și povestea pe care putem fie să o repetăm sau să o schimbăm pentru totdeauna; episodul de azi are pentru fiecare dintre noi ceva bun și folositor. Georgiana ne-a răspuns pe îndelete și la întrebările despre: ⦿ Cum ne influențează convingerile și emoțiile relația cu banii?⦿ Ce se ascunde în spatele fricii de a câștiga mai mult sau de a cere un preț corect?⦿ De ce bugetele și tabelele Excel nu rezolvă blocajele emoționale legate de bani?⦿ Cum să faci pași concreți spre o relație sănătoasă cu banii, cum să te bucuri de viață, de oportunități, de mai multă încredere în tine și de tot ce-ți poate oferi libertatea financiară? Toate ușile înspre invitata mea sunt deschise: te poți conecta cu Georgiana pe instagram și LinkedIn și o poți vizita pe www.georgianachetrone.ro Iar eu, cu câțiva pași mai aproape de vacanța de vară ce urmează, te aștept și lunea viitoare pentru ultimul episod din acest sezon. Rămân pe recepție pe instagram sau direct pe email la contact[at]biancazen[.]com Până data viitoare, cu inima deschisă, tot înainte! Bianca #yourbusinessgodmother

  3. 06/16/2025

    Meta Ads Simplificat: Ce trebuie să știi înainte să investești în reclame pe Facebook și Instagram? cu Cristina Erös

    Boost post nu înseamnă o strategie eficientă de promovare. Cel mult, în cel mai fericit caz, este o intenție de a atrage vizibilitate, atenție și interacțiune cu oameni care îți pot deveni clienți la un moment dat. În episodul de azi, mi se pare că am asistat la un curs condensat, cu informații de cea mai bună calitate despre Meta Ads și campaniile de promovare prin reclame plătite pe Instagram și Facebook. Invitata mea este Cristina Erös, fondatoarea agenției de marketing YouPlus Agency și specialistă în Meta Ads. Te invit la masa noastră, cu agenda preferată alături pentru că avem o grămadă de subiecte fierbinți despre care am discutat: ⦿ Ce trebuie să știi înainte să pornești prima ta campanie de promovare cu reclame plătite pe Instagram și Facebook? ⦿ Când este momentul potrivit să investești în reclame plătite și când nu? Care sunt greșelile costisitoare pe care mulți antreprenori le fac pentru că nu experiență, nu au o strategie bine definită și o viziune pe termen lung? ⦿ Ce înseamnă în termenii simpli un Sales Funnel (o pâlnie de vânzare) și ce pași concreți ai de făcut în fiecare etapă? ⦿ Cum să-ți pregătești în mod corect pixelul, obiectivele și bugetul, astfel încât să faci o investiție asumată, cu șanse mari de reușită și...profit? ⦿ Google Ads vs. Meta Ads: ce să alegi în funcție de specificul afacerii tale, etapa de dezvoltare, rentabilitate și rezultatele pe care vrei să le obții? ⦿ Ce tipuri de conținut performează cel mai bine (video, carusel, static) și când? ⦿ Email Marketing: mai este un canal eficient de comunicare și de conversie sau ne rezumăm doar la reclame plătite? Într-o notă personală,  invitata mea ne-a împărtășit rutina săptămânală la care revine iar și iar pentru a păstra eficiența în business, dar și armonia dintre viața profesională și cea personală. Ne-a vorbit despre limitele sănătoase, clar și elegant transmise clienților ei, iar împreună am dezvăluit ceea ce a declanșat conexiunea dintre noi: care a fost momentul nostru de întâlnire și îți promit că este ceva la care nu te aștepți! Pe Cristina o poți vizita pe website-ul ei, poți afla mai multe despre cursul ei Facebook Ads Simplificat și chiar să-l achiziționezi și te poți conecta cu ea pe instagram și facebook. Sunt curioasă și abia aștept să aflu de la tine care au fost cele mai faine idei pe care le-ai reținut din acest episod, ce a rezonat, ce te-a pus pe gânduri și ce te pune pe treabă! Rămân pe recepție la un mesaj distanță pe email: contact [at] biancazen [punct] com și pe instagram. Eu sunt cea care îți răspunde personal la mesaje. Până data viitoare, cu încredere în tine, Bianca #yourbusinessgodmother

  4. 06/02/2025

    Cum să creezi o strategie de marketing care îți aduce clienți, nu doar like-uri? cu Oana Zosim

    Spune-mi sincer...ai momente în care simți că postezi și postezi și nu se întâmplă (aproape) nimic? Intri zilnic pe diferite platforme de social media, creezi conținut plin de informații valoroase, conținut în care investești timp, resurse, energie și mult suflet fără să simți că primești și tu ceva în schimb? Unde sunt clienții cărora le scrii de fapt, unde sunt clienții pentru care ai creat produsul sau serviciile tale? Și de ce a devenit online-ul un loc atât de gălăgios? Hai să schimbăm foaia și să ne uităm din nou la strategia ta de marketing! Pentru asta am invitat-o alături de noi pe Oana Zosim, Strateg de Marketing și una dintre vocile care se disting prin naturalețe, expertiză și experiență în acest spațiu ticsit de specialiști. Alături de Oana am vorbit despre ce presupune o strategie de marketing eficientă și de impact, atât pentru antreprenoarele aflate la început de drum, cât și pentru cele care sunt cu câțiva ani de experiență în față și au deja un business consolidat. Printre altele, ne vei auzi vorbind despre strategii și campanii concrete - cu subiect și predicat - campanii care ne-au plăcut și au dat randament, chiar dacă au avut la bază un buget minimalist. De asemenea, vei descoperi: ⦿ de ce „să fii activă pe social media” nu înseamnă marketing? ⦿ de ce cercetarea contează mai mult decât „inspirația de moment”? ⦿ cum îți găsești direcția, claritatea și cum construiești o strategie de marketing simplă și sustenabilă, în acord cu valorile și obiectivele tale? Care sunt elementele și ingredientele cheie? ⦿ ce înseamnă marketing cu suflet? Mai există așa ceva și care este impactul asupra clienților noștri? ⦿ cum îți calibrezi energia și prezența online în funcție de evenimentele sociale, economice și politice? Sunt convinsă că o să-ți placă discuția noastră de azi și că o să te pună pe gânduri și pe treabă! Episodul nostru este special pentru antreprenoarele care vor mai mult decât vizibilitate pentru afacerea lor: vor impact, conexiune, clienți loiali și rezultate! Pe Oana o găsești oricând pe oanazosim.ro și o poți saluta și pe instagram, facebook și LinkedIn, iar dacă ești pregătită să faci echipă bună cu ea, atunci te invit să citești mai multe aici. Eu rămân pe recepție, alături de tine, la un mesaj distanță pe instagram sau direct pe email la contact [at]biancazen[.]com Îți mulțumesc de pe acum pentru review-ul tău pozitiv de aici sau orice share a episodului nostru pe social media. Până data viitoare, cu încredere în tine, Bianca #yourbusinessgodmother

  5. 05/26/2025

    De la „nu am cu ce să mă îmbrac” la un stil care te reprezintă cu Sînziana Rădulescu

    Știi acele dimineți în care deschizi dulapul și deși pare plin, simți că nu ai cu ce să te îmbraci? Ți-ai cumpărat haine, fie din impuls, fie pentru că aveau un preț irezistibil sau erau în trend și deși arătau promițător în cabina de probă, după ce ai ajuns cu ele acasă, ai simțit o brumă de regret față de investiția făcută? Ai observat cum anumite culori te fac să strălucești pur și simplu, în timp ce altele parcă scot în evidență toate umbrele, griurile și imperfecțiunile și eventual, îți mai adaugă și câțiva ani în plus? Ei bine, vorbim despre toate astea cu invitata mea, Sînziana Rădulescu, Style Coach și Stilist Personal. Punem lumina și pe alte întrebări cum ar fi: ⦿ putem lucra și ne putem permite serviciile unui stilist dacă nu suntem vedete sau persoane publice? ⦿ ce înseamnă wardrobe detox și de ce este un proces atât de eliberator nu doar fizic, ci și emoțional? ⦿ cum să-ți construiești o garderobă capsulă cu 20-30 de piese care merg de minune împreună, îți simplifică viața și te pun în valoare? ⦿ ce înseamnă concret analiza cromatică, care este sezonul potrivit ție și paleta de culori care te vor face să radiezi pur și simplu? Episodul nostru este presărat cu tips & tricks direct de la experta noastră, sunt idei și recomandări pe care le poți pune în aplicare imediat. În încheiere, vreau să te las cu ideea că un stil personal, memorabil, atemporal și autentic nu înseamnă mai multe haine, pantofi sau accesorii, nu înseamnă lucruri scumpe, ci înseamnă mai mult...tu! Invitata mea, Sînziana rămâne pe recepție și te așteaptă în prag pe www.sinzianaradulescu.ro, facebook și instagram. Dacă ți-a plăcut episodul nostru, te rog, don't be a stranger, be a friend, spune-mi și mie, fie aici, printr-un review pozitiv, fie pe instagram. Până data viitoare, cu încredere în tine, Bianca #yourbusinessgodmother

  6. 05/20/2025

    Ce gust are echilibrul? Despre terapeutul din farfurie, mâncatul emoțional și cum să ai o relație sănătoasă cu mâncarea? cu Ioana Raț

    Pentru episodul de azi ți-am pregătit o farfurie plină de întrebări bune, răspunsuri pe măsură și o conversație amplă despre relația noastră cu mâncarea. Invitata mea este Ioana Raț, profesor de alimentație publică și consilier nutriționist, alături de care am vorbit despre ce înseamnă să ai o relație sănătoasă cu mâncarea, dincolo de partea funcțională, diete-minune, reguli, interdicții și abțineri și un sentiment neplăcut de vinovăție. Ne vei auzi vorbind și despre: ⦿ terapeutul din farfurie și cum putem digera nu numai hrana, ci și emoțiile noastre ⦿ cum menținem echilibrul și o alimentație sănătoasă, nu doar noi, ci și copiii noștri într-o lume în care fast-food-ul este din ce în ce mai tentant ⦿ care sunt obiceiurile sănătoase pe care le putem adopta și transmite mai departe copiilor noștri ⦿ alimente-vedetă pe care e bine să le avem mereu la îndemână în frigider sau cămară și idei de mese rapide, gustoase și sănătoase. De asemenea, am întrebat-o pe Ioana și ⦿ dacă e bine să mâncăm sau nu înainte de un antrenament la sală? ⦿ ce părerea are despre shake-urile și batoanele proteice? ⦿ cum să facem față tentațiilor culinare atunci când mergem acasă de sărbători și nu vrem să ne supărăm familia, dar vrem și să păstrăm linia unei alimentații echilibrate? ⦿ la ce să nu renunțăm, ba chiar să plusăm în perioada de pre/ perimenopauză și menopauză? ⦿ cum să recunoaștem și să alegem un nutriționist potrivit nouă? Pentru toate aceste întrebări, Ioana a avut un răspuns și idei pe care le poți pune imediat în aplicare. Dacă ți-a plăcut episodul nostru și vrei să intri în contact cu Ioana, iată aici căile de acces spre ea: pe website, instagram și facebook. Pe mine mă găsești la un click distanță pe instagram sau direct pe mail: contact [at] biancazen[.]com Până data viitoare, cu inima deschisă, tot înainte! Bianca #yourbusinessgodmother

  7. 05/12/2025

    Răni vechi, decizii noi: Sindromul Impostorului, frica de eșec și ce ne spune corpul când emoțiile nu încap în cuvinte? cu Alexandra Frîncu

    Într-o societate divizată, aflată la o răscruce de drumuri și de decizii, discuția de azi vine cu toate beneficiile, claritatea și ideile unei sesiuni terapeutice, fără ca eu sau invitata mea să fi intenționat asta. Alături de invitata mea, Alexandra Frîncu, psihoterapeut și consilier psihologic, vorbim despre răni vechi, tipare moștenite și tipare dobândite și ce se ascunde în spatele deciziilor noastre din carieră, business și relații. ⦿ De ce ne este frică nu doar să eșuăm, ci și să reușim? Ce au în comun teama de eșec cu teama de succes? ⦿ Este autosabotarea o formă ascunsă de protecție ca să nu suferim și să nu fim dezamăgite? ⦿ Ce rol joacă copilul interior în alegerile și viața noastră de adulți? ⦿ Cum descifrăm simptomele fizice și mesajele pe care ni le transmite corpul nostru, atunci când emoțiile nu încap în cuvinte? De asemenea, în discuția noastră au mai încăput și subiecte precum: ⦿ forme de atașament nesigure reflectate în business, relații și carieră ⦿ cum putem învăța să spunem "Nu" fără să-i respingem pe cei din jur și fără să ne refuzăm propriile nevoi și priorități? Sunt convinsă că discuția noastră va veni ca un pansament peste multe părți care dor acum și care au nevoie de un strop în plus de blândețe, atenție și grijă. Pe Alexandra o poți întâlni cel mai ușor direct pe website-ul ei www.alexandrafrincu.ro și o poți saluta și pe instagram, facebook, LinkedIn, te poți abona la newsletter-ul ei sau să te alături comunității ei de Femei în Echilibru. Iar eu rămân cu tine, alături de tine să vâslim în aceeași barcă și să trecem cu bine pe malul celălalt. Dacă ți-a plăcut episodul de azi, te rog să-mi dai de veste pe contact[at]biancazen[.]com sau pe instagram: eu sunt cea care îți răspunde personal la fiecare mesaj. Până data viitoare, cu inima deschisă, tot înainte! Bianca #yourbusinessgodmother

  8. 03/31/2025

    Design Interior: Cum dai viață, culoare și personalitate spațiului în care trăiești? cu Dana Marin

    Spațiile în care trăim, iubim, lucrăm, visăm, au o energie aparte și spun multe despre noi, chiar din pragul ușii, fără să fie nevoie să spunem noi ceva. Invitata mea de azi este Dana Marin, Family Interior Designer alături de care am reușit să dezamorsăm niște idei preconcepute, conform cărora: ⦿ designul interior, în România de azi, este un moft și ⦿ colaborarea cu un specialist din acest domeniu este rezervată exclusiv oamenilor cu resurse financiare considerabile. Dana a venit ca o carte deschisă și ne-a împărtășit ce presupune un proces de amenajare sau reconfigurare a casei pentru familiile alături de care lucrează, cât costă și care sunt beneficiile reale (și realiste). Am vorbit și despre: ⦿ ponturi, idei și sugestii de care să ții cont atunci când îți amenajezi spațiul în care trăiești ⦿ roz pentru fete și albastru pentru băieți? De unde vine această idee de fapt și cum s-a schimbat de-a lungul istoriei? ⦿ ce înseamnă concret versatilitatea mobilierului modular și o cameră care crește cu copilul tău? ⦿ spațiile publice neprimitoare și neprietenoase cu copiii: cum putem schimba asta, ușor și cost-effective? ⦿ case cu viață și personalitate: ținem cont sau nu de culoarea anului și de alte trend-uri? Am încredere că o să-ți placă spațiul pe care l-am creat alături de invitata mea în acest episod și te invităm să iei un loc la masa noastră. Așa cum îți spun de fiecare dată, don't be a stranger, be a friend! Și eu și Dana apreciem feedback-ul tău și orice gând bun alegi să trimiți în direcția noastră. Pe Dana o găsești cel mai ușor în casa ei virtuală, pe www.postcardprojects.ro, dar și pe instagram, LinkedIn, iar ghidurile video despre care vorbește în episodul nostru sunt chiar aici. Iar eu, rămân alături de tine pe contact [at]biancazen[.]com și pe instagram. Pe curând, Bianca #yourbusinessgodmother

About

Women Got Power este o serie de interviuri cu femei cu viziune și o voce ce se face auzită în lume. Sunt femei care-și croiesc propriul drum în antreprenoriat, cu o gândire de business aparte și un stil diferit de ceea ce suntem obișnuiți să vedem. Vom vorbi despre subiecte care mă pasionează: leadership și antreprenoriat la feminin, creativitate și profitabilitate, idei vii și responsabilitatea de a oferi un exemplu de gândire sănătoasă într-o lume din ce în ce mai gălăgioasă. Sunt discuții deștepte din care o să rămânem cu toții cu ceva - o idee, o schimbare de perspectivă, o recomandare.