Institutul de Statistică European, Eurostat, a publicat datele referitoare la perioada de muncă în statele membre. Trebuie făcută o precizare și anume că abordarea statistică se referă la perioada de muncă așteptată în viitor pentru cei care se angajează în această perioadă. Cu toate acestea, datele se bazează pe cifrele din anii trecuți. Cu alte cuvinte, statistica ne oferă și o imagine asupra a ceea ce s-a întâmplat până acum pentru angajații din statele membre referitor la perioada de muncă. Datele statistice sunt nemiloase cu România, mai ales dacă avem în vedere că există o percepție care spune că angajații români lucrează foarte mult, zilnic, lunar sau anual. Este posibil ca timpul de lucru să fie încărcat la maximum, dar statistica recentă se raportează la perioada în care lucrează un angajat. România este pe ultimele locuri din Uniunea Europeană. Indicatorul folosit este durata de lucru la care trebuie să se aștepte un salariat care s-a angajat anul acesta. Astfel, statele în care perioada de muncă este cea mai mare sunt: Olanda - 44 de ani; Suedia – 43,4 ani; Danemarca -, 42,6 ani; Estonia 41,5 ani; Irlanda – 40,7 ani, Germania 40,2 ani și Finlanda – 40,1 ani. Prin contrast, România este pe ultimul loc la nivel european în materie de perioada de timp lucrată cu o medie de 32,7 ani, urmată de Italia cu 33 de ani și Bulgaria cu 34,6 ani. Cu alte cuvinte, în România se lucrează cel mai puțin dintre statele membre. După anul 1989, au fost o serie de pretexte, - legi speciale, ocazii unice, probleme sociale - care au avut ca rezolvare reducerea legală a perioadei de activitate. Cele mai vizibile sunt legile speciale care se aplică pentru magistrați, militari, lucrătorii din servicii speciale și alții. Ne putem imagina cu cât scade media perioadei de lucru dacă vedem vârstele la care se pensionează beneficiarii legilor speciale. De-a lungul timpului au fost situații în care problemele sociale create de restructurarea sau închiderea unor companii (cum a fost cazul industriei miniere) s-au rezolvat prin pensionarea anticipată. De altfel, studii realizate recent arată că în România un milion de pensionari nu îndeplinesc condițiile standard privind vârsta de pensionare. Să revenim la statistica europeană. După cum se știe, bărbații lucrează o perioadă mai lungă de timp decât femeile. În multe legislații ale statelor europene vârsta de pensionare a bărbaților și a femeilor nu s-a egalizat și drept urmare perioadele de lucru sunt diferite. Astfel, bărbații lucrează cel mai mult în Olanda – 45,9 ani, Suedia și Danemarca – 44,5 ani și Irlanda – 43,4 ani. Statele cu cele mai scurte perioade de lucru pentru bărbați sunt Bulgaria – 35,9 ani, România – 36 ani și Croația – 36,3 ani. În fine, iată și cifrele pentru perioadele de muncă ale femeilor. Cel mai mult lucrează femeile în Suedia – 42,3 ani, Olanda – 41,9 ani, și Estonia – 41,8 ani. Cel mai puțin lucrează în Italia – 28,4 ani, România – 29,1 ani și Grecia – 31,8 ani. Aceste date statistice ne oferă explicații pentru o serie de subiecte mult-dezbătute în ultimii ani. Atunci când angajații lucrează o perioadă mai mică de timp decât cea standard există o presiune atât asupra finanțării sistemului public de pensii, cât și asupra cuantumului pensiei celor care ies anticipat sau beneficiază de un tratament special. De asemenea, atunci când aproape un milion de persoane lucrează cu salariu minim pe economie ei nu pot finanța sustenabil nici actualul sistem de pensii publice, nici viitorul lor atunci când se vor retrage din viața activă. Așadar, cedările legislative se plătesc de la buget.
