RFI 360

Magazin prezentat de Valentin Panduru în care se împletesc jurnalele cu muzica bună și cu informațiile din domeniul cultural, economic sau sportiv.

  1. 3D AGO

    Paul Tihan lansează „Norul călător”, primul single de pe viitorul material „NODURI II”

    Paul Tihan este un artist și songwriter român al cărui proiect, în forma actuală de cvintet, conturează un univers sonor dinamic condus de poezie. Între indie, rock alternativ și influențele progresive, muzica sa explorează vulnerabilitatea, curajul și căile de transformare interioară. În ultimii doi ani, Paul a lansat un album și un EP, două etape ce au pus bazele identității muzicale. Paul Tihan este invitatul emisiunii RFI360. În 2024 pregătea piesele de pe EP-ul "Noduri I". În 2025, a venit și continuarea, prima piesa de pe viitorul EP fiind  „Norul călător”. „Norul călător” este primul single de pe următorul material, conceput ca o extensie a primei părți, NODURI I. Prin noul material, Paul va aprofunda direcțiile explorate anterior, abordând noi zone de sound și estetică. „Acum, cu gândul îndreptat spre formele de regăsire și pace, cam la un an distanță de NODURI I, apare primul cântec de pe materialul geamăn. Tot timpul ăsta s-a simțit ca o călătorie fără hartă în care viața și-a ales singură cursul și tempo-ul, iar întâmplările firești parcă au prins o altfel de rădăcină, un ecou mai clar. Am înțeles că lucrurile cresc drept, neumbrite și departe de a fi frânte doar în tihnă și pace.” Pe 5 mai, lansarea va fi marcată și printr-un concert în Expirat Halele Carol în București, unde publicul va putea asculta live noul cântec. Piesa „Norul călător” va fi disponibilă pe toate platformele de streaming pe 1 mai.

    23 min
  2. 4D AGO

    Alexandru Corneschi se pregătește pentru Maratonul de la Berlin, alergând la Bucharest Half Marathon

    Pe 9 și 10 mai, Capitala devine iar un oraș dedicat alergătorilor și celor dispuși să facă mișcare, feriți fiind de mașini. Peste 12.000 de alergători sunt gata de start, în diferitele probe pregătite, iar pentru a vă motiva să fiti parte din mișcare, revine în emisiunea RFI360, unul dintre cei mai rapizi maratoniști români, Alexandru Corneschi. Sunt tot mai mulți români care au început să alerge, să practice ciclism sau triatlon. Nu mai vorbim de probe rezervate profesioniștilor, ci de un adevărat stil de viață, un adevărat fenomen social, cu impact atât asupra sănătății. Dintr-un sondaj recent am aflat că pentru 61% dintre participanții, sportul de anduranță este o alegere de lifestyle, iar sănătatea este motivul principal pentru aproape jumătate (46%). Atmosfera de la evenimente și comunitatea creată în jurul acestor competiții sunt alte elemente care motivează concurenții. "Practic atletismul de performanta de la 15 ani, am alergat majoritatea probelor atletice, de la proba de 4 x 400m stafeta pana la curse de ultramaraton. Am facut mereu sport in primul rand cu inima si am gasit in alergare modul perfect de a-mi gasi linistea.", spune maratonistul Alexandru Corneschi. Cel mai bun timp al lui Alexandru Corneschi înregistrat în proba de maraton a fost de 2h13,39, în septembrie 2022. Continuă să alerge căutând performanța, în același timp a devenit inspirație fiind printre cei mai urmăriți sportivi online, când vine vorba de alergare. Oamenii îi cer sfaturi legate de antrenamente, echipamente sau competiții, iar Runners Club din care este parte, a devenit o frumoasă comunitate locală ce promovează mișcarea pentru sănătate. Bucharest Half Marathon va avea loc în weekendul 9-10 mai 2026, cu start și sosire în Piața Constituției. Evenimentul include curse de 21 km, ștafetă, 10 km și 2.5 km.

    22 min
  3. 5D AGO

    The Strizzers lansează prima lor piesă cu versuri în limba română

    "De ajuns" explorează tensiunea dintre autenticitatea personală și așteptările rigide ale societății, oferind o perspectivă onestă asupra luptei pentru definirea sinelui. Disponibilă pe toate platformele de streaming, apariția digitală va fi urmată de concertul de lansare, pe 28 aprilie la Club Control. Vorbim despre această realizare muzicală cu Monica-Elena Costin, Andrei Hoisescu. După debutul marcat de albumul Some Kind of Hero și succesul recent la festivaluri precum Odyssea Rock Fusion sau Rock’N’Iasi, The Strizzers au acceptat o nouă provocare, aceea de a crea muzică în limba română. Această decizie vine din dorința de a comunica mai direct și mai profund cu publicul local.  Din punct de vedere stilistic, noua piesă păstrează direcția mai heavy pe care The Strizzers a pornit odată cu lansarea single-ului "I am a Winner", demonstrând publicului o maturitate vocală și instrumentală care anticipează direcția viitorului lor EP. De ajuns continuă să exploreze tema autenticității personale, piesa fiind un manifest pentru oricine a simțit că standardele exterioare, de la succesul profesional până la rolurile de gen, pot deveni o povară copleșitoare. „Am realizat că mă sperie mult mai tare gândul de a trăi o viață care nu îmi aparține, doar pentru a-i mulțumi pe ceilalți, decât ideea de a-i nemulțumi fiind eu însămi. În acel punct, decizia de a-mi accepta autenticitatea a devenit simplă. De ajuns este despre neputință transformată în putere prin muzică, și sper ca cei care ne ascultă să rezoneze cu mesajul nostru și să ni se alăture marți la lansarea live, în Club Control”, declară Monica Costin, solista formației. Pentru concertul de lansare din Control Club, The Strizzers pregătesc un setlist extins și o serie de momente speciale. Alături de ei vor urca pe scenă, în calitate de invitați speciali, Laura Brat (Tragic), Romina Apostol (The Voodoo Child) și Mădălin Duca (Jack of all Trades). The Strizzers înseamnă: Monica Elena Costin (voce), Andrei Hoisescu (chitară), Marius Barbu (chitară), Alexandru Cardos (bass), Pavel Borta (tobe).

    23 min
  4. 6D AGO

    O piesă dedicată Pământului: "Zimbru", pe muzica Electric Brother și sunetele lui George Vlad

    De Ziua Internațională a Pământului, Electric Brother și George Vlad au lansat piesa „Zimbru”. Construită pe baza sunetelor înregistrate în Parcul Natural Vânători Neamț, piesa propune o orchestră a pădurii, a apei și a animalelor care populează unul dintre cele mai bine conservate ecosisteme forestiere din Europa. Piesa este deja disponibilă pe principalele platforme de streaming, însă astăzi, Electric Brother aduce „Zimbru” în emisiunea RFI360.   Totul pornește din zeci de ore de înregistrări de teren ale lui George Vlad: păsări, animale, vânt, apă, fragmente de viață sălbatică. Din acest material brut, Electric Brother a construit o piesă în care fiecare sunet are un rol clar, ca într-o orchestră. Rezultatul? O piesă de 4 minute care începe aproape organic, cinematic, și ajunge treptat într-un groove electronic discret, cald, ușor dansabil. E undeva între ambient și club track, dar foarte accesibil. Zimbrul e titlul piesei, dar și personajul ei central. Apare ca un solist simbolic, nu neapărat literal, ci ca prezență, ca greutate în compoziție. Un animal masiv, dar tăcut, care dă direcția întregii piese. „Parcul Natural Vânători Neamț este probabil singurul loc unde zimbri trăiesc în libertate. Un animal fascinant, deopotrivă impunător, intimidant, dar în același timp timid, un adevărat «uriaș blând». În mod clar, vedeta parcului. Numele piesei ne-a venit natural, am hotărât împreună, rapid”, mărturisește Electric Brother. Pe cele 30.000 de hectare de păduri ale parcului trăiesc în libertate, în prezent, peste 80 de exemplare de zimbru. Parcul Natural Vânători Neamț este unul dintre puținele din Europa care deține, în același spațiu geografic, toate cele trei forme de management al zimbrului: captivitate, semi-libertate și libertate. „Am folosit sunetele din natură ca pe niște instrumente: chemările păsărilor devin teme, pădurea devine percuție, iar totul se leagă într-o structură muzicală clară. Iar maiestria lui George și experiența lui de ani de zile se vede prin faptul că poate transmite prin acele înregistrări o senzație, o stare pe care el a trăit-o așteptând ore în șir în zăpadă, în ploaie, în pădure, ziua și noaptea. E cu totul altceva decât pare la prima vedere”, adaugă el. Colaborarea dintre Cristian Ștefănescu și George Vlad nu este întâmplătoare. Electric Brother (Cristian Ștefănescu) este unul dintre cei mai apreciați producători de muzică electronică din România, cunoscut pentru abordarea sa conceptuală. Sub acest nume de scenă compune muzică în care sunetele lumii reale au un rol central. Nu e prima oară când lucrează cu sunete brute din natură: în pandemie a realizat albumul „Scoc", construit din sunete înregistrate în casă și în curte, iar în 2022, la invitația Cronicarilor Digitali, a parcurs o mare parte din Via Transilvanica, experiență care a dus la EP-ul „drum”. George Vlad este unul dintre cei mai respectați sound recorderi și sound designeri din lume. Originar din zona Parcului Natural Vânători Neamț și stabilit în prezent în Marea Britanie, face parte din echipa permanentă a Earth FM din 2022. Cariera sa internațională acoperă producții precum „Dune: Part II”, „Mufasa: The Lion King”, „Horizon Forbidden West”, serialul „Planet Earth III”. A primit o nominalizare BAFTA. Pe 16 aprilie 2026, George Vlad a plasat România pentru prima dată pe harta mondială a sunetelor naturii prin două playlisturi („soundscapes” și „species”) dedicate Parcului Natural Vânători Neamț pe platforma Earth FM.

    26 min
  5. APR 23

    Oigăn lansează albumul „Grădinile suspendate ale indiferenței”

    În jurul textelor vorbite de către Oigăn și câțiva invitați, avem parte de ritmuri asamblate cu ajutorul obiecte casnice, jucării și mini-instrumente, o instalație ce dezvoltă fel de fel de povestiri urbane, cu biciclete, trenuri și ironii, bazate în mare parte pe întâmplări reale.  Oigăn (Eugen Nuțescu) este unul dintre cei mai versatili și apreciați muzicieni din scena alternativă românească. Activ din anii '90, Oigăn este cofondatorul trupei Kumm, alături de care a lansat șase albume de studio și a susținut numeroase concerte în România și în Europa. Pe lângă activitatea în Kumm, Oigăn a fost implicat în proiecte precum Moon Museum și Robin and the Backstabbers. În cariera solo, a lansat albumele "Sex with Onions" (2009) și "Antimaterie" (2022), acesta din urmă fiind un material conceptual cu diverse colaborări alături de artiști precum Lucia, Adrian Despot sau Ana Ularu. Oigăn este cunoscut și pentru proiectele sale experimentale, cum ar fi "Singur printre loopi", un performance live în care explorează sunetul prin tehnici de looping și improvizație.​ Concertul de lansare pentru albumul „Grădinile suspendate ale indiferenței” este programat pe 27 aprilie 2026, în Club Coontrol, concertul fiind în mare parte construit pe muzica de pe noul album, dar nu vor lipsi incursiuni în “Antimaterie” și “Sex With Onions”, celelalte două albume Oigăn.

    30 min
  6. APR 22

    Dăruiește Aripi pornește o serie de concerte caritabile la Palatul Ghica din București

    Începând din 8 mai 2026, Asociația Dăruiește Aripi pornește o serie specială de concerte găzduite de Palatul Ghica Victoriei. Fiecare bilet achiziționat devine o donație directă către programele dezvoltate de Asociația Dăruiește Aripi. Asociația are ca misiune creșterea ratei de supraviețuire și îmbunătățirii calității vieții copiilor cu cancer și boli rare din România. Discutăm despre misiunea asociației Dăruiește Aripi cu invitata zilei în emisiunea RFI360, Alina Pătrăhău. Asociația Dăruiește Aripi și-a propus să schimbe sistemul de îngrijire a copiilor bolnavi de cancer, scopul fiind crearea unui sistem holistic funcțional care să poată fi apoi aplicat și în categorii de boală mai largi. Din realizările de până acum, Asociația Dăruiește Aripi a creat propria bază de date, un Registru de Onco Pediatrie premiat la nivel european, un sistem de servicii la domiciliu pentru a degreva secțiile de pacienții care au nevoie de servicii simple, cum ar fi recoltări, perfuzii, iar acum se ocupă de renovarea secției de Oncologie Pediatrică de la Constanța.  Prin seria de concerte găzduite de Palatul Ghica, Daruieste Aripi propune o experiența culturală cu o nouă dimensiune: fiecare bilet achiziționat fiind o donație directă către programele dezvoltate de asociație. Publicul este invitat să descopere o diversitate de stiluri muzicale într-un cadru elegant și plin de istorie, unde fiecare notă este parte dintr-un gest de solidaritate. Dăruiește Aripi devine în acest context acțiunea evenimentelor, fiecare artist „dăruind aripi” în felul lui personal. Primele două concerte din serie: 8 mai 2026 – The Jazzy Jo Experience Un concert de jazz cu influențe pop, funk și R&B 29 mai 2026 – Serată de operă și lieduri vieneze Cu soprana Noemi Onucu, baritonul David Năoian și pianistul Ioan-Dragoș Dimitriu La organizarea seriei contribuie pianistul și managerul cultural Ioan-Dragoș Dimitriu, reprezentant al Blauer Mozart Company, aducând o viziune artistică ce îmbină excelența muzicală cu impactul social.

    27 min
  7. APR 22

    Cum pregătim copiii pentru o lume în continuă schimbare?

    Întrebare ce își poate găsi răspuns în cadrul conferinței „Educație pentru succes – Ce e dincolo de viitor?”, care va avea loc pe 25 aprilie 2026, la Sala Luceafărul din București. Am vorbit despre prezent și contextul în care ne aflăm, cu invitata emisiunii RFI360, psihologul Roxana Bogdan. Conferința „Educație pentru succes – Ce e dincolo de viitor?” aduce împreună specialiști din educație, tehnologie, psihologie, media și societate civilă, pentru o conversație despre gândirea critică, echilibrul dintre tehnologie și umanitate, sănătatea emoțională a copiilor și competențele necesare într-o lume în viteză. Conferința este organizată de Asociația Educație pentru succes, iar biletele s-au pus în vânzare pe entertrix.ro. Printre temele abordate în cadrul conferinței se numără: ⦁    Cum creștem minți libere în era hiper-tehnologiei ‒ prezentată de Oana Moraru, consultant educațional cu peste 25 de ani de experiență și fondatoarea platformei Vocea Părinților și a Școlii Helikon. ⦁    AI pentru educație și pericolele algoritmizării pentru creier ‒ susținută de Dragoș Stanca, antreprenor tech și fondatorul UPGRADE 100, unul dintre promotorii transformării digitale responsabile în România. ⦁    Cum gestionăm lumea online fără panică, dar cu limite clare ‒ prezentată de Diana Stănculeanu, psihoterapeut și expert în sănătatea emoțională a copiilor și adolescenților. Agenda conferinței include și prezentări despre inteligența financiară într-o lume a inteligenței artificiale, efectele rețelelor sociale asupra adolescenților, rolul educației în combaterea dezinformării și importanța alfabetizării critice în societatea digitală, susținute de invitați precum Claudia Oprescu, Mihnea Măruță, Corina Popa și Radu Hossu. Agenda completă și detalii despre speakeri sunt disponibile pe site-ul evenimentului. Conferința va fi moderată de Alex Zamfir, creatorul The Funny Brand, cunoscut pentru stilul său autentic și energic în moderarea evenimentelor. Înființată în 2022, Asociația Educație pentru succes promovează o educație de calitate, colaborativă și orientată spre dezvoltarea competențelor esențiale ale secolului XXI. Proiectele sale, care implică în principal specialiști în educație, psihologie și tehnologie, pun accentul pe gândirea critică, wellbeing, educație digitală și dezvoltare socio-emoțională.

    18 min

About

Magazin prezentat de Valentin Panduru în care se împletesc jurnalele cu muzica bună și cu informațiile din domeniul cultural, economic sau sportiv.

More From RFI România