Economia reală

Rubrica abordează teme, de la cele mai complexe, precum deficitul bugetar și efectele asupra vieții economice și sociale, evoluția pieței muncii, finanțarea sistemelor publice, până la subiecte punctuale, precum evoluția prețurilor, a salariilor, productivitatea muncii, nivelul dobâzilor, etc.

  1. 1D AGO

    Centrele de date scumpesc energia electrică în SUA. Scade avantajul competitiv al Americii?

    S-a vorbit mult în ultima perioadă despre tariful energiei, respectiv despre diferența care există între prețul din Uniunea Europeană și cel din SUA. S-a afirmat că prețul energiei este de două ori mai mare în Europa decât în America sau conform altor surse diferența ar fi chiar de trei ori în favoarea SUA. În mod clar, există o problemă și cea mai bună dovadă în acest sens este preocuparea europeană pentru a reduce prețul energiei. Comisia Europeană are un plan în acest sens. S-a spus deja de nenumărate ori că economia europeană nu poate fi competitivă față de SUA și China cu un preț atât de ridicat al energiei. De aceea, pentru Uniunea Europeană găsirea unor mijloace prin care se reduc tarifele energetice devine un obiectiv capital. Recent, însă, a venit o surpriză de peste Ocean și anume că tariful energiei a crescut anul trecut în SUA cu 6,7%, adică mai mult decât rata inflației. Creșterea prețului energiei vine în pofida promisiunilor președintelui american că facturile la energie se vor reduce la jumătate. Nu au scăzut, ci au crescut. Experții au găsit și explicația din cauza căreia au crescut prețurile și anume centrele de date care au devenit tot mai multe în America. Numărul centrelor de date a ajuns anul trecut în SUA la aproximativ 5.000. Conform agenției de presă Bloomberg, tariful angro al energiei electrice a crescut în ultimii cinci ani cu 267% în zonele în care sunt concentrate centrele de date. Iar creșterea tarifului se transmite și către consumatorii casnici sau industriali. Din anul 2019, prețul energiei electrice pentru consumatorii casnici a crescut cu 37%, a calculat un economist al companiei Coface pentru publicația franceză La Tribune. Iar tarifele cresc mai repede pentru populație decât pentru firme, pentru că gospodăriile plătesc și mentenanța rețelei de distribuție. În acest moment, administrația Trump caută soluții în așa fel încât creșterile de prețuri ale energiei cauzate de dezvoltarea centrelor de date să fie suportate de marile companii de tehnologie. Oficialii americani înțeleg că dezvoltarea firmelor tehnologice depinde de construirea centrelor de date, iar aceste centre sunt consumatoare mari de energie. Deci, firmele mari își vor asuma nota de plată, iar Microsoft s-a angajat deja să nu fie cauza creșterilor de tarife în zonele în care compania construiește centre de date. Dar, companiile de tehnologie nu pot rezolva dezechilibrul care există între cerere și ofertă. Comenzile pentru centre de date sunt tot mai mari, ceea ce înseamnă că este nevoie de o producție sporită de energie. Marii furnizori de energie se tem să nu investească astăzi pentru a constata peste câțiva ani că a fost prea mult. Deci, investitorii sunt atenți să își calibreze corect dezvoltările unităților de producție și rețelele de transport și distribuție. În același timp, sunt experți care mizează că gazul natural va fi principalul combustibil pentru centrele de date. Creșterea facturilor la energie nu este cauzată exclusiv de proliferarea centrelor de date, ci și de vechimea rețelelor electrice. Majoritatea infrastructurii energetice americane datează din anii 1970-1980 și ca efect gospodăriile populației plătesc întreținerea rețelei. De exemplu, locuitorii din California, au fost puternic afectați de o serie de incendii, dar și de creșterea prețului energiei. În același timp, prețul benzinei a crescut până la 0,74 de dolari, totuși, departe de vârful de 1,30 dolari înregistrat în anul 2019. Una peste alta, sunt semnale care arată că energia devine un subiect din ce în ce mai complicat și mai costisitor. Nu înseamnă că America se apropie, prin creșteri de tarife, de Uniunea Europeană, ci doar că energia devine o problemă și pentru SUA.

    4 min
  2. 2D AGO

    Ce „vrăji” economice a mai făcut Javier Milei

    Javier Milei face bilanțul economic al anului trecut. Președintele argentinian, un economist libertarian, a venit la putere în urmă cu trei ani și a promis reformarea structurală a economiei. Ceea ce a și făcut. Săptămâna aceasta, Javier Milei jubilează. Institutul de statistică argentinian a anunțat că economia a crescut anul trecut cu 4,4%. FMI anticipase o creștere cu 4,6%, dar ritmul este bun, mai ales dacă avem în vedere că vine după doi ani de contracție economică, minus 1,6% în 2023 și minus 1,7%, în anul 2024. Cum s-a reușit revenirea la creștere economică? Reprezentanții guvernului vorbesc despre soliditatea fundamentelor economice, despre reducerea riscului de țară, despre excedentul bugetar și o politică monetară adecvată. Toate acestea s-au întâmplat în condițiile în care, anul trecut Argentina a trecut și printr-un scrutin electoral legislativ care a reconfirmat forța politică a partidului care îl susține pe președintele Milei. O bornă importantă este cea a recâștigării încrederii în economia argentiniană. Un indice care măsoară riscul de țară, publicat de banca de investiții americană JP Morgan, cotează Argentina la un nivel de 500 de puncte, după ce la începutul anului 2024 se afla la 2.100 de puncte. Un progres evident. Sectorul agricol a propulsat creșterea economică înregistrând anul trecut un avans cu 32%, grație în special producției de grâu. Nu este singurul domeniu în progres, Institutul de Statistică arată creșteri ale industriei de pescuit, 18% și sectorului financiar, 14%. În schimb, industria și HORECA (hoteluri și restaurante) au înregistrat scăderi. Datele statistice arată că economia argentiniană se dezvoltă cu viteze diferite, dar, în același timp, analiștii constată că nu se poate vorbi de o dependență totală de agricultură. Uneori, în economie nu le poți avea pe toate. În cazul Argentinei, creșterea economică este vestea bună însoțită de alte vești mai puțin bune. Astfel, consumul rămâne în scădere, minus 2,8% la nivelul anului trecut față de anul precedent, explicabil prin faptul că Javier Milei a luat măsuri economice dure care au dus la disponibilizarea a 300.000 de angajați din sectorul public și cel privat. Creșterea economică îl încurajează pe președintele argentinian să își continue reformele. De altfel, FMI prognozează că economia își va continua creșterea, anul acesta cu 4%, iar în 2027, ultimul an de mandat al lui Milei, creșterea va fi cu încă 4%. Administrația Milei a făcut progrese și în ceea ce privește inflația. Anul trecut, s-a încheiat cu o rată a inflației de 31,5%. Ceea ce pentru Europa pare o nereușită drastică, pentru Argentina este o performanță, în sensul că este cea mai mică rată din anul 2017 până în prezent. În materie de reforme guvernul lui Milei tocmai a promovat în Parlament schimbări majore în ceea ce privește piața muncii. Schimbările sunt dure, dar necesare pentru a încuraja companiile să investească și pentru a reduce munca „la negru”. La începutul acestei luni, Camera Deputaților din Parlamentul argentinian a aprobat reforma pieței muncii, cu schimbări ultraliberale contestate de sindicate. Dincolo de declarațiile politice, de genul o schimbare așteptată de 70 de ani, concret, este vorba despre prelungirea timpului de lucru de la opt la 12 ore pe zi, despre flexibilizarea legislației privind concedierile, reducerea orelor suplimentare efectuate de angajați și funcționari, autorizarea plății salariilor în valută, dar și limitarea dreptului la grevă. Astfel, sunt o serie de servicii esențiale care este obligatoriu să fie furnizate în proporție de sută la sută. Aceste limitări vizează sectorul educației, transportul și forțele de ordine. Desigur, sindicatele acuză puterea politică și pregătesc mișcări de protest, dar deocamdată modificările promovate de Javier Milei au fost aplicate, iar rezultatele, deși cu un impact social negativ, arată că economia este pe drumul cel bun.

    5 min
  3. 3D AGO

    Când doi se ceartă, supermarketul cu producătorul, consumatorul pierde

    Ministrul agriculturii, Florin Barbu, doctor în economie, a avut la Consiliul de miniștri de la Bruxelles câteva propuneri discutabile. Ele au venit în contextul în care Comisia Europeană a lansat revizuirea directivei referitoare la practicile comerciale neloiale. De ani buni, în România și la nivel european se caută tot felul de soluții legislative pentru a diminua așa-zisa forță inegală pe care o au marile rețele comerciale pe lanțul alimentar și totodată pentru a stopa practicile comerciale neloiale. Deocamdată, nici România, nici Uniunea Europeană nu au găsit soluțiile bune, dar se încearcă în continuare. În acest context, ministrul Florin Barbu a propus patru măsuri. Prima este ca mărcile proprii ale supermarketurilor să nu depășească 20% din volumul de vânzări. Producătorii locali au contestat de-a lungul timpului mărfurile vândute sub așa-numita marcă proprie a magazinului, pentru că sunt mai ieftine, iar cumpărătorii au început să le achiziționeze în cantități tot mai mari. De fapt, majoritatea mărcilor proprii ale rețelelor comerciale sunt produse tot de fabrici locale, doar că nu sunt vândute sub brandul tradițional. O limitare a mărcilor proprii în supermarketuri ar fi în defavoarea consumatorilor sau mai exact chiar împotriva cumpărătorilor pe care ministrul Barbu vrea să îi apere și anume cei cu venituri reduse. A doua propunere este ca adaosul comercial să fie asemănător sau identic pentru aceeași gamă de produs, pentru a elimina diferențele care sunt astăzi între 20% și 150%. Lăsăm la o parte dificultatea unei asemenea reglementări, pentru că fiecare produs are foarte multe standarde calitative. Mai vizibilă este obsesia ministrului agriculturii pentru plafonarea adaosului comercial. O metodă aplicată deja în România fără rezultate notabile. A treia propunere este să fie eliminată refacturarea remizelor și rabatului pentru a stopa practica de refacturare a aproape 25% din valoarea produselor de care abuzează unele mari rețele comerciale. Despre ce este vorba? Supermarketul îi facturează producătorului local reducerile de prețuri convenite prin contract sau cele aplicate ca urmare a depășirii nivelului de vânzări. De asemenea, în factură se pot include costurile presupuse de ocuparea unei poziții preferențiale în magazin. Subiectul a fost și este sensibil. Sunt situații în care supermarketul facturează către producător mărfurile perisabile, prezența în reclamele promovate de magazin sau pur și simplu neîndeplinirea obligațiilor de aprovizionare. Dar, abordarea propusă de ministrul agriculturii este radicală și iese din tiparele înțelegerilor comerciale. În fine, a patra propunere este să existe o reglementare clară a discount-ului, pentru că în practică discount-ul duce la vânzarea unor produse sub costul de producție. Nu știm dacă și câte dintre propunerile ministrului Florin Barbu vor fi luate în seamă la nivel european. Este evident că ele au fost făcute ascultând producătorii locali și ignorând opinia marilor rețele comerciale. Ceea ce șochează, însă, la economistul Florin Barbu este dorința de a reglementa, de a legifera, de a controla în cele mai mici amănunte o relație care este de fapt comercială, între doi profesioniști. De asemenea, este șocant pentru că propunerile României lovesc exact în modelul de business al marilor rețele comerciale. Dacă, prin absurd, ar fi adoptate toate cele patru propuneri, supermarketurile ar trebui să își caute alte piețe. Marile rețele comerciale ar ieși din România, unde plătesc și impozitul minim pe cifra de afaceri. Interesant este că statul român dă lecții de business, dar propria experiență reflectată prin Casa de comerț Unirea, susținută și de actualul ministru al agriculturii, a fost dezastruoasă din toate punctele de vedere. În concluzie, Uniunea Europeană caută soluții pentru a echilibra raportul de forțe comerciale dintre producătorii locali și supermarketuri. Dar, „mai binele este dușmanul binelui” și suprareglementarea poate avea efecte negative chiar pentru consumatori.

    4 min
  4. 4D AGO

    Noua lume comercială a lui Donald Trump. Câștigători și perdanți

    Din nou despre taxele lui Donald Trump. În noua lume comercială în care Curtea Supremă americană a anulat cele mai multe tarife vamale introduse de președintele Trump, se pot vedea deja unii câștigători și unii dezavantajați. Raportarea se face la nivelul de taxare de 15%, care intră în vigoare chiar de astăzi, față de cota aplicată începând cu anul trecut. Astfel, calculul general este simplu: țările care aveau un nivel al taxării mai mare de 15% sunt, în noua situație, avantajate, toate celelalte state ies, deocamdată, în pierdere. Deocamdată, pentru că să nu uităm actualele tarife se aplică pentru 150 de zile, după care se va ajunge din nou într-o zonă necunoscută. De exemplu, Marea Britanie, unele dintre primele țări care au reușit să ajungă la o înțelegere mai mult decât rezonabilă cu președintele american, respectiv aplicarea unei cote de numai 10% pentru importuri, se vede acum cu o creștere a nivelului de taxare. În această situație se află și Australia, Peru, Columbia, Chile, Argentina, Coreea de Sud, precum și numeroase state africane, inclusiv Egipt sau Etiopia. Este o situație paradoxală, în sensul că toate țările care au obținut, anul trecut, o taxare redusă, din motive obiective sau subiective, primesc acum o penalizare, în sensul că au o cotă mai mare a tarifelor vamale. De asemenea, Arabia Saudită și statele din Asia Centrală (cu excepția Kazahstanului) sunt în rândul celor care au o creștere a taxării, ceea ce este destul de ciudat, pentru că printre aceste state sunt și unii aliați ai SUA. Pentru unele state, cota de 15% rămâne neschimbată. Din această categorie fac parte și țările Uniunii Europene, dar care își pierd derogările de la o serie de produse care erau taxate cu 10%. Trebuie remarcat că statele care s-au dorit a fi pedepsite de Donald Trump (din diverse motive, fie din cauza unui deficit comercial mare al SUA în relația cu economia respectivă, fie din rațiuni pur politice) ajung să fie astăzi câștigătoarele schimbării venită ca urmare a deciziei Curții Supreme și apoi a tarifului impus de Donald Trump. Printre ele se află Mexicul, Canada și mai ales China. De o reducere ușoară a tarifelor vor avea parte și India, Malaezia, Thailanda, Indonezia, Filipine sau Vietnam. Desigur, beneficiile vor exista doar în perioada intermediară, după care nu se mai știe ce se va întâmpla cu taxarea vamală americană. Pentru unele cazuri, noua lume comercială complică foarte mult situația. De exemplu, India și SUA tocmai sunt gata să finalizeze un acord care prevede ca tarifele vamale să scadă de la 50% la 18%, iar India s-a angajat să facă achiziții din SUA în valoare de 500 miliarde de dolari și să deschidă parțial piața pentru produsele agricole americane, în ciuda protestelor vehemente ale fermierilor indieni. În noile condiții, partea indiană primește un cadou care îi dă forță de negociere, adică o reducere automată a tarifului la 15%. India este tentată să se retragă acum de la negocieri, pentru că există o clauză care prevede că o schimbare a tarifului permite părților să își revizuiască angajamentele. Cazul Indiei este mai complicat, pentru că SUA au fost de acord să reducă taxele vamale de la 50% doar în situația în care India încetează să mai cumpere țiței rusesc. Ca urmare, India se simte dezlegată de obligațiile acordului și poate relua achizițiile de țiței din Rusia. O analiză aparte este cea a unor posibile rambursări ale taxelor vamale. În cazul în care se vor face, explică specialiștii, banii vor fi plătiți către firmele importatoare, care au achitat sumele către statul american. Doar că majoritatea taxelor vamale au fost incluse în preț și drept urmare importatorii și-au recuperat plățile făcute de la consumatori. Așadar, consumatorii ar trebui să primească banii înapoi, nu firmele Este o situație complicată, atât de tipică pentru Donald Trump.

    4 min
  5. 5D AGO

    Haosul nesfârșit al tarifelor vamale ale lui Donald Trump

    Politica barierelor comerciale, considerată esențială de către președintele Donald Trump, este din nou sub semnul necunoscutului. Vineri, 20 februarie a.c., Curtea Supremă a SUA a hotărât că președintele american și-a depășit autoritatea atunci când a decis impunerea unor tarife statelor terțe pe baza unei legi din anul 1977. Toate tarifele introduse sub pretextul unei stări de urgență sunt considerate ilegale și deci anulate. Instanța nu condamnă principiul introducerii de tarife vamale, ci doar utilizarea unei baze juridice inadecvate. Reacția lui Trump a fost ca de obicei vehementă, dar complet nefolositoare în context. Singurul fapt concret a fost anunțul introducerii unor noi tarife vamale de 10% pentru toate statele lumii. Noile tarife vor intra în vigoare în data de 24 februarie a.c. și se vor baza pe o altă lege decât cea contestată de Curtea Supremă. După o zi, în binecunoscutul stil, Donald Trump a semnat un decret pentru tarife mai mari, adică 15%, în loc de 10%. De data aceasta, președintele american își bazează decizia pe o lege a comerțului exterior din anul 1974 care permite măsuri corective temporare în cazul unui dezechilibru al balanței de plăți. Să reamintim că anul trecut a fost o adevărată telenovelă a taxelor vamale. În ceea ce privește Uniunea Europeană, Trump anunțase inițial taxe de 30%, dar în august 2025, după negocieri, tariful aplicat s-a redus la jumătate, adică la 15%, în anumite condiții. Anularea tarifelor vamale de către Curtea Supremă creează un vid juridic  Cel mai interesant este că importatorii care au plătit deja taxele vamale aplicate din august 2025 pot solicita rambursarea de la statul american a sumelor plătite, care ar putea ajunge până la aproximativ 175 miliarde de dolari. Desigur, nu trebuie exclusă nici varianta în care rambursările să facă obiectul unor acțiuni în instanță, ceea ce ar putea dura între trei și cinci ani. Decizia justiției americane s-a bazat pe faptul că legea pe care a folosit-o președintele american nu îl autorizează să impună tarife vamale. Președintele Curții Supreme a explicat că pe baza a două cuvinte din lege, „reglementează” și „import”, președintele Trump a revendicat puterea independentă de a impune tarifele pentru importurile din orice țară, la orice produs, la orice preț și pe orice perioadă de timp. Este o abordare excesivă din punct de vedere legal. Dar, tarifele aplicate unor sectoare economice, pe baza altor legi, cum sunt de exemplu, taxele la oțel și aluminiu, rămân valabile și legale. Experții arată că există variante juridice pe care le poate utiliza administrația americană, dar, pentru a găsi soluții în sistemul legislativ, este nevoie de o aplicare coerentă a prevederilor legale. De exemplu, tarifele anunțate de Donald Trump pot fi impuse doar pentru o perioadă de 150 de zile fără votul Congresului și fără să se aplice un tratament discriminatoriu diferitelor țări. Dacă taxele vamale vor rămâne la 15%, statele europene vor fi dezavantajate, pentru că actualul acord include derogări care se referă la aplicarea unei cote de 10% pentru o serie de produse. În același timp, China ar fi avantajată pentru că în acest moment importurile din această țară sunt taxate cu o cotă mai mare de 15%. De asemenea, președintele american a anunțat că va lansa mai multe anchete în temeiul legislației, mai restrictive, pe care a aplicat-o în primul său mandat pentru a impune tarife vamale mărfurilor chinezești. Deocamdată, Trump nu a specificat care vor fi statele sau domeniile vizate. Totodată, Parlamentul European a pus în așteptare ratificarea acordului cu SUA până la noi clarificări și eventual noi idei ale lui Donald Trump. Președintele american nu renunță la ambiția de a suprataxa mărfurile din import. Acum, însă, din punctul de vedere al legislației americane, lucrurile s-au complicat. În același timp, partenerii comerciali ai SUA așteaptă să se lămurească până unde merge președintele Trump.

    4 min
  6. FEB 20

    Taxele vamale ale lui Donald Trump nu au rezolvat nimic, deficitul comercial al SUA a crescut

    Zilele trecute, președintele american scria pe rețeaua sa socială, vizibil satisfăcut, că deficitul comercial al SUA a scăzut cu 78% datorită tarifelor vamale. Donald Trump face și o predicție și anume că anul acesta balanța comercială americană va fi în teritoriul pozitiv, fapt ce nu s-a mai întâmplat în ultimele decenii. Numai că datele publicate ieri de Departamentul de Comerț al SUA îl contrazic flagrant pe Donald Trump. Respectiv, anul trecut, deficitul comercial de bunuri al SUA a fost la o valoare record de 1.241 miliarde de dolari, cel mai mare nivel după anul 1960. În mod tradițional, economia americană are excedent la capitolul servicii, dar chiar și în această situație balanța comercială de bunuri și servicii a înregistrat tot deficit, mai mic (901 miliarde de dolari), dar deficit. În ciuda impunerii tarifelor vamale pentru toate statele lumii, în ciuda acordurilor încheiate cu diverse țări, importurile în SUA au crescut anul trecut mai mult decât exporturile. Și atunci, se pune întrebarea: la ce au folosit tarifele vamale impuse de SUA, tarife care au întors pe dos economia globală? Cifrele ne dau răspunsul și anume taxele vamale nu au ajutat cu nimic pentru echilibrarea comerțului internațional al SUA. Așadar, importurile de bunuri au crescut anul trecut cu 143 miliarde față de anul precedent atingând un vârf de 3.440 miliarde de dolari. Cele mai cumpărate mărfuri din import au fost semiconductorii, în valoare de aproximativ 500 miliarde de dolari, computerele (218 miliarde) și accesorile acestora (143 miliarde) plus echipamente de telecomunicații (114 miliarde de dolari). O evoluție care atrage atenția este scăderea valorică a importurilor de automobile de la 213 miliarde de dolari, în anul 2024, la 179 miliarde de dolari, anul trecut. În ceea ce privește exporturile americane, valoarea bunurilor a crescut față de anul precedent cu 4,7% până la aproximativ 2.200 de miliarde de dolari. Principalele bunuri de export americane au fost țițeiul și gazele naturale, dar și produsele chimice și cele farmaceutice, urmate de computere, aeronave și semiconductori. În total, exporturile de bunuri au ajuns anul trecut la aproximativ 2.200 de miliarde de dolari, iar cele de servicii la 1.235 miliarde de dolari. Referitor la distribuția geografică a schimburilor comerciale internaționale, Uniunea Europeană, China și Mexic sunt zonele cu care deficitul comercial american a înregistrat cele mai mari valori. Se poate constata că de fapt nu s-a schimbat nimic în comparație cu momentul impunerii noilor taxe vamale. Podiumul este completat de Vietnam și Taiwan, care nici ele nu sunt noutăți în materie. De exemplu, Uniunea Europeană a înregistrat excedent comercial cu SUA de 220 miliarde de euro, într-o ușoară scădere față de anul precedent. Vârfurile de lance europene sunt Germania, cu un excedent de 73 miliarde de euro, Franța cu 18 miliarde și Italia cu 30 miliarde de dolari. O îmbunătățire vizibilă în scăderea deficitului este în relația cu China: de la 300 miliarde de dolari, în 2024, la numai 202 miliarde, anul trecut. Dar, un furnizor important de semiconductori, cum este Taiwanul, înregistrează un excedent comercial de aproximativ 147 de miliarde de dolari. În ceea ce privește deficitul comercial al SUA, Mexicul și Canada au avut traiectorii diferite: pentru Canada a scăzut semnificativ, iar pentru Mexic a crescut. Cu alte cuvinte, taxele vamale impuse de Donald Trump nu au îmbunătățit vizibil balanța comercială, chiar dimpotrivă deficitul a devenit mai mare. Taxele vamale au fost plătite de importatori și apoi au fost incluse în prețul produsului, aceasta este concluzia unei analize publicată recent de Rezerva Federală americană. Deci, consumatorii americani au achitat nota de plată a exceselor vamale ale președintelui american.

    4 min
  7. FEB 19

    Mugur Isărescu răsucește „cuțitul în rana” îndepărtării de zona euro

    România este departe de aderarea la zona euro, dar subiectul este discutat. În ultimii 15 ani, mai multe comitete și comisii au avut ca scop crearea unui plan de aderare la zona euro. Toate planurile, însă, s-au lovit de realitatea crudă a economiei. Este greu de spus motivul pentru care Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a ținut să facă referire în câteva idei la o temă sensibilă și anume aderarea României la zona euro. Este adevărat că în ultima perioadă s-au exprimat pe tema adoptării monedei euro atât președintele României, cât și prim-ministrul guvernului. Aflat la Berlin, Ilie Bolojan a vorbit despre intrarea în zona euro ca despre un proiect de țară spunând că s-ar putea ca la alegerile din anul 2028 să existe un acord între toate forțele politice. La rândul său, președintele țării, Nicușor Dan, a precizat că putem vorbi despre aderarea la zona euro doar în funcție de atingerea condițiilor impuse de tratatele europene. Totuși, subiectul a fost declanșat anul acesta de intrarea Bulgariei în zona euro. Cu siguranță, majoritatea covârșitoare a românilor au privit aderarea Bulgariei ca pe un succes economic. Ceea ce și este. Pentru mulți români, trecerea Bulgariei la moneda euro a fost ca un „duș rece”: au înțeles că politicienii nu au vrut sau nu au putut să ducă România spre zona euro. În acest context, guvernatorul BNR aruncă tema ușor în derizoriu spunând că dincolo de intrarea Bulgariei, ar trebui să ne uităm la Ungaria, Polonia sau Cehia, care nu sunt în zona euro. Cazurile evocate de Mugur Isărescu sunt totuși diferite față de România, în sensul că în cele trei state foste socialiste există, de multă vreme, un curent politic și în rândul cetățenilor împotriva trecerii la moneda euro și totodată eurosceptic. În România, sondajele de opinie arată o susținere substanțială pro-europeană și cu siguranță și în favoarea monedei euro. De altfel, consumatorii români sunt obișnuiți cu euro, pentru că facturile la utilități se raportează la moneda europeană, creditele în euro au o pondere importantă, iar tranzacțiile imobiliare se raportează tot la euro. De aceea, din multe puncte de vedere cazurile România față în față cu Polonia, Cehia sau Ungaria sunt diferite. Este adevărat că în materie de disciplină bugetară (esențială pentru drumul spre zona euro), Cehia și cu câțiva ani în urmă și Polonia au fost mult mai responsabile decât România. Recent, ministrul polonez de finanțe declara că din moment ce Polonia reușește să aibă o creștere economică mai mare decât multe state din zona euro, nu vede de ce ar trebui să adere. Poate fi un argument, dar întrebarea este: ce ar împiedica Polonia să crească într-un ritm înalt și în interiorul zonei euro? Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a adus în discuție și cele câteva comitete, sub coordonarea băncii centrale, care și-au propus să realizeze un plan național pentru trecerea la euro. Ne aducem aminte de comitetele respective, dar întrebarea este: la ce au folosit? În ultimii ani, România a fost tot mai departe de adoptarea monedei euro. Bineînțeles că nu se poate reproșa Băncii Naționale dezordinea din finanțele publice românești care, în esență, a îndepărtat țara de zona euro. A fost vorba despre politici guvernamentale greșite care au crescut peste măsură deficitul bugetar și datoria publică. Dar, în momente importante, când România încă spera să se încadreze pe traseul euro, de la economiști ai Băncii Naționale au venit mesaje, exprimate în nume propriu, de descurajare a trecerii la euro. Bunăoară, economiștii „au bătut mult monedă” pe convergența reală, dincolo de cea nominală. De fapt, în față erau comitetele care pregăteau planul de aderare, iar în spate se căutau motive pentru ca România să întârzie intrarea pe acest drum. Astăzi, România este departe de zona euro. Este nevoie de cinci ani pentru ca deficitul bugetar să se întoarcă în parametrii zonei euro. Și, probabil, alți cinci ani pentru o eventuală aderare. Totul este, însă, sub un mare semn de întrebare, pentru că datoria publică a depășit pragul agreat de tratatele europene. Dacă deficitul se poate reduce, scăderea datoriei este un proces mult mai complicat. De aceea, este greu de înțeles motivul pentru care Mugur Isărescu „răsucește cuțitul în rana” rămânerii României în afara zonei euro.

    4 min
  8. FEB 18

    „Fabricat cu Europa” sau „Fabricat în Europa”

    Comisia Europeană se pregătește să schimbe o regulă de bază a unei economii libere. Este vorba despre impunerea obligației să existe produse de fabricație locală. Programul se numește generic „Fabricat în Europa” și a fost anunțat încă din toamna anului trecut de către Ursula von der Leyen cu ocazia prezentării raportului asupra stării Uniunii. Programul încalcă regula pieței libere, dar are scuza că Europa este nevoită să își apere industriile strategice de avalanșa produselor care vin cu precădere din China. Săptămâna viitoare, Comisia Europeană va prezenta propunerile privind programul „Fabricat în Europa” care vor include cerințe pentru companiile care primesc finanțare publică să producă în Europa. Teoretic, este simplu. Doar că lucrurile se complică atunci când vine vorba de detaliile practice. De exemplu, producătorii care primesc contracte publice sau subvenții europene vor trebui să aibă un procent din componente fabricate în Europa. Publicația britanică „Financial Times” a citat un proiect de regulament european care arată că pentru vehiculele electrice 70% din componente vor trebui să fie fabricate în Europa, pentru produsele din aluminiu cota va fi de 25%, iar pentru materialele plastice utilizate la producerea de ferestre sau uși procentajul impus va fi de 30%. Desigur, regulamentul european se află în discuție, deci lucrurile se pot schimba. Există o înțelegere pe tema așa-numitei „preferințe europene”, dar părerile sunt împărțite atunci când vine vorba despre aplicarea efectivă. Concret, o tabără europeană, mai strictă, dorește ca măsura să fie aplicată mărfurilor industriale produse din componente fabricate efectiv în Spațiul Economic European, adică în statele Uniunii Europene plus Norvegia, Islanda și Lichtenstein. Această viziune respinge ideea ca în Uniunea Europeană să fie doar asamblate componente importate. Este o propunere realistă? Cei care critică ideea dau exemplul industriei auto și argumentează că o mașină fabricată în Europa este, de fapt, asamblată în Europa din multe componente, unele provenind din economia globală. În mod obiectiv, unele piese și subansamble nu pot fi fabricate în Europa din motive economice sau, pur și simplu, pentru că nu pot fi produse în cantități suficiente. Ambele puncte de vedere sunt valabile și au argumente pro și contra. State precum Germania sau Italia arată riscul creșterii costurilor în cazul în care ar fi perturbate lanțurile de producție și aprovizionare. În același timp, multe state europene sunt îngrijorate de eventualele măsuri de retorsiune pe care le-ar putea lua țările furnizoare. Opiniile sunt împărțite la nivelul statelor membre. De exemplu, premierul suedez îmbrățișează principiile liberalismului și pledează ca produsele europene să fie competitive prin calitate și inovare și nu prin protejarea pieței. Cancelarul german este mai flexibil și vorbește despre „fabricat cu Europa”, în loc de „fabricat în Europa”. Grupul japonez Honda propune ca eticheta „fabricat în Europa” să includă și componente din țări care au aceleași valori cu Uniunea Europeană. Această extindere este susținută și de Marea Britanie și Turcia. S-ar constitui astfel un grup de așa-numiți „parteneri de încredere”. Deocamdată, nu este clar pentru ce sectoare se vor aplica aceste reguli. Este posibil să fie incluse sectoarele considerate strategice și care sunt afectate de concurența neloială a produselor chinezești, precum echipamentele folosite în producția de energie regenerabilă sau industria auto. Iată cum, „fabricat în Europa” este o idee dificil de pus în practică.

    4 min

About

Rubrica abordează teme, de la cele mai complexe, precum deficitul bugetar și efectele asupra vieții economice și sociale, evoluția pieței muncii, finanțarea sistemelor publice, până la subiecte punctuale, precum evoluția prețurilor, a salariilor, productivitatea muncii, nivelul dobâzilor, etc.

More From RFI România