Dacă în materie de indicatori macro economia românească transmite semnale îngrijorătoare, în ceea ce privește veniturile gospodăriilor și chiar câștigurile salariale cifrele arată destul de bine. Mai exact, veniturile medii ale gospodăriilor au crescut în trimestrul al doilea al acestui an față de aceeași perioadă a anului trecut cu 7,4%, până la 10.204 lei. De asemenea, veniturile pe o persoană dintr-o gospodărie au urcat cu 10,4% până la 4.222 de lei. La fel, câștigul salarial mediu net a crescut cu 5,5%, în iulie 2026 față de iulie 2025. În toate situațiile, creșterile de venituri sau cele salariale sunt mai mici decât rata inflației, dar criza despre care auzim destul de des nu poate fi luată în calcul în momentul în care există totuși creșteri de salarii. De exemplu, în criza din anii 2009-2010 veniturile salariale, inclusiv cele ale angajaților din sectorul privat, au scăzut. Acum ele cresc, chiar dacă nu acoperă inflația. Dar, așteptările mari sunt nerealiste. Cine și-ar putea imagina că într-o perioadă în care economia este pe muchia recesiunii, în care se fac eforturi de către guvern pentru a reduce deficitul bugetar, în care datoria publică este în creștere rapidă, în care România se află sub procedura europeană de deficit excesiv și agențiile de rating iau în calcul la fiecare evaluare să ne retrogradeze la junk, cine s-ar aștepta ca salariile să crească? Evident, sunt domenii și angajați pentru care veniturile salariale au urcat peste rata inflației, dar în medie creșterea a fost modestă. Cel mai ciudat este că sunt categorii de public care ignoră situația macroeconomică și au așteptări total nerealiste legate de creșterea salariilor. Cei mai mulți angajați din sectorul public au convingerea că anul acesta vor avea creșteri de salarii, după ce anul trecut au fost înghețate. Dar, dorința microeconomică nu este totdeauna în concordanță cu situația macro. După ce în anul 2024, guvernul de atunci a aruncat efectiv „bani din elicopter”, o astfel de perioadă nu poate dura la nesfârșit, pentru că la un moment dat vine scadența, adică se iau măsuri care trebuie să restabilească echilibrul bugetar. Chiar acest lucru se întâmplă în acești ani, iar macro influențează micro. Adică, creșterea TVA sau a accizelor, măsură luată pentru a aduce mai multe venituri bugetare, a dus la creșterea inflației și implicit la scăderea puterii de cumpărare. Să ne întoarcem la veniturile și cheltuielile gospodăriilor. Veniturile gospodăriilor provin din mai multe surse: salariile reprezintă 72% din total la care se adaugă venituri din agricultură, din activități neagricole, venituri din prestații sociale și din alte surse. În același timp, gospodăriile obțin și venituri în natură, precum autoconsumul. Statistica ne oferă și date despre cheltuielile familiilor. Astfel, mai mult de jumătate din cheltuieli (57%) se duc către consum cu tot ce presupune el, adică alimente, băuturi, alcoolice sau răcoritoare, și plata serviciilor familiei. A doua categorie mare de cheltuieli este cea cu impozite, taxe, contribuții sau cotizații. În total, cheltuielile cu obligațiile fiscale ajung la 36% din total. Există diferențe și între mediile de rezidență. Adică, în mediul urban cheltuielile sunt de 1,2 ori mai mari decât în rural. Totodată, cheltuielile cu obligațiile fiscale sunt mai mari cu 5% decât cele din zona rurală. Și previzibil ponderea autoconsumului este 3 ori mai mare în spațiul rural decât în cel urban. Nu sunt cifre care să ne mire, pentru că trăim în România, iar ele arată diferența de obiceiuri care mai persistă între regiunile din țară, dar și între zona rurală și cea urbană. În concluzie, datele statistice privind veniturile familiilor din România nu ne arată că ar exista o criză majoră în economie. Inflația rămâne o problemă, iar cauzele vin și din interior, și din evoluțiile externe. O relansare rapidă a economiei este greu de crezut, dar pași mici către creștere se pot face.
