Mulțumim că ne ascultați. Părerea voastră contează pentru noi. Ne puteți scrie aici: „Retroversiuni”, antologia de proză scrisă de femei, publicată la Paralela 45, a ajuns la ediția a patra. Tema de anul acesta este Mitologii. În ultimii ani, a crescut interesul unor scriitoare pentru revizitarea unor mituri, pentru rescrierea unor povești arhicunoscute dar din perspectiva eroinelor sau a personajelor femei despre care nu se vorbește prea mult în mitologie. E un tip de retroversiune, în fond - fiindcă retroversiune înseamnă retraducerea unui text dintr-o limbă străină în limba din care a fost tradus -, aducerea înapoi a poveștilor femeilor din mituri, după ce poveștile au trecut deja printr-o traducere, printr-o interpretare: cea a bărbaților care le-au elaborat, scris și rescris. Așa că o temă precum mitologii, propusă scriitoarelor pentru o antologie numită „Retroversiuni”, poate fi înțeleasă și ca o invitație la rediscutarea, rescrierea, chestionarea unor mituri din perspectiva femeilor sau din perspectivă feministă. Am vorbit despre toate acestea cu Cristina Ispas (care coordonează, alături de Victor Cobuz, antologia) și cu Maria Manolescu, una dintre autoarele prezente în acest volum. Cristina Ispas: „Este un fel de revendicare a narațiunii, a propriei narațiuni, care pînă acum a fost spusă de altcineva. Au fost două motive pentru care ne-am gîndit la tema asta. În primul rînd, mitologia constituie un corpus de povești minunate, sălbatice, pline de vrăjitoare și zei, pe care le citim în copilărie și cu care ne formăm. Și m-am gîndit că e un teritoriu la care mi-ar plăcea să mă întorc și prin prisma bucuriei de atunci. Și, desigur, exact așa cum ai spus și tu, am fost atenți la acest nou curent în cadrul căruia mai multe autoare revendică anumite mituri și le recontextualizează, le rescriu, le rediscută dintr-o perspectivă feministă sau doar feminină, de multe ori dînd voce unor personaje feminine care nu au voce, sînt doar elemente de decor, alteori rediscutînd și reinterpretînd povestea. Pentru că în copilărie, într-adevăr, am citit miturile cu mare bucurie și plăcere, dar mai tîrziu mi-am dat seama că erau acolo și lucruri pe care mi-ar plăcea să le corectez cumva. Pentru că aceste mitologii constituie un subiect enorm care a traversat milenii în cultura noastră și s-a răspîndit, a infuzat toate artele, literatură, teatru, film, pictură, muzică și au tot fost rescrise și repuse în alte contexte. Am și spus, în momentul în care le-am făcut propunerea autoarelor să intre în tema asta, că probabil avem nevoie de cel puțin 4-5 ediții, numai ca să începem discuția în zona mitologiei. ” Ce i-ați răspunde cuiva care ar spune totuși, astea sînt niște mituri, niște povești, le citim în copilărie, le-au citit generații după generații, astea sînt poveștile, de ce să ne apucăm acum să le rescriem sau să ne uităm la ele din altă perspectivă? Maria Manolescu: „Tocmai pentru că de asta sînt poveștile, ca să fie spuse, respuse, discutate. Pentru mine poveștile au fost calea de a învăța lumea, de a mă apropia de bunica mea și întotdeauna cea mai fascinantă parte era să discutăm după, despre ce se întîmplă acolo. Asta fac și cu copilul meu. Și mi se pare că poveștile ne-au adus și pe noi acum împreună, și pe noi în paginile acestei antologii. Să nu avem voie să le chestionăm ar fi ca și cum n-am fi liberi să ne bucurăm de ele. Rescrierea poveștilor se întîmplă de cînd lumea. Și Sofocle, și Eschil, și Euripide au rescris niște mituri pe care le-au auzit și le-au scris cum au vrut ei. Dacă nouă ni se pare acum că ei le-au scris în forma definitivă e doar o iluzie. Și ei au fost liberi în a le trata, la fel și Shakespeare și nu văd de ce nu le-am urma exemplul în privința libertății. (...) Pentru mine rescrierile, mai ales rescrierile miturilor, mi se pare că pot să fie un masterclass în nuanțare. Pentru că aceste figuri mitologice sînt foarte esențializate, sînt niște arhetipuri. Ne-am obișnuit să le asociem niște etichete foarte simple: soția geloasă, cicălitoare, răzbunătoare, monstrul, femeia monstruoasă... Rescriindu-le, facem loc nuanțelor. Mi se pare interesant să vezi dacă, de fapt, Medeea nu și-a ucis copiii, cum face Christa Wolf în romanul pe care l-a scris în anii ’80 („Medeea. Glasuri”), o poveste foarte frumoasă. Toți ne-am obișnuit cu figura monstruoasă a Medeei care și-a ucis copiii. Și Christa Wolf zice dar dacă e o poveste fabricată, de fapt, politic? Mi se pare un gînd foarte bogat.” Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție! O emisiune de Adela Greceanu Un produs Radio România Cultural
