40 de minute

Emisiunea de sinteză a zilei. Realizată în duplex de redacțiile de la București și Paris, emisiunea prezintă, în 40 de minute, un concentrat de actualitate.

  1. 1 day ago

    UDMR a decis că nu va face parte din Guvernul Veştea

    Grupurile parlamentare ale Uniunii din Camera Deputaţilor şi de la Senat iau decizia finală privind susţinerea unui cabinet condus de liberal. Adrian Vestea a refuzat sa-si depuna mandatul asa cum i-a cerut conducerea liberala. In contextul lipsei de sustinere a mers la Cotroceni pentru discutii cu Nicusor Dan. Ce șanse are executivul să treacă de votul Parlamentului, după decizia UDMR, discutam imediat.   Alex Cozer, analist moldovean despre criza politică de la București: „Astfel de practici nu au nicio treabă cu procesul democratic și nici cu valorile europene” Cum sunt privite evoluțiile politice de la București de comentatorii de la Chișinău. Evenimentele din România au generat, în Republica Moldova, o dezbatere mai amplă despre fragilitatea democrației și limitele compromisului politic. Aflati mai tarziu ce s-a discutat.  Povestea unui jurnalist care a sfidat regimul Lukasenko Cinci ani de detenție, luni întregi în izolare și o condamnare la opt ani de colonie penală pentru că a criticat regimul din Belarus. Jurnalistul polono-belarus Andrzej Poczobut [Andrei Pociobut] a fost eliberat la sfârșitul lunii aprilie, în urma unui schimb de prizonieri, iar maine va vorbi în Parlamentul European, după ce a primit Premiul Saharov în 2025 pentru activitatea sa. Am pregatit un interviu. Un acord echitabil – aşa cataloghează preşedintele Donald Trump înţelegerea cu autorităţile de la Teheran prin care se vrea încheierea actualului război din Iran. Liderul de la Casa Albă a repetat că acordul definitiv garantează că Teheranul nu se va putea dota vreodată de arma atomică : nici nu va putea să creeze una dar nici nu o va putea obţine dintr-un start terţ. Acordul va fi semnat vineri, în Elveţia au confirmat şi autorităţile de la Berna.

    50 min
  2. 2 days ago

    Bolojan și Veștea, față în față după desemnarea controversată a prim-vicepreședintelui liberal în funcția de premier

    Sedinte importante atat la PSD cat si la PNL, in contextul desemnarii lui Adrian Vestea pentru functia de premier. Nominalizarea a fost făcută fără consultarea partidelor și a provocat tensiuni în randul liberalilor. Premierul interimar Ilie Bolojan l-a acuzat pe președintele Nicușor Dan ca incearca sa rupa partidul. Timp in care, social-democratii ii dau mandat larg de negociere lui Sorin Grindeanu cu premierul desemnat.    Zi istorică astăzi pentru Republica Moldova – încep negocierile oficiale pentru aderarea la UE Statele membre au convenit lansarea acestei etape după ce Ungaria a retras vetoul său în privința Ucrainei, alaturi de care  Republica Moldova este tratată la pachet. Autoritățile de la Chișinău și-au propus obiectivul extrem de ambițios, de a încheia negocierile de aderare până în 2028, pentru ca până în 2030 Republica Moldova să devină membră a UE. Dosarul 10 august, foștii șefi ai Jandarmeriei, achitați în primă instanță Tribunalul Militar Bucureşti i-a achitat pe foştii şefi ai Jandarmeriei Române, judecaţi pentru abuz în serviciu, în cazul intervenţiei jandarmilor la protestele din 2018. Decizia in dosarul 10 august nu este definitivă. Cetățenii pe care oamenii legii i-au gazat, lovit și agresat deși nu făceau altceva decât să protesteze pașnic, primesc o lovitura prin aceasta hotarare, spune Catalina Hopirteanu de la comunitatea Declic.       Summitul G7 începe la Evian, în Franța Oficialii americani şi iranieni au ajuns la un acord pentru a pune capăt războiului şi a redeschide Strâmtoarea Ormuz, un pact preliminar care a determinat scăderea preţurilor petrolului la un minim al ultimelor trei luni. Intelegerea va fi pe agenda summitui G7, care incepe astazi in Franta.

    51 min
  3. 3 Jun

    Proiectul legii salarizării unitare – Sindicaliştii SANITAS protestează la Bucureşti

    Mii de sindicalisti afiliati la Sanitas au protestat astazi în Capitala, timp in care la Ministerul Muncii continuă negocierile cu sindicatele pe tema noii legi a salarizării. La discuții au participat sindicatele din administrația publică locală.   Sorin Grindeanu îî cere șefului Armatei să demisioneze Sorin Grindeanu, cere, într-o postare pe Facebook, ca generalul Vlad Gheorghiță să plece de la conducerea Statului Major al Apărării, dupa ce DNA l-a pus sub acuzare într-un dosar de corupție. Liderul social-democrat spune că „în aceste momente, România nu își permite astfel de incertitudini la vârful structurilor de apărare”. Preşedintele Nicuşor Dan a convocat astazi noi consultări informale cu liderii fostei coaliţii, înainte de nominalizarea premierului PNL continua sa ceara PSD să îşi asume responsabilitatea demiterii Guvernului şi noua majoritate alături de AUR şi să vină cu o propunere de premier. În spaţiul public a fost vehiculată varianta nominalizării consilierului onorific al preşedintelui, Eugen Tomac, lider al PMP in fruntea executivului şi o formulă de guvernare tehnocrată dar şi cu miniştri politici. Situatia din Orientul Mijlociu se tensionează din nou SUA și Iran reiau atacurile. Americanii au atacat o stație militară iraniană din Strâmtoarea Ormuz și un petrolier. În replică, Iranul a lansat rachete și drone asupra bazelor și elicopterelor americane din Kuweit și Bahrain.

    44 min

Ratings & Reviews

5
out of 5
3 Ratings

About

Emisiunea de sinteză a zilei. Realizată în duplex de redacțiile de la București și Paris, emisiunea prezintă, în 40 de minute, un concentrat de actualitate.

More From RFI România

You Might Also Like