Un nou Proiect, un nou Podcast. Societatea Studenților în Farmacie București are onoarea de a vă prezenta cel de-al XIX-lea episod din seria „SSFB Podcast”, de această dată dedicat unei cauze caritabile. După cum ne-am obișnuit, luna decembrie nu este numai despre decorațiunile de Crăciun și cadouri, ci și despre ajutorul pe care îl oferim celor din jur care nu au posibilități materiale. Omuleții verzi doresc să promoveze și în acest an activități de milostenie și grijă față de semeni, ce au drept scop strângerea de donații pentru cele două cauze susținute: studenții Facultății de Farmacie care au nevoie de un sprijin financiar și Așezământul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din județul Giurgiu. În episodul de astăzi îl avem alături de noi pe , Preot Misionar în cadrul Spitalului de Boli Cronice “Sfântul Luca” București, dar care se ocupă și de noua cauză susținută în acest an, Așezământul dedicat victimelor violenței domestice. Pentru a pune în lumina sărbătorilor actul de ajutorare a persoanelor aflate în nevoie, dar și implicarea și iubirea față de semenii noștri, studenții Facultății de Farmacie din București vor demara în continuare următoarele activități: Miercuri, 13 decembrie - Concertul de colinde al corului „Colindă, Farmacie! Dăruiește, bucurie!” - va avea loc în cadrul Casei de Cultură a Studenților (CCS), Calea Plevnei 61, sala Student Club, începând cu ora 19:00, urmând ca după terminarea acestuia să urmeze o parte de socializare într-un cadru mai puțin formal al unui Cocktail. Intrarea va fi gratuită, donațiile se pot oferi atât pe tot parcursul concertului, cât și la partea de cocktail; Joi, 14 decembrie - Târgul de Crăciun din cadrul Facultății de Farmacie - comunitatea academică se va delecta cu prăjituri și produse de patiserie, bucurându-se totodată de decorațiunile create de studenții noștri. Târgul are de asemenea scop caritabil, banii strânși fiind redirecționați către cauzele pe care le susținem; Pe toată perioada proiectului, 4-15 decembrie - Tombola SSFacemBine, în urma donațiilor, persoanele dornice se pot înscrie având șansa să câștige produse dermato-cosmetice oferite de Catena și îmapchetate frumos de către omuleții verzi. Pentru mai multe întrebări și informații, vă invităm să urmăriți integral podcastul! Dacă ți-a plăcut, nu uita de like, share și subscribe! Ne găsești și pe: Facebook: https://www.facebook.com/SSpHarmaBucuresti Instagram: https://www.instagram.com/sspharmabucuresti/ Tiktok: https://www.tiktok.com/@ssfbucuresti?lang=en LinkedIn: https://www.linkedin.com/company/19144258/admin/