Economia reală

Rubrica abordează teme, de la cele mai complexe, precum deficitul bugetar și efectele asupra vieții economice și sociale, evoluția pieței muncii, finanțarea sistemelor publice, până la subiecte punctuale, precum evoluția prețurilor, a salariilor, productivitatea muncii, nivelul dobâzilor, etc.

  1. 3h ago

    Mica evaziune și șpaga mare

    Ieri, doi inspectori de la ANAF s-au ales cu dosar penal pentru luare de mită. Cazul s-a petrecut la halele din Ploiești, după cum relatează Agerpres, acolo unde cei doi inspectori de la fisc au cerut unui vânzător de legume suma de 2.000 de euro. Desigur, ar putea părea un fapt divers, prea puțin important, într-un moment în care în economia românească și în cea globală se întâmplă lucruri atât de complicate. Cine se împiedică de o șpagă de 2.000 de euro? Totuși, primul care „s-a împiedicat” a fost chiar comerciantul, care în momentul în care i s-a cerut mita s-a dus la poliție. Bine a făcut. Totodată, există senzația că s-au rărit destul de mult cazurile de luare și dare de mită. Cel puțin situațiile legate de ceea ce numim mica evaziune. De exemplu, în toate încăperile administrațiilor fiscale sunt lipite afișe pe care scrie „în acest birou nu se primesc atenții”. Este adevărat că mass-media a relatat în ultimii ani despre cazuri de luare de mită divulgate în care au fost implicați diverși funcționari publici, precum vameși, inspectori ai fiscului sau un inspector din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu. Dacă avem mică evaziune, de ce să nu fie și „șpaga mică”? Dar senzația este că mica mită este mai puțin răspândită decât în urmă cu două decenii. Să ne întoarcem la șpaga de la halele din Ploiești. Cazul are câteva ciudățenii. Prima dintre ele este: ce căutau cei doi inspectori ANAF în piață? Are sens să disloce doi inspectori de la fisc pentru a face un control într-o piață agroalimentară? Nu spun că în comerțul din piață nu există evaziune, dar are rost să trimiți doi inspectori pentru a lupta cu mica evaziune, în timp ce de ani de zile se discută despre concentrarea controalelor fiscale pe marile cazuri de evaziune? Răspunsurile la toate cele trei întrebări este „nu”. Trebuie spus că inspectorii fiscali nu se aflau în piață de capul lor. Pentru a merge în control este nevoie ca misiunea să fie semnată de șeful județean al fiscului. Deci, după ce antreprenorii și managerii de mari companii au implementat cu nervi și costuri o serie întreagă de declarații fiscale electronice, după ce s-a spus de nenumărate ori că va exista o concentrare asupra analizei datelor și implicit asupra marii evaziuni, fiscul mai crede că ajută la creșterea veniturilor bugetare umblând prin piețe după mica evaziune. A doua ciudățenie în cazul de la Ploiești este suma pretinsă drept șpagă. Să ceri de la un mic vânzător de legume din piața Ploiești suma de 2.000 de euro arată o puternică inadecvare. Aș fi tentat să spun că omul câștiga suma aceasta în vreo două săptămâni. Chiar și admițând că nu era un producător, ci un intermediar sau samsar, cum mai sunt aceștia numiți, suma tot este foarte mare. De unde se vede că inspectorii fiscali au devenit tot mai lacomi. De altfel, poate că pretențiile prea mari ale inspectorilor fiscali l-au făcut pe vânzătorul de legume să meargă la poliție pentru a divulga cererea funcționarilor de la ANAF. În fine, a treia ciudățenie a cazului este legată de motivul șantajului pentru care s-a cerut șpaga. Micii producători locali au o model de fiscalizare special, în sensul că mulți plătesc un impozit forfetar pe baza producției pe care o realizează și care este sub controlul primăriei. În piețele din România aproape nimeni nu emite bon fiscal, iar plata cu cardul este o raritate. Deci, ce ar putea controla fiscul în aceste condiții? Este adevărat, însă, că de aproape un an de zile producătorii agricoli persoane fizice emit și ei un document în sistemul RO e-factura, dar nu este clar dacă agricultorii respectă regulile. Poate că inspectorii fiscului căutau chiar acest lucru și anume emiterea facturii electronice. Dincolo de cazul în sine, tema importantă este dacă din piețe se pot aduce mai multe venituri la buget. Evident, mica evaziune nu trebuie complet ignorată, dar și în cazul fiscului este esențial raportul dintre efort și efect.

  2. 1d ago

    Cât a contat economia în alegerile americane

    Se spune că piețele nu se înșeală niciodată și dacă luăm în serios această idee putem constata că majoritatea investitorilor au apreciat rezultatele alegerilor legislative din America. De fapt, evoluția piețelor de capital importante din întreaga lume ne arată un amestec de optimism cu un tip de reticență care privește cu îngrijorare o posibilă reglementare mai strictă a companiilor de tehnologie. Este clar că situația economică a SUA a jucat un rol semnificativ în campania electorală americană și implicit în alegeri. Dar economia a avut o evoluție paradoxală. Spre exemplu, creșterea economică în anul 2026 a fost cu 2,2%, un ritm mai ridicat decât în multe economii dezvoltate, precum Marea Britanie, Italia, Germania sau Franța. De asemenea, rata șomajului a rămas la un nivel redus, 4,2%, indicatorul „crearea de noi locuri de muncă” fiind important în SUA și luat în calcul în cele mai multe decizii de politică economică, inclusiv de Rezerva Federală americană. Motoarele de creștere ale economiei americane au fost investițiile, cu precădere în domeniul tehnologiei, consumul populației, în creștere, și evoluția spectaculoasă a indicilor bursieri. Chiar dacă investițiile au crescut, concentrarea lor în domenii inovatoare a fost un ciudat bumerang, în sensul că baza industrială clasică pe care „a bătut monedă” Donald Trump în fosta campanie prezidențială nu a reușit să progreseze. Economia americană nu a fost lipsită de evoluții negative. Mai întâi de toate inflația a ajuns în septembrie a.c. la 3,7%. Nu pare un nivel foarte ridicat, dar exemplele concrete sunt relevante. Astfel, s-a spus de multe ori în ultimele săptămâni că prețul benzinei la pompă a contat mult în procesul electoral. Iar galonul de benzină aproape că și-a dublat prețul în ultimul an. Apoi, deficitul bugetar, deficitul comercial și datoria publică au atins cote extrem de ridicate. De exemplu, în luna august a.c., datoria publică a ajuns la suma fabuloasă de 40.000 miliarde de dolari. De fapt, datoria a fost împinsă de creșterea deficitului bugetar. Problema a fost că SUA au absorbit atât de mulți bani din piața financiară internațională încât a dus la creșterea dobânzilor nu doar pentru obligațiunile americane, ci pentru statele cu economii mai mici. De altfel, în această toamnă randamentele obligațiunilor americane la 10 ani au depășit nivelul de 5%, ceea ce este foarte mult pentru cea mai mare economie a lumii. Nu în ultimul rând, politica tarifară a lui Donald Trump a fost greșită pentru America și pentru cetățeni. O analiză publicată, la începutul acestui an, de Banca Rezervei Federale americane din New York arată că aproximativ 90% din tarifele impuse de președintele Donald Trump sunt în realitate suportate de consumatorii americani și de companii alimentând inflația și afectând puterea de cumpărare. Studiul contrazice afirmațiile demnitarilor americani din administrație care susțin că tarifele vamale sunt plătite de firmele care aduc mărfurile în economia SUA. Potrivit analizei Rezervei Federale din New York nivelul mediu al tarifelor vamale a urcat rapid de la 2,6% la 13%. Vârful a fost atins atunci când suprataxele pentru China au fost stabilite la 125%, pentru ca ulterior să coboare ușor la 113%. Problema a fost că a existat un transfer integral al tarifelor vamale asupra prețurilor mărfurilor din import. Măsura creșterii tarifelor vamale la care s-au adăugat efectele în prețuri ale conflictului din Golful Persic au dus la o reducere a puterii de cumpărare a populației și la o presiune asupra costurilor companiilor. Sunt evoluții economice care au contat pentru votul cetățenilor americani. Este prea devreme pentru a anticipa în ce măsură politica economică americană se va modifica. Deocamdată, se pune sub semnul întrebării ritmul de dezvoltare al centrelor de date care sunt considerate prea mari consumatoare de energie. Cert este că naționalismul economic exagerat a primit o lovitură din partea majorității cetățenilor americani. Vom vedea dacă în următoarele luni se va schimba politica economică americană.

  3. 2d ago

    Cum să furi 6,3 miliarde de dolari

    Dacă în multe cazuri, dispariția banilor de pe unele platforme de tranzacționare a criptomonedelor a fost opera chiar a unor escrocherii ale administratorilor, în cazul loviturii dată recent pe platforma Binance, furtul a fost rezultatul unei acțiuni bine pregătite și bine gândite. Ieri, platforma de tranzacționare a publicat o relatare în detaliu a atacului prin care s-au extras 6,3 miliarde de dolari. Potrivit Binance, totul a început în luna iunie a.c. Autorii atacului au făcut primii pași păcălind un inginer al platformei să descarce o versiune virusată a unui instrument de programare binecunoscut. Chiar dacă echipele de securitate cibernetică ale platformei au detectat și eliminat software-ul malițios, hackerii reușiseră deja să colecteze date despre inginerul care a fost păcălit și despre o parte dintre colegii săi. Informațiile pe care le-au obținut i-au ajutat pe atacatori să stabilească exact pe cine să vizeze și unde în momentul în care a fost lansat atacul principal. În luna septembrie a.c., echipa de hackeri a contactat un alt inginer de la Binance căruia i s-a oferit un post la o companie-paravan prin intermediul unei firme de recrutare. Salariatul platformei de tranzacționare a criptomonedelor a participat la două interviuri de angajare la distanță fake cu persoane care s-au dat drept reprezentanți ai companiei angajatoare. În timpul celui de-al doilea interviu de angajare i s-a cerut, ca test de lucru, să descarce un fișier. Inginerul a îndeplinit cererea așa-zișilor viitori angajatori, iar fișierul pe care l-a avut de descărcat era infestat cu un virus. A fost momentul decisiv al atacului asupra platformei Binance. Acest program a permis înlocuirea unui instrument intern de programare cu o versiune virusată care ulterior a fost folosită pentru a stabili o conexiune externă cu hackerii. În data de 20 octombrie a.c., atacatorii au folosit un calculator compromis pentru a accesa o aplicație de inteligență artificială din cadrul Binance în felul acesta preluând controlul asupra unor programe software cu care lucrau alți doi ingineri ai platformei de tranzacționare. În data de 29 octombrie a.c., a fost lansat atacul. Sute de milioane de dolari au ieșit din portofelele Binance și au fost transferate către adrese controlate de hackeri prin intermediul a 20 de blockchain-uri diferite. În orele care au urmat atacului, Binance a anunțat că atacatorii au compromis laptopul unui inginer software, fapt care le-a permis retragerea criptomonedelor din platformă. Într-o postare ulterioară, reprezentanții companiei păgubite au precizat că atacul a fost mult mai complex și că „s-au descoperit vulnerabilități de securitate suplimentare”. Ieri, unul dintre directorii generali ai Binance a recunoscut că nu a fost vorba despre o simplă greșeală sau o deficiență izolată, ci a fost o campanie pregătită care s-a desfășurat pe parcursul mai multor luni. Atacatorii au combinat interviuri de angajare false, software virusat deghizat în instrumente de dezvoltare legitime cu tehnici de inteligență artificială. Biroul Federal de Investigații (FBI) a atribuit atacul unor experți informatici asociați cu Coreea de Nord, acuzație negată de statul asiatic. Bilanțul atacului este că hackerii au reușit să fure 6,3 miliarde de dolari. Dar, din această sumă 2,85 miliarde de dolari au fost blocați, ceea ce înseamnă că hoții nu pot utiliza aceste fonduri și nici nu le pot converti în alte monede. Ieri, platforma a anunțat că a recuperat 98% din suma sustrasă acoperind paguba din propriile rezerve. Evident, oficialii platformei vor să convingă investitorii că problema s-a rezolvat și să evite astfel un prejudiciu de imagine. Dar, este greu de uitat că atacurile au existat și hackerii chiar au reușit să fure 6,3 miliarde de dolari.

  4. 3d ago

    Întoarcerea la presiuni pentru creșterea salariului minim

    De fiecare dată când vor să lanseze o negociere la nivel național sindicatele se întorc la vechea temă și anume creșterea salariului minim. Și acum s-a întâmplat la fel și anume după o întâlnire cu premierul Luca Niculescu, cinci confederații sindicale au anunțat că există o revendicare de creștere a salariului minim brut de la 4.325 de lei la 5.000 de lei. Aș fi trecut peste cererile salariale, dar argumentul adus este din nou fals. Dumitru Costin, liderul sindical care vrea creșterea salariului minim, vorbește despre legislația europeană ca argument pentru cererea salarială. Este vorba despre directiva salariilor minime adecvate în Uniunea Europeană, legislație care a început să fie aplicată anul acesta. Numai că interpretarea legislației europene de către liderul sindical este eronată cu bună știință. Se repetă obsedant că România nu respectă directiva europeană și că trebuie să crească salariul minim pentru a echilibra raportul dintre salariul minim și cel mediu. În acest moment, salariul minim brut este de 4.325 de lei, adică 2.699 de lei, iar cel mediu brut este de 9.497 de lei și 5.688 de lei net. Adepții creșterii salariului minim aduc ca argument raportarea salariului minim brut la 60% din salariul median brut sau la 50% din salariul mediu brut. Lăsăm la o parte că în acest moment criteriul 50% este îndeplinit, mai grav este că reglementările se interpretează tendențios. În primul rând, directiva europeană nu impune valori de referință precum salariul mediu sau cel median la care să se raporteze salariul minim. Termenul scris negru pe alb în directivă este că „se pot folosi” astfel de valori de referință, dar în niciun caz nu este o obligație a statului membru. În al doilea rând, directiva europeană introduce criterii naționale care trebuie să includă „cel puțin următoarele elemente: puterea de cumpărare a salariului minim luând în considerare costul vieții, nivelul general al salariilor și distribuția acestora, rata de creștere a salariilor și nivelul și evoluția productivității muncii pe termen lung”. Așadar, nu este nicidecum vorba despre o simplă aritmetică între salariul minim și cel mediu, ci de un set complex de indicatori pe care să se bazeze decizia de a crește sau nu, într-o anumită perioadă. În al treilea rând, spiritul și litera directivei europene nu sunt pentru aplicarea unei formule mecanice, ci pentru a crea un cadru de negociere între sindicate și patronate pentru stabilirea salariului minim. De asemenea, directiva vrea să aducă predictibilitate în domeniu oferind posibilitatea înființării unui organism consultativ care să livreze analize și date instituțiilor care iau deciziile. Statul, în acest mecanism, nu are decât rolul de a facilita funcționarea sistemului și nu este în niciun caz singurul decident. De altfel, reprezentanții sindicatelor au dreptate acolo unde invocă un organism neutru pentru negocierea salariului minim. Este vorba despre Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social, în cadrul căruia sindicatele și patronatele analizează propunerile privind salariul minim și impactul economic al unei eventuale majorări. Va trebui, însă, să vedem dacă instituția are forța de a impune o decizie, negociată între sindicate și patronate, guvernului. Este evident că patronatele nu pot accepta o creștere atât de abruptă a salariului minim. Motivul este clar. Antreprenorii ar avea de plătit ceea ce cer sindicatele, iar statul este în poziția cea mai favorabilă pentru că ar încasa impozite și contribuții mai mari. Concluzia este ca de obicei una singură și anume că o creștere de salarii care nu este susținută de o creștere a productivității duce automat la o creștere a inflației.

  5. 4d ago

    De ce pleacă americanii?

    Fondul de investiții american Carlyle vinde participația pe care o are la Black Sea Oil & Gas (BSOG), proiectul de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră din perimetrul Midia. Alături de Carlyle se vinde și pachetul de acțiuni deținut de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Proiectul Black Sea Oil & Gas, de dimensiuni mai mici decât Neptun Deep, poate fi considerat un deschizător de drumuri în materie de exploatare offshore, în România, după anul 1989. De altfel, exploatarea perimetrului Midia a fost tot timpul în planul doi, în sensul că „luminile reflectoarelor” au fost focalizate asupra Neptun Deep, cu toate schimbările și controversele din jurul proiectului, în timp ce BSOG a reușit fără mult zgomot ca în șase ani (2016-2022) să finalizeze explorarea și să înceapă efectiv producția de gaz. BSOG a fost amendată în ultimii ani de autoritatea de reglementare pentru că nu a respectat legislația care prevede vânzarea gazului pentru consumul populației și centralelor electrice de termoficare la preț reglementat. Amenzile au fost contestate în instanță argumentul în favoarea BSOG fiind că au încheiat un contract de vânzare a întregii cantități de gaze extrase înainte de apariția legii care reglementează prețul și vânzarea gazului produs în România. Conform comunicatului oficial, investiția totală în exploatarea din Marea Neagră a fost de aproximativ 400 milioane de dolari. Întrebarea este: de ce au vândut fondul de investiții american și BERD? Sunt mai multe scenarii. Primul este că ne aflăm în fața unui comportament de afaceri tipic pentru fondurile de investiții și pentru BERD. Se știe că fondurile de investiții au acest profil, adică încep o afacere mai mult sau mai puțin riscantă, o fac să funcționeze și la un moment dat găsesc un cumpărător cu experiență din industria de profil. De altfel, Carlyle, care deține în BSOG aproximativ 70% din capital, a avut, conform mass-media, intenția de a-și vinde participația încă din anul 2022. Ceea ce arată că fondul de investiții a pregătit în mod constant ieșirea din companie și probabil că acum a găsit soluția eficientă atât din punctul de vedere al afacerii, cât și din cel tehnic. Încă o dată, vânzarea BSOG are sens dacă înțelegem că acesta este modul de lucru al administratorilor de active financiare și dacă știm că logica lor este, în principiu, speculativă, adică presupune vânzarea unei companii pe care au dezvoltat-o. În cazul BERD, lucrurile stau aproximativ la fel, în sensul că banca intră totdeauna într-o companie ca acționar minoritar, dar vine cu prestigiul și girează guvernanța corporativă a firmei. Prezența BERD în acționariat este o carte de vizită pentru orice investitor majoritar. Al doilea scenariu este cel al ieșirii investitorilor americani din România din cauza creșterii riscurilor în zona Mării Negre. Nu este prima firmă americană care pleacă din România. În anul 2015, Chevron a renunțat la concesiunile de gaze de șist din județul Vaslui, în perioada 2019-2022 s-a închis tranzacția prin care Exxon și-a vândut către Romgaz participația la proiectul Neptun Deep. În aceste zile, vom asista și plecarea Carlyle, iar dacă adăugăm alte două proiecte americane energetice sub semnul întrebării, reactoarele mici și aprovizionarea cu gaz prin așa-numitul „coridor vertical”, avem imaginea unei prezențe tot mai firave a companiilor din SUA. În fine, al treilea scenariu ar putea fi acela al unei reașezări la nivel mondial. Pentru marile companii sau marile fonduri de investiții vânzarea unui proiect și reorientarea către alte zone de interes este o practică folosită des. Pentru cumpărător, Mazarine Energy, o firmă europeană cu o prezență discretă în România, achiziția este prilejul pentru a promova în altă ligă. Vom vedea.

  6. Oct 30

    O rectificare bugetară plictisitoare, dar care transmite câteva mesaje

    Pentru cei care ar fi putut să își imagineze că prima rectificare bugetară de anul acesta va aduce mult „lapte” și multă „miere”, datele publicate ieri de Ministerul Finanțelor sunt o dezamăgire. Pentru cei care ar fi crezut că prima rectificare din 2026 va aduce dezvăluiri senzaționale legate de plăți restante, pot constata că s-au înșelat amarnic. Nimic din afirmațiile populiste nu se vede în rectificarea bugetară. Propunerea Ministerului Finanțelor este cât se poate de plictisitoare. Dar pentru economie plictiseala face bine, pentru că înseamnă normalitate și predictibilitate. Rectificarea arată transparent unde se dă și de unde se taie (în fond, rectificarea nu înseamnă altceva decât o realocare în funcție de realitatea din buget și cea din economie). De asemenea, printre rânduri, cu ocazia rectificării, ministrul finanțelor a transmis o serie de mesaje. Încă de la început se precizează clar că se menține ținta de deficit cash de 6,2% din PIB. Este o afirmație necesară în contextul în care se promovează tot mai des idei economice generoase, dar populiste, fără acoperire în surse de venituri bugetare. Propunerea de rectificare bugetară aflată în dezbatere publică este transparentă. Putem vedea cine primește și de unde se taie fonduri. Astfel, sistemul de sănătate primește cei mai mulți bani, 3,22 miliarde de lei net. Cea mai mare parte a sumei este alocată Fondului național unic de asigurări de sănătate, iar Ministerul Sănătății are, în același timp, alocări suplimentare, dar și o reducere de cheltuieli din cauza gradului redus de execuție a proiectelor finanțate din fonduri europene. Apoi, pentru plata pensiilor, din toate domeniile, pentru asistență socială și drepturi salariale se majorează bugetul cu 3,47 miliarde de lei. Trebuie remarcat că alocările pentru sănătate și pensii vin de la bugetul de stat, ceea ce ne arată fragilitatea fondurilor de pensii și de sănătate, dependența lor de banii bugetari și insuficiența veniturilor obținute din contribuții. Bugetele locale primesc pe sold 2,8 miliarde de lei, din care două miliarde, sunt alocați pentru stingerea plăților restante. Nu vă grăbiți cu concluzia că s-au găsit plățile întârziate. Ele există, într-adevăr, dar, de ani de zile, la fiecare rectificare se alocă sume de acest nivel pentru a rezolva circuitul unui blocaj financiar. Adică, sunt bani repartizați de la buget pentru unitățile administrativ-teritoriale care au datorii la companii private sau la firme aflate în subordinea consiliilor locale, care la rândul lor au datorii către bugetele de stat și în felul acesta se reduce o parte din arierate. De unde se iau banii? Raportul privind rectificarea bugetară arată o sursă importantă și anume: legea finanțelor publice obligă ordonatorii principali să nu cheltuiască 10% din creditele aprobate prin legea bugetului. La rectificare, sumele sunt deblocate și urmează să fie alocate către diverse destinații sau sunt reduse, acolo unde datele bugetare la zi arată că nu vor putea fi cheltuite. Documentul arată că s-au tăiat sume de la investiții, adică de la proiecte cu fonduri europene care sunt într-un grad redus de execuție, 5,24 miliarde de lei, la care se adaugă o reducere a subvențiilor cu 1,14 miliarde de lei plus de la transferuri și cheltuieli de capital. Prezentarea rectificării bugetare include câteva idei-cheie și anume că este construită pe baza documentelor fiscal-bugetare, inclusiv pe datele execuției bugetare (deci, nu pe „caii verzi de pe pereți” despre care vorbesc unii politicieni), că nu sunt angajate cheltuieli noi fără sursă de finanțare și că prioritizarea investițiilor și corelarea angajamentelor multianuale se va face în funcție de resursele disponibile. Sunt avertismente pentru construcția bugetului de stat pentru anul viitor. Atunci va fi „bătaia peștelui” și atunci se va da lupta dintre tendințele populiste și deciziile realiste. Rectificarea nu este decât o „încălzire” pentru bugetul pentru anul 2027, cam plictisitoare, dar necesară.

  7. Oct 29

    Scandalul deficitului

    PSD și Sorin Grindeanu lungesc scandalul deficitului bugetar. Președintele PSD a anunțat efectuarea de audituri la fiecare minister, dar până să fie transmise rezultatele concrete, apar zvonuri care vorbesc despre un „gol” bugetar de zeci de miliarde de lei. Se insinuează că suma reprezintă plățile neefectuate. Realitatea este că nu există niciun audit finalizat și nicio sumă confirmată oficial de vreun ministru și cu atât mai puțin de ministrul finanțelor care să arate valoarea totală a plăților întârziate. Din păcate, deficitul bugetar a ajuns miză politică, pentru că insistența de a arunca public tot felul de sume despre așa-zise plăți neachitate vrea de fapt să arate că guvernul condus de Ilie Bolojan nu a făcut nimic în materie de reducere a deficitului bugetar. Ceea ce este fals, pentru că informațiile execuției bugetare pe primele nouă luni ale anului arată o scădere a deficitului la 3,81% de la 5,31% din PIB, anul trecut, adică în valoare nominală cu aproximativ 24 miliarde de lei. Scandalul deficitului vrea să arate mai ales că măsurile luate anul trecut au fost degeaba. Este probabil să existe plăți neefectuate, pentru că întârzierea plăților are deja o tradiție bugetară românească. Dar nu s-a publicat o cifră oficială a plăților restante și în nota privind execuția bugetară pentru luna septembrie a.c. se menționează, de exemplu, că au fost efectuate plăți de la buget, în primele șapte luni ale anului acesta, în valoare de 1,2 miliarde de lei în contul compensării facturilor la energie electrică și gaze naturale. Ceea ce înseamnă că este o preocupare la nivelul guvernului pentru a achita facturile rămase neplătite. Insistența lui Sorin Grindeanu pe tema deficitului ne pune pe gânduri și ne spune că vrea cu orice preț să arate că guvernarea Bolojan a fost o eroare, chiar dacă, pentru multe dintre deciziile fostului guvern, PSD s-a aflat printre inițiatori și semnatari. Alături de scandalul deficitului a mai apărut un subiect, respectiv un deficit pe trimestrul al doilea anualizat, publicat de Eurostat, care este de 9,2% din PIB. Interpretarea eronată a cifrei a fost că Eurostat a descoperit adevăratul deficit, care este de 9,2% din PIB, adică foarte aproape de nivelul lăsat de Marcel Ciolacu în anul 2024. Dincolo de aspectele tehnice, nivelul deficitului publicat de Eurostat are o serie de explicații. Astfel, deficitul trimestrial calculat la 9,2% din PIB suferă de o puternică volatilitate. Adică, în următorul trimestru sau în următoarele trimestre cifrele deficitului pot fi mult diferite de trimestrul al doilea. Tot în trimestrul al doilea s-au făcut mai multe cheltuieli pentru a finaliza o parte din PNRR, în timp ce veniturile din același program au întârziat. În plus, deficitul a fost calculat în raport de produsul intern brut din al trimestrul al doilea, atunci când valoarea nominală s-a redus. Desigur, PIB are și el fluctuații trimestriale, astfel că pe ansamblul întregului an situația se poate schimba. Bineînțeles, nu este exclus ca România să încheie acest an cu o ușoară scădere, ceea ce ar fi încă un impediment pentru consolidarea fiscală. Dar, indiferent de rezultat, PIB-ul pe întregul an, nu cel pe un trimestru, oferă calculul complet al deficitului bugetar ca procentaj din produsul intern brut. Acestea sunt explicațiile care au dus Eurostat să calculeze un deficit atât de mare, dar din nou interpretările au fost exagerate și chiar incorecte, tocmai pentru a încerca să se demonstreze incapacitatea fostului guvern de a reduce deficitul. În concluzie, datele privind deficitul nu ar trebui să fie terenul de joacă al politicienilor. Ele au rigoarea lor, indiferent de forma în care sunt prezentate. Cel mai corect ar fi ca diversele formule de calcul al deficitului să fie prezentate corect publicului. Cu atât mai mult cu cât, datele privind situația bugetară sunt verificate de Comisia Europeană, de Fondul Monetar Internațional (în misiunile curente) și chiar de agențiile de rating. De altfel, nicio agenție de rating nu anticipează o cifră ieșită din comun a deficitului bugetar, ci una apropiată de cea a guvernului. S-ar părea că Sorin Grindeanu are propriul „rating” după care judecă evoluția economiei românești.

  8. Oct 28

    Când agențiile de rating au „suflet”

    Analiștii economici se așteptau ca agenția de rating Moody's să retrogradeze calificativul Franței. Și totuși, Moody's a păstrat același nivel al ratingului de țară, respectiv Aa3. Analiștii economici francezi mizau pe o scădere a calificativului pentru că Franța se afla într-un adevărat haos social. Imaginile cu clădiri publice incendiate, cu magazine jefuite și cu confruntări de stradă între protestatari și forțele de ordine i-au făcut pe cei mai mulți experți să parieze pe o scădere a ratingului de țară. Moody's, însă, nu s-a lăsat impresionată de violențele din stradă. Agențiile de rating au reacționat la fel și în fața crizei politice din România, adică au privit situația cu calm. Au avut instituțiile financiare „milă” de state aflate într-un impas politic sau social? Au avut agențiile de rating „suflet” iertând Franța și, eventual, România? Este greu de spus, dar publicația franceză „La Tribune” abordează subiectul în alt fel. Și anume, se întreabă în ce măsură agențiile de rating iau în calcul capacitatea unei țări de a rămâne stabilă, credibilă și capabilă să își onoreze angajamentele financiare? Recent, un studiu realizat sub egida Fondului Monetar Internațional (FMI) de către trei economiști analizează modul în care cele trei agenții de rating cu notorietate, S&P, Moody’s și Fitch, iau deciziile. Astfel, cei trei economiști au analizat notările agențiilor în perioada 1995-2025 pentru 132 de țări. Concluzia studiului este clară și anume că datoria publică acumulată cântărește mult mai mult în stabilirea unui rating decât orice eforturi promise pentru reducerea deficitelor. Cu alte cuvinte, agențiile de rating sunt mai sensibile la stocul de datorie decât la promisiunile de a redresa finanțele publice. Este o concluzie la care ar trebui să se gândească și decidenții politici din România. Studiul celor trei economiști merge, însă, mai departe și arată că la niveluri comparabile ale datoriei suverane și deficitului bugetar, două țări pot primi ratinguri diferite. De ce? Autorii studiului arată că diferența vine din caracteristicile specifice. Economiștii au construit o simulare care estimează nivelul datoriei publice la care o țară riscă să fie retrogradată cu o probabilitate de 50% de la un rating de AA. Trebuie precizat că analiza nu calculează o procedură de lucru pentru agențiile de rating, ci ajung la un indicator pe care îl numesc „toleranță față de datorie”. Astfel, clasamentul este relevant. Singapore este pe primul loc cu un nivel al datoriei de 272% din PIB pentru a ajunge la un punct critic la care ratingul va fi coborât. Germania este la 248% din PIB, Elveția ajunge la 230% din PIB, SUA este la 161% din PIB, Franța se află la 135% din PIB, iar Italia se situează la numai 89% din PIB. Să explicăm că analiza vorbește despre o datorie potențială și nivelul la care o agenție va decide să coboare ratingul de țară. iar cu cât cifra este mai mare cu atât șansele ca retrogradarea să aibă loc sunt mai mici. În același timp, precizează autorii, cifrele nu reprezintă previziuni pentru scăderea ratingului. Dar, se poate observa că Franța, cu o datorie de 119% din PIB, este aproape de nivelul de alarmă, iar Italia l-a depășit cu mult. Deciziile agențiilor de rating nu iau în calcul doar deficitul și datoria, ci țin și de instituțiile statului, de starea economiei, de capacitatea statului de a colecta taxe și impozite sau de un mediu social stabil. Toate acestea formează un capital de încredere care este la fel de important precum gradul de îndatorare sau creșterea deficitului. Dacă România va ține cont de acest studiu și de aceste criterii ar putea să treacă mai ușor peste o perioadă care se anunță în continuare dificilă.

About

Rubrica abordează teme, de la cele mai complexe, precum deficitul bugetar și efectele asupra vieții economice și sociale, evoluția pieței muncii, finanțarea sistemelor publice, până la subiecte punctuale, precum evoluția prețurilor, a salariilor, productivitatea muncii, nivelul dobâzilor, etc.

More From RFI România

You Might Also Like